Epilog la poveşti cu spioni / diplomaţi expulzaţi

Epilog la povesti cu spioni / diplomaţi expulzaţi: în timp ce comandantul suprem meditează adânc la cum D-zeu ale noastre servicii n-au putut să aibă şi ele acolo ceva la dosar cu diplomaţii ruşi de la Bucureşti (pe cel expulzat l-am trimis acasă în virtutea unei replici formale arţăgoase de tip război rece, fără să-i putem pune în cârcă măcar o sacoşă cu tăieturi din ziare), vă propun un scurt exerciţiu de îmbogăţire a imaginaţiei:

Imaginați-vă o discuție bilaterală româno-rusă, în care președintele României îi explică omologului rus cum e cu "misiunea istorică" a României - aceea de punte între Est și Vest, de garant a securității regionale şi alte asemenea sintagme cu formă frumoasă dar fără fond, pe care nu le-a ratat niciunul din domnitorii vremelnici de la Cotroceni când a trebuit să rostească un speech la ţol festiv...

Imaginaţi-vă că personajele scenei de mai sus sunt Băsescu și un Putin ușor amuzat - nu ştim dacă din cauza speech-ului sau a amintirilor din sejururile la Camp Davis ! ... Răspunsul preşedintelui /actual premier al Rusiei, în maniera tipică ce l-a consacrat, poate trezi din beţia puterii iluzorii pe oricine mai are o fărâmă de conştiinţă a valorii proprii şi ar putea face deliciul presei zile în şir...

Imaginaţi-vă că în buna tradiţie românească în care totul se poate rezolva printr-un telefon, preşedintelui României i s-a părut normal să-i ceară omologului rus numărul de telefon mobil, precizând că: "I very much want, during my time in office, to become one of your European friends, a friend who can call you at any time and who you can call at any time"... "Mr. President, you can call me any time on Kremlin phone...they are ably to find me everywhere, at any time..." a răspuns interlocutorul, parând cu un zâmbet (ironic?!) insolita cerere...

Imaginaţi-vă că vajnicul ex-căpitan de navă umilit de un ex-colonel kgb care l-a pus să sune pe centrala de la Kremlin ca pe orice preşedinte de rând, a considerat că singura modalitate inteligentă de a răspunde umilinţei suportate a fost deschiderea unei confruntări în manieră tipică războiului rece, asumându-şi un joc a cărui sumă e zero pentru România, dar care îi conferă iluzia reabilitării orgoliului rănit...
Desigur, stenograma discuţiei respective poate oricând demonstra contrariul - sau poate nu ?! Dovada că ne aflăm relativ în sfera imaginaţiei: arhiva Kremlinului îşi aminteşte sumar de întâlnirea respectivă :) la fel şi arhiva Ambasadei României la Moscova ...

Iată însă că dorința de materializare a "misiunii" s-a împlinit și suntem punte între reglările de conturi și spioni între Est și Vest...doar că prin comparaţie cu reţeaua de spioni a Rusiei, pusă recent pe tapet de Washington, spionii aliaţilor USA - chiar deghizaţi în diplomaţi - par nişte simpli băieţi de mingi, astfel că partea cu "istorică" mai trebuie să aştepte.... Запишите ?!

Washingtonul nu crede în lacrimi...electorale

Nu cred că preşedintele Obama a văzut, fie şi întâmplător, episoadele lacrimogene ale domnului Băsescu. Dublele cu pricina din vremea în care domnia sa se căznea să contureze personajul unui jucător politic pe cât de important, tot pe atât de simţitor la suflet, cel mai probabil vor fi tăiate la montajul istoriei. Dar chiar dacă le-ar fi văzut, mult prea preocupat de controversele reformării sistemului de asigurări de sănătate al americanilor, confruntat cu atacuri din ce în ce mai dure ale republicanilor şi cu un Afghanistan din ce în ce mai sângeros, preşedintele Statelor Unite tot n-ar fi priceput mare lucru. Tot n-ar fi sesizat ce tristeţe incomensurabilă va produce în sufletul simţitor al liderului român refuzul vizitei la Casa Albă. Mă rog, un refuz împachetat frumos, rostit diplomatic de către Ambasadorul Americii la Bucureşti, Excelenţa Sa Mark Gitenstein. Şi un semnal clar că Washingtonul se dezice de cam tot ce aminteşte de politica dusă de fostul preşedinte George Bush. Şi inclusiv de prieteniile politice (?!) ale acestuia. În fond, putem să ne amintim că fostul lider de la Casa Albă s-a pozat cu vedere la Marea Neagră (şi la interval de doar trei zile) cu preşedintele Băsescu şi preşedintele (actual premier) Putin. Iar dacă Putin (a cărui popularitate în Rusia continuă să rămână constantă) nu se află pe lista de favoriţi a lui Barack Obama, ce a sperat Traian Băsescu (un preşedinte din ce în ce mai antipatic majorităţii românilor) ?
Astfel că în plan extern, alături de lista aceea de "succesuri" ale politicii duse de Traian Băsescu şi prezentate pe post de stindard triumfător la reuniunea cu reprezentanţii diplomaţiei româneşti, mandatul său va contabiliza şi două insuccese răsunătoare: Kremlinul şi Casa Albă nu au dorit să ia cunoştinţă de abilităţile sale de important lider politic regional.
Iar dacă Moscova nu crede în lacrimi, cu atât mai mult se vede că Washingtonul nu crede în lacrimi... electorale.

P.S. În mod evident, Traian Băsescu primeşte nu doar dovada incapacităţii sale, ci şi un semn cât se poate de vizibil că diplomaţia de cumetrie nu intră în standardul cancelariilor occidentale. Cât despre cele răsăritene, rămâne cum a declarat preşedintele Băsescu: Marea Neagră - lac rusesc....
Sau lac turcesc ? după cum mă atenţionează un amic pe inpolitics.ro

Rusia-SUA – timpul compromisurilor acceptate tacit

În mod evident, venirea unui nou preşedinte la Casa Albă a suscitat numeroase întrebări privitoare la modul de abordare al politicii externe americane. La loc de frunte, după Orientul Mijlociu, s-au situat relaţiile SUA cu Rusia, grav deteriorate mai ales după conflictul din Georgia din toamna anului trecut. Pe fondul schimbării promovate de către echipa preşedintelui Obama, multe din ipotezele lansate de analişti ai ambelor părţi au preconizat o îmbunătăţire a relaţiilor bilaterale.

Îmbunătăţirea există deja, cel puţin la nivel declarativ din partea autorităţilor de la Mosco­va şi Washington. Însă toate acestea au loc pe fondul unei grave crize glo­bale ale cărei manifestări tind să depăşească toate previziunile. Astfel că putem lua în calcul şi o doză de toleranţă datorată crizei, un armistiţiu temporar în care ambele ţări, confrun­tate cu serioase probleme economice şi sociale, să-şi rezolve situaţia în interior, după care pretenţiile în plan extern să fie reformulate. O perioadă în care ambele părţi îşi vor asuma divergenţele ca pe o stare de fapt inerentă propriilor interese, vor accep­ta o serie de compromisuri în mod tacit şi îşi vor reevalua opţiunile şi stra­tegiile.
[more....]

Publicat în Cadran Politic, nr. 63, februarie/2009