Gabriela Ioniţă, editor la Cadran Politic şi specialist pe probleme ce ţin în principal de Federaţia Rusă şi Comunitatea Statelor Independente, a avut amabilitatea de a accepta un interviu în care să discutăm despre politica internă şi externă a Rusiei. Această primă parte a interviului tratează exclusiv aspecte ale politicii externe a Federaţiei Ruse şi provocările pe care le are de rezolvat.
Marius Lefter (M.L.): Care este poziţia Moscovei faţă de Politica de Vecinătate a UE ?
Gabriela Ioniţă (G.I.): Conform Comisiei Europene de Afaceri Economice şi Financiare, Politica europeană de vecinătate (PEV), lansată în 2003, prevede transformarea treptată a relaţiilor comerciale şi de cooperare tradiţionale, în vederea obţinerii unui grad de integrare mai ridicat între UE şi ţările vecine. Pe plan economic, PEV le oferă acestor ţări relaţii comerciale preferenţiale, o participare pe piaţa internă a UE, o legătură mai bună cu Uniunea (de exemplu în sectoarele energiei, transportului şi telecomunicaţiilor), posibilitatea de a participa la anumite programe ale UE şi o asistenţă financiară şi tehnică substanţială. Deşi Rusia nu se încadrează aici, putem uşor constata că multe din obiectivele menţionate în planurile de acţiune ale ţărilor partenere se regăsesc şi în proiectul Parteneriatului Strategic pentru Modernizare între Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană. Mai mult, Rusia a demonstrat că are pârghii suficiente pentru a-şi menţine influenţa în străinătatea sa apropiată – noua vecinătate a Europei-, iar existenţa în arealul său de influenţă a unor ţări care să împărtăşească valorile fundamentale şi obiectivele UE, ţări aflate în relaţii de cooperare întărită cu ţările membre, presupunând inclusiv un nivel ridicat de integrare economică şi politică, nu poate fi decât benefică pentru economia rusă. Din păcate, aceleaşi pârghii de influenţă au demolat politica de vecinătate în Ucraina şi Belarus. Preşedintele Medvedev amintea că Rusia are nevoie acută de tehnologia europeană, de diversificare economică şi de noi standarde care să fie competitive pe o piaţă comună. În mod teoretic, piaţa liberă se autoreglează în funcţie de cerere şi ofertă. În realitate, lucrurile sunt mult mai nuanţate. Când vorbim de un spaţiu economic comun ruso-european, considerăm că Rusia va fi obligată să se modernizeze dacă va dori să fie cu adevărat competitivă. În mod normal, acelaşi lucru ar trebui să funcţioneze şi pe pieţele ţărilor din noua vecinătate. Ucraina şi Belarus sunt două exemple de îngropare a politicii de vecinătate în favoarea propriilor interese. Despre rolul României ca ţară frontalieră a UE, relaţia cu Republica Moldova în special, dar şi cu Ucraina sau Georgia, şi cum am putea avea de câştigat din acest context e deja o altă discuţie.
M.L.: Pentru că aţi amintit despre pârghiile Moscovei privind propriile interese... Cum se vede în acest context problema scutului anti-rachetă şi cum credeţi că vor evolua lucrurile în acest sens ?
G.I.: Deşi nimeni nu a recunoscut oficial, Strategia de Securitate promovată de preşedintele Medvedev pare să fi fost un eşec (iar revenirea la Kremlin a lui Vladimir Putin va înlocui discursul soft al actualului preşedinte cu discursul dur şi pragmatic arhicunoscut opiniei internaţionale). Eşecul nu vine din faptul că Strategia propusă este greşită, ci mai degrabă din perpetuarea la nivelul cancelariilor europene a unei neîncrederi şi reticenţe faţă de Rusia atunci când vine vorba de alianţe strategice de securitate. 
În plus, să nu omitem că aşa controversată, reformată încă doar la nivel teoretic, blamată pentru influenţa exercitată de US, Alianţa Nord-Atlantică reuneşte ţările de top ale UE. Ţări aflate permanent în vârtejul crizei economice din 2008 încoace, deci suficient de opace la propuneri de strategii de securitate care să le solicite şi mai mult decât o fac cele în care sunt deja angrenate. Pe de altă parte, resetarea relaţiilor dintre Rusia şi US a continuat să fie bântuită de fantomele Războiului Rece, în ciuda declaraţiilor oficiale pozitive. Refuzul US de a achiesa la responsabilitatea sectorială a scutului anti-rachetă aşa cum este văzută aceasta de la Moscova, anunţul de amplasare a elementelor scutului în România (fără ca discuţiile cu partenerii ruşi din cadrul Consiliului NATO – Rusia să fi ajuns la un acord/dezacord clar formulat), Parteneriatul Strategic între România şi US au erodat cam tot ce s-a resetat. Obama a fost invitat la Kremlin imediat după alegerile parlamentare din decembrie din Federaţia Rusă. Mulţi analişti s-au întrebat ce ar mai avea să-şi spună pe chestiunea scutului cei doi preşedinţi, unul pe final de mandat – Medvedev şi celălalt cu şanse incerte de a obţine un al doilea mandat – Obama. Nimeni nu pare să ştie. Cu atât mai mult cu cât Obama pare mai preocupat de situaţia internă decât de politica externă în acest moment. Dar ne putem reaminti că preşedintele Medvedev a avertizat cu ceva tip în urmă că un eşec al negocierilor pe scutul antirachetă va însemna şi rezilierea Tratatului Start 2 – obiectiv prioritar al mandatelor celor doi preşedinţi. Un lucru este cert – la Summitul de la Chicago din mai 2012 se vor întâlni preşedinţii Obama şi proaspăt reinstalatul la Kremlin, Vladimir Putin. Opţiunile rămân deschise.
M.L.: Cu ce diferă Uniunea Eurasiatică de Comunitatea Statelor Independente ?
.jpg)
