P.S. : Premierul Tăriceanu ar fi trebuit să se abţină de la declaraţiile făcute ( nu le-am citat mai sus în întregime deoarece textul este destinat şi unui blog din Rusia şi nu doresc să adaug gratuit antipatie la adresa românilor) şi cu inteligenţă diplomatică să se limiteze la declaraţii generale. Nu e prima dată când americanii ne promit vize, că doar vorbele nu costă. Dar declaraţiile premierului îi poate costa pe contribuabilii care îi plătesc salariul.
Americanii ne mituiesc cu ceva promisiuni
P.S. : Premierul Tăriceanu ar fi trebuit să se abţină de la declaraţiile făcute ( nu le-am citat mai sus în întregime deoarece textul este destinat şi unui blog din Rusia şi nu doresc să adaug gratuit antipatie la adresa românilor) şi cu inteligenţă diplomatică să se limiteze la declaraţii generale. Nu e prima dată când americanii ne promit vize, că doar vorbele nu costă. Dar declaraţiile premierului îi poate costa pe contribuabilii care îi plătesc salariul.
The war came into the weekend. No victims, too ...
G.I.
Saakashvili pus pe liber ?
"Syriana" remember....

De la fenomenele de propagandă la fenomenele psihotice
De ce Rusia a pierdut războiul mediatic cu Georgia ?
În ceea ce priveşte televiziunile europene, putem vorbi de o semi-ostilitate faţă de Rusia. Mai exact, au fost preluate parţial poziţiile oficiale ale Rusiei şi cam atât. La prima vedere pare de înţeles, de vreme ce preşedintele georgian s-a afişat flancat de drapelul Europei alături de cel al Georgiei. Din păcate, demersurile jurnalistice s-au limitat la stadiul mult prea superficial al senzaţionalului, într-un conflict în care zeci de mii de oameni şi-au văzut vieţile distruse. Ca să nu mai spun că, probabil din 100 de ştiri despre conflictul ruso – georgian, nu-mi amintesc să fi văzut decât vreo zece reportaje despre soarta refugiaţilor din Oseţia de Sud (şi acelea din taberele din Georgia, deşi cea mai mare parte a refugiaţilor se află în Oseţia de Nord şi celelalte regiuni ruse din jur. Explicaţia a fost că jurnaliştii n-au avut acces la zonele cu refugiaţi din Rusia. Dar nici n-am văzut vreun jurnalist care să-l tragă de mâneca pe preşedintele Medvedev şi să-l întrebe, dacă tot clamează un dezastru umanitar, de ce jurnaliştii nu pot ajunge acolo. Un alt exemplu. În conferinţa comună Medvedev – Sarkozy a existat un ziarist care a avut curajul să-l întrebe pe cel din urmă cu ce ocazie la cârma negocierilor de pace (întrebarea deşi obraznică în aparenţă, a fost corectă, neexistând un temei legal în speţă – nici Rusia şi nici Georgia nu sunt membre al UE şi nici nu există un organism creat în sensul medierii acestei crize (cum a fost Troica USA – UE - Rusia în cazul Kosovo) în care preşedintele Sarkoszy să reprezinte Europa. N-am auzit însă nici un jurnalist care să-l oprească pe Saakashvili din speak-urile sale ditirambice pentru a-l întreba de ce pozează cu steagul UE, atâta timp cât le reproşează liderilor europeni că au refuzat primirea ţării sale în NATO, (mai exact acordarea MAP) sau care e diferenţa între aderare şi MAP*.
*(MAP -member action plan – adică un plan de acţiune în care Georgia trebuia să îndeplinească o serie de cerinţe şi standarde, pentru a accede în NATO, şi care cu siguranţă nu putea fi parcurs peste noapte).
Rusia a pierdut războiul mediatic cu Georgia, dar nu pentru că aceasta din urmă ar fi avut strategi mai buni (americani, potrivit unei publicaţii italiene). Pot fi de acord cu punctul de vedere exprimat de Andrei Fedyashin – comentator politic pentru RIA Novosti – „Saakashvili, Departamentul de Stat al SUA şi cei care conduc ziarele americane cântă toţi aceeaşi melodie. În isteria lor acestea au citat mai ales fapte care nu pot fi verificate. Toate manualele pe manipularea opiniei publice, recomandă înlocuirea faptelor verificabile cu emoţii, analizele moralizatoare şi cultivarea sentimentelor de indignare şi compasiunesunt considerate ca fiind cele mai eficiente metode de influenţă. În plus, nu este o surpriză că toate ideile exprimate de Saakashvili, miniştrii săi şi trimişii ONU au fost coordonate şi în avans faţă de luările de poziţie ale Rusiei. Aceasta este o practică standard. Calendarul lor nu a fost accidental, ci bine gradat, ceea ce indică o metodologie clară şi o abordare sistemică”. Doar că nu cred că aceasta e singura explicaţie a faptului că Rusia a pierdut războiul mediatic cu Georgia.
Abia acum par a se vedea roadele politicilor nefericite ale Rusiei în domeniul mass-media. Iar aici vorbim de atitudinea faţă de presa străină în primul rând, nu de cea autohtonă care l-a aplaudat pe Vladimir Putin la conferinţa de la Summitul NATO.
(va continua)
România a livrat arme Georgiei
Aşa cum am promis mă voi referi puţin la declaraţia conform căreia România a livrat arme Georgiei. Nu am înţeles starea de confuzie şi reticenţa ministrului Meleşcanu (total nepotrivită şi care a creat impresia de vinovăţie a României), dar aceasta e o altă discuţie. Oricum, autorităţile române au confirmat afirmaţia liderului abhaz.
Astfel că, pentru cititorii mai putin avizaţi, dar care s-ar putea grăbi să concluzioneze greşit, vreau să fac următoarele precizări:
1.Vânzările s-au făcut conform legislaţiei în vigoare; nu există un embargou impus Georgiei în acest sens; vorbim de un contract comercial al unui investitor privat (licenţă individuală) dinspre partea română.
2. declaraţia liderului abhaz nu poate fi considerată o acuză; însă, cu siguranţă poate fi un semnal din partea Kremlinului, dacă avem în vedere faptul că pe lista scurtă a celor care au vândut arme Georgiei, alături de USA se află Romania şi Bulgaria, mai exact ultimele ţări acceptate în OTAN. Mai ales în condiţiile în care această declaraţie a venit după ce liderii Abhaziei şi Oseţiei s-au consiliat cu tânărul ţar al Rusiei.
E adevărat că relaţia Bucureşti - Moscova n-a beneficiat în ultimii ani de cea mai fericită abordare şi că ar trebui revizuită; însă modul în care Moscova doreşte să atragă atenţia asupra acestui aspect este oarecum discutabil. Spun oarecum, deoarece diplomaţia românească s-a dovedit total ineficientă în vremea din urmă; şi se pare că nici în materie de canale neoficiale nu stăm prea fericit.
P.S. După postarea unui material pe această temă pe o platformă net (comunitate de discuţii) din Rusia, mă aşteptam sincer la un val de critici. Spre surprinderea mea, cea mai mare parte a comentariilor făcute vedea lucrurile cu totul altfel. Voi cita două din aceste comentarii, lăsându-vă pe dvs. să concluzionaţi:
“Cred că voi, românii, încă sunteţi tributari unei prejudecăţi şi priviţi Rusia ca pe un inamic...”.
“Poate că Rusia nu neapărat a vrut să atenţioneze România. Şi nici Bulgaria. Eu cred că e normal ca Rusia să caute aliaţi...”
G.I.
Extrase dintr-o cronică de război
În acelaşi timp, presedintele Medvedev încearcă să-şi recupereze titlul de prinţ-moştenitor al ţarului Putin şi presa e încântată ...sincer, după întâlnirea Medvedev - Sarkoszi am avut senzaţia stranie că am asistat la un concurs de carismă a celor doi, nicidecum la găsirea unei soluţii pentru un conflict care a pus pe gânduri milioane de oameni.....
Iar forţele ruse îi mai îngrozesc un pic pe georgieni...în timp ce atenţionări de faţadă vin de pe peluza Casei Albe de la Washington...iar ministru finanţelor din Federaţia Rusă A. Kudrin anunţă că Rusia va investi 400 de milioane pentru reconstrucţia capitalei Osetiei de Sud. Seninătatea cu care o spune te face să te gândeşti dacă nu cumva mâine va învia şi morţii din acest conflict şi toată lumea va fi fericită şi mulţumită !
Rusia vrea anchetarea crimelor din Osetia...foarte frumos, deşi asta trebuia să fie prima decizie, înainte de a face din Osetia un morman de ruine...sperăm că se vor afla şi cine sunt cei care jefuiesc în prezent în zona de conflict, fie că sunt sau nu soldaţi ai armatei ruse (şi că vinovaţii vor suporta rigorile legii); cred că preşedintele Medvedev a discutat şi acest subiect cu liderii separatistei Osetii şi nu i-a chemat la Kremlin doar pentru ai mângâia părinteşte pe frunte....
Revista “Life” scrie că Saakashvili a vrut să se sinucidă...personal, cred că a făcut-o deja încă din momentul în care a achiesat să facă din Georgia poligon pentru experimente strategice între Est şi Vest... cum experimentul s-a soldat cu morţi şi răniţi (nimeni nu ştie exact câţi), dar şi cu câteva zeci de mii de refugiaţi, USA a înţeles că Rusia nu e dispusă să mai cedeze nici un centimetru în faţa extinderii sferei de influenţă americane şi s-a rezumat la declaraţii sterile pe peluza din faţa Casei Albe... Probabil, în culisele politicii de la Washington, Georgia e deja catalogată cu celebra sintagmă de “pagube colaterale”...Cât despre regimul democratic a lui Saakashvili, vom vedea cât este de democratic atunci când va fi debarcat (ceva ajutor vor da şi ruşii!) de propriul popor (nu iau în calcul aici dosarul de probe pe care i-l va face cadou Kremlinul, care deja a instituit o comisie în acest sens) pentru aventura dezastruoasă în care şi-a târât ţara.
În această seară, agenţiile de ştiri au titrat declaraţia unui lider separatist abhaz, conform căruia USA, Bulgaria şi România au livrat arme Georgiei....voi discuta pe larg acest subiect şi implicaţiile sale mâine.
G.I.
„Gold goes Vladimir Vladimirovici Putin”
Succesul de „box-office” al lui Vladimir Putin în cadrul Summitului NATO de la Bucureşti i-a adus premiul pentru scenariu, regie şi interpretare. Cel puţin aşa au scris unele gazete la vremea respectivă. Tot atunci menţionam într-un material publicat în Roumanian Tribune din Chicago că e doar o victorie aparentă. Dacă în planul imaginii reuşita a fost incontestabilă, în materie de fond Putin n-a obţinut nimic. Iar preşedintele rus a înţeles asta. Precizam atunci că oricum Georgia nu era pregătită pentru adererea la Alianţa Nord-Atlantică şi că sintagma „Keep the way” spusă României în '97 era valabilă şi în cazul Georgiei. (Voi posta şi acest material pe blog în cazul că vor exista cititori dornici de o informare mai amplă). Numai că Mihail Saakashvili n-a inteles acest lucru. Iar temperamentul său s-a dovedit a fi primul şi cel mai aprig duşman al său. Ajutat cu amabilitate de un război mărunt, de uzură, din partea Rusiei. Decizia sa de a face ordine în Osetia (juridic legal, dar ştiind că prin asta va provoca Rusia) tocmai în ziua în care o altă uriaşă putere, China, deschidea jocurile olimpice pentru care a investit bugetul pe două generaţii a unui stat cu o dezvoltare medie, a fost o uriaşă greşeală politică. Datorită căreia va primi probabil „Zmeura de Aur” la capitolul decizii politice.
Întors de la Beijing, premierul Putin s-a dus glonţ la Vladikavkaz, unde a declarat că “prin agresiunea din Osetia, Georgia şi-a dat o lovitură mortală integrităţii teritoriale”. Au existat şi precizările privitoare la care integritate se referea premierul, dar mass-media le-a cam trecut cu vederea, pregătind parcă (voit sau din lipsă de profesionalism) povestea cu armatele ruse care vin din toate părţile să înghită amărâta Georgie (am parafrazat declaraţia din această seară a Ambasadorului georgian la Bucureşti).
Prieteni din diverse colţuri ale lumii şi chiar din cititorii acestui blog m-au întrebat astăzi dacă nu cumva începe al treilea război mondial. Nu, nu cred acest lucru. Nu în sensul confruntărilor clasice. Chiar şi dacă premierul Putin realizează „’ 68 Reloaded”. Dar nu pentru că s-ar teme cineva de Rusia. Nu. Nu va ridica nimeni un deget, oricât de disperate vor fi cererile de ajutor ale Georgiei pentru simplu motiv că şi cancelariile occidentale sunt conduse de oameni cărora nu le place să vină din concediu pentru a participa la război. Fără măcar o atenţionare prealabilă.
Nu cred într-un conflict generalizat şi datorită faptului că premierul Putin ştie că extinderea ca spaţiu sau durată a acestui conflict va afecta însăşi economia Rusiei pe care s-a străduit atâţia ani să o aducă la masa verde a decidenţilor importanţi. Chiar dacă ministru Kudrin s-a străduit azi să convingă media că nu sunt probleme şi că fluctuaţia pieţii valutare e în limite normale, intervenţia pe piaţă a Băncii Naţionale a Rusiei spune altceva. În plus, trăim într-o lume globalizată, în care investitorii sunt mereu atenţi la fluctuaţiile de pe piaţa de capital.
În plus, desfăşurarea de forţe în zonă (potrivit analiştilor militari, erau necesare ceva mai puţine pentru a şterge deja Georgia de pe hartă ) sper a fost un teribil exerciţiu de imagine. Aparent, Putin a demonstrat că dacă i se permite (şi i se permite !!) are la degetul mic pe toată lumea. În esenţă lucrurile stau puţin diferit: chiar dacă şi-a recuperat locul între marile puteri economice ale lumii, Rusia are acasa la ea mari probleme sociale. Inflaţie accelerată, sistem de sănătate precar, infrastructură de pe timpul sovietelor, corupţie generalizată. Pe ruşii de rând nu-i interesează ierarhia economică mondială, atâta timp cât în viaţa lor de zi cu zi se confruntă cu astfel de probleme. Rezolvarea acestora e în sarcina guvernului condus de premierul Putin. Pentru asta are nevoie de timp. Timp care se poate câştiga prin exerciţii de imagine de tipul celui amintit. Redându-le cetăţenilor săi faima pierdută a forţei nu doar economice ci şi militare de nestăvilit a Rusiei. Cu rezultate bune pe termen scurt. Dar cu posibile complicaţii pe termen lung.
*** Ce a mai rămas din creditul acordat de cancelariile occidentale preşedintelui Medvedev ? Greu de spus în acest moment. Cert este că excelentul discurs din comunicatele prezidenţiale a fost contrazis de realităţile din teren. Iar apariţiile sale n-au făcut decât să confirme occidentului că la Moscova tot cu Vladimir Putin vor trebui să discute.
G.I.
Mizele conflictului din Caucaz
Multi prieteni m-au întrebat în ultimele trei zile care este opinia mea despre conflictul din Caucaz. Am scris deja nişte lucruri. Dar nu mă grăbesc să fac afirmaţii tranşante din cel putin doua motive: nu detin informatii relevante, in sensul de valide, de la fata locului si e prea devreme pentru a trage linie şi a calcula câştigurile şi pierderile părţilor implicate. Chiar dacă unele sunt deja vizibile. Mă voi limita a aduce în discutie câteva aspecte ce merită ceva mai multă atenţie:
1. Este acest conflict comparabil cu precedentul Kosovo ? La prima vedere, raspunsul e cu siguranta unul pozitiv. Un exemplu tipic al ceea ce numim in general, conflicte inghetate. Avem o republica separatista care se vrea independenta / in dependenţa de Federatia Rusa. Partile se acuza simultan de epurari etnice. Şi fiecare doreste sa-şi impuna partea sa de adevar. Pentru ca exista un adevar al fiecarei parti. Si ca de obicei, in aceasta ecuatie, rolul populatiei se reduce la masa de manevra. Benjamin Franklin spunea ca „Democratia inseamna atunci când doi lupi si un miel decid ce vor să serveasca la prânz”. Sunt sigura că aţi înteles ce am vrut să spun. Analizând mai atent, insă, vom constata ca lucrurile in cazul Osetiei de Sud sunt sensibil diferite fată de Kosovo. Republica separatista se afla intr-o zona in care se intretaie doua axe importante cu interesele economice aferente: Moscova – Erevan – Teheran şi Baku – Tbilisi – Marea Neagra, adica iesirea spre Europa. Petrolul caucazian şi dorinta Moscovei de a-si mentine sfera de influenta în zonă sunt mizele importante ale acestui conflict.
2. De ce comunitatea internationala a reactionat abia vizibil ? Pentru că vorbim de aceeasi comunitate internationala care, indiferenta la insistentele USA, la Summitul NATO de la Bucuresti a spus „pass” Georgiei in privinţa MAP (membership action plan). Deocamdată, Europa este dependenta de gazul rusesc. Şi nu se preved schimbări de fond in perioada urmatoare, astfel că liderii europeni nu doresc un conflict deschis (chiar şi numai la nivel de principii) cu Rusia. La fel de adevărat e faptul că ambele tabere desfasoară un razboi informatic de proportii, si e riscant sa te pozitionezi de o parte sau de alta fara a şti exact cum stau lucrurile. Presedintele Saakashvili a riscat, sperând într-o interventie NATO in favoarea sa. Un risc hazardat. Cel putin după cum stau lucrurile in acest moment. Din pacate, n-am văzut până acum nici un interes real pentru soarta zecilor de mii de refugiati, cu exceptia unei cereri ONU de acces in zona pentru misiunile umanitare. La o solutie in cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU oricum nu se astepta nimeni.
3. Ce rol are Ucraina in acest context ? Chiar dacă au existat vagi acuzatii formulate de Rusia privind implicarea Ucrainei in acest conflict, deocamdată nimeni n-a pus in discutie acest aspect. Probabil, din cauza suspiciunilor generale care planează în acest moment asupra tuturor declaraţiilor Moscovei. Să nu uităm că Ucraina chiar este o putere în spatiul est-european, care îşi doreşte la randul său să nu mai depindă de resursele energetice ale Rusiei. Si care la nivel de autorităti vrea in NATO.
Despre cum „gold goes to Vladimir Putin” din nou, voi vorbi data viitoare.
P.S.: Doi jurnalisti au murit. Alti doi au fost raniti. Evident, in Osetia. Pentru ca noi sa stim in timp real ce se intampla. Pe cât este posibil. De aceea, merită respectul nostru iar familiile lor intreaga noastră compasiune.
Una din cunoştinţe mele din Moscova îşi exprima ieri dimineaţa îngrijorarea că Rusia va fi implicată într-un nou conflict. Evident, în confruntarea dintre forţele georgiene şi separaţiştii din Oseţia, Rusia nu putea fi indiferentă, dacă luăm în calcul faptul că dintre cei 82.000 de cetăţeni ai Oseţiei, majoritatea o reprezintă cetăţeni de origine rusă. Dacă reacţia autorităţilor de la Moscova a fost cea mai fericită ori nu, reprezintă însă altă discuţie. Îngrijorătoare mi se pare, în acest moment lipsa de reacţie a cancelariilor europene (unele susţinătoare necondiţionate ale ex-preşedintelui, actual premier Vladimir Putin). Speculaţiile conform cărora “este perioadă de vacanţă” nu poate fi susţinută, mai ales că prin instaurarea de către Saakashvili a Legii Marţiale, U.E. are în acest moment un conflict grav la graniţele sale. Preşedintele Bush a cerut încetarea focului, acuzele la adresa Rusiei fiind implicite. Explicit, pentru situaţia dezastruoasă din Oseţia, deocamdată, nu există vinovaţi. Există doar un război care afectează mii de civili nevinovaţi. În replică, în timp ce Saakashvili poza in victimă în faţa preşedintelui USA, preşedintele Medvedev l-a asigurat pe George Bush că: “the only way out of the tragic crisis initiated by the Georgian leadership in Tbilisi is the withdrawal of its armed forces from the conflict zone, the return to the process of peace agreements and, most importantly, the signing of a legally binding agreement abjuring the use of force” (good point, mr. Medvedev !). Din păcate, excelentul discurs prezidenţial este contrazis de realităţile din teren (conflictul se extinde de la oră la oră). Mai mult, premierul Putin vorbeşte o altă limbă decât Kremlinul. Întors de la Beijing, premierul Putin a ajuns astăzi la Vladikavkaz, unde a declarat că “prin agresiunea din Osetia, Georgia şi-a dat o lovitură mortală integrităţii teritoriale”. Încă o dată Vladimir Putin dovedeşte că atunci când i se permite (şi i se permite!) poate adopta o atitudine de dialog constructivă.
G.I.
Caucaz - Un punct nodal in strategiile privind accesul la resursele de petrol.

De câteva săptămâni, agenţiile de ştiri au tot vorbit despre masarea de trupe georgiene la graniţa cu Osetia de Sud. A existat şi o replică similară din partea Rusiei.
Când toată lumea era cu ochii pe Beijing, Saakashvili a ordonat ofensiva armată în Ossetia de Sud, împotriva trupelor ruseşti. Evident, cu un discret sprijin american, şi reuşeşte astfel o lovitură mediatică spectaculoasă exact într-un moment în care armele ar fi trebuit să tacă. Reacţiile se succed de la oră la oră: mai întâi Bush a cerut încetarea imediată a ostilităţilor, apoi NATO şi UE au cerut acelaşi lucru. Putin pe de altă parte, aflat la Beijing, promite că loviturile georgiene vor primi "un răspuns din partea Rusiei, pentru că forţele georgiene au atacat militari ruşi din "forţele de menţinere a păcii". Promisiunea se concretizează câteva ore mai târziu şi ostilităţile degenerează într-un război în toată regula. Mai ales unul informaţional, în care cifrele pierderilor vehiculate de ambele părţi au o singură menire: să justifice acţiunile celor implicaţi în conflict. Şi chiar dacă preşedintele Medvedev a ieşit la rampă denunţând o catastrofă umanitară în mica republică separatistă, deciziile sale până în acest moment nu par a demonstra pretinsa grija faţă de miile de oameni nevoiţi să ia calea pribegiei. În fapt tot ceea ce conteaza sunt interesele şi ambiţiile politice şi economice, fie ale Rusiei, fie ale Georgiei.
O demonstrează clar deciziile liderilor celor două părţi. Pe de o parte, Saakashvili îşi retrage soldaţii din Irak, instaurează Legea Marţială şi pare că încearcă să forţeze mâna NATO (Georgia nu are capacitatea de a face faţă unui război cu Rusia). La rândul lor, forţele ruseşti bombardează portul Poti şi oraşul Gori. Decizia Moscovei nu mai poate fi justificată în acest caz. Dacă avem în vedere faptul că portul Poti este apropiat de Batumi, un punct nodal pentru Baku – Tbilisi – Ceyhan, conducta (1% din petrolul mondial) care dă acces la petrolul din Marea Caspica fără Rusia (British Petroleum, Chevron Texaco) şi prin care Azerdbaidjanul încearcă să-şi construiască propriul drum, reacţia viscerală a Rusiei pare mai uşor de înţeles. De asemenea, Poti e şi unul din locurile vizate de România pentru construcţia unui terminal.
G.Ioniţă
Medvedev şi coşmarurile economiei ruseşti
http://www.kremlin.ru/eng/speeches/2008/07/31/2130_type82912type82913type84779_204845.shtml