Caucazul de Nord – politica de forţă sau cea de mediere ?

La douăzeci de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, Caucazul de Nord pare mai mult ca oricând un teritoriu al nimănui. Exacerbarea tendinţelor separatiste însoţite de conflictele inter-etnice şi creşterea indicelui de islamizare au făcut ca în Cecenia, Inguşeţia şi Daghestan atentatele, răpirile, asasinatele să facă parte din agenda fiecărei zile. Până în prezent, autorităţile de la Moscova s-au dovedit incapabile să găsească o soluţie viabilă de rezolvare a situaţiei. Politica de forţă s-a dovedit ineficientă şi chiar contraproductivă, ducând la crearea unei spirale a violenţei.
[textul integral al analizei îl puteti citi aici - part 1 şi aici - part 2 ]

Mizele conflictului din Caucaz

Mizele conflictului din Caucaz

Multi prieteni m-au întrebat în ultimele trei zile care este opinia mea despre conflictul din Caucaz. Am scris deja nişte lucruri. Dar nu mă grăbesc să fac afirmaţii tranşante din cel putin doua motive: nu detin informatii relevante, in sensul de valide, de la fata locului si e prea devreme pentru a trage linie şi a calcula câştigurile şi pierderile părţilor implicate. Chiar dacă unele sunt deja vizibile. Mă voi limita a aduce în discutie câteva aspecte ce merită ceva mai multă atenţie:
1. Este acest conflict comparabil cu precedentul Kosovo ? La prima vedere, raspunsul e cu siguranta unul pozitiv. Un exemplu tipic al ceea ce numim in general, conflicte inghetate. Avem o republica separatista care se vrea independenta / in dependenţa de Federatia Rusa. Partile se acuza simultan de epurari etnice. Şi fiecare doreste sa-şi impuna partea sa de adevar. Pentru ca exista un adevar al fiecarei parti. Si ca de obicei, in aceasta ecuatie, rolul populatiei se reduce la masa de manevra. Benjamin Franklin spunea ca „Democratia inseamna atunci când doi lupi si un miel decid ce vor să serveasca la prânz”. Sunt sigura că aţi înteles ce am vrut să spun. Analizând mai atent, insă, vom constata ca lucrurile in cazul Osetiei de Sud sunt sensibil diferite fată de Kosovo. Republica separatista se afla intr-o zona in care se intretaie doua axe importante cu interesele economice aferente: Moscova – Erevan – Teheran şi Baku – Tbilisi – Marea Neagra, adica iesirea spre Europa. Petrolul caucazian şi dorinta Moscovei de a-si mentine sfera de influenta în zonă sunt mizele importante ale acestui conflict.
2. De ce comunitatea internationala a reactionat abia vizibil ? Pentru că vorbim de aceeasi comunitate internationala care, indiferenta la insistentele USA, la Summitul NATO de la Bucuresti a spus „pass” Georgiei in privinţa MAP (membership action plan). Deocamdată, Europa este dependenta de gazul rusesc. Şi nu se preved schimbări de fond in perioada urmatoare, astfel că liderii europeni nu doresc un conflict deschis (chiar şi numai la nivel de principii) cu Rusia. La fel de adevărat e faptul că ambele tabere desfasoară un razboi informatic de proportii, si e riscant sa te pozitionezi de o parte sau de alta fara a şti exact cum stau lucrurile. Presedintele Saakashvili a riscat, sperând într-o interventie NATO in favoarea sa. Un risc hazardat. Cel putin după cum stau lucrurile in acest moment. Din pacate, n-am văzut până acum nici un interes real pentru soarta zecilor de mii de refugiati, cu exceptia unei cereri ONU de acces in zona pentru misiunile umanitare. La o solutie in cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU oricum nu se astepta nimeni.
3. Ce rol are Ucraina in acest context ? Chiar dacă au existat vagi acuzatii formulate de Rusia privind implicarea Ucrainei in acest conflict, deocamdată nimeni n-a pus in discutie acest aspect. Probabil, din cauza suspiciunilor generale care planează în acest moment asupra tuturor declaraţiilor Moscovei. Să nu uităm că Ucraina chiar este o putere în spatiul est-european, care îşi doreşte la randul său să nu mai depindă de resursele energetice ale Rusiei. Si care la nivel de autorităti vrea in NATO.
Despre cum „gold goes to Vladimir Putin” din nou, voi vorbi data viitoare.


P.S.: Doi jurnalisti au murit. Alti doi au fost raniti. Evident, in Osetia. Pentru ca noi sa stim in timp real ce se intampla. Pe cât este posibil. De aceea, merită respectul nostru iar familiile lor intreaga noastră compasiune.

G.I.

Caucaz - Un punct nodal in strategiile privind accesul la resursele de petrol.

Caucaz - Un punct nodal in strategiile privind accesul la resursele de petrol.

De câteva săptămâni, agenţiile de ştiri au tot vorbit despre masarea de trupe georgiene la graniţa cu Osetia de Sud. A existat şi o replică similară din partea Rusiei.
Când toată lumea era cu ochii pe Beijing, Saakashvili a ordonat ofensiva armată în Ossetia de Sud, împotriva trupelor ruseşti. Evident, cu un discret sprijin american, şi reuşeşte astfel o lovitură mediatică spectaculoasă exact într-un moment în care armele ar fi trebuit să tacă. Reacţiile se succed de la oră la oră: mai întâi Bush a cerut încetarea imediată a ostilităţilor, apoi NATO şi UE au cerut acelaşi lucru. Putin pe de altă parte, aflat la Beijing, promite că loviturile georgiene vor primi "un răspuns din partea Rusiei, pentru că forţele georgiene au atacat militari ruşi din "forţele de menţinere a păcii". Promisiunea se concretizează câteva ore mai târziu şi ostilităţile degenerează într-un război în toată regula. Mai ales unul informaţional, în care cifrele pierderilor vehiculate de ambele părţi au o singură menire: să justifice acţiunile celor implicaţi în conflict. Şi chiar dacă preşedintele Medvedev a ieşit la rampă denunţând o catastrofă umanitară în mica republică separatistă, deciziile sale până în acest moment nu par a demonstra pretinsa grija faţă de miile de oameni nevoiţi să ia calea pribegiei. În fapt tot ceea ce conteaza sunt interesele şi ambiţiile politice şi economice, fie ale Rusiei, fie ale Georgiei.
O demonstrează clar deciziile liderilor celor două părţi. Pe de o parte, Saakashvili îşi retrage soldaţii din Irak, instaurează Legea Marţială şi pare că încearcă să forţeze mâna NATO (Georgia nu are capacitatea de a face faţă unui război cu Rusia). La rândul lor, forţele ruseşti bombardează portul Poti şi oraşul Gori. Decizia Moscovei nu mai poate fi justificată în acest caz. Dacă avem în vedere faptul că portul Poti este apropiat de Batumi, un punct nodal pentru Baku – Tbilisi – Ceyhan, conducta (1% din petrolul mondial) care dă acces la petrolul din Marea Caspica fără Rusia (British Petroleum, Chevron Texaco) şi prin care Azerdbaidjanul încearcă să-şi construiască propriul drum, reacţia viscerală a Rusiei pare mai uşor de înţeles. De asemenea, Poti e şi unul din locurile vizate de România pentru construcţia unui terminal.

Dacă până acum preşedintele Medvedev a ratat cu brio o soluţie înţeleaptă în managementul acestei prime crize a mandatului său, sper că nu va rata şi această nouă şansă oferită de Saakashvili prin declaraţia sa de război. Rusia poate umili Georgia şi fără o baie de sânge (nici un lider important nu-şi doreşte un conflict cu Federaţia Rusă, iar cel mai probabil nici NATO nu va agrea deciziile belicoase ale preşedintelui georgian, ba chiar se va gândi de două ori înainte de a mai pune în discuţie aderarea Georgiei.) Rusia poate media înţelept această criză sau poate demonstra că n-a depăşit stadiul agresivităţii imperialiste. O vor demonstra orele ce urmează.

G.Ioniţă