Recunosc că nu sunt o adeptă a genului de divertisment promovat de Mugur Mihăescu. Asta nu mă împiedică însă să apreciez demnitatea şi modul frust, necesar în astfel de vremuri, de a spune lucrurilor pe nume. Nu ştiu dacă demersul său va avea o finalitate. Ştiu însă că merită încercat. Ar fi un semn că încă nu suntem morţi ca naţiune.
"Numele meu este Mugur Mihăescu şi vă scriu aceste rânduri în calitate de vicepreşedinte al recent înfiinţatei Asociaţii patronale a investitorilor din Centrul Istoric Bucureşti – “Micul Paris”
Îmi este greu să concep o scrisoare formală, o scrisoare al cărei conţinut să nu fie privit cu zâmbete de neîncredere din partea multora dintre domniile voastre, însă am decis să încerc astăzi, pentru că am ajuns, ca şi mulţi alţii la un punct în care am spus: “Ajunge!”
Ca de fiecare dată, guvernele, indiferent de culoarea lor politică, au încercat să-şi acopere eşecurile politicilor financiare pe seama noastră, al celor care conducem, direct sau indirect, 200.000 de IMM-uri care reprezintă motorul unei economii aflate la aceasta dată în colaps. Nu i-a interesat niciodată cum facem, cât timp pierdem să administrăm o afacere, cât anume investim. Pentru ei am fost oaia bună de muls, oaia cu care se puteau juca după cum li se năzărea, schimbând peste noapte coduri fiscale, taxe, impozite, pentru că acolo, la dânşii în administraţie, nu există planuri de afaceri, ci doar şpăgi, interese şi cine pe cine are pe postul nuştiucare. In schimb pentru sindicatele marilor regii pe care le administrează competent, sau mai ştiu eu ale căror asociaţii guvernamentale care se jeleau de mama focului ameninţând că ies în stradă, soluţia lor a fost, în toţi aceşti ani, o taxă nouă, o mărire de acciză, o creştere de TVA, soluţie pe care din nou nu se sfiesc să o aplice, că doar cine să-i oprească? Noi? Doar noi nu reprezentăm masa electorală! Nu. Noi suntem oaia de muls. Dezbinaţi, cu interese proprii meschine, burghezii, care trebuie să înţeleagă solidaritatea socială şi faptul că domniile lor şi marea masă de consilieri şi consilieri ai consilierilor, în urma analizelor riguroase şi pentru binele ţării au decis: mărirea TVA e singura şi cea mai bună soluţie. Iar noi, ca de obicei, puşi în faţa faptului împlinit, trebuie să ne lăsăm capetele în jos, acceptând situaţia, că doar ştiu ei săracii ce fac !
Eu unul m-am săturat, şi cred că şi fiecare dintre domniile voastre. De aceea vă chem să stabilim o întâlnire în luna iulie, în urma căreia să declanşăm singura grevă care nu a fost declanşată până acum în România, şi anume greva fiscală. Vă propun declanşarea acesei forme de protest nu prin neplata taxelor către stat ci prin trecerea în inactivitate pe o perioadă determinată a tuturor firmelor pe care le deţinem. Vă chem să stăm la aceeaşi masă şi să dovedim tuturor că putem să fim uniţi, indiferent de presiunile la care vom fi supuşi. Cred că este momentul să nu mai fim amăgiţi de promisiuni aiurea, de subiecte fabricate pentru a ne distrage atenţia, de tabloide şi arestări spectaculoase, si să luăm o decizie care să le arate acestor oameni că nu suntem marionetele nimănui. Iar dacă vom fi întrebaţi ce măsură vedem noi pentru a ieşi din criză să le prezentăm o aritmetică simplă: Suntem 200.000 de IMM-uri. Fiecare dintre acestea vom angaja în această perioadă unul sau doi salariaţi din administraţie şi regii, şi îi vom invăţa ce este acela respect faţă de muncă, nu bătaia de joc la care suntem şi am fost supuşi până acum din partea lor. Le vom asigura calificare, vom ridica presiunea care ar fi existat asupra asigurărilor sociale de orice natura, si mă refer aici la şomaj, plăţi compensatorii, etc. şi pe o perioadă determinată vom duce la dimensionarea corectă a unui aparat de stat care a funcţionat până acum numai şi numai pe munca noastră.
Inchei aici această scrisoare, al cărei ecou nu ştiu cu siguranţă dacă va fi cel scontat. Insă mizez pe capacitatea de înţelegere a domniilor voastre, toţi cei care aţi demonstrat de-a lungul ultimilor 20 de ani că ştiţi ce este aceea muncă şi perseverenţă, fler şi creativitate, şi care aţi ţinut economia acestei ţări pe care am refuzat cu obstinenţă să o trădăm.
Trimit aceasta scrisoare şi către mass media din România, indiferent de trustul care aparţine, în speranţa unei mediatizari cât mai mari, deoarece consider că sunt mai multe lucrurile care ne unesc decât cele care ne dezbină. Sper din tot sufletul ca vara aceasta să reprezinte pentru noi toţi momentul de la care se va spune că românii îşi cunosc în sfârşit interesul.
Cu respect, Mugur Mihăescu, vicepresedinte al ACCIB – Micul Paris."
Update: am primit pe mail:
'Neata ! Numele meu: Tudor Iuliana, profesia: Traducator. Vârsta: 35 ani. Ce am realizat până la vârsta asta? MUNCĂ. Doar atât. Pentru că eu, Iuliana Tudor, în vârsta de 35 ani nu am nici o datorie la stat. DAR NICI NU AM NIMIC. Doar atât: o firmă pe care o ţin in cârcă de 8 ani, pentru care trag ca un rob să o ţin pe picioare, si ca si Mugur am spus AJUNGE. De la data de 01.07.2010 am suspendad activitatea. Impozitul forfetar m-a distrus. Nu ştiu ce o să fac de azi inainte. Si nici nu-mi mai pasă. Sunt un român care a muncit pe brânci si care dupa ce-si plateste darile, mai plateste si mici amenzi, că deh, trebuie. Dezamăgirea este cruntă. Să-ţi închizi o firma pentru care nu ai dormit, pentru care nu ai plecat in concediu, pentru care NU AI FAMILIE, este cel mai dureros lucru. Si mai constat un lucru: NU MAI AM NICI PRIETENI. Pentru ei, eu eram patroana care avea bani, acum sunt un om care a pierdut. Cu stima, Iuliana Tudor
P.S. Putem vorbi mult pe tema asta. Si nemultumirile sunt multe. dar ce folos?!? Trebuie să facem ceva!!!!!!!! Dar, cum văd eu, românii, care aşteaptă să faca altii ceva pentru ei..... nu văd nimic schimbându-se. Eu personal la Targoviste de un an imi rog cunostintele care au firme sa ne aliem intr-o greva fiscala. Si nimeni nu vrea.
Îmi este greu să concep o scrisoare formală, o scrisoare al cărei conţinut să nu fie privit cu zâmbete de neîncredere din partea multora dintre domniile voastre, însă am decis să încerc astăzi, pentru că am ajuns, ca şi mulţi alţii la un punct în care am spus: “Ajunge!”
Ca de fiecare dată, guvernele, indiferent de culoarea lor politică, au încercat să-şi acopere eşecurile politicilor financiare pe seama noastră, al celor care conducem, direct sau indirect, 200.000 de IMM-uri care reprezintă motorul unei economii aflate la aceasta dată în colaps. Nu i-a interesat niciodată cum facem, cât timp pierdem să administrăm o afacere, cât anume investim. Pentru ei am fost oaia bună de muls, oaia cu care se puteau juca după cum li se năzărea, schimbând peste noapte coduri fiscale, taxe, impozite, pentru că acolo, la dânşii în administraţie, nu există planuri de afaceri, ci doar şpăgi, interese şi cine pe cine are pe postul nuştiucare. In schimb pentru sindicatele marilor regii pe care le administrează competent, sau mai ştiu eu ale căror asociaţii guvernamentale care se jeleau de mama focului ameninţând că ies în stradă, soluţia lor a fost, în toţi aceşti ani, o taxă nouă, o mărire de acciză, o creştere de TVA, soluţie pe care din nou nu se sfiesc să o aplice, că doar cine să-i oprească? Noi? Doar noi nu reprezentăm masa electorală! Nu. Noi suntem oaia de muls. Dezbinaţi, cu interese proprii meschine, burghezii, care trebuie să înţeleagă solidaritatea socială şi faptul că domniile lor şi marea masă de consilieri şi consilieri ai consilierilor, în urma analizelor riguroase şi pentru binele ţării au decis: mărirea TVA e singura şi cea mai bună soluţie. Iar noi, ca de obicei, puşi în faţa faptului împlinit, trebuie să ne lăsăm capetele în jos, acceptând situaţia, că doar ştiu ei săracii ce fac !
Eu unul m-am săturat, şi cred că şi fiecare dintre domniile voastre. De aceea vă chem să stabilim o întâlnire în luna iulie, în urma căreia să declanşăm singura grevă care nu a fost declanşată până acum în România, şi anume greva fiscală. Vă propun declanşarea acesei forme de protest nu prin neplata taxelor către stat ci prin trecerea în inactivitate pe o perioadă determinată a tuturor firmelor pe care le deţinem. Vă chem să stăm la aceeaşi masă şi să dovedim tuturor că putem să fim uniţi, indiferent de presiunile la care vom fi supuşi. Cred că este momentul să nu mai fim amăgiţi de promisiuni aiurea, de subiecte fabricate pentru a ne distrage atenţia, de tabloide şi arestări spectaculoase, si să luăm o decizie care să le arate acestor oameni că nu suntem marionetele nimănui. Iar dacă vom fi întrebaţi ce măsură vedem noi pentru a ieşi din criză să le prezentăm o aritmetică simplă: Suntem 200.000 de IMM-uri. Fiecare dintre acestea vom angaja în această perioadă unul sau doi salariaţi din administraţie şi regii, şi îi vom invăţa ce este acela respect faţă de muncă, nu bătaia de joc la care suntem şi am fost supuşi până acum din partea lor. Le vom asigura calificare, vom ridica presiunea care ar fi existat asupra asigurărilor sociale de orice natura, si mă refer aici la şomaj, plăţi compensatorii, etc. şi pe o perioadă determinată vom duce la dimensionarea corectă a unui aparat de stat care a funcţionat până acum numai şi numai pe munca noastră.
Inchei aici această scrisoare, al cărei ecou nu ştiu cu siguranţă dacă va fi cel scontat. Insă mizez pe capacitatea de înţelegere a domniilor voastre, toţi cei care aţi demonstrat de-a lungul ultimilor 20 de ani că ştiţi ce este aceea muncă şi perseverenţă, fler şi creativitate, şi care aţi ţinut economia acestei ţări pe care am refuzat cu obstinenţă să o trădăm.
Trimit aceasta scrisoare şi către mass media din România, indiferent de trustul care aparţine, în speranţa unei mediatizari cât mai mari, deoarece consider că sunt mai multe lucrurile care ne unesc decât cele care ne dezbină. Sper din tot sufletul ca vara aceasta să reprezinte pentru noi toţi momentul de la care se va spune că românii îşi cunosc în sfârşit interesul.
Cu respect, Mugur Mihăescu, vicepresedinte al ACCIB – Micul Paris."
Update: am primit pe mail:
'Neata ! Numele meu: Tudor Iuliana, profesia: Traducator. Vârsta: 35 ani. Ce am realizat până la vârsta asta? MUNCĂ. Doar atât. Pentru că eu, Iuliana Tudor, în vârsta de 35 ani nu am nici o datorie la stat. DAR NICI NU AM NIMIC. Doar atât: o firmă pe care o ţin in cârcă de 8 ani, pentru care trag ca un rob să o ţin pe picioare, si ca si Mugur am spus AJUNGE. De la data de 01.07.2010 am suspendad activitatea. Impozitul forfetar m-a distrus. Nu ştiu ce o să fac de azi inainte. Si nici nu-mi mai pasă. Sunt un român care a muncit pe brânci si care dupa ce-si plateste darile, mai plateste si mici amenzi, că deh, trebuie. Dezamăgirea este cruntă. Să-ţi închizi o firma pentru care nu ai dormit, pentru care nu ai plecat in concediu, pentru care NU AI FAMILIE, este cel mai dureros lucru. Si mai constat un lucru: NU MAI AM NICI PRIETENI. Pentru ei, eu eram patroana care avea bani, acum sunt un om care a pierdut. Cu stima, Iuliana Tudor
P.S. Putem vorbi mult pe tema asta. Si nemultumirile sunt multe. dar ce folos?!? Trebuie să facem ceva!!!!!!!! Dar, cum văd eu, românii, care aşteaptă să faca altii ceva pentru ei..... nu văd nimic schimbându-se. Eu personal la Targoviste de un an imi rog cunostintele care au firme sa ne aliem intr-o greva fiscala. Si nimeni nu vrea.
