Se afișează postările cu eticheta Kaliningrad. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Kaliningrad. Afișați toate postările

Aleksandr Dugin – „Rusia respinge prezenţa navelor flotei SUA în Marea Neagră”


Aleksandr Dugin Gelyevich – cunoscut politolog şi unul dintre cei mai populari ideologi ai expansionismului şi naţionalismului rus. Asociat în multiple rânduri apropiaţilor Administraţiei de la Kremlin şi cu relaţii strânse în cadrul Forţelor militare ruse, A. Dugin este liderul Partidului Eurasia şi creatorul şcolii ruse moderne de geopolitică.

C.P.: – Vedem zilnic în toate părţile lumii demonstraţii de amploare. E un mod democratic de a-ţi exprima dezacordul. În Rusia, măsurile autorităţilor, dar şi inabilitatea opoziţiei au concurat la ducerea acestui drept în derizoriu. Populaţia nu crede în instituţia acestui drept cetăţenesc. Poate tocmai de aceea episodul Kaliningrad a făcut atât de multă vâlvă. Dvs. cum vedeţi acest episod ?

A.D.: – Sunt de acord că există unele probleme cu modul de funcţionare a democraţiei în Rusia. Dar în acelaşi timp cred că există o foarte mare problemă a democraţiei ca atare, fie că vorbim de Occident sau de altă parte a lumii. Acţiunile de protest în masă nu şi-au putut atinge scopul unic real – acela de răsturnare a sistemului capitalist bazat pe exproprierea valorii reale a muncii umane.

Democraţia în sine la scară mondială, este falsă. Este complet falsificată. Ceea ce noi numim « democraţie» este de fapt un Spectacol, cu sau fără ochelari speciali. Mai exact: în societăţile avansate spectacolul democratic este foarte impresionant, la fel ca tehnologia 3D din filmul Avatar. În societăţile tradiţionale, iar Rusia se încadrează pe deplin aici, cu tehnologii mai învechite, inevitabil, iluziile Spectacolului sunt mult mai sărace. Noi, ruşii, trăim în prima fază de minciună capitalistă. Deci, Spectacolul democraţiei noastre este rău şi cruzimea exploatării capitaliste nu este mascată eficient. Capitalismul este incompatibil cu democraţia reală, drepturile şi libertăţile omului şi justiţia socială. Singura diferenţă sesizabilă între noi şi Vest este că la noi capitalismul este mult mai crud.

C.P.: – Rămânând la nivelul percepţiei populaţiei. Iată, la Kaliningrad, populaţia nu s-a dovedit foarte entuziasmată de speech-urile unor lideri ai opoziţiei care s-au grăbit la tribună pentru a-şi clama dezaprobarea faţă de regimul Putin (spun Putin şi atât, pentru că nu a scandat nimeni Jos Medvedev !). Ce erori stau la baza eşecului opoziţiei de a se legitima ca o forţă politică de care trebuie să se ţină cont ?

A.D.: – Cert este că acum în Rusia nu avem o opoziţie reală, viabilă. Cea mai mare parte a opoziţiei (în principal cea care este reprezentată în Duma de Stat) este dezinteresată de mersul politicii şi aprobă trăsăturile generale ale discursului şi cursului politic iniţiat de Putin. Medvedev se dovedeşte a fi ca şi inexistent, aşa că nu are de ce să fie menţionat de protestatari. Singurul grup de opoziţie care se mişcă este încă marginal, plătit de către SUA şi de alte ţări NATO, nu are un program politic viabil şi are ca unic scop destabilizarea situaţiei interne şi provocarea de probleme sistemului Putin. Uneori ei obţin sprijinul maselor populare – ca în cazul Kaliningrad – dar acest aspect este întâmplător şi fără nici un efect la scară naţională. În zonele îndepărtate ale Rusiei problemele sociale sunt într-adevăr foarte grave şi acestea reprezintă motivul acţiunilor de protest. Fără o asociere cu politica de opoziţie. Dar, şi în Statele Unite ale Americii suntem martorii a multor acţiuni de masă care, de obicei duc nicăieri. Cazul Kaliningrad este supraestimat în Occident. În Rusia, nimeni nu ştie şi nu vrea să ştie mai multe despre asta.

CP: - Media rusă a vorbit la un moment dat despre un posibil partid prezidenţial. Care ar fi logica şi scopul înfiinţării unui partid al preşedintelui Medvedev ? S-a vorbit la un moment dat de posibila fracţionare a partidului Rusia Unită. Credeţi că vom asista la o migraţie spre partidul prezidenţial ?

AD: – Au existat speculaţii pe această temă. Dar nimeni nu vorbeşte clar despre o astfel de posibilitate încă. Mă îndoiesc că ar fi posibil. Medvedev este complet zero ca om. Ca om politic, spun. Pe de altă parte, Rusia Unită nu este un partid politic real, dar este pe deplin sub controlul lui Putin. Logic, pentru a crea un “partid prezidenţial” avem nevoie de un preşedinte real. Dar tocmai acest lucru este exact ceea ce ne lipseşte.

CP: – Ce înseamnă exact în opinia dumneavoastră, că “Rusia Unită nu este partid politic real”?

[Interviu integral]

Publicat în Cadran Politic, editia mai 2010

Patriarhul Kiril – între modernitatea europeană şi naţionalismul conservator rus

La finele lunii ianuarie, delegaţii Consiliului Bisericii Ruse au decis, iar clopotele Catedralei Hristos Mântuitorul au vestit ruşilor ortodocşi că au un nou patriarh. Mitropolitul Kiril de Smolensk şi Kaliningrad, care a ocupat şi postul de locţiitor sau „păzitor al scaunului patriarhal”, a fost ales cel de-al XVI-lea Patriarh al Moscovei şi Întregii Rusii, cu 508 voturi din 702. Restul de 168 de voturi au fost acordate mitropolitului Kliment de Kaluga şi Borovsk.

Diferenţa mare de voturi din­tre cei doi candidaţi s-a dato­rat şi faptului că Mitropolitul Filaret de Minsk şi Slutsk, aflat şi el pe lista scurtă a candidaţilor, s-a retras din cursă cu două ore înainte de votul final, cerând ca voturile sale să fie date în favoarea Mitropolitului Kiril.
Deşi cu un rezultat previzibil, ale­ge­rea Întâi Stătătorului Bisericii Creştin-Ortodoxe a Rusiei n-a fost lipsită de un oarecare suspans, întreţinut mediatic cu abilitate, dar şi de conflicte de culise mai puţin mediatizate. Însăşi desele apariţii ale Mitropolitului Kiril de Smolensk şi Kaliningrad pe diverse canale media au generat vii dispute între susţinătorii şi opozanţii acestuia. Analiştii ruşi au remarcat chiar simili­tudini între alegerile electorale din 2007-2008 şi această competiţie pentru tronul Patriarhiei ruse. S-a speculat chiar o influenţă politică asu­pra rezultatului alegerilor, ca urmare a presupusei susţineri a Mitropolitului Kiril de către Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev.
[more ....]

Material publicat in Cadran Politic, nr. 63/februarie 2009