Adiere de dezgheţ în Consiliul NATO - Rusia

Reuniunea miniştrilor de externe a ţărilor NATO care a avut loc ieri şi astăzi la Bruxelles a avut ca puncte principale pe agenda lucrărilor: adoptarea unui punct de vedere comun privind acordarea sau nu a MAP celor doua candidate la aderare - Georgia şi Ucraina, precum şi reluarea relaţiilor cu Moscova, îngheţate în urma conflictului din Georgia.

(Reamintim că în cadrul Summit-ului de la Bucureşti din aprilie, liderii celor 26 de ţări membre au respins acordarea MAP pentru cele două foste republici sovietice, considerată prematură de Germania, Franţa şi alte şase ţări. Motivul principal invocat atunci (în mod corect) a fost că Georgia şi Ucraina sunt încă departe de a îndeplini criteriile democratice şi militare pentru a adera. Neoficial, dar uşor previzibil, aceste ţări nu voiau să accentueze iritarea Rusiei, ostilă extinderii NATO până la frontierele sale. NATO a decis în aprilie să reexamineze problema MAP la reuniunea miniştrilor săi de externe din decembrie. Între timp a avut loc conflictul din Georgia care a amplificat retincenţele privind aderarea celor două ţări ex-sovietice.)

Deciziile acestei reuniuni au fost oarecum prefigurate de declaraţiile secretarului de stat Condolezza Rice, care la finele săptămânii trecute atrăgea atenţia asupra activităţilor militare ale Rusiei, dar a spus că nu se opune reluării discuţiilor şi programelor din Consiliul NATO-Rusia, după cum relatează Reuters. De asemenea, Rice a admis că SUA îşi va respecta promisiunea de susţinere a Georgiei şi Ucrainei pentru aderare la un moment dat, fără însă a oferi un indiciu temporal.

Alianţa este gata de a relua şedinţele Consiliului NATO-Rusia în mod informal

După cele două zile ale reuniunii de la Bruxelles, NATO prin voce lui Jaap de Hoop Scheffer a anunţat că vrea să deblocheze relaţiile cu Rusia, şi să le aprofundeze pe cele cu Georgia şi Ucraina. De asemenea, potrivit Novosti.ru, şeful Alianţei Nord-Atlantice a recunoscut că Rusia este un «jucător-cheie pe plan mondial», prin urmare, de unde şi necesitatea de a interacţiona cu acesta, în multe domenii în care interesele coincid, în special cu privire la Afganistan. Acest aspect a fost considerat de Dmitri Rogozin, ambasadorul Rusiei la NATO ca o victorie; drept pentru care Rogozin, recunoscut pentru comentariile sale belicoase, nu s-a sfiit să o atace din nou pe Condolezza Rice, susţinând că toate maşinaţiunile acesteia şi ale susţinătorilor săi de la Universitatea Standfort au fost fără succes, şi lăudând "pragmatismul" miniştrilor de externe ai NATO pe care îl percepe ca un semn că Europa începe să aibă propria sa identitate politică.

"Să-i lăsăm să ne cunoaştem mai bine" - (dacă ar fi să parafrazăm un cunoscut clip publicitar) - asta a fost soluţia de compromis în privinţa aderării Georgiei şi Ucrainei la NATO. Dar despre asta ceva mai târziu.

F. William Engdahl (scriitor şi analist politic): “Criza sistemului financiar american va determina o recesiune economică mondială mai rea decât cea din anii 1930”

Posibilitatea unui atac israelian asupra Iranului în viitorul apropiat este, din punctul meu de vedere, una infimă. Administraţia Bush are nevoie imperioasă de cooperarea cu Iranul pentru a putea controla Irakul. Se duc discuţii secrete cu Teheranul de câteva luni, deşi se publică permanent zvonuri referitoare chiar la un posibil atac american.

Sunteţi printre cei care au explicat cu mare claritate cum se face că în prezent preţul petrolului este rezultatul unor speculaţii şi inginerii financiare, şi nicidecum rezultatul tradiţional dat de cerere şi ofertă. Explicaţi-ne puţin cum stau lucrurile.

Regimul Bush-Cheney e un proiect susţinut de marii jucători din domeniul petrolului şi de către complexul militar industrial. Agenda lor conţine printre altele manipularea şi creşterea dra­matică a preţului pe fiecare baril de petrol, pentru a controla, printre altele, dezvoltarea economică mondială. În ultimii câţiva ani, administraţia Bush a făcut paşii necesari pentru influen­ţarea contractelor viitoare şi, în general, a comerţului cu petrol. Responsabilul cu regularizarea pieţelor şi contractelor în domeniu, cu protejarea împotriva fraudelor, manipulărilor şi practicilor abuzive în economia de piaţă, CFTC (Commodity Futures Trading Commission), a abdicat în mod explicit de la supra­ve­gherea schimburilor şi contractelor comerciale de pe pieţele de petrol încă din 1966. Calculele mele conser­vatoare spun că, în prezent, cel puţin 60% din cei 100$ preţ pe baril provin din speculaţii viitoare ale fondurilor private, ale băncilor şi grupurilor financiare care folosesc ICE Futures Londra, NYMEX New York şi schimburile interbancare necontrolate menite să evite verificările ulterioare. Regulile americane referitoare la Comisia guvernamentală menţionată permite speculanţilor să cumpere contracte viitoare pe NYMEX, plătind doar 6% din valoarea contractului. La preţul actual de 128$ pe baril, asta înseamnă că un viitor comerciant trebuie să pună deoparte doar 8$ de baril. Restul de 120$ îi împrumută. Această diferenţă extremă de 16 la 1 ajută la creşterea nerealistă a preţurilor şi determină pierderi bancare, precum şi alte dezastre la nivelul cheltuielilor per populaţie. Guvernul şi Congresul ştiu foarte bine ce se întâmplă, dar puterea băncilor este atât de mare la Washington încât nu s-a făcut nimic pentru controlul speculei, deşi preţul barilului de petrol a ajuns în vară şi la 147$. În fapt, este o decizie politică luată de guvernul american de a permite băncilor de pe Wall Street să controleze preţul petrolului.

Dat fiind că pentru a tăia capul meduzei ar fi necesar să se ajungă la nivele importante din administraţia Statelor Unite, care sunt şansele de a se pune capăt speculaţiilor de acest fel?

Aşa cum deja s-a văzut de când cu creşterea exagerată a preţului petrolului din iunie şi iulie când s-a ajuns la 135-147$ pe baril, Con­gresului îi lipseşte voinţa politică, chiar şi în an electoral, de aliniere a Asociaţiei bancherilor americani de pe Wall Street. Nu a făcut nimic semni­ficativ, nici măcar atunci când preţul a crescut cu mai mult de 25$ într-o zi, pentru a controla specula distructivă. Casa Albă şi Congresul au depăşit orice limită. Ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni pe piaţa financiară americană e o nouă dovadă că sunt depăşiţi de situaţie.

Un alt domeniu controversat este cel al vânzărilor de armament. Departamentul de Apărare al SUA a anunţat recent că va vinde Israelului 1000 de bombe GBU-39, ştire ce a fost imediat speculată ca o dotare a Israelului cu exact tipul de armament necesar unei intervenţii împotriva Iranului. Cum comentaţi?

Posibilitatea unui atac israelian asupra Iranului în viitorul apropiat este, din punctul meu de vedere, una infimă. Administraţia Bush are nevoie imperioasă de cooperarea cu Iranul pentru a putea controla Irakul. Se duc discuţii secrete cu Teheranul de câteva luni, deşi se publică permanent zvonuri referitoare chiar la un posibil atac american. În realitate, preşedintele Bush a anunţat recent conducerea de la Tel-Aviv că nu ar ierta o eventuală criză determinată de un atac independent din partea Israelului. Din punctul meu de vedere, orice atac asupra Iranului fie din partea Israelului sau a Washingtonului iese din discuţie, indiferent de vânzările americane de armament. Ar fi mult prea periculos. Armata americană e sub tensiune, moralul trupelor e la un nivel foarte scăzut, conform rapoartelor directe. Sistemul financiar american e într-o criză sistemică ce va determina o recesiune economică mondială, după părerea mea chiar mai rea decât cea din anii 1930. În ultimii doi ani SUA au vândut armament în valoare de 32 de miliarde de dolari.

Majoritatea analiştilor au spus că este exclusă o nouă intervenţie militară a SUA, dat fiind că războaiele din Afganistan şi Irak au fost un eşec, în ciuda fondurilor uriaşe investite. S-a spus, dat fiind şi perspectiva recesiunii economice din ce în ce mai grave, că SUA nu-şi pot permite un nou război. În aceste condiţii, nu cumva avem de-a face cu o retorică agresivă din partea SUA menită să declanşeze o psihoză a războiului şi o nouă cursă a înarmărilor care va umple buzunarele “băieţilor deştepţi” ?

În momentul de faţă există o fractură care, deşi de culise, trece chiar prin centrala strategică a administraţiei Bush. Sunt dovezi clare că Dick Cheney e cel care l-a încurajat pe preşedintele georgian Mihail Saakaşvili să atace Osetia de Sud şi Abhazia deşi ştia foarte bine că forţează o reacţie din partea Rusiei. De ce? Pentru că Cheney e purtătorul de cuvânt al fracţiunii pro-război, a neo-conservatorilor războinici care sunt responsabili şi de dezastrul din Irak şi Afganistan. Cheney face orice e posibil pentru ca prietenul lui, John McCain, să ajungă preşedinte. Un conflict internaţional cu Rusia invadând Georgia l-a scos în faţă pe McCain, experimentatul erou de război, măcar în aparenţă. În plus, Dick Cheney şi industria militară îşi doresc cu disperare să reînvie Războiul Rece pentru a-şi justifica existenţa militară şi a-şi creşte puterea. Periculos şi menit să provoace, scutul anti-rachetă din Polonia şi Cehia este susţinut de partea fracţiunii neo-conservatoare Cheney. Amplasarea acestui scut provoacă la extrem şi există riscul de a împinge lumea pe marginea unui război nuclear. Nu cred că ţine de bani sau de buzunare grase, pe cât ţine de disperarea elitei puterii americane de a-şi păstra rolul de imperiu mondial şi – fără a fi numită aşa neapărat – singura superputere mondială. Dezintegrarea financiară e un semnal clar al sfârşitului Americii postbelice ca superputere financiară. Din 2003, războiul din Irak marchează sfârşitul Americii ca unica superputere militară. Răspunsul Rusiei în Georgia a confir­mat tuturor acest lucru. Statele Unite ca superputere şi imperiu în declin se află într-un stadiu de negare al acestor evidenţe, atitudine periculoasă atât pentru viitorul american, cât şi al întregii lumi.

interview conducted by G.Ionita

Published in http://www.cadranpolitic.ro/view_article.asp?item=2657

Aşa cum era uşor de anticipat, reuniunea extraordinară a Consiliului European n-a fost de natură să aducă decizii radicale privind relaţia cu Rusia. Analişti politici de diverse orientări şi culori s-au grăbit să preia declaraţiile liderilor europeni şi să slăvească unanima unitate de opinii a comunităţii europene.

În fapt, aclamata unitate de opinie şi decizie s-a concretizat în amânarea discuţiilor unui nou parteneriat UE-Rusia (care ar fi trebuit să înceapă pe 15 septembrie) până la îndeplinirea agreementului în şase puncte convenit între Medvedev şi Sarkozi. Adică o decizie care poate irita puţin Rusia, dar nu e de natură să afecteze relaţiile particulare a marilor actori europeni cu Moscova. Păi dacă nu e nimeni în situaţia de a-şi vedea afectate afacerile cu Rusia, era logic să fie toţi de acord...şi nu văd unde e marea realizare şi succesul extraordinar al reuniunii.

Mai mult, Europa prin faptul că a considerat unanim că reacţia Rusiei a fost disproporţionată, arată un cartonaş roşu Georgiei. Explicit, Georgia este atenţionată că a generat o situaţie care a dus la reacţia, fie ea şi disproporţionată a Rusiei, dar logică în cronologia faptelor. În plus, Georgia primeşte ajutoare (pe care le-ar fi primit oricum în situaţia dată).

Apropo, vorbind de tratatul de pace mediat de Sarkozi şi care trebuie îndeplinit de ruşi: e acelaşi de care zicea preşedintele Băsescu că nu e foarte clar şi că par să existe diferenţe între documentul semnat de Tbilisi şi cel semnat de Moscova ? Şi care are clauze care n-au fost făcute publice ? Şi dacă aşa stau lucrurile, nu cumva Medvedev are dreptate când spune că Rusia şi îndeplinit partea sa de înţelegere ?

Saakashvili pus pe liber ?

În turneul său, mai mult sau mai puţin fructuos - rămâne să vedem, prin ţările din Caucaz, Traian Băsescu s-a dus şi în Georgia. În momentul în care, dacă vizualizăm mutările marilor puteri, se poate constata cu uşurinţă că de fapt se reîmpart sfere de influenţă şi se caută aliaţi, vizita preşedintelui României ar fi putut trece neobservată. Asta în condiţiile în care în mesajul său (de altminteri, pacifist şi uşor previzibil) nu ar fi apărut şi o recomandare care cu siguranţă ridică anumite semne de întrebare. Preşedintele Traian Băsescu a recomandat Georgiei, pentru a ieşi din blocajul politic actual, să găsească o cale de a negocia cu Rusia.

Să analizăm puţin:

Evident, România ca membru al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice, susţine integritatea teritorială a Georgiei. Dar recomandă Georgiei, mai ales în condiţiile în care demersurile organismelor internaţionale nu prea par să dea roade, că e bine să aibă în vedere şi negocieri directe cu Rusia. Numai că, după cum bine ne amintim, Rusia a declarat prin intermediul ministrului de externe, Serghei Lavrov, că orice posibilitate de discuţie cu Georgia este exclusă atâta timp cât preşedintele Saakashvili rămâne la conducerea ţării.

Sintetizând: fie preşedintele Băsescu nu prea ştie cum stau lucrurile (puţin probabil), fie recomandarea sa e un mesaj discret al comunităţii internaţionale prin care Saakashvili este atenţionat să ia în calcul şi o retragerea a sa (într-o formulă cât mai elegantă de dorit).

G.I.

Marele Urs s-a întors...

De la fenomenele de propagandă la fenomenele psihotice

Deşi deloc o simpatizantă a Rusiei, media britanică a dovedit că poate fi şi obiectivă. Cred că va fi interesant să vedem ce părere au susţinătorii fervenţi ai preşedintelui georgian despre imaginile, antologice aş putea zice, difuzate de BBC News şi care dovedesc că mr. Saakashvili chiar are unele manifestări cel puţin ciudate (ca să ne exprimăm elegant). Şi că spusele preşedintelui Medvedev, chiar în conferinţa cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, n-au fost doar propagandă…mă rog, nu se ştie niciodată…

Cert este că astăzi se aşteaptă o rezoluţie a Consiliului de Securitate a ONU şi o decizie a reuniunii miniştrilor de externe din ţările NATO. Chiar dacă acestea vor exista, se poate pune problema cine va trebui să le respecte. Este îndoielnic că Rusia va accepta chiar şi o discuţie de principiu cu Georgia, atâta timp cât va trebui să discute cu Mihail Saakashvili. În fond, Rusia a punctat masiv în războiul mediatic de care vorbeam, cele 10 secunde de înregistrare prezentate de BBC ruinând o mare parte din eşafodajul campaniei de propagandă câştigată de Saakashvili. Orice om cu mintea întreagă se poate întreba cum poate discuta Occidentul cu un lider care vorbeşte la telefon cu privirea ruptă de realitate, în timp ce-şi mestecă cravata (a se reţine că nu vorbim de o situaţie privată, ci chiar de o apariţie publică, preşedintele georgian pregătindu-se în momentele respective să dea un interviu celor de la BBC). Cărei logici aparţine în acest moment reiterarea faptului că Georgia va intra în NATO ?

Am senzaţia atât Rusia cât şi Occidentul s-au cantonat într-o zonă a încăpăţânării din care nu are nimeni de câştigat.

România a livrat arme Georgiei

La “vânătoare” de aliaţi ?

Aşa cum am promis mă voi referi puţin la declaraţia conform căreia România a livrat arme Georgiei. Nu am înţeles starea de confuzie şi reticenţa ministrului Meleşcanu (total nepotrivită şi care a creat impresia de vinovăţie a României), dar aceasta e o altă discuţie. Oricum, autorităţile române au confirmat afirmaţia liderului abhaz.
Astfel că, pentru cititorii mai putin avizaţi, dar care s-ar putea grăbi să concluzioneze greşit, vreau să fac următoarele precizări:

1.Vânzările s-au făcut conform legislaţiei în vigoare; nu există un embargou impus Georgiei în acest sens; vorbim de un contract comercial al unui investitor privat (licenţă individuală) dinspre partea română.
2. declaraţia liderului abhaz nu poate fi considerată o acuză; însă, cu siguranţă poate fi un semnal din partea Kremlinului, dacă avem în vedere faptul că pe lista scurtă a celor care au vândut arme Georgiei, alături de USA se află Romania şi Bulgaria, mai exact ultimele ţări acceptate în OTAN. Mai ales în condiţiile în care această declaraţie a venit după ce liderii Abhaziei şi Oseţiei s-au consiliat cu tânărul ţar al Rusiei.

E adevărat că relaţia Bucureşti - Moscova n-a beneficiat în ultimii ani de cea mai fericită abordare şi că ar trebui revizuită; însă modul în care Moscova doreşte să atragă atenţia asupra acestui aspect este oarecum discutabil. Spun oarecum, deoarece diplomaţia românească s-a dovedit total ineficientă în vremea din urmă; şi se pare că nici în materie de canale neoficiale nu stăm prea fericit.
P.S. După postarea unui material pe această temă pe o platformă net (comunitate de discuţii) din Rusia, mă aşteptam sincer la un val de critici. Spre surprinderea mea, cea mai mare parte a comentariilor făcute vedea lucrurile cu totul altfel. Voi cita două din aceste comentarii, lăsându-vă pe dvs. să concluzionaţi:
“Cred că voi, românii, încă sunteţi tributari unei prejudecăţi şi priviţi Rusia ca pe un inamic...”.
“Poate că Rusia nu neapărat a vrut să atenţioneze România. Şi nici Bulgaria. Eu cred că e normal ca Rusia să caute aliaţi...”
G.I.

Extrase dintr-o cronică de război

Am evitat timp de două zile să mai scriu, fie şi pentru că văzut prin intermediul media acest conflict a intrat sub zodia anecdoticului. Ba e război, ba nu mai e război...vin ruşii peste georgieni, o oră mai târziu aceleaşi surse confirmă că nu mai vin ruşii...sau nici n-au plecat ?!

În acelaşi timp, presedintele Medvedev încearcă să-şi recupereze titlul de prinţ-moştenitor al ţarului Putin şi presa e încântată ...sincer, după întâlnirea Medvedev - Sarkoszi am avut senzaţia stranie că am asistat la un concurs de carismă a celor doi, nicidecum la găsirea unei soluţii pentru un conflict care a pus pe gânduri milioane de oameni.....
Iar forţele ruse îi mai îngrozesc un pic pe georgieni...în timp ce atenţionări de faţadă vin de pe peluza Casei Albe de la Washington...iar ministru finanţelor din Federaţia Rusă A. Kudrin anunţă că Rusia va investi 400 de milioane pentru reconstrucţia capitalei Osetiei de Sud. Seninătatea cu care o spune te face să te gândeşti dacă nu cumva mâine va învia şi morţii din acest conflict şi toată lumea va fi fericită şi mulţumită !
Rusia vrea anchetarea crimelor din Osetia...foarte frumos, deşi asta trebuia să fie prima decizie, înainte de a face din Osetia un morman de ruine...sperăm că se vor afla şi cine sunt cei care jefuiesc în prezent în zona de conflict, fie că sunt sau nu soldaţi ai armatei ruse (şi că vinovaţii vor suporta rigorile legii); cred că preşedintele Medvedev a discutat şi acest subiect cu liderii separatistei Osetii şi nu i-a chemat la Kremlin doar pentru ai mângâia părinteşte pe frunte....
Revista “Life” scrie că Saakashvili a vrut să se sinucidă...personal, cred că a făcut-o deja încă din momentul în care a achiesat să facă din Georgia poligon pentru experimente strategice între Est şi Vest... cum experimentul s-a soldat cu morţi şi răniţi (nimeni nu ştie exact câţi), dar şi cu câteva zeci de mii de refugiaţi, USA a înţeles că Rusia nu e dispusă să mai cedeze nici un centimetru în faţa extinderii sferei de influenţă americane şi s-a rezumat la declaraţii sterile pe peluza din faţa Casei Albe... Probabil, în culisele politicii de la Washington, Georgia e deja catalogată cu celebra sintagmă de “pagube colaterale”...Cât despre regimul democratic a lui Saakashvili, vom vedea cât este de democratic atunci când va fi debarcat (ceva ajutor vor da şi ruşii!) de propriul popor (nu iau în calcul aici dosarul de probe pe care i-l va face cadou Kremlinul, care deja a instituit o comisie în acest sens) pentru aventura dezastruoasă în care şi-a târât ţara.
În această seară, agenţiile de ştiri au titrat declaraţia unui lider separatist abhaz, conform căruia USA, Bulgaria şi România au livrat arme Georgiei....voi discuta pe larg acest subiect şi implicaţiile sale mâine.
G.I.

Mizele conflictului din Caucaz

Mizele conflictului din Caucaz

Multi prieteni m-au întrebat în ultimele trei zile care este opinia mea despre conflictul din Caucaz. Am scris deja nişte lucruri. Dar nu mă grăbesc să fac afirmaţii tranşante din cel putin doua motive: nu detin informatii relevante, in sensul de valide, de la fata locului si e prea devreme pentru a trage linie şi a calcula câştigurile şi pierderile părţilor implicate. Chiar dacă unele sunt deja vizibile. Mă voi limita a aduce în discutie câteva aspecte ce merită ceva mai multă atenţie:
1. Este acest conflict comparabil cu precedentul Kosovo ? La prima vedere, raspunsul e cu siguranta unul pozitiv. Un exemplu tipic al ceea ce numim in general, conflicte inghetate. Avem o republica separatista care se vrea independenta / in dependenţa de Federatia Rusa. Partile se acuza simultan de epurari etnice. Şi fiecare doreste sa-şi impuna partea sa de adevar. Pentru ca exista un adevar al fiecarei parti. Si ca de obicei, in aceasta ecuatie, rolul populatiei se reduce la masa de manevra. Benjamin Franklin spunea ca „Democratia inseamna atunci când doi lupi si un miel decid ce vor să serveasca la prânz”. Sunt sigura că aţi înteles ce am vrut să spun. Analizând mai atent, insă, vom constata ca lucrurile in cazul Osetiei de Sud sunt sensibil diferite fată de Kosovo. Republica separatista se afla intr-o zona in care se intretaie doua axe importante cu interesele economice aferente: Moscova – Erevan – Teheran şi Baku – Tbilisi – Marea Neagra, adica iesirea spre Europa. Petrolul caucazian şi dorinta Moscovei de a-si mentine sfera de influenta în zonă sunt mizele importante ale acestui conflict.
2. De ce comunitatea internationala a reactionat abia vizibil ? Pentru că vorbim de aceeasi comunitate internationala care, indiferenta la insistentele USA, la Summitul NATO de la Bucuresti a spus „pass” Georgiei in privinţa MAP (membership action plan). Deocamdată, Europa este dependenta de gazul rusesc. Şi nu se preved schimbări de fond in perioada urmatoare, astfel că liderii europeni nu doresc un conflict deschis (chiar şi numai la nivel de principii) cu Rusia. La fel de adevărat e faptul că ambele tabere desfasoară un razboi informatic de proportii, si e riscant sa te pozitionezi de o parte sau de alta fara a şti exact cum stau lucrurile. Presedintele Saakashvili a riscat, sperând într-o interventie NATO in favoarea sa. Un risc hazardat. Cel putin după cum stau lucrurile in acest moment. Din pacate, n-am văzut până acum nici un interes real pentru soarta zecilor de mii de refugiati, cu exceptia unei cereri ONU de acces in zona pentru misiunile umanitare. La o solutie in cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU oricum nu se astepta nimeni.
3. Ce rol are Ucraina in acest context ? Chiar dacă au existat vagi acuzatii formulate de Rusia privind implicarea Ucrainei in acest conflict, deocamdată nimeni n-a pus in discutie acest aspect. Probabil, din cauza suspiciunilor generale care planează în acest moment asupra tuturor declaraţiilor Moscovei. Să nu uităm că Ucraina chiar este o putere în spatiul est-european, care îşi doreşte la randul său să nu mai depindă de resursele energetice ale Rusiei. Si care la nivel de autorităti vrea in NATO.
Despre cum „gold goes to Vladimir Putin” din nou, voi vorbi data viitoare.


P.S.: Doi jurnalisti au murit. Alti doi au fost raniti. Evident, in Osetia. Pentru ca noi sa stim in timp real ce se intampla. Pe cât este posibil. De aceea, merită respectul nostru iar familiile lor intreaga noastră compasiune.

G.I.

Caucaz - Un punct nodal in strategiile privind accesul la resursele de petrol.

Caucaz - Un punct nodal in strategiile privind accesul la resursele de petrol.

De câteva săptămâni, agenţiile de ştiri au tot vorbit despre masarea de trupe georgiene la graniţa cu Osetia de Sud. A existat şi o replică similară din partea Rusiei.
Când toată lumea era cu ochii pe Beijing, Saakashvili a ordonat ofensiva armată în Ossetia de Sud, împotriva trupelor ruseşti. Evident, cu un discret sprijin american, şi reuşeşte astfel o lovitură mediatică spectaculoasă exact într-un moment în care armele ar fi trebuit să tacă. Reacţiile se succed de la oră la oră: mai întâi Bush a cerut încetarea imediată a ostilităţilor, apoi NATO şi UE au cerut acelaşi lucru. Putin pe de altă parte, aflat la Beijing, promite că loviturile georgiene vor primi "un răspuns din partea Rusiei, pentru că forţele georgiene au atacat militari ruşi din "forţele de menţinere a păcii". Promisiunea se concretizează câteva ore mai târziu şi ostilităţile degenerează într-un război în toată regula. Mai ales unul informaţional, în care cifrele pierderilor vehiculate de ambele părţi au o singură menire: să justifice acţiunile celor implicaţi în conflict. Şi chiar dacă preşedintele Medvedev a ieşit la rampă denunţând o catastrofă umanitară în mica republică separatistă, deciziile sale până în acest moment nu par a demonstra pretinsa grija faţă de miile de oameni nevoiţi să ia calea pribegiei. În fapt tot ceea ce conteaza sunt interesele şi ambiţiile politice şi economice, fie ale Rusiei, fie ale Georgiei.
O demonstrează clar deciziile liderilor celor două părţi. Pe de o parte, Saakashvili îşi retrage soldaţii din Irak, instaurează Legea Marţială şi pare că încearcă să forţeze mâna NATO (Georgia nu are capacitatea de a face faţă unui război cu Rusia). La rândul lor, forţele ruseşti bombardează portul Poti şi oraşul Gori. Decizia Moscovei nu mai poate fi justificată în acest caz. Dacă avem în vedere faptul că portul Poti este apropiat de Batumi, un punct nodal pentru Baku – Tbilisi – Ceyhan, conducta (1% din petrolul mondial) care dă acces la petrolul din Marea Caspica fără Rusia (British Petroleum, Chevron Texaco) şi prin care Azerdbaidjanul încearcă să-şi construiască propriul drum, reacţia viscerală a Rusiei pare mai uşor de înţeles. De asemenea, Poti e şi unul din locurile vizate de România pentru construcţia unui terminal.

Dacă până acum preşedintele Medvedev a ratat cu brio o soluţie înţeleaptă în managementul acestei prime crize a mandatului său, sper că nu va rata şi această nouă şansă oferită de Saakashvili prin declaraţia sa de război. Rusia poate umili Georgia şi fără o baie de sânge (nici un lider important nu-şi doreşte un conflict cu Federaţia Rusă, iar cel mai probabil nici NATO nu va agrea deciziile belicoase ale preşedintelui georgian, ba chiar se va gândi de două ori înainte de a mai pune în discuţie aderarea Georgiei.) Rusia poate media înţelept această criză sau poate demonstra că n-a depăşit stadiul agresivităţii imperialiste. O vor demonstra orele ce urmează.

G.Ioniţă