Americanii ne mituiesc cu ceva promisiuni

Frustraţi că şandramaua nord-atlantică scârţîie din toate încheieturile, USA şi-a trimis emisarii cu ceva promisiuni în schimbul susţinerii politicilor sale. Evident, România nu putea lipsi de pe listă. Astfel, senatorul Robert Lugar, liderul grupului republican din Comitetul pentru Relaţii Externe al Senatului SUA i-a promis premierului român ceva investiţii americane, rezolvarea problemei vizelor şi a lăudat România pentru implicarea în proiectele Nabbuco şi Constanţa – Trieste. De asemenea, cei doi au discutat şi despre securitatea energetică în spaţiul est-european. Tăriceanu a reafirmat că în opinia sa, crearea unui cadru de stabilitate în regiune reprezintă o prioritate şi pentru România.
G.I.

P.S. : Premierul Tăriceanu ar fi trebuit să se abţină de la declaraţiile făcute ( nu le-am citat mai sus în întregime deoarece textul este destinat şi unui blog din Rusia şi nu doresc să adaug gratuit antipatie la adresa românilor) şi cu inteligenţă diplomatică să se limiteze la declaraţii generale. Nu e prima dată când americanii ne promit vize, că doar vorbele nu costă. Dar declaraţiile premierului îi poate costa pe contribuabilii care îi plătesc salariul.

The war came into the weekend. No victims, too ...

Russians were withdrawn from Georgia. The Americans argue otherwise. It's weekends. Even for television news. Certainly, not for refugees oseti. But someone interested in this? Unfortunately, it seems not. In fact, we live in era's cynicism, that was raised to the rank to principle ..
.Obviously, the dispute has moved the diplomatic plan. In that is expected to top next week's the decision's Russian Parliament. About to demand recognition of independence Abhazia and OsetiaWhat will do America if the Duma will recognize the independence of two separatist republics? We will be part of a new show of double standard of morality.
"Kosovo can be a dangerous precedent" warned the president (current Prime Minister) Vladimir Putin. "Excluded" replied the USA. The present contradicts America and gives Russia the right "immoral" to recognize statalitate of the two separatist republics. I'm not a fan of premier Putin (on the contrary ), but looking at things objectively, the obsession of strategists from Washington to contradict everything says Russia is injurious, not to say iresponssable.
Probably, in the same moral climate questionable, will change their opinions when they will learn in a situation of having their own separatist republics (it is rumoured that intent already exists).
G.I.

Saakashvili pus pe liber ?

În turneul său, mai mult sau mai puţin fructuos - rămâne să vedem, prin ţările din Caucaz, Traian Băsescu s-a dus şi în Georgia. În momentul în care, dacă vizualizăm mutările marilor puteri, se poate constata cu uşurinţă că de fapt se reîmpart sfere de influenţă şi se caută aliaţi, vizita preşedintelui României ar fi putut trece neobservată. Asta în condiţiile în care în mesajul său (de altminteri, pacifist şi uşor previzibil) nu ar fi apărut şi o recomandare care cu siguranţă ridică anumite semne de întrebare. Preşedintele Traian Băsescu a recomandat Georgiei, pentru a ieşi din blocajul politic actual, să găsească o cale de a negocia cu Rusia.
Să analizăm puţin:
Evident, România ca membru al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice, susţine integritatea teritorială a Georgiei. Dar recomandă Georgiei, mai ales în condiţiile în care demersurile organismelor internaţionale nu prea par să dea roade, că e bine să aibă în vedere şi negocieri directe cu Rusia. Numai că, după cum bine ne amintim, Rusia a declarat prin intermediul ministrului de externe, Serghei Lavrov, că orice posibilitate de discuţie cu Georgia este exclusă atâta timp cât preşedintele Saakashvili rămâne la conducerea ţării.
Sintetizând: fie preşedintele Băsescu nu prea ştie cum stau lucrurile (puţin probabil), fie recomandarea sa e un mesaj discret al comunităţii internaţionale prin care Saakashvili este atenţionat să ia în calcul şi o retragerea a sa (într-o formulă cât mai elegantă de dorit).
G.I.

"Syriana" remember....

Astăzi şi mâine, preşedintele Siriei, Bashar al-Assad va efectua o vizită de lucru la Moscova. Pe agendă, evident că există şi discuţii cu preşedintele Medvedev şi premierul Putin. Aceasta va fi urmată în următoarele două zile de vizita regelui Iordaniei. Strategia Kremlinului privind Orientul Mijlociu nu e nouă, şi nici nu face obiectul acestei postări. Fie întâlnirile respective se aflau pe agenda preşedinţiei, fie se doresc a fi un răspuns dat de Rusia comunităţii internaţionale.


Mă voi limita la a aminti că scenariul filmului "Syriana" (cu George Clooney, Matt Damon în rolurile principale) s-a inspirat din biografia invitatului de astăzi al preşedintelui Medvedev.

Deşi câştigător al unui premiu Oscar, "Syriana" rămâne un film controversat, dar care cu siguranţă merită văzut, mai ales de cei pasionaţi de culisele politicii mondiale.

G.I.

Marele Urs s-a întors...



De la fenomenele de propagandă la fenomenele psihotice

Deşi deloc o simpatizantă a Rusiei, media britanică a dovedit că poate fi şi obiectivă. Cred că va fi interesant să vedem ce părere au susţinătorii fervenţi ai preşedintelui georgian despre imaginile, antologice aş putea zice, difuzate de BBC News şi care dovedesc că mr. Saakashvili chiar are unele manifestări cel puţin ciudate (ca să ne exprimăm elegant). Şi că spusele preşedintelui Medvedev, chiar în conferinţa cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, n-au fost doar propagandă…mă rog, nu se ştie niciodată…
Cert este că astăzi se aşteaptă o rezoluţie a Consiliului de Securitate a ONU şi o decizie a reuniunii miniştrilor de externe din ţările NATO. Chiar dacă acestea vor exista, se poate pune problema cine va trebui să le respecte. Este îndoielnic că Rusia va accepta chiar şi o discuţie de principiu cu Georgia, atâta timp cât va trebui să discute cu Mihail Saakashvili. În fond, Rusia a punctat masiv în războiul mediatic de care vorbeam, cele 10 secunde de înregistrare prezentate de BBC ruinând o mare parte din eşafodajul campaniei de propagandă câştigată de Saakashvili. Orice om cu mintea întreagă se poate întreba cum poate discuta Occidentul cu un lider care vorbeşte la telefon cu privirea ruptă de realitate, în timp ce-şi mestecă cravata (a se reţine că nu vorbim de o situaţie privată, ci chiar de o apariţie publică, preşedintele georgian pregătindu-se în momentele respective să dea un interviu celor de la BBC). Cărei logici aparţine în acest moment reiterarea faptului că Georgia va intra în NATO ?
Am senzaţia atât Rusia cât şi Occidentul s-au cantonat într-o zonă a încăpăţânării din care nu are nimeni de câştigat.

De ce Rusia a pierdut războiul mediatic cu Georgia ?

Multe publicaţii din Occident, dar şi autohtone, au titrat pe prima pagină că Rusia a pierdut războiul mediatic cu Georgia. Cu siguranţă, dacă ne referim la media americană lucrurile chiar aşa stau. CNN şi FoxNews au fost lideri de piaţă. Atât ca audienţă cât şi ca mistificare a realităţii din teren. Nici nu e de mirare dacă luăm în considerare că respectivele televiziuni se află pe lista celor care au prezentat americanilor (pentru a salva greşelile administraţiei Bush) un "altfel" de război din Irak, care e departe de ceea ce se întâmplă de fapt. Concluziile se impun de la sine.
În ceea ce priveşte televiziunile europene, putem vorbi de o semi-ostilitate faţă de Rusia. Mai exact, au fost preluate parţial poziţiile oficiale ale Rusiei şi cam atât. La prima vedere pare de înţeles, de vreme ce preşedintele georgian s-a afişat flancat de drapelul Europei alături de cel al Georgiei. Din păcate, demersurile jurnalistice s-au limitat la stadiul mult prea superficial al senzaţionalului, într-un conflict în care zeci de mii de oameni şi-au văzut vieţile distruse. Ca să nu mai spun că, probabil din 100 de ştiri despre conflictul ruso – georgian, nu-mi amintesc să fi văzut decât vreo zece reportaje despre soarta refugiaţilor din Oseţia de Sud (şi acelea din taberele din Georgia, deşi cea mai mare parte a refugiaţilor se află în Oseţia de Nord şi celelalte regiuni ruse din jur. Explicaţia a fost că jurnaliştii n-au avut acces la zonele cu refugiaţi din Rusia. Dar nici n-am văzut vreun jurnalist care să-l tragă de mâneca pe preşedintele Medvedev şi să-l întrebe, dacă tot clamează un dezastru umanitar, de ce jurnaliştii nu pot ajunge acolo. Un alt exemplu. În conferinţa comună Medvedev – Sarkozy a existat un ziarist care a avut curajul să-l întrebe pe cel din urmă cu ce ocazie la cârma negocierilor de pace (întrebarea deşi obraznică în aparenţă, a fost corectă, neexistând un temei legal în speţă – nici Rusia şi nici Georgia nu sunt membre al UE şi nici nu există un organism creat în sensul medierii acestei crize (cum a fost Troica USA – UE - Rusia în cazul Kosovo) în care preşedintele Sarkoszy să reprezinte Europa. N-am auzit însă nici un jurnalist care să-l oprească pe Saakashvili din speak-urile sale ditirambice pentru a-l întreba de ce pozează cu steagul UE, atâta timp cât le reproşează liderilor europeni că au refuzat primirea ţării sale în NATO, (mai exact acordarea MAP) sau care e diferenţa între aderare şi MAP*.
*(MAP -member action plan – adică un plan de acţiune în care Georgia trebuia să îndeplinească o serie de cerinţe şi standarde, pentru a accede în NATO, şi care cu siguranţă nu putea fi parcurs peste noapte).
Rusia a pierdut războiul mediatic cu Georgia, dar nu pentru că aceasta din urmă ar fi avut strategi mai buni (americani, potrivit unei publicaţii italiene). Pot fi de acord cu punctul de vedere exprimat de Andrei Fedyashin – comentator politic pentru RIA Novosti – „Saakashvili, Departamentul de Stat al SUA şi cei care conduc ziarele americane cântă toţi aceeaşi melodie. În isteria lor acestea au citat mai ales fapte care nu pot fi verificate. Toate manualele pe manipularea opiniei publice, recomandă înlocuirea faptelor verificabile cu emoţii, analizele moralizatoare şi cultivarea sentimentelor de indignare şi compasiunesunt considerate ca fiind cele mai eficiente metode de influenţă. În plus, nu este o surpriză că toate ideile exprimate de Saakashvili, miniştrii săi şi trimişii ONU au fost coordonate şi în avans faţă de luările de poziţie ale Rusiei. Aceasta este o practică standard. Calendarul lor nu a fost accidental, ci bine gradat, ceea ce indică o metodologie clară şi o abordare sistemică”. Doar că nu cred că aceasta e singura explicaţie a faptului că Rusia a pierdut războiul mediatic cu Georgia.
Abia acum par a se vedea roadele politicilor nefericite ale Rusiei în domeniul mass-media. Iar aici vorbim de atitudinea faţă de presa străină în primul rând, nu de cea autohtonă care l-a aplaudat pe Vladimir Putin la conferinţa de la Summitul NATO.
(va continua)

România a livrat arme Georgiei

La “vânătoare” de aliaţi ?

Aşa cum am promis mă voi referi puţin la declaraţia conform căreia România a livrat arme Georgiei. Nu am înţeles starea de confuzie şi reticenţa ministrului Meleşcanu (total nepotrivită şi care a creat impresia de vinovăţie a României), dar aceasta e o altă discuţie. Oricum, autorităţile române au confirmat afirmaţia liderului abhaz.
Astfel că, pentru cititorii mai putin avizaţi, dar care s-ar putea grăbi să concluzioneze greşit, vreau să fac următoarele precizări:

1.Vânzările s-au făcut conform legislaţiei în vigoare; nu există un embargou impus Georgiei în acest sens; vorbim de un contract comercial al unui investitor privat (licenţă individuală) dinspre partea română.
2. declaraţia liderului abhaz nu poate fi considerată o acuză; însă, cu siguranţă poate fi un semnal din partea Kremlinului, dacă avem în vedere faptul că pe lista scurtă a celor care au vândut arme Georgiei, alături de USA se află Romania şi Bulgaria, mai exact ultimele ţări acceptate în OTAN. Mai ales în condiţiile în care această declaraţie a venit după ce liderii Abhaziei şi Oseţiei s-au consiliat cu tânărul ţar al Rusiei.

E adevărat că relaţia Bucureşti - Moscova n-a beneficiat în ultimii ani de cea mai fericită abordare şi că ar trebui revizuită; însă modul în care Moscova doreşte să atragă atenţia asupra acestui aspect este oarecum discutabil. Spun oarecum, deoarece diplomaţia românească s-a dovedit total ineficientă în vremea din urmă; şi se pare că nici în materie de canale neoficiale nu stăm prea fericit.
P.S. După postarea unui material pe această temă pe o platformă net (comunitate de discuţii) din Rusia, mă aşteptam sincer la un val de critici. Spre surprinderea mea, cea mai mare parte a comentariilor făcute vedea lucrurile cu totul altfel. Voi cita două din aceste comentarii, lăsându-vă pe dvs. să concluzionaţi:
“Cred că voi, românii, încă sunteţi tributari unei prejudecăţi şi priviţi Rusia ca pe un inamic...”.
“Poate că Rusia nu neapărat a vrut să atenţioneze România. Şi nici Bulgaria. Eu cred că e normal ca Rusia să caute aliaţi...”
G.I.

Extrase dintr-o cronică de război

Am evitat timp de două zile să mai scriu, fie şi pentru că văzut prin intermediul media acest conflict a intrat sub zodia anecdoticului. Ba e război, ba nu mai e război...vin ruşii peste georgieni, o oră mai târziu aceleaşi surse confirmă că nu mai vin ruşii...sau nici n-au plecat ?!


În acelaşi timp, presedintele Medvedev încearcă să-şi recupereze titlul de prinţ-moştenitor al ţarului Putin şi presa e încântată ...sincer, după întâlnirea Medvedev - Sarkoszi am avut senzaţia stranie că am asistat la un concurs de carismă a celor doi, nicidecum la găsirea unei soluţii pentru un conflict care a pus pe gânduri milioane de oameni.....
Iar forţele ruse îi mai îngrozesc un pic pe georgieni...în timp ce atenţionări de faţadă vin de pe peluza Casei Albe de la Washington...iar ministru finanţelor din Federaţia Rusă A. Kudrin anunţă că Rusia va investi 400 de milioane pentru reconstrucţia capitalei Osetiei de Sud. Seninătatea cu care o spune te face să te gândeşti dacă nu cumva mâine va învia şi morţii din acest conflict şi toată lumea va fi fericită şi mulţumită !
Rusia vrea anchetarea crimelor din Osetia...foarte frumos, deşi asta trebuia să fie prima decizie, înainte de a face din Osetia un morman de ruine...sperăm că se vor afla şi cine sunt cei care jefuiesc în prezent în zona de conflict, fie că sunt sau nu soldaţi ai armatei ruse (şi că vinovaţii vor suporta rigorile legii); cred că preşedintele Medvedev a discutat şi acest subiect cu liderii separatistei Osetii şi nu i-a chemat la Kremlin doar pentru ai mângâia părinteşte pe frunte....
Revista “Life” scrie că Saakashvili a vrut să se sinucidă...personal, cred că a făcut-o deja încă din momentul în care a achiesat să facă din Georgia poligon pentru experimente strategice între Est şi Vest... cum experimentul s-a soldat cu morţi şi răniţi (nimeni nu ştie exact câţi), dar şi cu câteva zeci de mii de refugiaţi, USA a înţeles că Rusia nu e dispusă să mai cedeze nici un centimetru în faţa extinderii sferei de influenţă americane şi s-a rezumat la declaraţii sterile pe peluza din faţa Casei Albe... Probabil, în culisele politicii de la Washington, Georgia e deja catalogată cu celebra sintagmă de “pagube colaterale”...Cât despre regimul democratic a lui Saakashvili, vom vedea cât este de democratic atunci când va fi debarcat (ceva ajutor vor da şi ruşii!) de propriul popor (nu iau în calcul aici dosarul de probe pe care i-l va face cadou Kremlinul, care deja a instituit o comisie în acest sens) pentru aventura dezastruoasă în care şi-a târât ţara.
În această seară, agenţiile de ştiri au titrat declaraţia unui lider separatist abhaz, conform căruia USA, Bulgaria şi România au livrat arme Georgiei....voi discuta pe larg acest subiect şi implicaţiile sale mâine.
G.I.

„Gold goes Vladimir Vladimirovici Putin”


Succesul de „box-office” al lui Vladimir Putin în cadrul Summitului NATO de la Bucureşti i-a adus premiul pentru scenariu, regie şi interpretare. Cel puţin aşa au scris unele gazete la vremea respectivă. Tot atunci menţionam într-un material publicat în Roumanian Tribune din Chicago că e doar o victorie aparentă. Dacă în planul imaginii reuşita a fost incontestabilă, în materie de fond Putin n-a obţinut nimic. Iar preşedintele rus a înţeles asta. Precizam atunci că oricum Georgia nu era pregătită pentru adererea la Alianţa Nord-Atlantică şi că sintagma „Keep the way” spusă României în '97 era valabilă şi în cazul Georgiei. (Voi posta şi acest material pe blog în cazul că vor exista cititori dornici de o informare mai amplă). Numai că Mihail Saakashvili n-a inteles acest lucru. Iar temperamentul său s-a dovedit a fi primul şi cel mai aprig duşman al său. Ajutat cu amabilitate de un război mărunt, de uzură, din partea Rusiei. Decizia sa de a face ordine în Osetia (juridic legal, dar ştiind că prin asta va provoca Rusia) tocmai în ziua în care o altă uriaşă putere, China, deschidea jocurile olimpice pentru care a investit bugetul pe două generaţii a unui stat cu o dezvoltare medie, a fost o uriaşă greşeală politică. Datorită căreia va primi probabil „Zmeura de Aur” la capitolul decizii politice.
Întors de la Beijing, premierul Putin s-a dus glonţ la Vladikavkaz, unde a declarat că “prin agresiunea din Osetia, Georgia şi-a dat o lovitură mortală integrităţii teritoriale”. Au existat şi precizările privitoare la care integritate se referea premierul, dar mass-media le-a cam trecut cu vederea, pregătind parcă (voit sau din lipsă de profesionalism) povestea cu armatele ruse care vin din toate părţile să înghită amărâta Georgie (am parafrazat declaraţia din această seară a Ambasadorului georgian la Bucureşti).
Prieteni din diverse colţuri ale lumii şi chiar din cititorii acestui blog m-au întrebat astăzi dacă nu cumva începe al treilea război mondial. Nu, nu cred acest lucru. Nu în sensul confruntărilor clasice. Chiar şi dacă premierul Putin realizează „’ 68 Reloaded”. Dar nu pentru că s-ar teme cineva de Rusia. Nu. Nu va ridica nimeni un deget, oricât de disperate vor fi cererile de ajutor ale Georgiei pentru simplu motiv că şi cancelariile occidentale sunt conduse de oameni cărora nu le place să vină din concediu pentru a participa la război. Fără măcar o atenţionare prealabilă.
Nu cred într-un conflict generalizat şi datorită faptului că premierul Putin ştie că extinderea ca spaţiu sau durată a acestui conflict va afecta însăşi economia Rusiei pe care s-a străduit atâţia ani să o aducă la masa verde a decidenţilor importanţi. Chiar dacă ministru Kudrin s-a străduit azi să convingă media că nu sunt probleme şi că fluctuaţia pieţii valutare e în limite normale, intervenţia pe piaţă a Băncii Naţionale a Rusiei spune altceva. În plus, trăim într-o lume globalizată, în care investitorii sunt mereu atenţi la fluctuaţiile de pe piaţa de capital.
În plus, desfăşurarea de forţe în zonă (potrivit analiştilor militari, erau necesare ceva mai puţine pentru a şterge deja Georgia de pe hartă ) sper a fost un teribil exerciţiu de imagine. Aparent, Putin a demonstrat că dacă i se permite (şi i se permite !!) are la degetul mic pe toată lumea. În esenţă lucrurile stau puţin diferit: chiar dacă şi-a recuperat locul între marile puteri economice ale lumii, Rusia are acasa la ea mari probleme sociale. Inflaţie accelerată, sistem de sănătate precar, infrastructură de pe timpul sovietelor, corupţie generalizată. Pe ruşii de rând nu-i interesează ierarhia economică mondială, atâta timp cât în viaţa lor de zi cu zi se confruntă cu astfel de probleme. Rezolvarea acestora e în sarcina guvernului condus de premierul Putin. Pentru asta are nevoie de timp. Timp care se poate câştiga prin exerciţii de imagine de tipul celui amintit. Redându-le cetăţenilor săi faima pierdută a forţei nu doar economice ci şi militare de nestăvilit a Rusiei. Cu rezultate bune pe termen scurt. Dar cu posibile complicaţii pe termen lung.

*** Ce a mai rămas din creditul acordat de cancelariile occidentale preşedintelui Medvedev ? Greu de spus în acest moment. Cert este că excelentul discurs din comunicatele prezidenţiale a fost contrazis de realităţile din teren. Iar apariţiile sale n-au făcut decât să confirme occidentului că la Moscova tot cu Vladimir Putin vor trebui să discute.
G.I.

Mizele conflictului din Caucaz

Mizele conflictului din Caucaz

Multi prieteni m-au întrebat în ultimele trei zile care este opinia mea despre conflictul din Caucaz. Am scris deja nişte lucruri. Dar nu mă grăbesc să fac afirmaţii tranşante din cel putin doua motive: nu detin informatii relevante, in sensul de valide, de la fata locului si e prea devreme pentru a trage linie şi a calcula câştigurile şi pierderile părţilor implicate. Chiar dacă unele sunt deja vizibile. Mă voi limita a aduce în discutie câteva aspecte ce merită ceva mai multă atenţie:
1. Este acest conflict comparabil cu precedentul Kosovo ? La prima vedere, raspunsul e cu siguranta unul pozitiv. Un exemplu tipic al ceea ce numim in general, conflicte inghetate. Avem o republica separatista care se vrea independenta / in dependenţa de Federatia Rusa. Partile se acuza simultan de epurari etnice. Şi fiecare doreste sa-şi impuna partea sa de adevar. Pentru ca exista un adevar al fiecarei parti. Si ca de obicei, in aceasta ecuatie, rolul populatiei se reduce la masa de manevra. Benjamin Franklin spunea ca „Democratia inseamna atunci când doi lupi si un miel decid ce vor să serveasca la prânz”. Sunt sigura că aţi înteles ce am vrut să spun. Analizând mai atent, insă, vom constata ca lucrurile in cazul Osetiei de Sud sunt sensibil diferite fată de Kosovo. Republica separatista se afla intr-o zona in care se intretaie doua axe importante cu interesele economice aferente: Moscova – Erevan – Teheran şi Baku – Tbilisi – Marea Neagra, adica iesirea spre Europa. Petrolul caucazian şi dorinta Moscovei de a-si mentine sfera de influenta în zonă sunt mizele importante ale acestui conflict.
2. De ce comunitatea internationala a reactionat abia vizibil ? Pentru că vorbim de aceeasi comunitate internationala care, indiferenta la insistentele USA, la Summitul NATO de la Bucuresti a spus „pass” Georgiei in privinţa MAP (membership action plan). Deocamdată, Europa este dependenta de gazul rusesc. Şi nu se preved schimbări de fond in perioada urmatoare, astfel că liderii europeni nu doresc un conflict deschis (chiar şi numai la nivel de principii) cu Rusia. La fel de adevărat e faptul că ambele tabere desfasoară un razboi informatic de proportii, si e riscant sa te pozitionezi de o parte sau de alta fara a şti exact cum stau lucrurile. Presedintele Saakashvili a riscat, sperând într-o interventie NATO in favoarea sa. Un risc hazardat. Cel putin după cum stau lucrurile in acest moment. Din pacate, n-am văzut până acum nici un interes real pentru soarta zecilor de mii de refugiati, cu exceptia unei cereri ONU de acces in zona pentru misiunile umanitare. La o solutie in cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU oricum nu se astepta nimeni.
3. Ce rol are Ucraina in acest context ? Chiar dacă au existat vagi acuzatii formulate de Rusia privind implicarea Ucrainei in acest conflict, deocamdată nimeni n-a pus in discutie acest aspect. Probabil, din cauza suspiciunilor generale care planează în acest moment asupra tuturor declaraţiilor Moscovei. Să nu uităm că Ucraina chiar este o putere în spatiul est-european, care îşi doreşte la randul său să nu mai depindă de resursele energetice ale Rusiei. Si care la nivel de autorităti vrea in NATO.
Despre cum „gold goes to Vladimir Putin” din nou, voi vorbi data viitoare.


P.S.: Doi jurnalisti au murit. Alti doi au fost raniti. Evident, in Osetia. Pentru ca noi sa stim in timp real ce se intampla. Pe cât este posibil. De aceea, merită respectul nostru iar familiile lor intreaga noastră compasiune.
G.I.
V. Putin: “Военную агрессию Тбилиси он назвал смертельным ударом по территориальной целостности самой Грузии”/"Georgia şi-a dat o lovitură mortală integrităţii teritoriale"

Una din cunoştinţe mele din Moscova îşi exprima ieri dimineaţa îngrijorarea că Rusia va fi implicată într-un nou conflict. Evident, în confruntarea dintre forţele georgiene şi separaţiştii din Oseţia, Rusia nu putea fi indiferentă, dacă luăm în calcul faptul că dintre cei 82.000 de cetăţeni ai Oseţiei, majoritatea o reprezintă cetăţeni de origine rusă. Dacă reacţia autorităţilor de la Moscova a fost cea mai fericită ori nu, reprezintă însă altă discuţie. Îngrijorătoare mi se pare, în acest moment lipsa de reacţie a cancelariilor europene (unele susţinătoare necondiţionate ale ex-preşedintelui, actual premier Vladimir Putin). Speculaţiile conform cărora “este perioadă de vacanţă” nu poate fi susţinută, mai ales că prin instaurarea de către Saakashvili a Legii Marţiale, U.E. are în acest moment un conflict grav la graniţele sale. Preşedintele Bush a cerut încetarea focului, acuzele la adresa Rusiei fiind implicite. Explicit, pentru situaţia dezastruoasă din Oseţia, deocamdată, nu există vinovaţi. Există doar un război care afectează mii de civili nevinovaţi. În replică, în timp ce Saakashvili poza in victimă în faţa preşedintelui USA, preşedintele Medvedev l-a asigurat pe George Bush că: “the only way out of the tragic crisis initiated by the Georgian leadership in Tbilisi is the withdrawal of its armed forces from the conflict zone, the return to the process of peace agreements and, most importantly, the signing of a legally binding agreement abjuring the use of force” (good point, mr. Medvedev !). Din păcate, excelentul discurs prezidenţial este contrazis de realităţile din teren (conflictul se extinde de la oră la oră). Mai mult, premierul Putin vorbeşte o altă limbă decât Kremlinul. Întors de la Beijing, premierul Putin a ajuns astăzi la Vladikavkaz, unde a declarat că “prin agresiunea din Osetia, Georgia şi-a dat o lovitură mortală integrităţii teritoriale”. Încă o dată Vladimir Putin dovedeşte că atunci când i se permite (şi i se permite!) poate adopta o atitudine de dialog constructivă.
G.I.

Caucaz - Un punct nodal in strategiile privind accesul la resursele de petrol.


Caucaz - Un punct nodal in strategiile privind accesul la resursele de petrol.

De câteva săptămâni, agenţiile de ştiri au tot vorbit despre masarea de trupe georgiene la graniţa cu Osetia de Sud. A existat şi o replică similară din partea Rusiei.
Când toată lumea era cu ochii pe Beijing, Saakashvili a ordonat ofensiva armată în Ossetia de Sud, împotriva trupelor ruseşti. Evident, cu un discret sprijin american, şi reuşeşte astfel o lovitură mediatică spectaculoasă exact într-un moment în care armele ar fi trebuit să tacă. Reacţiile se succed de la oră la oră: mai întâi Bush a cerut încetarea imediată a ostilităţilor, apoi NATO şi UE au cerut acelaşi lucru. Putin pe de altă parte, aflat la Beijing, promite că loviturile georgiene vor primi "un răspuns din partea Rusiei, pentru că forţele georgiene au atacat militari ruşi din "forţele de menţinere a păcii". Promisiunea se concretizează câteva ore mai târziu şi ostilităţile degenerează într-un război în toată regula. Mai ales unul informaţional, în care cifrele pierderilor vehiculate de ambele părţi au o singură menire: să justifice acţiunile celor implicaţi în conflict. Şi chiar dacă preşedintele Medvedev a ieşit la rampă denunţând o catastrofă umanitară în mica republică separatistă, deciziile sale până în acest moment nu par a demonstra pretinsa grija faţă de miile de oameni nevoiţi să ia calea pribegiei. În fapt tot ceea ce conteaza sunt interesele şi ambiţiile politice şi economice, fie ale Rusiei, fie ale Georgiei.
O demonstrează clar deciziile liderilor celor două părţi. Pe de o parte, Saakashvili îşi retrage soldaţii din Irak, instaurează Legea Marţială şi pare că încearcă să forţeze mâna NATO (Georgia nu are capacitatea de a face faţă unui război cu Rusia). La rândul lor, forţele ruseşti bombardează portul Poti şi oraşul Gori. Decizia Moscovei nu mai poate fi justificată în acest caz. Dacă avem în vedere faptul că portul Poti este apropiat de Batumi, un punct nodal pentru Baku – Tbilisi – Ceyhan, conducta (1% din petrolul mondial) care dă acces la petrolul din Marea Caspica fără Rusia (British Petroleum, Chevron Texaco) şi prin care Azerdbaidjanul încearcă să-şi construiască propriul drum, reacţia viscerală a Rusiei pare mai uşor de înţeles. De asemenea, Poti e şi unul din locurile vizate de România pentru construcţia unui terminal.
Dacă până acum preşedintele Medvedev a ratat cu brio o soluţie înţeleaptă în managementul acestei prime crize a mandatului său, sper că nu va rata şi această nouă şansă oferită de Saakashvili prin declaraţia sa de război. Rusia poate umili Georgia şi fără o baie de sânge (nici un lider important nu-şi doreşte un conflict cu Federaţia Rusă, iar cel mai probabil nici NATO nu va agrea deciziile belicoase ale preşedintelui georgian, ba chiar se va gândi de două ori înainte de a mai pune în discuţie aderarea Georgiei.) Rusia poate media înţelept această criză sau poate demonstra că n-a depăşit stadiul agresivităţii imperialiste. O vor demonstra orele ce urmează.

G.Ioniţă

Medvedev şi coşmarurile economiei ruseşti

Recent, presedintele rus Dmitri Medvedev, în cadrul unei intalniri cu investitorii din sfera intreprinderilor mici si mijlocii, a avut un discurs pe care media internationala la catalogat imediat ca un "atac la Putin". Însă, de la faptul remarcat de revista Forbes că presedintele Medvedev n-a mai prea fost vazut în compania premierului Putin şi până la a titra că "luna de miere a celor doi s-a încheiat" (potrivit unei publicaţii new yorkeze) e cale lungă. Aş remarca faptul că tânărul ţar a făcut respectiva declaraţie în contextul atât de mediatizat al luptei împotriva corupţiei, anunţată ca şi obiectiv major în momentul întronării la Kremlin şi unde deocamdată nu sunt semne de schimbare (de unde şi necesitatea unei atitudini mai intransigente măcar la nivelul discursului). La acestea as adăuga un mic "amendament": Medvedev nu doar că n-a prea fost văzut în compania mentorului său (şi la recentele funeralii ale scriitorului A. Soljenitin, cei doi au fost prezenţe separate), pur si simplu n-a fost vizibil în plan extern, cu exceptia poate a Summitului G8. Astfel că declaratia presedintelui de la Gagarin - Smolensk poate fi un semnal adresat silovikilor din jurul lui Putin, dar la fel de bine poate fi doar o strategie de imagine. Şi care a prins la publicaţiile din exterior.
P.S. Referitor la situaţia din Osetia de Sud, deşi am sperat într-o altfel de atitudine a preşedintelui Medvedev, azi am avut senzaţia de deja-vu a unui alt august. Premierul era acelaşi. Doar că locaţia era diferită: Cecenia. Dar despre acest subiect voi scrie mâine.