Se afișează postările cu eticheta G 20 Summit. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta G 20 Summit. Afișați toate postările

Solidaritatea democraţiilor în vremuri de criză

Reacţia anemică a comunităţii internaţionale faţă de derapajele grave ale regimului de la Chişinău poate fi un semn clar că la vremuri de criză protestele populare dau frisoane tuturor autorităţilor din cadrul democraţiilor consolidate. De ce ? Deoarece asta le reaminteşte că pe fondul scăderii nivelului de trai s-ar putea confrunta la rândul lor cu astfel de manifestări. Aşa se face că protestul tinerilor din Republica Moldova se doreste a fi rezolvat cât mai repede şi în tăcere, înainte de a mai da cumva idei şi altora.

Voronin (între timp revenit la simplu statut de poliţist prin expirarea mandatului de preşedinte - un statut de altfel important într-un stat prin excelenţă poliţienesc) a încercat impunerea unei percepţii conform căreia în spatele demonstraţiilor de la Chişinău s-ar afla anumite cercuri din România, care doresc destabilizarea statului moldovean. Alături de această idee, preluată cu voioşie de presa moscovită, cea de a doua percepţie greşită se referă la cea a unei noi revoluţii "colorate" în spaţiul ex-sovietic. Ambele accepţii sunt invalide si voi explica de ce.
Acuzaţiile aberante ale fostului preşedinte al Moldovei sunt cea mai directă dovadă a incapacităţii regimului de la Chisinău de a asimila un mod de gândire şi de manifestare în spirit democratic. Tipic propagandei sovietice, pentru situaţia în care se află Moldova, de vină e "duşmanul din afară". Iar România era cel mai la îndemână duşman. În fapt, singura implicare a României în acest caz se datorează miilor de studenţi moldoveni care studiază în Bucureşti, Iaşi, Cluj şi alte centre universitare. Toţi aceşti tineri au avut acces la un alt tip de gândire, european, democratic. Şi e normal să-şi dorească ca după finalizarea studiilor să se întoarcă într-o ţară democratică şi aspirantă la valorile europene, nu într-un stat poliţienesc cu încălcări grave ale drepturilor omului. Ori sutele de arestări şi interogatorii din rândul protestatarilor, expulzările jurnaliştilor străini, introducerea vizelor pentru cetăţenii români cu încălcarea unor înţelegeri diplomatice la nivel european, ameninţările cu exmatricularea pentru studenţii şi liceenii care mai îndrăznesc să iasă în stradă să-şi ceară dreptul la o viaţă mai bună, toate acestea oferă regimului lui Voronin şansa de a ajunge în topul încălcării drepturilor omului. De altfel, tovarăşul Voronin e pe cale de a-şi întrece profesorii la acest capitol. Dar nu întotdeauna acesta e o reuşită de bun augur !

Nu avem de-a face nici cu o revolutie "colorată" fie ea orange sau în alte culori pastel dătătoare de coşmaruri autorităţilor de la Kremlin. Fie şi pentru simplu fapt că sărăcia se înfrăţeşte doar cu spectru unui viitor gri spre negru ! Liderii de la Moscova nu se poate să nu fi observat că revoluţiile din Ucraina şi Georgia s-au bucurat de o importantă susţinere în media peste Ocean. Ceea ce nu s-a întâmplat şi acum - CNN, principala tribună media de exprimare a opiniilor Casei Albe, a păstrat o tăcere deplină asupra evenimentelor de la Chişinău. Semn că administraţia Obama nu doreşte să tensioneze din nou relaţiile cu Rusia, proaspăt "restartate" la Summitul G 20. De ce a arătat ministrul de externe Sergey Lavrov tot spre "duşmanul din afară" ? Adică spre România şi serviciile secrete occidentale ? Pentru că - a se reţine - cam tot în spectrul acela gri spre negru se încadrează şi viitorul celor peste 50.000 de angajaţi ce vor fi disponibilizaţi din cadrul Companiei Naţionale a Căilor Ferate din Rusia -cărora li se adaugă alte câteva sute de mii aflaţi deja în această situaţie. Şi care ar fi periculos să realizeze că sistemul construit de premierul Putin - de altfel impecabil şi funcţional pe hârtie - s-a dovedit a fi un eşec în practică.

Ar fi multe de spus în acest context despre cât de îndreptăţită mai este ascensiunea la putere a opoziţiei din Moldova, după modul laş în care au reacţionat în faţa autorităţilor şi au trădat speranţele a mii de tineri, în fapt a generaţiilor de viitor ale Moldovei. Cert este că nu ştiu ca vreun membru de marcă al opoziţiei să fie arestat în acest moment. S-a vorbit de arestarea la Odessa a omului de afaceri Gabriel Stati şi cererea de extrădare adresată Ucrainei pe motiv că acesta ar fi finanţat demonstraţiile de la Chişinău. Şi atât. Dar nu e timpul trecut. Cu o Americă evazivă în declaraţii, o Comunitate europeană îngăduitoare şi o susţinere făţisă din partea Rusiei (Medvedev a ratat cu brio deocamdată aptitudinile de lider european, de vreme ce pe site-ul preşedinţiei Moldovei au apărut felicitările sale pentru Voronin !) măsurile anti-democratice ale unui regim dispus la orice pentru a se menţine la putere vor continua. Pentru astăzi este anunţat un nou miting de protest. Lipsiţi de lideri autentici şi de o susţinere a comunităţii internaţionale, tinerii Moldovei nu se pot baza decât pe ei înşişi. Pe un anume elan şi curaj specific doar tinereţii. Dar oare e de ajuns ?

Preludiul Summitului G 20

Cartierul general al lumii se mută pentru două zile la Londra. În cadrul lucrărilor Summitului G 20 se reunesc liderii celor mai importante puteri industriale ale lumii (SUA, Germania, Japonia), dar şi cei ai economiilor emergente (China, Rusia, Brazilia, Argentina, India) – a căror cuvânt este din ce in ce mai important în dezvoltarea economică a lumii.

Aşa cum era previzibil, mai ales în condiţiile acutizării crizei, întâlnirea celor mai mari lideri ai lumii pentru o noua discuţie legată de criza economica mondială a atras deja numeroase comentarii critice şi chiar demonstraţii violente.

Astăzi au loc întâlnirile de lucru bilaterale. Cum e si firesc, în prim plan cele ale preşedintelui USA, Barack Obama. Astfel că dis de dimineata, când Londra încă nu gemea de protestatari, preşedintele Obama şi soţia sa au poposit în Down Street 10, la locuinţa premierului Marii Britanii, Gordon Brown. În cadrul unui dejun de lucru prelungit, cei doi lideri au discutat obiectivele (oficiale şi mai puţin oficiale) de pe Agenda lucrărilor Summitului.

Tot astăzi, preşedintele USA are programate alte doua întâlniri de lucru separate cu preşedintele Chinei, Hu Jintao şi cel al Rusiei, Dmitri Medvedev.

Diseara premierul Brown are programată o cină cu toţi liderii importanţi prezenţi la Londra. Evenimentul va fi unul festiv, lucrările în plen ale Summitului urmând a avea loc în cursul zilei de mâine la Centrul ExCel..

Tot diseara este programată şi o recepţie dată de Maiestatea Sa Regina Elisabeta şi Prinţul consort Philipe în cinstea înalţilor oaspeţi.