La sfârşitul săptămânii trecute s-au împlinit 10 ani de la ascensiunea fulminantă a lui Vladimir Putin în politica rusă şi mondială. De la numirea sa în funcţia de prim ministru (9 august 1999), Rusia a cunoscut o sinuoasă evoluţie de la un stat instabil şi semi-democratic la democraţia suverană de astăzi. Astfel că, între doua vizite de lucru, premierul rus Vladimir Putin şi-a serbat aniversarea a zece ani de cariera politică de succes printr-o nouă serie de fotografii demne de un pictorial în FHM. Din păcate, pentru o ţară aflată în topul sinistru al deceselor cauzate de boli cardiace sau de SIDA, faptul că premierul e în formă fizică excelentă nu constituie o soluţie la problemele din sistemul de sănătate pe care guvernul rus încearcă fără prea mari succese să le rezolve. Dar asta e cu totul altă discuţie. Revenind la „decada putinistă” din istoria post-sovietică, popularitatea constantă a lui Vladimir Putin se datorează faptului că, dincolo de susţinutele demersuri propagandistice, majoritatea ruşilor achiesează că, după „coşmarul” din perioada Eltîn, în "Epoca Putin” viaţa lor s-a îmbunătăţit. În realitate, îmbunătăţirea poziţiei socio-economice a clasei de mijloc şi asigurarea „pragului de supravieţuire” pentru o treime din populaţia ţării a fost interfaţa în spatele căreia uriaşele resurse ale Rusiei au fost redistribuite de la oligarhii „răi” la cei „buni” şi apropiaţi noii structuri politice. Acest aspect a făcut, deasemenea, suportabilă şi acceptată reducerea drepturilor cetăţeneşti. Care, la rândul său, a permis autorităţilor reformarea sistemul politic în acord cu propriile interese, fără obstacole majore din partea grupurilor de opoziţie (astăzi reduse aproape cu totul la tăcere). Între revopsita ideologie declarativă, creionată de către Vladislav Surkov&comp., şi ideologia concretă de împărţire a averii Rusiei pe criterii preferenţiale, discrepanţele au devenit în timp din ce în ce mai vizibile. Şi ca o ironie a sorţii, guvernul premierului Putin a fost pus într-o poziţie cel puţin delicată deoarece criza economică actuală a reliefat cât de malignă a fost stagnarea reformelor, stagnare patronată de Vladimir Putin pe vremea când era preşedinte. [more...]
Publicat în Top Business, nr.778, 13 - 19 august 2009
www.topbusiness.ro