Putin și politica externă a Rusiei

O analiză ce reunește majoritatea aspectelor pe care le-am abordat în cadrul conferintei cu același nume, organizată de ASAGRI.

Fie că ne place sau nu, istoricii care se vor apleca asupra cronicilor Federaţiei Ruse vor trebui să recunoască faptul că pe 31 decembrie 1999, prin demisia lui Boris Eltîn şi accederea lui Vladimir Putin la Kremlin – mai exact la cea mai înaltă funcţie în stat – s-a realizat un moment cheie în construcţia Rusiei post-sovietice. Alegerile prezidenţiale din martie 2000 nu au făcut decât să legitimize oficial ceea ce ulterior avea să se numească Era Putin. Actualul mandat al preşedintelui rus va începe pe 7 mai 2012 şi va dura până în 2018 şi, cel mai probabil, va fi ultimul.

“Lumea nu va mai fi niciodată aceeaşi cum o ştim. Se încheie jumătate de mileniu de dominaţie a unor state. Occidentul se află acum pe locul doi. Există toate şansele ca unul din centrele de putere ale noii construcţii mondiale să fie Rusia. Noi am depăşit faza de tranziţie a perioadei post-sovietice. Avem nevoie de o nouă schimbare. Aşa a fost în 2000, aşa este şi acum, doar principiile şi priorităţile sunt altele.”  – Vladimir Putin – Februarie 2012

Politica externă a FR – vectori, principii, instrumente

Federaţia Rusă şi-a structurat întotdeauna politica externă pe cinci mari linii directoare de acţiune: două din ele vizează relaţia cu Occidentul: Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană – fiind de altfel şi cele mai vizibile în ultimii douăzeci de ani. Celelalte trei au ca ţintă Asia de Est/Orientul Îndepărtat şi în principal China, Orientul Apropiat şi fostele state ex-sovietice, adică Vecinătatea Apropiată. Un instrument care s-a dovedit redutabil: resursele şi politica energetică şi două principii de acţiune: unilateral şi multilateral. La nivel declarativ oficialii Federaţiei Ruse susţin linia multilaterală în luarea deciziilor. De altfel în conformitate cu Recomandarea Parlamentului European din 2 aprilie 2009 adresată Consiliului privind noul acord UE – Rusia, principalul document care reglementează politica internaţională a statului rus conţine prevederi clare în acest sens. Oficial “Rusia va continua să insiste asupra începuturilor multilaterale în afacerile globale şi formării unei asemenea arhitecturi a relaţiilor internationale, care să-şi aibă baza în recunoaşterea de către comunitatea internaţională a principiilor indivizibilităţii securităţii în lumea modernă, reflectându-i diversitatea acesteia”. Dar în acelaşi timp putem observa că utilizarea multilateralismul în relaţiile diplomatice de către Federaţia Rusă este mai degrabă un principiu opţional. (Textul integral al analizei poate fi accesat aici).

În dialog cu editorialistul Ion Petrescu despre „Efectele alegerilor parlamentare din Rusia”

Vă recomand o discuție interesantă și onorantă pe care am purtat-o cu editorialistul publicației online ziuaveche.ro, col.(r) dr. Ion Petrescu.

Tehnologia a schimbat radical paradigma de comunicare

Ion Petrescu: - Ce rol a avut Internetul – la care a apelat mai mult opoziţia – în influenţarea votului final al alegătorilor ruşi, la alegerile din 4 decembrie?

Gabriela Ioniţă: - Aș zice că lucrurile stau oarecum diferit. Nu cred că putem spune că opoziția e mai interesată de propaganda online. Încă de la venirea la Kremlin a lui Dmitri Medvedev lucrurile s-au schimbat radical. Și nu doar pentru că președintele în exercițiu e un împătimit al Internetului și a celor mai noi gadget-uri în domeniu. Utilizatorii de Internet, în Rusia, cumulează 42% din totalul populației. În fapt, dacă la multe capitole infrastructura Rusiei e un dezastru, lucrurile stau foarte bine când vorbim de accesul la Internet. Este însă explicabil, dacă avem în vedere că majoritatea populației (peste 105 milioane, din totalul de 143 – conform RosStat) se află concentrată în centre urbane mari și medii. Sunt cifre de care autoritățile nu aveau cum să nu țină cont. Desele întâlniri dintre Medvedev și suporterii din blogosferă, blogul personal și conturile președintelui rus cu update zilnic pe majoritatea platformelor de socializare online (naționale – Mail.ru și VKontakt, dar și globale – Facebook) spun de la sine despre rolul pe care Kremlinul, secondat îndeaproape de Casa Albă moscovită, îl acordă acestui tip de comunicare și propagandă. Desigur, e în firea lucrurilor ca media – cu predilecție cea occidentală – să acorde un mai mare interes pentru acțiunile opoziției. Însă, cu excepția unor bloguri ultramediatizate (cel mai cunoscut fiind cel al lui Alex Navalny), cred că opoziția rusă (chiar și cea localizată la Londra), încă mai are de recuperat masiv la acest capitol. Revenind la întrebarea dvs., aș concluziona folosind un comentariu de pe un forum de discuție online din Rusia: dacă alegerile s-ar desfășura pe Internet, probabil Rusia Unită abia ar obține cele 7% procente necesare intrării în Dumă. Cum Rusia Unită a obținut 49,5% (conform estimărilor după prelucrarea a 96% din voturi), putem constata un adevăr pe care sociologii nu au încetat niciodată să-l amintească: nimic nu poate înlocui, într-o confruntare electorală, un aparat de partid eficient și contactul direct și nemijlocit cu alegătorii. Internetul este un bun mediu de informare, poate crea curente de opinie, dar nu e decisiv în formarea intenției finale de vot, fără discuția directă a celor implicați în confruntarea electorală cu alegătorii sau măcar cu liderii de opinie – formali sau informali – ai comunităților sociale, profesionale. În fond, vorbim de anumite principii ce țin de zestrea psiho-socială a umanității la nivel global, chiar dacă tehnologia a schimbat radical paradigma de comunicare.

Strategii premierului rus au la modul serios de lucru

I.P.: - Care va fi efectul rezultatului alegerilor parlamentare, asupra campaniei electorale pentru funcţia supremă, în Federaţia Rusă?

G.I.: – În condițiile în care reîntoarcerea lui Vladimir Putin la Kremlin este considerată deja, chiar și la nivel internațional, un lucru clar și sigur, structura Dumei de Stat este importantă dintr-un singur considerent major: deținerea de către o singură formațiune politică a două treimi din totalul demnitarilor putea conduce la schimbări discreționare ale Constituției. Un pericol deja eliminat, în actuala compoziție (Rusia Unită va avea 239 de mandate, iar celelalte 3 partide 212 mandate). Însă, dincolo de câte locuri au obținut cele patru partide în Dumă, un lucru trebuie remarcat: scăderea popularității partidului e îngrijorătoare pentru Vladimir Putin, a cărui imagine a fost și este în continuare emblematică pentru această formațiune politică, în ciuda plasării lui Medvedev pe primul loc al listei electorale. Păstrarea, la limită, a majorității în parlament și scăderea abruptă de aproape 20 de procente, de la 64% la alegerile din 2007, nemaivorbind de faptul că la alegerile regionale de anul trecut Rusia Unită a câștigat detașat, în 76 din cele 83 de regiuni – toate acestea trebuie să fi fost un duș extrem de rece pentru premierul rus. Și impun niște scurte observații: alegerile au fost dublate de un cor de voci care au reclamat sistematice încălcări ale legii (nimic nou, ce-i drept !) – dar dacă au existat cu adevărat astfel de derapaje? Atunci înseamnă că situația reală a partidului e și mai rea de atât. (...)

Interviul integral poate fi citit aici.

Aleksandr Dugin – „Rusia respinge prezenţa navelor flotei SUA în Marea Neagră”

Aleksandr Dugin Gelyevich – cunoscut politolog şi unul dintre cei mai populari ideologi ai expansionismului şi naţionalismului rus. Asociat în multiple rânduri apropiaţilor Administraţiei de la Kremlin şi cu relaţii strânse în cadrul Forţelor militare ruse, A. Dugin este liderul Partidului Eurasia şi creatorul şcolii ruse moderne de geopolitică.

C.P.: – Vedem zilnic în toate părţile lumii demonstraţii de amploare. E un mod democratic de a-ţi exprima dezacordul. În Rusia, măsurile autorităţilor, dar şi inabilitatea opoziţiei au concurat la ducerea acestui drept în derizoriu. Populaţia nu crede în instituţia acestui drept cetăţenesc. Poate tocmai de aceea episodul Kaliningrad a făcut atât de multă vâlvă. Dvs. cum vedeţi acest episod ?

A.D.: – Sunt de acord că există unele probleme cu modul de funcţionare a democraţiei în Rusia. Dar în acelaşi timp cred că există o foarte mare problemă a democraţiei ca atare, fie că vorbim de Occident sau de altă parte a lumii. Acţiunile de protest în masă nu şi-au putut atinge scopul unic real – acela de răsturnare a sistemului capitalist bazat pe exproprierea valorii reale a muncii umane.

Democraţia în sine la scară mondială, este falsă. Este complet falsificată. Ceea ce noi numim « democraţie» este de fapt un Spectacol, cu sau fără ochelari speciali. Mai exact: în societăţile avansate spectacolul democratic este foarte impresionant, la fel ca tehnologia 3D din filmul Avatar. În societăţile tradiţionale, iar Rusia se încadrează pe deplin aici, cu tehnologii mai învechite, inevitabil, iluziile Spectacolului sunt mult mai sărace. Noi, ruşii, trăim în prima fază de minciună capitalistă. Deci, Spectacolul democraţiei noastre este rău şi cruzimea exploatării capitaliste nu este mascată eficient. Capitalismul este incompatibil cu democraţia reală, drepturile şi libertăţile omului şi justiţia socială. Singura diferenţă sesizabilă între noi şi Vest este că la noi capitalismul este mult mai crud.

C.P.: – Rămânând la nivelul percepţiei populaţiei. Iată, la Kaliningrad, populaţia nu s-a dovedit foarte entuziasmată de speech-urile unor lideri ai opoziţiei care s-au grăbit la tribună pentru a-şi clama dezaprobarea faţă de regimul Putin (spun Putin şi atât, pentru că nu a scandat nimeni Jos Medvedev !). Ce erori stau la baza eşecului opoziţiei de a se legitima ca o forţă politică de care trebuie să se ţină cont ?

A.D.: – Cert este că acum în Rusia nu avem o opoziţie reală, viabilă. Cea mai mare parte a opoziţiei (în principal cea care este reprezentată în Duma de Stat) este dezinteresată de mersul politicii şi aprobă trăsăturile generale ale discursului şi cursului politic iniţiat de Putin. Medvedev se dovedeşte a fi ca şi inexistent, aşa că nu are de ce să fie menţionat de protestatari. Singurul grup de opoziţie care se mişcă este încă marginal, plătit de către SUA şi de alte ţări NATO, nu are un program politic viabil şi are ca unic scop destabilizarea situaţiei interne şi provocarea de probleme sistemului Putin. Uneori ei obţin sprijinul maselor populare – ca în cazul Kaliningrad – dar acest aspect este întâmplător şi fără nici un efect la scară naţională. În zonele îndepărtate ale Rusiei problemele sociale sunt într-adevăr foarte grave şi acestea reprezintă motivul acţiunilor de protest. Fără o asociere cu politica de opoziţie. Dar, şi în Statele Unite ale Americii suntem martorii a multor acţiuni de masă care, de obicei duc nicăieri. Cazul Kaliningrad este supraestimat în Occident. În Rusia, nimeni nu ştie şi nu vrea să ştie mai multe despre asta.

CP: - Media rusă a vorbit la un moment dat despre un posibil partid prezidenţial. Care ar fi logica şi scopul înfiinţării unui partid al preşedintelui Medvedev ? S-a vorbit la un moment dat de posibila fracţionare a partidului Rusia Unită. Credeţi că vom asista la o migraţie spre partidul prezidenţial ?

AD: – Au existat speculaţii pe această temă. Dar nimeni nu vorbeşte clar despre o astfel de posibilitate încă. Mă îndoiesc că ar fi posibil. Medvedev este complet zero ca om. Ca om politic, spun. Pe de altă parte, Rusia Unită nu este un partid politic real, dar este pe deplin sub controlul lui Putin. Logic, pentru a crea un “partid prezidenţial” avem nevoie de un preşedinte real. Dar tocmai acest lucru este exact ceea ce ne lipseşte.

CP: – Ce înseamnă exact în opinia dumneavoastră, că “Rusia Unită nu este partid politic real”?

[Interviu integral]

Publicat în Cadran Politic, editia mai 2010

Tandemul Rusia-China – între alianţă şi competiţie geostrategică

Dezbaterile cu privire la securitatea energetică şi noile construcţii geostrategice ce decurg de aici rămân o problemă de actualitate pe agenda tuturor factorilor implicaţi. Evoluţiile din prima decadă a acestui secol au readus în atenţia specialiştilor Eurasia ca punct nodal al viitoarelor strategii geopolitice. Între marii actori globali ce îşi dispută mai mult sau mai puţin discret capacitatea de a aduce acest spaţiu în sfera proprie de influenţă se numără China, Rusia şi Statele Unite. Astfel că în acest context, analiştii s-au întrebat în nenumărate rânduri în ce măsură tradiţionala şi frăţeasca prietenie ruso-chineză [articol integral]

Publicat în Cadran Politic, nr.68, nov. 2009