În dialog cu editorialistul Ion Petrescu despre „Efectele alegerilor parlamentare din Rusia”

Vă recomand o discuție interesantă și onorantă pe care am purtat-o cu editorialistul publicației online ziuaveche.ro, col.(r) dr. Ion Petrescu.

Tehnologia a schimbat radical paradigma de comunicare

Ion Petrescu: - Ce rol a avut Internetul – la care a apelat mai mult opoziţia – în influenţarea votului final al alegătorilor ruşi, la alegerile din 4 decembrie?

Gabriela Ioniţă: - Aș zice că lucrurile stau oarecum diferit. Nu cred că putem spune că opoziția e mai interesată de propaganda online. Încă de la venirea la Kremlin a lui Dmitri Medvedev lucrurile s-au schimbat radical. Și nu doar pentru că președintele în exercițiu e un împătimit al Internetului și a celor mai noi gadget-uri în domeniu. Utilizatorii de Internet, în Rusia, cumulează 42% din totalul populației. În fapt, dacă la multe capitole infrastructura Rusiei e un dezastru, lucrurile stau foarte bine când vorbim de accesul la Internet. Este însă explicabil, dacă avem în vedere că majoritatea populației (peste 105 milioane, din totalul de 143 – conform RosStat) se află concentrată în centre urbane mari și medii. Sunt cifre de care autoritățile nu aveau cum să nu țină cont. Desele întâlniri dintre Medvedev și suporterii din blogosferă, blogul personal și conturile președintelui rus cu update zilnic pe majoritatea platformelor de socializare online (naționale – Mail.ru și VKontakt, dar și globale – Facebook) spun de la sine despre rolul pe care Kremlinul, secondat îndeaproape de Casa Albă moscovită, îl acordă acestui tip de comunicare și propagandă. Desigur, e în firea lucrurilor ca media – cu predilecție cea occidentală – să acorde un mai mare interes pentru acțiunile opoziției. Însă, cu excepția unor bloguri ultramediatizate (cel mai cunoscut fiind cel al lui Alex Navalny), cred că opoziția rusă (chiar și cea localizată la Londra), încă mai are de recuperat masiv la acest capitol. Revenind la întrebarea dvs., aș concluziona folosind un comentariu de pe un forum de discuție online din Rusia: dacă alegerile s-ar desfășura pe Internet, probabil Rusia Unită abia ar obține cele 7% procente necesare intrării în Dumă. Cum Rusia Unită a obținut 49,5% (conform estimărilor după prelucrarea a 96% din voturi), putem constata un adevăr pe care sociologii nu au încetat niciodată să-l amintească: nimic nu poate înlocui, într-o confruntare electorală, un aparat de partid eficient și contactul direct și nemijlocit cu alegătorii. Internetul este un bun mediu de informare, poate crea curente de opinie, dar nu e decisiv în formarea intenției finale de vot, fără discuția directă a celor implicați în confruntarea electorală cu alegătorii sau măcar cu liderii de opinie – formali sau informali – ai comunităților sociale, profesionale. În fond, vorbim de anumite principii ce țin de zestrea psiho-socială a umanității la nivel global, chiar dacă tehnologia a schimbat radical paradigma de comunicare.

Strategii premierului rus au la modul serios de lucru

I.P.: - Care va fi efectul rezultatului alegerilor parlamentare, asupra campaniei electorale pentru funcţia supremă, în Federaţia Rusă?

G.I.: – În condițiile în care reîntoarcerea lui Vladimir Putin la Kremlin este considerată deja, chiar și la nivel internațional, un lucru clar și sigur, structura Dumei de Stat este importantă dintr-un singur considerent major: deținerea de către o singură formațiune politică a două treimi din totalul demnitarilor putea conduce la schimbări discreționare ale Constituției. Un pericol deja eliminat, în actuala compoziție (Rusia Unită va avea 239 de mandate, iar celelalte 3 partide 212 mandate). Însă, dincolo de câte locuri au obținut cele patru partide în Dumă, un lucru trebuie remarcat: scăderea popularității partidului e îngrijorătoare pentru Vladimir Putin, a cărui imagine a fost și este în continuare emblematică pentru această formațiune politică, în ciuda plasării lui Medvedev pe primul loc al listei electorale. Păstrarea, la limită, a majorității în parlament și scăderea abruptă de aproape 20 de procente, de la 64% la alegerile din 2007, nemaivorbind de faptul că la alegerile regionale de anul trecut Rusia Unită a câștigat detașat, în 76 din cele 83 de regiuni – toate acestea trebuie să fi fost un duș extrem de rece pentru premierul rus. Și impun niște scurte observații: alegerile au fost dublate de un cor de voci care au reclamat sistematice încălcări ale legii (nimic nou, ce-i drept !) – dar dacă au existat cu adevărat astfel de derapaje? Atunci înseamnă că situația reală a partidului e și mai rea de atât. (...)

Interviul integral poate fi citit aici.

Federaţia Rusă, un magnat vechi al timpurilor noi (II)

Această a doua parte a interviului tratează dinamica politicii interne a Federaţiei Ruse, iar alunecările spre problemele de la graniţe şi din regiune sunt tratate prin prisma implicaţiilor lor pentru mediul politic şi economic intern.

Marius Lefter (M.L.): Pe plan intern, economia Rusiei începe să aibă probleme sistemice din pricina emfazei şi dependenţei prea mari de veniturile rezultate din comerţul cu hidrocarburi, iar pe plan extern Rusia încă joacă o carte mai grea decât îşi poate permite, raportat la principalii competitori. În acest context, care sunt motivele care i-ar mai putea determina pe ruşi să voteze cu Rusia Unită ?

Gabriela Ioniţă (G.I.): Intenţia de vot a cetăţenilor Federaţiei Ruse se cristalizează mai degrabă în jurul măsurilor economice cu impact pe termen scurt, care vizează nivelul de viaţă de zi cu zi decât de proiectele mari pe termen lung şi cu time-line de concretizare destul de incert. La o scurtă privire aruncată asupra numeroaselor apeluri făcute de către preşedintele Medvedev către elita rusă sau către zona investitorilor pentru sprijinirea Programului de Modernizare a Rusiei ne arată că lipsa de încredere în politic generează sincope uriaşe în cadrul reformării economice. Iar construcţia Verticalei Puterii a însemnat un control riguros al ascensiunilor pe scena politică tradus printr-o perioadă de stabilitate, dar şi o mare capcană – nimic nou şi reprezentativ nu a crescut la umbra vechii ierarhii. Politologul Nikolai Zlobin remarca, după recenta întâlnire cu premierul Putin în cadrul reuniunii Clubului Valdai, absenţa din cadrul discursului celui mai puternic om din Rusia a liniilor directoare ce vor constitui baza viitoarei sale întoarceri la Kremlin. Aspect explicabil chiar prin faptul că premierul rus a recunoscut lipsa de oameni noi şi ideologii care să coaguleze consensul public. Iar aceasta pare a fi principala problemă şi generatorul scăderii de popularitate cu care se confruntă Rusia Unită – un angrenaj politic rigid, greu de reformat, conservator, autist la noile realităţi ale Rusiei. Ce i-ar putea determina pe ruşi să voteze cu ceea ce ei înşişi numesc informal partidul escrocilor şi tâlharilor (julikov i vorov parti) ? Lipsa unei alternative viabile, dublată de lipsa de încredere în politicieni, indiferent de care parte a eşichierului politic se află aceştia - ştiut fiind că nimic nu există în politica rusă fără acordul Kremlinului. Scandalul din cadrul partidului Cauza Dreaptă - şi rapida decapitare a scurtei cariere politice a oligarhului Mihail Prokhorov ca urmare a acuzelor aduse de acesta de grave ingerinţe ale Kremlinului (respectiv ale numărului 2 din Administraţia Prezidenţială, Vladislav Surkov) în activitatea partidului – a demonstrat electoratului încă o dată că independenţa politică e doar simplă retorică.

M.L.: Analizând puţin mai în detaliu, care sunt mişcările civice şi partidele politice care vor susţine sau vor intra în alianţă cu Rusia Unită, şi care sunt motivele acestora ?

G.I.: Rusia nu este doar ţara cu cel mai cunoscut tandem politic. Un alt fel de tandem ar fi lipsa de alternativă a electoratului şi lipsa de perspectivă a partidelor politice. Toate în numele unei stabilităţi pe care premierul Putin nu ratează nici o ocazie de a o clama şi de a o impune cu orice preţ. Poate că e bine, înainte de a vedea cum se prezintă scena politică rusă, să menţionăm că experţii Centrului pentru Cercetări Strategice din Moscova avertizau că "în climatul socio-politic actual un succes tactic poate duce la un eşec strategic" – referindu-se la procentul de 70% din voturi ce sunt vizate de "Rusia Unită" la alegerile din decembrie şi la maşinăria de partid care va face tot ce este posibil pentru îndeplinirea indicaţiilor de la centru. Experţii chiar atenţionau că obţinerea unei astfel de victorii electorale va fi percepută de majoritatea populaţiei nu ca un indicator de popularitate a partidului, ci mai degrabă ca o dovadă a fraudării alegerilor. Studiul a fost elaborat din cauza îngrijorării că falsificarea alegerilor viitoare ar putea depăşi toate limitele previzibile. Acesta este contextul imediatei confruntări electorale. Context în care avem deja partidele tradiţionale – LDPR-ul lui Jirinovski, Partidul Comunist a lui Ziuganov, Partidul Social - Liberal Iabloko condus de Sergey Mitrohin (fiecare cu un electorat fidel şi care nu a cunoscut schimbări semnificative pe parcursul ultimelor alegeri) şi alte câteva partide de buzunar, toate fidele şi arondate Kremlinului. Şi mai avem o opoziţie de marionetă, mai prezentă cu jalba în proţap pe la reuniuni internaţionale decât acasă (unde odiseea arestărilor şi eliberărilor pe bandă a devenit deja sursă de trist amuzament).

Textul integral poate fi citit aici.

Federaţia Rusă, un magnat vechi al timpurilor noi (partea I)

Prima parte a unui interviu acordat editorului Geopolitics.ro, Marius Lefter.

Gabriela Ioniţă, editor la Cadran Politic şi specialist pe probleme ce ţin în principal de Federaţia Rusă şi Comunitatea Statelor Independente, a avut amabilitatea de a accepta un interviu în care să discutăm despre politica internă şi externă a Rusiei. Această primă parte a interviului tratează exclusiv aspecte ale politicii externe a Federaţiei Ruse şi provocările pe care le are de rezolvat.

Marius Lefter (M.L.): Care este poziţia Moscovei faţă de Politica de Vecinătate a UE ?

Gabriela Ioniţă (G.I.): Conform Comisiei Europene de Afaceri Economice şi Financiare, Politica europeană de vecinătate (PEV), lansată în 2003, prevede transformarea treptată a relaţiilor comerciale şi de cooperare tradiţionale, în vederea obţinerii unui grad de integrare mai ridicat între UE şi ţările vecine. Pe plan economic, PEV le oferă acestor ţări relaţii comerciale preferenţiale, o participare pe piaţa internă a UE, o legătură mai bună cu Uniunea (de exemplu în sectoarele energiei, transportului şi telecomunicaţiilor), posibilitatea de a participa la anumite programe ale UE şi o asistenţă financiară şi tehnică substanţială. Deşi Rusia nu se încadrează aici, putem uşor constata că multe din obiectivele menţionate în planurile de acţiune ale ţărilor partenere se regăsesc şi în proiectul Parteneriatului Strategic pentru Modernizare între Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană. Mai mult, Rusia a demonstrat că are pârghii suficiente pentru a-şi menţine influenţa în străinătatea sa apropiată – noua vecinătate a Europei-, iar existenţa în arealul său de influenţă a unor ţări care să împărtăşească valorile fundamentale şi obiectivele UE, ţări aflate în relaţii de cooperare întărită cu ţările membre, presupunând inclusiv un nivel ridicat de integrare economică şi politică, nu poate fi decât benefică pentru economia rusă. Din păcate, aceleaşi pârghii de influenţă au demolat politica de vecinătate în Ucraina şi Belarus. Preşedintele Medvedev amintea că Rusia are nevoie acută de tehnologia europeană, de diversificare economică şi de noi standarde care să fie competitive pe o piaţă comună. În mod teoretic, piaţa liberă se autoreglează în funcţie de cerere şi ofertă. În realitate, lucrurile sunt mult mai nuanţate. Când vorbim de un spaţiu economic comun ruso-european, considerăm că Rusia va fi obligată să se modernizeze dacă va dori să fie cu adevărat competitivă. În mod normal, acelaşi lucru ar trebui să funcţioneze şi pe pieţele ţărilor din noua vecinătate. Ucraina şi Belarus sunt două exemple de îngropare a politicii de vecinătate în favoarea propriilor interese. Despre rolul României ca ţară frontalieră a UE, relaţia cu Republica Moldova în special, dar şi cu Ucraina sau Georgia, şi cum am putea avea de câştigat din acest context e deja o altă discuţie.

M.L.: Pentru că aţi amintit despre pârghiile Moscovei privind propriile interese... Cum se vede în acest context problema scutului anti-rachetă şi cum credeţi că vor evolua lucrurile în acest sens ?

G.I.: Deşi nimeni nu a recunoscut oficial, Strategia de Securitate promovată de preşedintele Medvedev pare să fi fost un eşec (iar revenirea la Kremlin a lui Vladimir Putin va înlocui discursul soft al actualului preşedinte cu discursul dur şi pragmatic arhicunoscut opiniei internaţionale). Eşecul nu vine din faptul că Strategia propusă este greşită, ci mai degrabă din perpetuarea la nivelul cancelariilor europene a unei neîncrederi şi reticenţe faţă de Rusia atunci când vine vorba de alianţe strategice de securitate. În plus, să nu omitem că aşa controversată, reformată încă doar la nivel teoretic, blamată pentru influenţa exercitată de US, Alianţa Nord-Atlantică reuneşte ţările de top ale UE. Ţări aflate permanent în vârtejul crizei economice din 2008 încoace, deci suficient de opace la propuneri de strategii de securitate care să le solicite şi mai mult decât o fac cele în care sunt deja angrenate. Pe de altă parte, resetarea relaţiilor dintre Rusia şi US a continuat să fie bântuită de fantomele Războiului Rece, în ciuda declaraţiilor oficiale pozitive. Refuzul US de a achiesa la responsabilitatea sectorială a scutului anti-rachetă aşa cum este văzută aceasta de la Moscova, anunţul de amplasare a elementelor scutului în România (fără ca discuţiile cu partenerii ruşi din cadrul Consiliului NATO – Rusia să fi ajuns la un acord/dezacord clar formulat), Parteneriatul Strategic între România şi US au erodat cam tot ce s-a resetat. Obama a fost invitat la Kremlin imediat după alegerile parlamentare din decembrie din Federaţia Rusă. Mulţi analişti s-au întrebat ce ar mai avea să-şi spună pe chestiunea scutului cei doi preşedinţi, unul pe final de mandat – Medvedev şi celălalt cu şanse incerte de a obţine un al doilea mandat – Obama. Nimeni nu pare să ştie. Cu atât mai mult cu cât Obama pare mai preocupat de situaţia internă decât de politica externă în acest moment. Dar ne putem reaminti că preşedintele Medvedev a avertizat cu ceva tip în urmă că un eşec al negocierilor pe scutul antirachetă va însemna şi rezilierea Tratatului Start 2 – obiectiv prioritar al mandatelor celor doi preşedinţi. Un lucru este cert – la Summitul de la Chicago din mai 2012 se vor întâlni preşedinţii Obama şi proaspăt reinstalatul la Kremlin, Vladimir Putin. Opţiunile rămân deschise.

M.L.: Cu ce diferă Uniunea Eurasiatică de Comunitatea Statelor Independente ?

G.I.: Anunţarea proiectului de creare a Uniunii Euroasiatice a fost percepută de media occidentală ca o ştire de headline, deşi pe planşa de la Kremlin se lucrează de foarte mult timp la cristalizarea sa. În acest context avem de-a face cu o diferenţă mai degrabă de viziune căreia i se subordonează una de obiective pe termen mediu şi lung. Cel puţin teoretic. Faptic, lucrurile nu arată prea optimist, constituirea Uniunii Euroasiatice fiind considerată chiar de importanţi economişti ruşi mai degrabă doar un subiect de campanie electorală. Recent, într-un interviu pe principalul canal naţional de televiziune, premierul Vladimir Putin a dorit să sublinieze că reunirea celor cinci economii va crea un pol suficient de puternic pentru a constitui un pod între Uniunea Europeană şi dinamica regiune spre care s-au îndreaptat toate privirile în ultimul deceniu – Asia Pacific. În replică, economistul Vladislav Inozemtsev se întreba retoric într-un articol publicat în Washington Post: Ce fel de pod s-ar putea construi cu infrastructura depăşită a Rusiei ? (Textul integral poate fi citit aici)

Cine e proprietarul domeniului «путин-2012.рф»(putin-2012.rf ) ?

Posibilitatea înregistrării domeniilor web şi în limba rusă (mai exact a utilizării literelor kirilice) a produs un real entuziasm în rândul internauţilor ... şi o surpriză funcţionarilor administraţiei guvernamentale. Cel puţin aşa reiese din reacţia purtătorului de cuvânt a premierului Putin,, Dmitry Peskov, care susţine că administraţia prezidenţială şi cea a primului ministru nu au făcut demersuri pentru înregistrarea unor domenii. Cert este însă că cineva a rezervat domeniile «премьер-2012.рф» (premier-2012.rf) и «путин-2012.рф» (putin-2012.rf), dar şi domenii aferente evenimentelor importante, cum ar fi Summitul Rusia - UE.
Presa din Rusia a speculat imediat că aceste rezervări se încadrează în pregătirile pentru viitoarele alegeri prezidentiale, la care se aşteaptă ca premierul Putin să revină la Kremlin. Dar dacă lucrurile stau aşa cum susţine Peskov ?

Epilog la poveşti cu spioni / diplomaţi expulzaţi

Epilog la povesti cu spioni / diplomaţi expulzaţi: în timp ce comandantul suprem meditează adânc la cum D-zeu ale noastre servicii n-au putut să aibă şi ele acolo ceva la dosar cu diplomaţii ruşi de la Bucureşti (pe cel expulzat l-am trimis acasă în virtutea unei replici formale arţăgoase de tip război rece, fără să-i putem pune în cârcă măcar o sacoşă cu tăieturi din ziare), vă propun un scurt exerciţiu de îmbogăţire a imaginaţiei:

Imaginați-vă o discuție bilaterală româno-rusă, în care președintele României îi explică omologului rus cum e cu "misiunea istorică" a României - aceea de punte între Est și Vest, de garant a securității regionale şi alte asemenea sintagme cu formă frumoasă dar fără fond, pe care nu le-a ratat niciunul din domnitorii vremelnici de la Cotroceni când a trebuit să rostească un speech la ţol festiv...

Imaginaţi-vă că personajele scenei de mai sus sunt Băsescu și un Putin ușor amuzat - nu ştim dacă din cauza speech-ului sau a amintirilor din sejururile la Camp Davis ! ... Răspunsul preşedintelui /actual premier al Rusiei, în maniera tipică ce l-a consacrat, poate trezi din beţia puterii iluzorii pe oricine mai are o fărâmă de conştiinţă a valorii proprii şi ar putea face deliciul presei zile în şir...

Imaginaţi-vă că în buna tradiţie românească în care totul se poate rezolva printr-un telefon, preşedintelui României i s-a părut normal să-i ceară omologului rus numărul de telefon mobil, precizând că: "I very much want, during my time in office, to become one of your European friends, a friend who can call you at any time and who you can call at any time"... "Mr. President, you can call me any time on Kremlin phone...they are ably to find me everywhere, at any time..." a răspuns interlocutorul, parând cu un zâmbet (ironic?!) insolita cerere...

Imaginaţi-vă că vajnicul ex-căpitan de navă umilit de un ex-colonel kgb care l-a pus să sune pe centrala de la Kremlin ca pe orice preşedinte de rând, a considerat că singura modalitate inteligentă de a răspunde umilinţei suportate a fost deschiderea unei confruntări în manieră tipică războiului rece, asumându-şi un joc a cărui sumă e zero pentru România, dar care îi conferă iluzia reabilitării orgoliului rănit...
Desigur, stenograma discuţiei respective poate oricând demonstra contrariul - sau poate nu ?! Dovada că ne aflăm relativ în sfera imaginaţiei: arhiva Kremlinului îşi aminteşte sumar de întâlnirea respectivă :) la fel şi arhiva Ambasadei României la Moscova ...

Iată însă că dorința de materializare a "misiunii" s-a împlinit și suntem punte între reglările de conturi și spioni între Est și Vest...doar că prin comparaţie cu reţeaua de spioni a Rusiei, pusă recent pe tapet de Washington, spionii aliaţilor USA - chiar deghizaţi în diplomaţi - par nişte simpli băieţi de mingi, astfel că partea cu "istorică" mai trebuie să aştepte.... Запишите ?!

Cooperarea Rusia – UE între deziderate şi realităţi concrete

La sfârşitul lunii mai, la Rostov pe Don vor avea loc lucrările unei noi reuniuni la vârf între reprezentanţii Rusiei şi cei ai Comunităţii Europene. Summit-urile Rusia-UE sunt organizate de două ori pe an – o dată în Rusia şi o dată în ţara care deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. Ultimul summit a avut loc în Suedia, în noiembrie 2009, când Rusia şi oficialii UE s-au concentrat asupra schimbărilor climatice, eforturile de a depăşi consecinţele crizei creditelor la nivel global şi problema aprovizionării cu energie a Europei.
De pe agenda actualei reuniuni nu vor lipsi discuţiile privind noul cadru normativ care va reglementa relaţiile dintre cele două părţi. Potrivit ministrului de externe al Rusiei, Serghei Lavrov: „Kremlinul vede în Parteneriatul pentru Modernizarea o parte importantă a cooperării bilaterale. Acest concept de parteneriat pentru modernizare a fost discutat şi aprobat anul trecut, la Summit-ul anterior Rusia-EU de la Stockholm, şi au fost demarate discuţii cu partenerii noştri din Uniunea Europeană cu privire la modul în care putem obţine progrese concrete pe agenda noastră comună”. De asemenea, diplomatul rus a menţionat că: “Forma de bază a viitorului parteneriat a fost deja conturată – de aici încolo ne propunem să acordăm prioritate problemelor mai concrete şi semnificative ale domeniilor de colaborare, aceasta însemnând economie, probleme sociale, educaţie, ştiinţa, tehnologie, inovaţie, guvernare, administraţie şi justiţie”.
Uniunea Europeană este principalul partener comercial-economic al Federaţiei Ruse, iar Federaţia Rusă deţine primul loc în lista furnizorilor de gaze naturale spre UE şi locul doi la capitolul livrărilor de petrol. În prezent cooperarea bilaterală între Rusia şi Uniunea Europeană se bazează pe un parteneriat extins şi Acordul de cooperare din iunie 1994, încheiat între Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Federaţia Rusă, pe de altă parte. Cel puţin aşa arată lucrurile teoretic. Faptic, realitatea e ceva mai complicată. Pentru că deşi formal vorbim de o relaţie bilaterală, documentul în cauză, intrat în vigoare la finele lui 1997, include în prezent dinspre partea UE un număr de 29 de persoane juridice internaţionale, mai multe ţări devenind membre ale Comunităţii Europene după 1997. În plus, trebuie avut în vedere că Acordul din 1994 a fost convenit şi semnat la un moment în care Occidentul încă se dovedea euforic faţă de încheierea Războiului Rece şi dispariţia ameninţării de expansiune a comunismului sovietic. Acum, situaţia s-a cam schimbat: având în vedere numărul crescut de state membre UE, principiul consensului utilizat în încheierea acestor acorduri e mai greu de pus în practică, iar repetatele crize ale gazului şi conflictul cu Georgia şi-au lăsat amprenta negativă asupra climatului de negociere, un climat nu foarte favorabil pentru Rusia. Şi chiar dacă acordul în curs urmează să fie înlocuit de un nou cadru juridic, lucrurile nu se vor simplifica prea mult. Avem în vedere faptul că în interiorul UE atitudinea faţă de Rusia este extrem de diversă. [Articol integral]

Publicat în Cadran Politic, editia mai 2010

Aleksandr Dugin – „Rusia respinge prezenţa navelor flotei SUA în Marea Neagră”

Aleksandr Dugin Gelyevich – cunoscut politolog şi unul dintre cei mai populari ideologi ai expansionismului şi naţionalismului rus. Asociat în multiple rânduri apropiaţilor Administraţiei de la Kremlin şi cu relaţii strânse în cadrul Forţelor militare ruse, A. Dugin este liderul Partidului Eurasia şi creatorul şcolii ruse moderne de geopolitică.

C.P.: – Vedem zilnic în toate părţile lumii demonstraţii de amploare. E un mod democratic de a-ţi exprima dezacordul. În Rusia, măsurile autorităţilor, dar şi inabilitatea opoziţiei au concurat la ducerea acestui drept în derizoriu. Populaţia nu crede în instituţia acestui drept cetăţenesc. Poate tocmai de aceea episodul Kaliningrad a făcut atât de multă vâlvă. Dvs. cum vedeţi acest episod ?

A.D.: – Sunt de acord că există unele probleme cu modul de funcţionare a democraţiei în Rusia. Dar în acelaşi timp cred că există o foarte mare problemă a democraţiei ca atare, fie că vorbim de Occident sau de altă parte a lumii. Acţiunile de protest în masă nu şi-au putut atinge scopul unic real – acela de răsturnare a sistemului capitalist bazat pe exproprierea valorii reale a muncii umane.

Democraţia în sine la scară mondială, este falsă. Este complet falsificată. Ceea ce noi numim « democraţie» este de fapt un Spectacol, cu sau fără ochelari speciali. Mai exact: în societăţile avansate spectacolul democratic este foarte impresionant, la fel ca tehnologia 3D din filmul Avatar. În societăţile tradiţionale, iar Rusia se încadrează pe deplin aici, cu tehnologii mai învechite, inevitabil, iluziile Spectacolului sunt mult mai sărace. Noi, ruşii, trăim în prima fază de minciună capitalistă. Deci, Spectacolul democraţiei noastre este rău şi cruzimea exploatării capitaliste nu este mascată eficient. Capitalismul este incompatibil cu democraţia reală, drepturile şi libertăţile omului şi justiţia socială. Singura diferenţă sesizabilă între noi şi Vest este că la noi capitalismul este mult mai crud.

C.P.: – Rămânând la nivelul percepţiei populaţiei. Iată, la Kaliningrad, populaţia nu s-a dovedit foarte entuziasmată de speech-urile unor lideri ai opoziţiei care s-au grăbit la tribună pentru a-şi clama dezaprobarea faţă de regimul Putin (spun Putin şi atât, pentru că nu a scandat nimeni Jos Medvedev !). Ce erori stau la baza eşecului opoziţiei de a se legitima ca o forţă politică de care trebuie să se ţină cont ?

A.D.: – Cert este că acum în Rusia nu avem o opoziţie reală, viabilă. Cea mai mare parte a opoziţiei (în principal cea care este reprezentată în Duma de Stat) este dezinteresată de mersul politicii şi aprobă trăsăturile generale ale discursului şi cursului politic iniţiat de Putin. Medvedev se dovedeşte a fi ca şi inexistent, aşa că nu are de ce să fie menţionat de protestatari. Singurul grup de opoziţie care se mişcă este încă marginal, plătit de către SUA şi de alte ţări NATO, nu are un program politic viabil şi are ca unic scop destabilizarea situaţiei interne şi provocarea de probleme sistemului Putin. Uneori ei obţin sprijinul maselor populare – ca în cazul Kaliningrad – dar acest aspect este întâmplător şi fără nici un efect la scară naţională. În zonele îndepărtate ale Rusiei problemele sociale sunt într-adevăr foarte grave şi acestea reprezintă motivul acţiunilor de protest. Fără o asociere cu politica de opoziţie. Dar, şi în Statele Unite ale Americii suntem martorii a multor acţiuni de masă care, de obicei duc nicăieri. Cazul Kaliningrad este supraestimat în Occident. În Rusia, nimeni nu ştie şi nu vrea să ştie mai multe despre asta.

CP: - Media rusă a vorbit la un moment dat despre un posibil partid prezidenţial. Care ar fi logica şi scopul înfiinţării unui partid al preşedintelui Medvedev ? S-a vorbit la un moment dat de posibila fracţionare a partidului Rusia Unită. Credeţi că vom asista la o migraţie spre partidul prezidenţial ?

AD: – Au existat speculaţii pe această temă. Dar nimeni nu vorbeşte clar despre o astfel de posibilitate încă. Mă îndoiesc că ar fi posibil. Medvedev este complet zero ca om. Ca om politic, spun. Pe de altă parte, Rusia Unită nu este un partid politic real, dar este pe deplin sub controlul lui Putin. Logic, pentru a crea un “partid prezidenţial” avem nevoie de un preşedinte real. Dar tocmai acest lucru este exact ceea ce ne lipseşte.

CP: – Ce înseamnă exact în opinia dumneavoastră, că “Rusia Unită nu este partid politic real”?

[Interviu integral]

Publicat în Cadran Politic, editia mai 2010

Opoziţia rusă, electoratul şi laurii ofiliţi ai dizidenţei

La jumătatea lui martie, în 76 din cele 87 regiuni ale Federaţiei Ruse populaţia a fost chemată la urne pentru a-şi decide autorităţile locale. Deşi nu a mai constituit pentru nimeni o surpriză procentul majoritar obţinut de partidul premierului Vladimir Putin, aceste alegeri (considerate ca fiind un test de popularitate pentru partidul de guvernământ Rusia Unită, pe fondul creşterii şomajului şi a preţurilor la utilităţi) au furnizat şi surprize.
Între care s-a detaşat net victoria la Irkutsk a candidatului susţinut de Partidul Comunist. În ceea ce priveşte rezultatele slabe obţinute de opoziţie, acestea au fost justificate în tradiţia deja obişnuită a acuzelor la adresa sistemului Putin. Liderii opoziţiei, secondaţi de observatorii asociaţiilor non-guvernamentale au rostit din nou cuvântul ”fraudă”. În replică, şeful Comisiei Electorale Centrale, Vladimir Churov, a catalogat sistemul electoral din Rusia ca fiind „cel mai bun din lume”. Desfăşurarea scrutinului a fost însoţită de măsuri de securitate fără precedent. Previzibil, în condiţiile în care la alegerile regionale de anul trecut (11 octombrie 2009), partidele de opoziţie au vociferat zgomotos că victoria partidului de guvernământ Rusia Unită s-a datorat unei masive fraude, după care preşedintele Dmitri Medvedev a declarat că alegerile au nevoie de o supraveghere mai strictă pentru a se asigura un vot corect şi echitabil. La nivel general, pe fondul crizei, Rusia Unită a pierdut serios din popularitate, dar ar fi impropriu să vorbim de un reviriment spectaculos al opoziţiei.[articol integral]

Potrivit reputatului economist rus Vladislav Inozemtsev: „Din punct de vedere economic, 2010 va fi pentru Rusia un an pierdut”

- Domnule Vladislav Inozemtsev, deoarece contabilizăm încă pierderile aduse de criză anul trecut şi facem planuri pentru 2010, vă rog să ne spuneţi cum se prevede viitorul an pentru Rusia ? Desigur, va fi un an greu (ca pentru majoritatea ţărilor). Dar care sunt perspectivele concrete din punct de vedere economic ?

- Personal, nu privesc cu optimism la 2010 – criza economică va continua. Probabil nu la acelaşi nivel dramatic precum cel al anului trecut, dar schimbări esenţiale în economie nu vor fi – creşterea economică se va situa de la 0 la 1%. Investiţiile vor rămâne la nivelul existent sau vor creşte cu un procent insignifiant. Cred că din punct de vedere economic, 2010 va fi pentru Rusia un an pierdut. Şi nu mă aştept ca autorităţile să realizeze acele reforme economice notabile care ar putea forţa economia să pornească pe un trend ascendent.

- Sunteţi printre cei care au privit cu scepticism discursul preşedintelui Medvedev referitor la modernizarea Rusiei. E adevărat că există un oarecare liberalism cameleonic care ridică semne de întrebare, chiar dacă la nivel de discurs lucrurile sună bine. Între timp preşedintele Medvedev a oferit explicaţii suplimentare într-un interviu-fluviu la televiziunea naţională. S-a schimbat ceva în ceea ce priveşte atitudinea dvs. ?

- Am în continuare serioase îndoieli privitor la planurile de modernizare a ţării. Dacă dorim modernizare, atunci în primul rând e necesar să vorbim despre dezvoltarea industriei şi a infrastructurii, ambele aflate într-un important stadiu de înapoiere. Prima problemă care ar trebui abordată prioritar – asigurarea unui nivel al industrie măcar la nivelul mediu al standardelor europene. O astfel de problemă ar trebui rezolvată prin asigurarea unui fundament atractiv pentru modernizare. Am în vedere împrumuturile de tehnologii, atragerea investiţiilor străine, crearea acelei baze necesară investitorilor. O astfel de cale a fost urmată de Japonia, China, Taiwan, Coreea de Sud, iar rezultatele se văd. Astfel, va exista un start real în dezvoltarea industriei. După ce industria va începe să se dezvolte, vom putea vorbi de o tranziţie la economia bazată pe invenţie şi inovare – acel mastering al inovaţiilor, existent în străinătate, dezvoltarea cererii de noi tehnologii.
Preşedintele şi consilierii săi au o viziune contrară: consideră că noi ar trebui să ne dezvoltăm prin intermediul tehnologic, dar pe cont propriu. Ceea ce înseamnă o abatere de la modelul tipic de dezvoltare industrială. În opinia mea, este imposibil de realizat. Apoi, este inutil să investeşti în dezvoltarea tehnologiilor proprii în acest moment, pentru două motive. [articol integral]

interviu publicat in Cadran Politic, nr. 70/ianuarie 2010

Despre modernizarea Rusiei şi impactul „soft power”

În discursul anual despre Starea Naţiunii, un discurs caracterizat de media drept dur, Dmitri Medvedev a criticat în faţa Consiliului Federaţiei Ruse "arhaismul cronic" al ţării pe care o conduce. "În secolul al XXI-lea, ţara noastră are nevoie de o modernizare în profunzime. Va fi o premieră în istoria noastră, ce va fi bazată pe valorile şi instituţiile democraţiei", a spus Medvedev, amintind în acelaşi timp că Rusia nu a reuşit să lupte eficient împotriva crizei economice din cauza dependenţei sale de exporturile de materii prime, al căror preţ a scăzut simţitor.
"Gradul competivităţii economiei ruseşti este ruşinos de scăzut" a mai adăugat preşedintele Rusiei, amintind şi de corupţia extrem de ridicată şi de dependenţa mult prea mare de petrol şi gaz. Majoritatea analiştilor sunt de acord că Medvedev are perfectă dreptate afirmând că din cauza acestor probleme, Rusia nu are capacitatea de a-şi folosi pe deplin potenţialul şi cu atât mai puţin posibilitatea de a le oferi cetăţenilor săi condiţii de viaţă moderne. Sub mottoul "Modernizarea Rusiei", liderul de la Kremlin şi-a propus schimbări importante, iar afirmaţia, de o mare abilitate retorică potrivit căreia această modernizare trebuie să se bazeze pe valorile democraţiei, sună încurajator. Medvedev a adăugat discursului său o retorică democratică, ceea ce a alimentat, ca de obicei, speranţele optimiştilor, în timp ce scepticii aşteaptă ca aceste cuvinte frumoase să se materializeze în fapte. Însă de la „soft power” la fapte concrete, într-un sistem sufocat de hăţişuri birocratice şi arondat unor puternice cercuri de interese, e ca şi cum ţi-ai propune să străbaţi Siberia la pas. [articol integral]

Publicat in Cadran Politic, nr. 68, decembrie/2009

Urmaşii lui Vespasian şi deontologia profesională

"Rusia considera că Traian Băsescu este un impediment pentru politica ei in sud-estul Europei. Inlăturarea lui ar fi salutată la Kremlin..." [Gardianul]

şi - GHINION, UNII MAI CITESC ŞI PRESA RUSĂ -

„Dar indiferent de rezultatul votului, relatiile Romaniei cu Rusia nu se vor modifica in mod substantial. In relatiile cu Moscova acţiunile lui Traian Băsescu apar ca dinamice, directe si eficiente. Iar politicienii rusi apreciaza partenerii puternici” [Vremea Novostei via Consultanţă politică] - Sunt două puncte de vedere complet opuse. - Da, veţi zice voi... Şi ce-i cu asta ? Fiecare cu viziunea proprie...
Desigur. Numai că aici, în ambele cazuri sunt prezentate punctele dvs. ale aceluiaşi respectabil analist Viorel Patrichi... Ce să înţelegem de aici ? Fie domnia sa suferă de o formă gravă de amnezie de la un punct de vedere la altul (deh, aşa începe... concluzionează un banc pe care n-am sa-l reproduc !) ... Fie doar îşi dă cu părerea după cum îi dictează diferitele politici editoriale şi nu numai ...important este bănuţul să iasă (în fond de la Vespasian - şi al său memorabil "pecunia non olet" - până în prezent nu-i dumnealui primul şi nici ultimul !) La ce bun deontologia profesională ? Sau o fi fost inventată numai pentru cei cu valenţe păguboase de caracter ?
Cine se pricepe, să mă lumineze şi pe mine...
Referitor la domnul împricinat Patrichi, sunt convinsă că data viitoare va fi mai grijuliu şi va găsi o opinie de mijloc care să nu-l pună în situaţii stânjenitoare...

Rusia lui Putin e alta

La sfârşitul săptămânii trecute s-au împlinit 10 ani de la ascensiunea fulminantă a lui Vladimir Putin în politica rusă şi mondială. De la numirea sa în funcţia de prim ministru (9 august 1999), Rusia a cunoscut o sinuoasă evoluţie de la un stat instabil şi semi-democratic la democraţia suverană de astăzi. Astfel că, între doua vizite de lucru, premierul rus Vladimir Putin şi-a serbat aniversarea a zece ani de cariera politică de succes printr-o nouă serie de fotografii demne de un pictorial în FHM. Din păcate, pentru o ţară aflată în topul sinistru al deceselor cauzate de boli cardiace sau de SIDA, faptul că premierul e în formă fizică excelentă nu constituie o soluţie la problemele din sistemul de sănătate pe care guvernul rus încearcă fără prea mari succese să le rezolve. Dar asta e cu totul altă discuţie. Revenind la „decada putinistă” din istoria post-sovietică, popularitatea constantă a lui Vladimir Putin se datorează faptului că, dincolo de susţinutele demersuri propagandistice, majoritatea ruşilor achiesează că, după „coşmarul” din perioada Eltîn, în "Epoca Putin” viaţa lor s-a îmbunătăţit. În realitate, îmbunătăţirea poziţiei socio-economice a clasei de mijloc şi asigurarea „pragului de supravieţuire” pentru o treime din populaţia ţării a fost interfaţa în spatele căreia uriaşele resurse ale Rusiei au fost redistribuite de la oligarhii „răi” la cei „buni” şi apropiaţi noii structuri politice. Acest aspect a făcut, deasemenea, suportabilă şi acceptată reducerea drepturilor cetăţeneşti. Care, la rândul său, a permis autorităţilor reformarea sistemul politic în acord cu propriile interese, fără obstacole majore din partea grupurilor de opoziţie (astăzi reduse aproape cu totul la tăcere). Între revopsita ideologie declarativă, creionată de către Vladislav Surkov&comp., şi ideologia concretă de împărţire a averii Rusiei pe criterii preferenţiale, discrepanţele au devenit în timp din ce în ce mai vizibile. Şi ca o ironie a sorţii, guvernul premierului Putin a fost pus într-o poziţie cel puţin delicată deoarece criza economică actuală a reliefat cât de malignă a fost stagnarea reformelor, stagnare patronată de Vladimir Putin pe vremea când era preşedinte. [more...]

Publicat în Top Business, nr.778, 13 - 19 august 2009
www.topbusiness.ro

Politica Matrioşkăi şi miza asiatică

Deşi analiştii politici s-au arătat destul de sceptici înaintea recentului summit UE-Rusia desfăşurat la Habarovsk, rezultatele n-au lipsit. Ba, mai mult, politica Matrioşkăi a punctat serios în relaţia cu U.E. Avem în vedere faptul că la finalul discuţiilor, Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a admis ca fiind pozitivă ideea actualizării Cartei energetice europene şi a salutat propunerile lui Dmitri Medvedev în această direcţie.

Preşedintele Medvedev a anunţat din nou la Haba­rovsk propunerea de a se crea „o nouă arhitectură a secu­rităţii europene” şi înzestrarea ei cu o bază juridică, una care să permită să se răspundă mai bine la crizele eventuale, în speranţa că măcar de această dată auzul liderilor europeni va fi ceva mai receptiv. Şi, probabil, nu întâmplător, preşedintele Medvedev a ales Habo­ro­vsk pentru reuniunea din acest an. Adică în Orientul Extrem al Rusiei, la graniţa dintre cele două continente: Europa şi Asia. Pentru că nu trebuie să uităm că, din punct de vedere geo­politic, Rusia are o relevanţă unică în lume, prin poziţia sa în cadrul con­tinentului euroasiatic, la interfe­ren­ţa unor civilizaţii şi culturi atât de diferite, un stat fără analog, care a combinat în structurile sale caracteristici funda­men­tale europene şi, deopotrivă, asiatice. Din această îmbinare a rezultat un spaţiu etnocultural unic, cu o mentalitate specifică şi care necesită un tip de abordare aşijderea. Asta pare că şi-a dorit preşedintele Medvedev să le reamintească liderilor europeni atunci când i-a invitat “să simtă mai bine Rusia”, mai exact Rusia asiatică. Şi probabil în acelaşi sens, liderii asia­tici au fost invitaţi la Ekaterinburg pentru lucrările Summit-ului Organi­zaţiei de la Shanghai, de această dată fiind vizată a fi simţită "mai bine" Rusia europeană. [more...]

Publicat în Cadran Politic Review, nr. 68/iunie 2009

"Syriana" remember....

Astăzi şi mâine, preşedintele Siriei, Bashar al-Assad va efectua o vizită de lucru la Moscova. Pe agendă, evident că există şi discuţii cu preşedintele Medvedev şi premierul Putin. Aceasta va fi urmată în următoarele două zile de vizita regelui Iordaniei. Strategia Kremlinului privind Orientul Mijlociu nu e nouă, şi nici nu face obiectul acestei postări. Fie întâlnirile respective se aflau pe agenda preşedinţiei, fie se doresc a fi un răspuns dat de Rusia comunităţii internaţionale.

Mă voi limita la a aminti că scenariul filmului "Syriana" (cu George Clooney, Matt Damon în rolurile principale) s-a inspirat din biografia invitatului de astăzi al preşedintelui Medvedev.

Deşi câştigător al unui premiu Oscar, "Syriana" rămâne un film controversat, dar care cu siguranţă merită văzut, mai ales de cei pasionaţi de culisele politicii mondiale.

G.I.

România a livrat arme Georgiei

La “vânătoare” de aliaţi ?

Aşa cum am promis mă voi referi puţin la declaraţia conform căreia România a livrat arme Georgiei. Nu am înţeles starea de confuzie şi reticenţa ministrului Meleşcanu (total nepotrivită şi care a creat impresia de vinovăţie a României), dar aceasta e o altă discuţie. Oricum, autorităţile române au confirmat afirmaţia liderului abhaz.
Astfel că, pentru cititorii mai putin avizaţi, dar care s-ar putea grăbi să concluzioneze greşit, vreau să fac următoarele precizări:

1.Vânzările s-au făcut conform legislaţiei în vigoare; nu există un embargou impus Georgiei în acest sens; vorbim de un contract comercial al unui investitor privat (licenţă individuală) dinspre partea română.
2. declaraţia liderului abhaz nu poate fi considerată o acuză; însă, cu siguranţă poate fi un semnal din partea Kremlinului, dacă avem în vedere faptul că pe lista scurtă a celor care au vândut arme Georgiei, alături de USA se află Romania şi Bulgaria, mai exact ultimele ţări acceptate în OTAN. Mai ales în condiţiile în care această declaraţie a venit după ce liderii Abhaziei şi Oseţiei s-au consiliat cu tânărul ţar al Rusiei.

E adevărat că relaţia Bucureşti - Moscova n-a beneficiat în ultimii ani de cea mai fericită abordare şi că ar trebui revizuită; însă modul în care Moscova doreşte să atragă atenţia asupra acestui aspect este oarecum discutabil. Spun oarecum, deoarece diplomaţia românească s-a dovedit total ineficientă în vremea din urmă; şi se pare că nici în materie de canale neoficiale nu stăm prea fericit.
P.S. După postarea unui material pe această temă pe o platformă net (comunitate de discuţii) din Rusia, mă aşteptam sincer la un val de critici. Spre surprinderea mea, cea mai mare parte a comentariilor făcute vedea lucrurile cu totul altfel. Voi cita două din aceste comentarii, lăsându-vă pe dvs. să concluzionaţi:
“Cred că voi, românii, încă sunteţi tributari unei prejudecăţi şi priviţi Rusia ca pe un inamic...”.
“Poate că Rusia nu neapărat a vrut să atenţioneze România. Şi nici Bulgaria. Eu cred că e normal ca Rusia să caute aliaţi...”
G.I.