Federaţia Rusă, un magnat vechi al timpurilor noi (II)

Această a doua parte a interviului tratează dinamica politicii interne a Federaţiei Ruse, iar alunecările spre problemele de la graniţe şi din regiune sunt tratate prin prisma implicaţiilor lor pentru mediul politic şi economic intern.

Marius Lefter (M.L.): Pe plan intern, economia Rusiei începe să aibă probleme sistemice din pricina emfazei şi dependenţei prea mari de veniturile rezultate din comerţul cu hidrocarburi, iar pe plan extern Rusia încă joacă o carte mai grea decât îşi poate permite, raportat la principalii competitori. În acest context, care sunt motivele care i-ar mai putea determina pe ruşi să voteze cu Rusia Unită ?

Gabriela Ioniţă (G.I.): Intenţia de vot a cetăţenilor Federaţiei Ruse se cristalizează mai degrabă în jurul măsurilor economice cu impact pe termen scurt, care vizează nivelul de viaţă de zi cu zi decât de proiectele mari pe termen lung şi cu time-line de concretizare destul de incert. La o scurtă privire aruncată asupra numeroaselor apeluri făcute de către preşedintele Medvedev către elita rusă sau către zona investitorilor pentru sprijinirea Programului de Modernizare a Rusiei ne arată că lipsa de încredere în politic generează sincope uriaşe în cadrul reformării economice. Iar construcţia Verticalei Puterii a însemnat un control riguros al ascensiunilor pe scena politică tradus printr-o perioadă de stabilitate, dar şi o mare capcană – nimic nou şi reprezentativ nu a crescut la umbra vechii ierarhii. Politologul Nikolai Zlobin remarca, după recenta întâlnire cu premierul Putin în cadrul reuniunii Clubului Valdai, absenţa din cadrul discursului celui mai puternic om din Rusia a liniilor directoare ce vor constitui baza viitoarei sale întoarceri la Kremlin. Aspect explicabil chiar prin faptul că premierul rus a recunoscut lipsa de oameni noi şi ideologii care să coaguleze consensul public. Iar aceasta pare a fi principala problemă şi generatorul scăderii de popularitate cu care se confruntă Rusia Unită – un angrenaj politic rigid, greu de reformat, conservator, autist la noile realităţi ale Rusiei. Ce i-ar putea determina pe ruşi să voteze cu ceea ce ei înşişi numesc informal partidul escrocilor şi tâlharilor (julikov i vorov parti) ? Lipsa unei alternative viabile, dublată de lipsa de încredere în politicieni, indiferent de care parte a eşichierului politic se află aceştia - ştiut fiind că nimic nu există în politica rusă fără acordul Kremlinului. Scandalul din cadrul partidului Cauza Dreaptă - şi rapida decapitare a scurtei cariere politice a oligarhului Mihail Prokhorov ca urmare a acuzelor aduse de acesta de grave ingerinţe ale Kremlinului (respectiv ale numărului 2 din Administraţia Prezidenţială, Vladislav Surkov) în activitatea partidului – a demonstrat electoratului încă o dată că independenţa politică e doar simplă retorică.

M.L.: Analizând puţin mai în detaliu, care sunt mişcările civice şi partidele politice care vor susţine sau vor intra în alianţă cu Rusia Unită, şi care sunt motivele acestora ?

G.I.: Rusia nu este doar ţara cu cel mai cunoscut tandem politic. Un alt fel de tandem ar fi lipsa de alternativă a electoratului şi lipsa de perspectivă a partidelor politice. Toate în numele unei stabilităţi pe care premierul Putin nu ratează nici o ocazie de a o clama şi de a o impune cu orice preţ. Poate că e bine, înainte de a vedea cum se prezintă scena politică rusă, să menţionăm că experţii Centrului pentru Cercetări Strategice din Moscova avertizau că "în climatul socio-politic actual un succes tactic poate duce la un eşec strategic" – referindu-se la procentul de 70% din voturi ce sunt vizate de "Rusia Unită" la alegerile din decembrie şi la maşinăria de partid care va face tot ce este posibil pentru îndeplinirea indicaţiilor de la centru. Experţii chiar atenţionau că obţinerea unei astfel de victorii electorale va fi percepută de majoritatea populaţiei nu ca un indicator de popularitate a partidului, ci mai degrabă ca o dovadă a fraudării alegerilor. Studiul a fost elaborat din cauza îngrijorării că falsificarea alegerilor viitoare ar putea depăşi toate limitele previzibile. Acesta este contextul imediatei confruntări electorale. Context în care avem deja partidele tradiţionale – LDPR-ul lui Jirinovski, Partidul Comunist a lui Ziuganov, Partidul Social - Liberal Iabloko condus de Sergey Mitrohin (fiecare cu un electorat fidel şi care nu a cunoscut schimbări semnificative pe parcursul ultimelor alegeri) şi alte câteva partide de buzunar, toate fidele şi arondate Kremlinului. Şi mai avem o opoziţie de marionetă, mai prezentă cu jalba în proţap pe la reuniuni internaţionale decât acasă (unde odiseea arestărilor şi eliberărilor pe bandă a devenit deja sursă de trist amuzament).

Textul integral poate fi citit aici.

Lupta pentru influență politică și păpușile jocului strategic surkovian

Aşa cum anticipam acum două luni într-un material pentru Oriental Review, alegerile parlamentare din Rusia (4 decembrie 2011) şi alegerile prezidenţiale (anul viitor) sunt, cu siguranţă evenimente în jurul cărora lupta pentru influență politică va deveni tot mai acerbă. În principal, influenţa în teritoriu unde infrastructura de partid și persoanele influente arondate autorităților locale vor contribui definitoriu la rezultatul confruntării electorale. În general, lupta lobby-știlor se desfășoară în interiorul zidurilor de la Kremlin, departe de ochii iscoditori ai presei, susținătoare sau nu a puterii. Desigur, lucrurile sunt cunoscute, chiar dacă puţini se încumetă să vorbească deschis despre ele. Acestă luptă pentru influență pare să fie, de asemenea, și miza în recentul scandal din partidul Cauza Dreaptă, partidul manageriat până recent de omul de afaceri şi nou iniţiatul în politică, Mikhail Prokhorov.
Un imens zgomot mediatic a urmat primelor secunde de stupoare din partea presei. Care încet, încet s-a repliat în funcție de interese și un semn că auto-cenzura funcționează mult mai bine decât programele de reformă a Rusiei. Declaraţiile inconfortabile ale ex-liderului Cauzei Drepte, Mikhail Prokhorov, privind falsificarea documentelor Congresului partidului, precum și acuzațiile directe împotriva “eminenţei cenuşii» a Kremlinului – Vladislav Surkov, a fost urmată de “tăcere asurzitoare” dinspre Kremlin. Tandemul Putin – Medvedev și-a urmat în linişte agenda zilnică. Tot ce s-a putut auzi a fost o imensă revărsare de opinii pro şi anti-Prokhorov. Potrivit analistului politic Stanislav Belkovski, “preşedintele rus a fost dezamăgit de Mikhail Prokhorov, astfel că el l-a instruit pe Vladislav Surkov să-l «lichideze»”. În schimb, Gleb Pavlovsky (el însuşi într-un conflict mocnit cu Vladislav Yurevich Surkov după expulzarea sa de la Kremlin) consideră că: “Acest conflict este benefic pentru aproape toată lumea, cu excepţia lui Surkov. Administraţia prezidenţială a suferit o serie de costuri de reputaţie, ca urmare a unei serii de erori tactice “. În fapt, este Prokhorov, fostul său partid sau protejatul lui – Evgheni Roizman (aproape o legendă urbană a Ekaterinburgului), problema de fond, esenţială ? Cred că nu. Situaţia a fost de fapt previzibilă în integralitatea sa. Voi încerca să explic de ce. (Text integral)

Publicat in Cadran Politic, Oct. 2011

Aleksandr Dugin – „Rusia respinge prezenţa navelor flotei SUA în Marea Neagră”

Aleksandr Dugin Gelyevich – cunoscut politolog şi unul dintre cei mai populari ideologi ai expansionismului şi naţionalismului rus. Asociat în multiple rânduri apropiaţilor Administraţiei de la Kremlin şi cu relaţii strânse în cadrul Forţelor militare ruse, A. Dugin este liderul Partidului Eurasia şi creatorul şcolii ruse moderne de geopolitică.

C.P.: – Vedem zilnic în toate părţile lumii demonstraţii de amploare. E un mod democratic de a-ţi exprima dezacordul. În Rusia, măsurile autorităţilor, dar şi inabilitatea opoziţiei au concurat la ducerea acestui drept în derizoriu. Populaţia nu crede în instituţia acestui drept cetăţenesc. Poate tocmai de aceea episodul Kaliningrad a făcut atât de multă vâlvă. Dvs. cum vedeţi acest episod ?

A.D.: – Sunt de acord că există unele probleme cu modul de funcţionare a democraţiei în Rusia. Dar în acelaşi timp cred că există o foarte mare problemă a democraţiei ca atare, fie că vorbim de Occident sau de altă parte a lumii. Acţiunile de protest în masă nu şi-au putut atinge scopul unic real – acela de răsturnare a sistemului capitalist bazat pe exproprierea valorii reale a muncii umane.

Democraţia în sine la scară mondială, este falsă. Este complet falsificată. Ceea ce noi numim « democraţie» este de fapt un Spectacol, cu sau fără ochelari speciali. Mai exact: în societăţile avansate spectacolul democratic este foarte impresionant, la fel ca tehnologia 3D din filmul Avatar. În societăţile tradiţionale, iar Rusia se încadrează pe deplin aici, cu tehnologii mai învechite, inevitabil, iluziile Spectacolului sunt mult mai sărace. Noi, ruşii, trăim în prima fază de minciună capitalistă. Deci, Spectacolul democraţiei noastre este rău şi cruzimea exploatării capitaliste nu este mascată eficient. Capitalismul este incompatibil cu democraţia reală, drepturile şi libertăţile omului şi justiţia socială. Singura diferenţă sesizabilă între noi şi Vest este că la noi capitalismul este mult mai crud.

C.P.: – Rămânând la nivelul percepţiei populaţiei. Iată, la Kaliningrad, populaţia nu s-a dovedit foarte entuziasmată de speech-urile unor lideri ai opoziţiei care s-au grăbit la tribună pentru a-şi clama dezaprobarea faţă de regimul Putin (spun Putin şi atât, pentru că nu a scandat nimeni Jos Medvedev !). Ce erori stau la baza eşecului opoziţiei de a se legitima ca o forţă politică de care trebuie să se ţină cont ?

A.D.: – Cert este că acum în Rusia nu avem o opoziţie reală, viabilă. Cea mai mare parte a opoziţiei (în principal cea care este reprezentată în Duma de Stat) este dezinteresată de mersul politicii şi aprobă trăsăturile generale ale discursului şi cursului politic iniţiat de Putin. Medvedev se dovedeşte a fi ca şi inexistent, aşa că nu are de ce să fie menţionat de protestatari. Singurul grup de opoziţie care se mişcă este încă marginal, plătit de către SUA şi de alte ţări NATO, nu are un program politic viabil şi are ca unic scop destabilizarea situaţiei interne şi provocarea de probleme sistemului Putin. Uneori ei obţin sprijinul maselor populare – ca în cazul Kaliningrad – dar acest aspect este întâmplător şi fără nici un efect la scară naţională. În zonele îndepărtate ale Rusiei problemele sociale sunt într-adevăr foarte grave şi acestea reprezintă motivul acţiunilor de protest. Fără o asociere cu politica de opoziţie. Dar, şi în Statele Unite ale Americii suntem martorii a multor acţiuni de masă care, de obicei duc nicăieri. Cazul Kaliningrad este supraestimat în Occident. În Rusia, nimeni nu ştie şi nu vrea să ştie mai multe despre asta.

CP: - Media rusă a vorbit la un moment dat despre un posibil partid prezidenţial. Care ar fi logica şi scopul înfiinţării unui partid al preşedintelui Medvedev ? S-a vorbit la un moment dat de posibila fracţionare a partidului Rusia Unită. Credeţi că vom asista la o migraţie spre partidul prezidenţial ?

AD: – Au existat speculaţii pe această temă. Dar nimeni nu vorbeşte clar despre o astfel de posibilitate încă. Mă îndoiesc că ar fi posibil. Medvedev este complet zero ca om. Ca om politic, spun. Pe de altă parte, Rusia Unită nu este un partid politic real, dar este pe deplin sub controlul lui Putin. Logic, pentru a crea un “partid prezidenţial” avem nevoie de un preşedinte real. Dar tocmai acest lucru este exact ceea ce ne lipseşte.

CP: – Ce înseamnă exact în opinia dumneavoastră, că “Rusia Unită nu este partid politic real”?

[Interviu integral]

Publicat în Cadran Politic, editia mai 2010

Despre modernizarea Rusiei şi impactul „soft power”

În discursul anual despre Starea Naţiunii, un discurs caracterizat de media drept dur, Dmitri Medvedev a criticat în faţa Consiliului Federaţiei Ruse "arhaismul cronic" al ţării pe care o conduce. "În secolul al XXI-lea, ţara noastră are nevoie de o modernizare în profunzime. Va fi o premieră în istoria noastră, ce va fi bazată pe valorile şi instituţiile democraţiei", a spus Medvedev, amintind în acelaşi timp că Rusia nu a reuşit să lupte eficient împotriva crizei economice din cauza dependenţei sale de exporturile de materii prime, al căror preţ a scăzut simţitor.
"Gradul competivităţii economiei ruseşti este ruşinos de scăzut" a mai adăugat preşedintele Rusiei, amintind şi de corupţia extrem de ridicată şi de dependenţa mult prea mare de petrol şi gaz. Majoritatea analiştilor sunt de acord că Medvedev are perfectă dreptate afirmând că din cauza acestor probleme, Rusia nu are capacitatea de a-şi folosi pe deplin potenţialul şi cu atât mai puţin posibilitatea de a le oferi cetăţenilor săi condiţii de viaţă moderne. Sub mottoul "Modernizarea Rusiei", liderul de la Kremlin şi-a propus schimbări importante, iar afirmaţia, de o mare abilitate retorică potrivit căreia această modernizare trebuie să se bazeze pe valorile democraţiei, sună încurajator. Medvedev a adăugat discursului său o retorică democratică, ceea ce a alimentat, ca de obicei, speranţele optimiştilor, în timp ce scepticii aşteaptă ca aceste cuvinte frumoase să se materializeze în fapte. Însă de la „soft power” la fapte concrete, într-un sistem sufocat de hăţişuri birocratice şi arondat unor puternice cercuri de interese, e ca şi cum ţi-ai propune să străbaţi Siberia la pas. [articol integral]

Publicat in Cadran Politic, nr. 68, decembrie/2009

Partidul premierului Putin va continua "să facă legea" şi după recentele alegeri locale

Câţiva din cititorii mei fideli s-au aşteptat ca astăzi să scriu ceva despre alegerile locale din Rusia. Ei bine, nu o voi face. Pentru că nu s-a întâmplat nimic ieşit din comun. Nu s-a schimbat nimic. Deci nu e nimic de comentat. Succesul partidului Rusia Unită (peste 60% din sufragiile populaţiei) se bazează pe două aspecte: popularitatea constantă a premierului Putin şi un aparat de partid (şi de propagandă) extrem de eficient. Dacă la acestea adăugăm incapacitatea opoziţiei ruse de a gândi şi acţiona la unison, e de la sine de înţeles că actualele alegeri nu puteau aduce nimic senzaţional.

Protestatarii (ce-i drept, nu foarte mulţi, dar suficienţi pentru a da o tuşă de democraţie) au fost arestaţi, duşi la secţie şi ulterior eliberaţi. Dar şi asta ţine de obişnuinţă/obişnuit.