„Gold goes Vladimir Vladimirovici Putin”


Succesul de „box-office” al lui Vladimir Putin în cadrul Summitului NATO de la Bucureşti i-a adus premiul pentru scenariu, regie şi interpretare. Cel puţin aşa au scris unele gazete la vremea respectivă. Tot atunci menţionam într-un material publicat în Roumanian Tribune din Chicago că e doar o victorie aparentă. Dacă în planul imaginii reuşita a fost incontestabilă, în materie de fond Putin n-a obţinut nimic. Iar preşedintele rus a înţeles asta. Precizam atunci că oricum Georgia nu era pregătită pentru adererea la Alianţa Nord-Atlantică şi că sintagma „Keep the way” spusă României în '97 era valabilă şi în cazul Georgiei. (Voi posta şi acest material pe blog în cazul că vor exista cititori dornici de o informare mai amplă). Numai că Mihail Saakashvili n-a inteles acest lucru. Iar temperamentul său s-a dovedit a fi primul şi cel mai aprig duşman al său. Ajutat cu amabilitate de un război mărunt, de uzură, din partea Rusiei. Decizia sa de a face ordine în Osetia (juridic legal, dar ştiind că prin asta va provoca Rusia) tocmai în ziua în care o altă uriaşă putere, China, deschidea jocurile olimpice pentru care a investit bugetul pe două generaţii a unui stat cu o dezvoltare medie, a fost o uriaşă greşeală politică. Datorită căreia va primi probabil „Zmeura de Aur” la capitolul decizii politice.
Întors de la Beijing, premierul Putin s-a dus glonţ la Vladikavkaz, unde a declarat că “prin agresiunea din Osetia, Georgia şi-a dat o lovitură mortală integrităţii teritoriale”. Au existat şi precizările privitoare la care integritate se referea premierul, dar mass-media le-a cam trecut cu vederea, pregătind parcă (voit sau din lipsă de profesionalism) povestea cu armatele ruse care vin din toate părţile să înghită amărâta Georgie (am parafrazat declaraţia din această seară a Ambasadorului georgian la Bucureşti).
Prieteni din diverse colţuri ale lumii şi chiar din cititorii acestui blog m-au întrebat astăzi dacă nu cumva începe al treilea război mondial. Nu, nu cred acest lucru. Nu în sensul confruntărilor clasice. Chiar şi dacă premierul Putin realizează „’ 68 Reloaded”. Dar nu pentru că s-ar teme cineva de Rusia. Nu. Nu va ridica nimeni un deget, oricât de disperate vor fi cererile de ajutor ale Georgiei pentru simplu motiv că şi cancelariile occidentale sunt conduse de oameni cărora nu le place să vină din concediu pentru a participa la război. Fără măcar o atenţionare prealabilă.
Nu cred într-un conflict generalizat şi datorită faptului că premierul Putin ştie că extinderea ca spaţiu sau durată a acestui conflict va afecta însăşi economia Rusiei pe care s-a străduit atâţia ani să o aducă la masa verde a decidenţilor importanţi. Chiar dacă ministru Kudrin s-a străduit azi să convingă media că nu sunt probleme şi că fluctuaţia pieţii valutare e în limite normale, intervenţia pe piaţă a Băncii Naţionale a Rusiei spune altceva. În plus, trăim într-o lume globalizată, în care investitorii sunt mereu atenţi la fluctuaţiile de pe piaţa de capital.
În plus, desfăşurarea de forţe în zonă (potrivit analiştilor militari, erau necesare ceva mai puţine pentru a şterge deja Georgia de pe hartă ) sper a fost un teribil exerciţiu de imagine. Aparent, Putin a demonstrat că dacă i se permite (şi i se permite !!) are la degetul mic pe toată lumea. În esenţă lucrurile stau puţin diferit: chiar dacă şi-a recuperat locul între marile puteri economice ale lumii, Rusia are acasa la ea mari probleme sociale. Inflaţie accelerată, sistem de sănătate precar, infrastructură de pe timpul sovietelor, corupţie generalizată. Pe ruşii de rând nu-i interesează ierarhia economică mondială, atâta timp cât în viaţa lor de zi cu zi se confruntă cu astfel de probleme. Rezolvarea acestora e în sarcina guvernului condus de premierul Putin. Pentru asta are nevoie de timp. Timp care se poate câştiga prin exerciţii de imagine de tipul celui amintit. Redându-le cetăţenilor săi faima pierdută a forţei nu doar economice ci şi militare de nestăvilit a Rusiei. Cu rezultate bune pe termen scurt. Dar cu posibile complicaţii pe termen lung.

*** Ce a mai rămas din creditul acordat de cancelariile occidentale preşedintelui Medvedev ? Greu de spus în acest moment. Cert este că excelentul discurs din comunicatele prezidenţiale a fost contrazis de realităţile din teren. Iar apariţiile sale n-au făcut decât să confirme occidentului că la Moscova tot cu Vladimir Putin vor trebui să discute.
G.I.