Posibilitatea unui atac israelian asupra Iranului în viitorul apropiat este, din punctul meu de vedere, una infimă. Administraţia Bush are nevoie imperioasă de cooperarea cu Iranul pentru a putea controla Irakul. Se duc discuţii secrete cu Teheranul de câteva luni, deşi se publică permanent zvonuri referitoare chiar la un posibil atac american.
Sunteţi printre cei care au explicat cu mare claritate cum se face că în prezent preţul petrolului este rezultatul unor speculaţii şi inginerii financiare, şi nicidecum rezultatul tradiţional dat de cerere şi ofertă. Explicaţi-ne puţin cum stau lucrurile.
Regimul Bush-Cheney e un proiect susţinut de marii jucători din domeniul petrolului şi de către complexul militar industrial. Agenda lor conţine printre altele manipularea şi creşterea dramatică a preţului pe fiecare baril de petrol, pentru a controla, printre altele, dezvoltarea economică mondială. În ultimii câţiva ani, administraţia Bush a făcut paşii necesari pentru influenţarea contractelor viitoare şi, în general, a comerţului cu petrol. Responsabilul cu regularizarea pieţelor şi contractelor în domeniu, cu protejarea împotriva fraudelor, manipulărilor şi practicilor abuzive în economia de piaţă, CFTC (Commodity Futures Trading Commission), a abdicat în mod explicit de la supravegherea schimburilor şi contractelor comerciale de pe pieţele de petrol încă din 1966. Calculele mele conservatoare spun că, în prezent, cel puţin 60% din cei 100$ preţ pe baril provin din speculaţii viitoare ale fondurilor private, ale băncilor şi grupurilor financiare care folosesc ICE Futures Londra, NYMEX New York şi schimburile interbancare necontrolate menite să evite verificările ulterioare. Regulile americane referitoare la Comisia guvernamentală menţionată permite speculanţilor să cumpere contracte viitoare pe NYMEX, plătind doar 6% din valoarea contractului. La preţul actual de 128$ pe baril, asta înseamnă că un viitor comerciant trebuie să pună deoparte doar 8$ de baril. Restul de 120$ îi împrumută. Această diferenţă extremă de 16 la 1 ajută la creşterea nerealistă a preţurilor şi determină pierderi bancare, precum şi alte dezastre la nivelul cheltuielilor per populaţie. Guvernul şi Congresul ştiu foarte bine ce se întâmplă, dar puterea băncilor este atât de mare la Washington încât nu s-a făcut nimic pentru controlul speculei, deşi preţul barilului de petrol a ajuns în vară şi la 147$. În fapt, este o decizie politică luată de guvernul american de a permite băncilor de pe Wall Street să controleze preţul petrolului.
Dat fiind că pentru a tăia capul meduzei ar fi necesar să se ajungă la nivele importante din administraţia Statelor Unite, care sunt şansele de a se pune capăt speculaţiilor de acest fel?
Aşa cum deja s-a văzut de când cu creşterea exagerată a preţului petrolului din iunie şi iulie când s-a ajuns la 135-147$ pe baril, Congresului îi lipseşte voinţa politică, chiar şi în an electoral, de aliniere a Asociaţiei bancherilor americani de pe Wall Street. Nu a făcut nimic semnificativ, nici măcar atunci când preţul a crescut cu mai mult de 25$ într-o zi, pentru a controla specula distructivă. Casa Albă şi Congresul au depăşit orice limită. Ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni pe piaţa financiară americană e o nouă dovadă că sunt depăşiţi de situaţie.
Un alt domeniu controversat este cel al vânzărilor de armament. Departamentul de Apărare al SUA a anunţat recent că va vinde Israelului 1000 de bombe GBU-39, ştire ce a fost imediat speculată ca o dotare a Israelului cu exact tipul de armament necesar unei intervenţii împotriva Iranului. Cum comentaţi?
Posibilitatea unui atac israelian asupra Iranului în viitorul apropiat este, din punctul meu de vedere, una infimă. Administraţia Bush are nevoie imperioasă de cooperarea cu Iranul pentru a putea controla Irakul. Se duc discuţii secrete cu Teheranul de câteva luni, deşi se publică permanent zvonuri referitoare chiar la un posibil atac american. În realitate, preşedintele Bush a anunţat recent conducerea de la Tel-Aviv că nu ar ierta o eventuală criză determinată de un atac independent din partea Israelului. Din punctul meu de vedere, orice atac asupra Iranului fie din partea Israelului sau a Washingtonului iese din discuţie, indiferent de vânzările americane de armament. Ar fi mult prea periculos. Armata americană e sub tensiune, moralul trupelor e la un nivel foarte scăzut, conform rapoartelor directe. Sistemul financiar american e într-o criză sistemică ce va determina o recesiune economică mondială, după părerea mea chiar mai rea decât cea din anii 1930. În ultimii doi ani SUA au vândut armament în valoare de 32 de miliarde de dolari.
Majoritatea analiştilor au spus că este exclusă o nouă intervenţie militară a SUA, dat fiind că războaiele din Afganistan şi Irak au fost un eşec, în ciuda fondurilor uriaşe investite. S-a spus, dat fiind şi perspectiva recesiunii economice din ce în ce mai grave, că SUA nu-şi pot permite un nou război. În aceste condiţii, nu cumva avem de-a face cu o retorică agresivă din partea SUA menită să declanşeze o psihoză a războiului şi o nouă cursă a înarmărilor care va umple buzunarele “băieţilor deştepţi” ?
În momentul de faţă există o fractură care, deşi de culise, trece chiar prin centrala strategică a administraţiei Bush. Sunt dovezi clare că Dick Cheney e cel care l-a încurajat pe preşedintele georgian Mihail Saakaşvili să atace Osetia de Sud şi Abhazia deşi ştia foarte bine că forţează o reacţie din partea Rusiei. De ce? Pentru că Cheney e purtătorul de cuvânt al fracţiunii pro-război, a neo-conservatorilor războinici care sunt responsabili şi de dezastrul din Irak şi Afganistan. Cheney face orice e posibil pentru ca prietenul lui, John McCain, să ajungă preşedinte. Un conflict internaţional cu Rusia invadând Georgia l-a scos în faţă pe McCain, experimentatul erou de război, măcar în aparenţă. În plus, Dick Cheney şi industria militară îşi doresc cu disperare să reînvie Războiul Rece pentru a-şi justifica existenţa militară şi a-şi creşte puterea. Periculos şi menit să provoace, scutul anti-rachetă din Polonia şi Cehia este susţinut de partea fracţiunii neo-conservatoare Cheney. Amplasarea acestui scut provoacă la extrem şi există riscul de a împinge lumea pe marginea unui război nuclear. Nu cred că ţine de bani sau de buzunare grase, pe cât ţine de disperarea elitei puterii americane de a-şi păstra rolul de imperiu mondial şi – fără a fi numită aşa neapărat – singura superputere mondială. Dezintegrarea financiară e un semnal clar al sfârşitului Americii postbelice ca superputere financiară. Din 2003, războiul din Irak marchează sfârşitul Americii ca unica superputere militară. Răspunsul Rusiei în Georgia a confirmat tuturor acest lucru. Statele Unite ca superputere şi imperiu în declin se află într-un stadiu de negare al acestor evidenţe, atitudine periculoasă atât pentru viitorul american, cât şi al întregii lumi.
interview conducted by G.Ionita
