Caucaz - Un punct nodal in strategiile privind accesul la resursele de petrol.
De câteva săptămâni, agenţiile de ştiri au tot vorbit despre masarea de trupe georgiene la graniţa cu Osetia de Sud. A existat şi o replică similară din partea Rusiei.
Când toată lumea era cu ochii pe Beijing, Saakashvili a ordonat ofensiva armată în Ossetia de Sud, împotriva trupelor ruseşti. Evident, cu un discret sprijin american, şi reuşeşte astfel o lovitură mediatică spectaculoasă exact într-un moment în care armele ar fi trebuit să tacă. Reacţiile se succed de la oră la oră: mai întâi Bush a cerut încetarea imediată a ostilităţilor, apoi NATO şi UE au cerut acelaşi lucru. Putin pe de altă parte, aflat la Beijing, promite că loviturile georgiene vor primi "un răspuns din partea Rusiei, pentru că forţele georgiene au atacat militari ruşi din "forţele de menţinere a păcii". Promisiunea se concretizează câteva ore mai târziu şi ostilităţile degenerează într-un război în toată regula. Mai ales unul informaţional, în care cifrele pierderilor vehiculate de ambele părţi au o singură menire: să justifice acţiunile celor implicaţi în conflict. Şi chiar dacă preşedintele Medvedev a ieşit la rampă denunţând o catastrofă umanitară în mica republică separatistă, deciziile sale până în acest moment nu par a demonstra pretinsa grija faţă de miile de oameni nevoiţi să ia calea pribegiei. În fapt tot ceea ce conteaza sunt interesele şi ambiţiile politice şi economice, fie ale Rusiei, fie ale Georgiei.
O demonstrează clar deciziile liderilor celor două părţi. Pe de o parte, Saakashvili îşi retrage soldaţii din Irak, instaurează Legea Marţială şi pare că încearcă să forţeze mâna NATO (Georgia nu are capacitatea de a face faţă unui război cu Rusia). La rândul lor, forţele ruseşti bombardează portul Poti şi oraşul Gori. Decizia Moscovei nu mai poate fi justificată în acest caz. Dacă avem în vedere faptul că portul Poti este apropiat de Batumi, un punct nodal pentru Baku – Tbilisi – Ceyhan, conducta (1% din petrolul mondial) care dă acces la petrolul din Marea Caspica fără Rusia (British Petroleum, Chevron Texaco) şi prin care Azerdbaidjanul încearcă să-şi construiască propriul drum, reacţia viscerală a Rusiei pare mai uşor de înţeles. De asemenea, Poti e şi unul din locurile vizate de România pentru construcţia unui terminal.
De câteva săptămâni, agenţiile de ştiri au tot vorbit despre masarea de trupe georgiene la graniţa cu Osetia de Sud. A existat şi o replică similară din partea Rusiei.
Când toată lumea era cu ochii pe Beijing, Saakashvili a ordonat ofensiva armată în Ossetia de Sud, împotriva trupelor ruseşti. Evident, cu un discret sprijin american, şi reuşeşte astfel o lovitură mediatică spectaculoasă exact într-un moment în care armele ar fi trebuit să tacă. Reacţiile se succed de la oră la oră: mai întâi Bush a cerut încetarea imediată a ostilităţilor, apoi NATO şi UE au cerut acelaşi lucru. Putin pe de altă parte, aflat la Beijing, promite că loviturile georgiene vor primi "un răspuns din partea Rusiei, pentru că forţele georgiene au atacat militari ruşi din "forţele de menţinere a păcii". Promisiunea se concretizează câteva ore mai târziu şi ostilităţile degenerează într-un război în toată regula. Mai ales unul informaţional, în care cifrele pierderilor vehiculate de ambele părţi au o singură menire: să justifice acţiunile celor implicaţi în conflict. Şi chiar dacă preşedintele Medvedev a ieşit la rampă denunţând o catastrofă umanitară în mica republică separatistă, deciziile sale până în acest moment nu par a demonstra pretinsa grija faţă de miile de oameni nevoiţi să ia calea pribegiei. În fapt tot ceea ce conteaza sunt interesele şi ambiţiile politice şi economice, fie ale Rusiei, fie ale Georgiei.
O demonstrează clar deciziile liderilor celor două părţi. Pe de o parte, Saakashvili îşi retrage soldaţii din Irak, instaurează Legea Marţială şi pare că încearcă să forţeze mâna NATO (Georgia nu are capacitatea de a face faţă unui război cu Rusia). La rândul lor, forţele ruseşti bombardează portul Poti şi oraşul Gori. Decizia Moscovei nu mai poate fi justificată în acest caz. Dacă avem în vedere faptul că portul Poti este apropiat de Batumi, un punct nodal pentru Baku – Tbilisi – Ceyhan, conducta (1% din petrolul mondial) care dă acces la petrolul din Marea Caspica fără Rusia (British Petroleum, Chevron Texaco) şi prin care Azerdbaidjanul încearcă să-şi construiască propriul drum, reacţia viscerală a Rusiei pare mai uşor de înţeles. De asemenea, Poti e şi unul din locurile vizate de România pentru construcţia unui terminal.
Dacă până acum preşedintele Medvedev a ratat cu brio o soluţie înţeleaptă în managementul acestei prime crize a mandatului său, sper că nu va rata şi această nouă şansă oferită de Saakashvili prin declaraţia sa de război. Rusia poate umili Georgia şi fără o baie de sânge (nici un lider important nu-şi doreşte un conflict cu Federaţia Rusă, iar cel mai probabil nici NATO nu va agrea deciziile belicoase ale preşedintelui georgian, ba chiar se va gândi de două ori înainte de a mai pune în discuţie aderarea Georgiei.) Rusia poate media înţelept această criză sau poate demonstra că n-a depăşit stadiul agresivităţii imperialiste. O vor demonstra orele ce urmează.
G.Ioniţă
