Kokoiti declared, in a circle discussion organized by the Kremlin in Sochi, that wants to Russia ... but how the sincerity may seriously harm of political strategies, a few hours later (probably warned that rushed with "kiss in Red Square") no longer wants, or more precisely than expected in to them ...
given mitigating circumstances ... to the policy of little town to politics great world powers, Mr. Kokoiti has much to learn ...
Tip: next time, when you are not sure what you want to declare (that is what's the answer correctly!) the best is "Call a friend" ....
Se afișează postările cu eticheta Osetia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Osetia. Afișați toate postările
Mizele conflictului din Caucaz
Mizele conflictului din Caucaz
Multi prieteni m-au întrebat în ultimele trei zile care este opinia mea despre conflictul din Caucaz. Am scris deja nişte lucruri. Dar nu mă grăbesc să fac afirmaţii tranşante din cel putin doua motive: nu detin informatii relevante, in sensul de valide, de la fata locului si e prea devreme pentru a trage linie şi a calcula câştigurile şi pierderile părţilor implicate. Chiar dacă unele sunt deja vizibile. Mă voi limita a aduce în discutie câteva aspecte ce merită ceva mai multă atenţie:
1. Este acest conflict comparabil cu precedentul Kosovo ? La prima vedere, raspunsul e cu siguranta unul pozitiv. Un exemplu tipic al ceea ce numim in general, conflicte inghetate. Avem o republica separatista care se vrea independenta / in dependenţa de Federatia Rusa. Partile se acuza simultan de epurari etnice. Şi fiecare doreste sa-şi impuna partea sa de adevar. Pentru ca exista un adevar al fiecarei parti. Si ca de obicei, in aceasta ecuatie, rolul populatiei se reduce la masa de manevra. Benjamin Franklin spunea ca „Democratia inseamna atunci când doi lupi si un miel decid ce vor să serveasca la prânz”. Sunt sigura că aţi înteles ce am vrut să spun. Analizând mai atent, insă, vom constata ca lucrurile in cazul Osetiei de Sud sunt sensibil diferite fată de Kosovo. Republica separatista se afla intr-o zona in care se intretaie doua axe importante cu interesele economice aferente: Moscova – Erevan – Teheran şi Baku – Tbilisi – Marea Neagra, adica iesirea spre Europa. Petrolul caucazian şi dorinta Moscovei de a-si mentine sfera de influenta în zonă sunt mizele importante ale acestui conflict.
2. De ce comunitatea internationala a reactionat abia vizibil ? Pentru că vorbim de aceeasi comunitate internationala care, indiferenta la insistentele USA, la Summitul NATO de la Bucuresti a spus „pass” Georgiei in privinţa MAP (membership action plan). Deocamdată, Europa este dependenta de gazul rusesc. Şi nu se preved schimbări de fond in perioada urmatoare, astfel că liderii europeni nu doresc un conflict deschis (chiar şi numai la nivel de principii) cu Rusia. La fel de adevărat e faptul că ambele tabere desfasoară un razboi informatic de proportii, si e riscant sa te pozitionezi de o parte sau de alta fara a şti exact cum stau lucrurile. Presedintele Saakashvili a riscat, sperând într-o interventie NATO in favoarea sa. Un risc hazardat. Cel putin după cum stau lucrurile in acest moment. Din pacate, n-am văzut până acum nici un interes real pentru soarta zecilor de mii de refugiati, cu exceptia unei cereri ONU de acces in zona pentru misiunile umanitare. La o solutie in cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU oricum nu se astepta nimeni.
3. Ce rol are Ucraina in acest context ? Chiar dacă au existat vagi acuzatii formulate de Rusia privind implicarea Ucrainei in acest conflict, deocamdată nimeni n-a pus in discutie acest aspect. Probabil, din cauza suspiciunilor generale care planează în acest moment asupra tuturor declaraţiilor Moscovei. Să nu uităm că Ucraina chiar este o putere în spatiul est-european, care îşi doreşte la randul său să nu mai depindă de resursele energetice ale Rusiei. Si care la nivel de autorităti vrea in NATO.
Despre cum „gold goes to Vladimir Putin” din nou, voi vorbi data viitoare.
P.S.: Doi jurnalisti au murit. Alti doi au fost raniti. Evident, in Osetia. Pentru ca noi sa stim in timp real ce se intampla. Pe cât este posibil. De aceea, merită respectul nostru iar familiile lor intreaga noastră compasiune.
Multi prieteni m-au întrebat în ultimele trei zile care este opinia mea despre conflictul din Caucaz. Am scris deja nişte lucruri. Dar nu mă grăbesc să fac afirmaţii tranşante din cel putin doua motive: nu detin informatii relevante, in sensul de valide, de la fata locului si e prea devreme pentru a trage linie şi a calcula câştigurile şi pierderile părţilor implicate. Chiar dacă unele sunt deja vizibile. Mă voi limita a aduce în discutie câteva aspecte ce merită ceva mai multă atenţie:
1. Este acest conflict comparabil cu precedentul Kosovo ? La prima vedere, raspunsul e cu siguranta unul pozitiv. Un exemplu tipic al ceea ce numim in general, conflicte inghetate. Avem o republica separatista care se vrea independenta / in dependenţa de Federatia Rusa. Partile se acuza simultan de epurari etnice. Şi fiecare doreste sa-şi impuna partea sa de adevar. Pentru ca exista un adevar al fiecarei parti. Si ca de obicei, in aceasta ecuatie, rolul populatiei se reduce la masa de manevra. Benjamin Franklin spunea ca „Democratia inseamna atunci când doi lupi si un miel decid ce vor să serveasca la prânz”. Sunt sigura că aţi înteles ce am vrut să spun. Analizând mai atent, insă, vom constata ca lucrurile in cazul Osetiei de Sud sunt sensibil diferite fată de Kosovo. Republica separatista se afla intr-o zona in care se intretaie doua axe importante cu interesele economice aferente: Moscova – Erevan – Teheran şi Baku – Tbilisi – Marea Neagra, adica iesirea spre Europa. Petrolul caucazian şi dorinta Moscovei de a-si mentine sfera de influenta în zonă sunt mizele importante ale acestui conflict.
2. De ce comunitatea internationala a reactionat abia vizibil ? Pentru că vorbim de aceeasi comunitate internationala care, indiferenta la insistentele USA, la Summitul NATO de la Bucuresti a spus „pass” Georgiei in privinţa MAP (membership action plan). Deocamdată, Europa este dependenta de gazul rusesc. Şi nu se preved schimbări de fond in perioada urmatoare, astfel că liderii europeni nu doresc un conflict deschis (chiar şi numai la nivel de principii) cu Rusia. La fel de adevărat e faptul că ambele tabere desfasoară un razboi informatic de proportii, si e riscant sa te pozitionezi de o parte sau de alta fara a şti exact cum stau lucrurile. Presedintele Saakashvili a riscat, sperând într-o interventie NATO in favoarea sa. Un risc hazardat. Cel putin după cum stau lucrurile in acest moment. Din pacate, n-am văzut până acum nici un interes real pentru soarta zecilor de mii de refugiati, cu exceptia unei cereri ONU de acces in zona pentru misiunile umanitare. La o solutie in cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU oricum nu se astepta nimeni.
3. Ce rol are Ucraina in acest context ? Chiar dacă au existat vagi acuzatii formulate de Rusia privind implicarea Ucrainei in acest conflict, deocamdată nimeni n-a pus in discutie acest aspect. Probabil, din cauza suspiciunilor generale care planează în acest moment asupra tuturor declaraţiilor Moscovei. Să nu uităm că Ucraina chiar este o putere în spatiul est-european, care îşi doreşte la randul său să nu mai depindă de resursele energetice ale Rusiei. Si care la nivel de autorităti vrea in NATO.
Despre cum „gold goes to Vladimir Putin” din nou, voi vorbi data viitoare.
P.S.: Doi jurnalisti au murit. Alti doi au fost raniti. Evident, in Osetia. Pentru ca noi sa stim in timp real ce se intampla. Pe cât este posibil. De aceea, merită respectul nostru iar familiile lor intreaga noastră compasiune.
G.I.
V. Putin: “Военную агрессию Тбилиси он назвал смертельным ударом по территориальной целостности самой Грузии”/"Georgia şi-a dat o lovitură mortală integrităţii teritoriale"
Una din cunoştinţe mele din Moscova îşi exprima ieri dimineaţa îngrijorarea că Rusia va fi implicată într-un nou conflict. Evident, în confruntarea dintre forţele georgiene şi separaţiştii din Oseţia, Rusia nu putea fi indiferentă, dacă luăm în calcul faptul că dintre cei 82.000 de cetăţeni ai Oseţiei, majoritatea o reprezintă cetăţeni de origine rusă. Dacă reacţia autorităţilor de la Moscova a fost cea mai fericită ori nu, reprezintă însă altă discuţie. Îngrijorătoare mi se pare, în acest moment lipsa de reacţie a cancelariilor europene (unele susţinătoare necondiţionate ale ex-preşedintelui, actual premier Vladimir Putin). Speculaţiile conform cărora “este perioadă de vacanţă” nu poate fi susţinută, mai ales că prin instaurarea de către Saakashvili a Legii Marţiale, U.E. are în acest moment un conflict grav la graniţele sale. Preşedintele Bush a cerut încetarea focului, acuzele la adresa Rusiei fiind implicite. Explicit, pentru situaţia dezastruoasă din Oseţia, deocamdată, nu există vinovaţi. Există doar un război care afectează mii de civili nevinovaţi. În replică, în timp ce Saakashvili poza in victimă în faţa preşedintelui USA, preşedintele Medvedev l-a asigurat pe George Bush că: “the only way out of the tragic crisis initiated by the Georgian leadership in Tbilisi is the withdrawal of its armed forces from the conflict zone, the return to the process of peace agreements and, most importantly, the signing of a legally binding agreement abjuring the use of force” (good point, mr. Medvedev !). Din păcate, excelentul discurs prezidenţial este contrazis de realităţile din teren (conflictul se extinde de la oră la oră). Mai mult, premierul Putin vorbeşte o altă limbă decât Kremlinul. Întors de la Beijing, premierul Putin a ajuns astăzi la Vladikavkaz, unde a declarat că “prin agresiunea din Osetia, Georgia şi-a dat o lovitură mortală integrităţii teritoriale”. Încă o dată Vladimir Putin dovedeşte că atunci când i se permite (şi i se permite!) poate adopta o atitudine de dialog constructivă.
G.I.
Una din cunoştinţe mele din Moscova îşi exprima ieri dimineaţa îngrijorarea că Rusia va fi implicată într-un nou conflict. Evident, în confruntarea dintre forţele georgiene şi separaţiştii din Oseţia, Rusia nu putea fi indiferentă, dacă luăm în calcul faptul că dintre cei 82.000 de cetăţeni ai Oseţiei, majoritatea o reprezintă cetăţeni de origine rusă. Dacă reacţia autorităţilor de la Moscova a fost cea mai fericită ori nu, reprezintă însă altă discuţie. Îngrijorătoare mi se pare, în acest moment lipsa de reacţie a cancelariilor europene (unele susţinătoare necondiţionate ale ex-preşedintelui, actual premier Vladimir Putin). Speculaţiile conform cărora “este perioadă de vacanţă” nu poate fi susţinută, mai ales că prin instaurarea de către Saakashvili a Legii Marţiale, U.E. are în acest moment un conflict grav la graniţele sale. Preşedintele Bush a cerut încetarea focului, acuzele la adresa Rusiei fiind implicite. Explicit, pentru situaţia dezastruoasă din Oseţia, deocamdată, nu există vinovaţi. Există doar un război care afectează mii de civili nevinovaţi. În replică, în timp ce Saakashvili poza in victimă în faţa preşedintelui USA, preşedintele Medvedev l-a asigurat pe George Bush că: “the only way out of the tragic crisis initiated by the Georgian leadership in Tbilisi is the withdrawal of its armed forces from the conflict zone, the return to the process of peace agreements and, most importantly, the signing of a legally binding agreement abjuring the use of force” (good point, mr. Medvedev !). Din păcate, excelentul discurs prezidenţial este contrazis de realităţile din teren (conflictul se extinde de la oră la oră). Mai mult, premierul Putin vorbeşte o altă limbă decât Kremlinul. Întors de la Beijing, premierul Putin a ajuns astăzi la Vladikavkaz, unde a declarat că “prin agresiunea din Osetia, Georgia şi-a dat o lovitură mortală integrităţii teritoriale”. Încă o dată Vladimir Putin dovedeşte că atunci când i se permite (şi i se permite!) poate adopta o atitudine de dialog constructivă.
G.I.
Caucaz - Un punct nodal in strategiile privind accesul la resursele de petrol.
Caucaz - Un punct nodal in strategiile privind accesul la resursele de petrol.
De câteva săptămâni, agenţiile de ştiri au tot vorbit despre masarea de trupe georgiene la graniţa cu Osetia de Sud. A existat şi o replică similară din partea Rusiei.
Când toată lumea era cu ochii pe Beijing, Saakashvili a ordonat ofensiva armată în Ossetia de Sud, împotriva trupelor ruseşti. Evident, cu un discret sprijin american, şi reuşeşte astfel o lovitură mediatică spectaculoasă exact într-un moment în care armele ar fi trebuit să tacă. Reacţiile se succed de la oră la oră: mai întâi Bush a cerut încetarea imediată a ostilităţilor, apoi NATO şi UE au cerut acelaşi lucru. Putin pe de altă parte, aflat la Beijing, promite că loviturile georgiene vor primi "un răspuns din partea Rusiei, pentru că forţele georgiene au atacat militari ruşi din "forţele de menţinere a păcii". Promisiunea se concretizează câteva ore mai târziu şi ostilităţile degenerează într-un război în toată regula. Mai ales unul informaţional, în care cifrele pierderilor vehiculate de ambele părţi au o singură menire: să justifice acţiunile celor implicaţi în conflict. Şi chiar dacă preşedintele Medvedev a ieşit la rampă denunţând o catastrofă umanitară în mica republică separatistă, deciziile sale până în acest moment nu par a demonstra pretinsa grija faţă de miile de oameni nevoiţi să ia calea pribegiei. În fapt tot ceea ce conteaza sunt interesele şi ambiţiile politice şi economice, fie ale Rusiei, fie ale Georgiei.
O demonstrează clar deciziile liderilor celor două părţi. Pe de o parte, Saakashvili îşi retrage soldaţii din Irak, instaurează Legea Marţială şi pare că încearcă să forţeze mâna NATO (Georgia nu are capacitatea de a face faţă unui război cu Rusia). La rândul lor, forţele ruseşti bombardează portul Poti şi oraşul Gori. Decizia Moscovei nu mai poate fi justificată în acest caz. Dacă avem în vedere faptul că portul Poti este apropiat de Batumi, un punct nodal pentru Baku – Tbilisi – Ceyhan, conducta (1% din petrolul mondial) care dă acces la petrolul din Marea Caspica fără Rusia (British Petroleum, Chevron Texaco) şi prin care Azerdbaidjanul încearcă să-şi construiască propriul drum, reacţia viscerală a Rusiei pare mai uşor de înţeles. De asemenea, Poti e şi unul din locurile vizate de România pentru construcţia unui terminal.
De câteva săptămâni, agenţiile de ştiri au tot vorbit despre masarea de trupe georgiene la graniţa cu Osetia de Sud. A existat şi o replică similară din partea Rusiei.
Când toată lumea era cu ochii pe Beijing, Saakashvili a ordonat ofensiva armată în Ossetia de Sud, împotriva trupelor ruseşti. Evident, cu un discret sprijin american, şi reuşeşte astfel o lovitură mediatică spectaculoasă exact într-un moment în care armele ar fi trebuit să tacă. Reacţiile se succed de la oră la oră: mai întâi Bush a cerut încetarea imediată a ostilităţilor, apoi NATO şi UE au cerut acelaşi lucru. Putin pe de altă parte, aflat la Beijing, promite că loviturile georgiene vor primi "un răspuns din partea Rusiei, pentru că forţele georgiene au atacat militari ruşi din "forţele de menţinere a păcii". Promisiunea se concretizează câteva ore mai târziu şi ostilităţile degenerează într-un război în toată regula. Mai ales unul informaţional, în care cifrele pierderilor vehiculate de ambele părţi au o singură menire: să justifice acţiunile celor implicaţi în conflict. Şi chiar dacă preşedintele Medvedev a ieşit la rampă denunţând o catastrofă umanitară în mica republică separatistă, deciziile sale până în acest moment nu par a demonstra pretinsa grija faţă de miile de oameni nevoiţi să ia calea pribegiei. În fapt tot ceea ce conteaza sunt interesele şi ambiţiile politice şi economice, fie ale Rusiei, fie ale Georgiei.
O demonstrează clar deciziile liderilor celor două părţi. Pe de o parte, Saakashvili îşi retrage soldaţii din Irak, instaurează Legea Marţială şi pare că încearcă să forţeze mâna NATO (Georgia nu are capacitatea de a face faţă unui război cu Rusia). La rândul lor, forţele ruseşti bombardează portul Poti şi oraşul Gori. Decizia Moscovei nu mai poate fi justificată în acest caz. Dacă avem în vedere faptul că portul Poti este apropiat de Batumi, un punct nodal pentru Baku – Tbilisi – Ceyhan, conducta (1% din petrolul mondial) care dă acces la petrolul din Marea Caspica fără Rusia (British Petroleum, Chevron Texaco) şi prin care Azerdbaidjanul încearcă să-şi construiască propriul drum, reacţia viscerală a Rusiei pare mai uşor de înţeles. De asemenea, Poti e şi unul din locurile vizate de România pentru construcţia unui terminal.
Dacă până acum preşedintele Medvedev a ratat cu brio o soluţie înţeleaptă în managementul acestei prime crize a mandatului său, sper că nu va rata şi această nouă şansă oferită de Saakashvili prin declaraţia sa de război. Rusia poate umili Georgia şi fără o baie de sânge (nici un lider important nu-şi doreşte un conflict cu Federaţia Rusă, iar cel mai probabil nici NATO nu va agrea deciziile belicoase ale preşedintelui georgian, ba chiar se va gândi de două ori înainte de a mai pune în discuţie aderarea Georgiei.) Rusia poate media înţelept această criză sau poate demonstra că n-a depăşit stadiul agresivităţii imperialiste. O vor demonstra orele ce urmează.
G.Ioniţă
Medvedev şi coşmarurile economiei ruseşti
Recent, presedintele rus Dmitri Medvedev, în cadrul unei intalniri cu investitorii din sfera intreprinderilor mici si mijlocii, a avut un discurs pe care media internationala la catalogat imediat ca un "atac la Putin". Însă, de la faptul remarcat de revista Forbes că presedintele Medvedev n-a mai prea fost vazut în compania premierului Putin şi până la a titra că "luna de miere a celor doi s-a încheiat" (potrivit unei publicaţii new yorkeze) e cale lungă. Aş remarca faptul că tânărul ţar a făcut respectiva declaraţie în contextul atât de mediatizat al luptei împotriva corupţiei, anunţată ca şi obiectiv major în momentul întronării la Kremlin şi unde deocamdată nu sunt semne de schimbare (de unde şi necesitatea unei atitudini mai intransigente măcar la nivelul discursului). La acestea as adăuga un mic "amendament": Medvedev nu doar că n-a prea fost văzut în compania mentorului său (şi la recentele funeralii ale scriitorului A. Soljenitin, cei doi au fost prezenţe separate), pur si simplu n-a fost vizibil în plan extern, cu exceptia poate a Summitului G8. Astfel că declaratia presedintelui de la Gagarin - Smolensk poate fi un semnal adresat silovikilor din jurul lui Putin, dar la fel de bine poate fi doar o strategie de imagine. Şi care a prins la publicaţiile din exterior.
P.S. Referitor la situaţia din Osetia de Sud, deşi am sperat într-o altfel de atitudine a preşedintelui Medvedev, azi am avut senzaţia de deja-vu a unui alt august. Premierul era acelaşi. Doar că locaţia era diferită: Cecenia. Dar despre acest subiect voi scrie mâine.
Iata si link către declaratia cu pricina.
http://www.kremlin.ru/eng/speeches/2008/07/31/2130_type82912type82913type84779_204845.shtml
http://www.kremlin.ru/eng/speeches/2008/07/31/2130_type82912type82913type84779_204845.shtml
