„România încearcă să îşi consolideze rolul în regiune, dar metodele prin care operează nasc suspiciuni“

interviu cu Ambasadorul Dmitry Rogozin, şeful Misiunii Rusiei la NATO şi Reprezentant Special al Preşedinţiei Federaţiei Ruse la negocierile privind strategia de apărare antirachetă

- S-a spus despre Vladimir Putin că a început prin a fi deschis către Occident, a continuat prin a fi dezamăgit şi astfel a devenit oarecum ostil sau cel puţin distant. Declaraţiile preşedintelui Med­vedev din cadrul întâlnirii cu dumnea­voastră de la finele lunii ianuarie ar sugera că el se afla deja la faza cu numărul doi. Greşesc, domnule ambasador?
- Eu nu pot comenta sentimentele preşedintelui Medvedev – în genere, acesta este un lucru inacceptabil. Nu putem emite judecăţi după senti­mente, ci numai pe declaraţii şi acţiuni specifice. Nu aş putea spune că Rusia este dezamăgită de Occident în sine. Mai degrabă, putem vorbi de o senzaţie de inconfort atunci când, uneori, în relaţiile cu Vestul avem de-a face cu un partener puţin previzibil sau chiar cu un partener duplicitar. Aceasta îngreunează activitatea noastră comună.
- Care este cel mai important aspect pe care Occidentul pare incapabil să-l înţeleagă referitor la Rusia?
- În ceea ce priveşte aspectele neînţelese de Occident despre Rusia, mă tem că moştenitorii şcolii vestice de sovietologie şi rusologie nu au o pro­blemă a înţelegerii depline, ci mai de­grabă o oarecare criză de „supraîn­ţelegere.“ Experţii occidentali ştiu prea multe şi, de multe ori, această supraîn­cărcare informaţională îi împiedică să tragă concluzii simple şi evidente. Da, Rusia este o ţară complexă, dar este suficient să o priveşti cu dragoste şi lucrurile se aşază pe făgaşul normal. Sau, cel puţin, să o priveşti fără o ură animalică.
- Chiar dacă preşedintele Medvedev a cerut un „răspuns direct şi fără echivoc“ din partea Alianţei Nord-Atlantice privind locul Rusiei în problema scutului antirachetă, cred că e prea devreme pentru a concluziona. Dar observ că semnalele făcute publice de către cele două părţi sunt oarecum contradictorii. În timp ce reprezentanţii NATO vorbesc de progrese, dinspre Moscova decla­raţiile sunt mult mai precaute, chiar pe un ton de nemulţumire (îndreptat în principal către partenerul american, căci, după cum bine ştim, Rusia are relaţii excelente cu principalii parteneri europeni). E o variantă a celebrei Divide et impera prin care Rusia speră ca strategia sa de securitate să devină esenţială pentru spaţiul european?
- Propunerea preşedintelui Dmitri Medvedev de formare a unei noi arhitecturi de securitate europeană, precum şi ideea de scut antirachetă european sectorial cu participarea Rusiei sunt orientate nu spre sepa­rarea, ci spre consolidarea Euro­pei. Dar nu o consolidare împotriva Rusiei, aşa cum a fost în timpul Războiului Rece şi pentru o lungă perioadă de timp şi după, ci împreună cu Rusia. Mai exact, acest sistem ar trebui să includă centre comune pentru identificarea ameninţărilor, responsabilitate secto­ria­lă şi să fie bazat pe decizii comune. De aceea şi contăm pe un dialog onest şi de încredere cu privire la aceste proiecte, atât cu partenerii americani, cât şi cu europenii. Apropo, preşe­dintele Obama a găsit în propunerea de „responsabilitate sectorială“ a scutului antirachetă multe lucruri interesante.
- Diplomaţia este o artă a negocierii şi conferă eleganţă relaţiilor interna­ţionale. Dar, spre deosebire de dumnea­voastră, eu cred că înseamnă şi politică. Deci, din perspectivă politică, care sunt acele aspecte asupra cărora Rusia nu este dispusă să negocieze în cadrul scutului antirachetă?
- Pentru noi, linia roşie în negocierile privind apărarea antirachetă se trasează pe următoarele puncte ne­vral­gice: în primul rând, suntem categoric împotriva desfăşurării de radare şi alte componente ale sis­temului antirachetă în Europa de Nord-Est, Scandinavia, Polonia şi ţările baltice. Acolo (n.r.: Scandinavia şi ţările baltice) nu pot ajunge rachete din Sud, şi nimeni, cu excepţia generalului Moroz (n.r.: Îngheţ) şi a urşilor polari, nu prezintă vreun pericol pentru această regiune. Orice încercări de a amplasa acolo elemente ale scutului antirachetă american vor fi consi­de­rate de noi drept neprietenoase, deoarece pot fi îndreptate numai împo­triva Rusiei. În al doilea rând avem în vedere garanţiile că desfăşurarea elementelor scutului de apărare antirachetă nu va aduce prejudicii potenţialului strategic al Rusiei şi nu ar atrage după sine ameninţări la adresa securităţii populaţiei noastre. Dacă nu vor fi aduse astfel de garanţii, atunci nici noi nu vom putea veni în întâm­pinarea partenerilor noştri. În sfârşit, a treia problemă – considerăm că este inacceptabilă militarizarea spaţiului cosmic. Plasarea armelor în cosmos reprezintă o consecinţă inevitabilă a dezvoltării tehnologice a sistemelor de apărare antirachetă şi e bine să avem în vedere acest lucru. Sperăm că vom cădea de acord în avans că nu se va trece de această linie.
- Care sunt şansele reluării nego­cierilor pe Tratatul Forţelor Convenţio­nale în Europa (CFE), după ce discuţiile pe strategia de apărare antirachetă vor fi ceva mai consistente? Vă întreb deoarece România şi Turcia – posibile gazde ale elementelor scutului anti­rachetă NATO fac parte din acele zone limitrofe din tratatul CFE…
- Dacă vom reuşi să realizăm propu­nerea Rusiei cu privire la reorientarea planificării militare a NATO şi Rusiei, la ieşirea din paradigma „unul împotriva celuilalt“, iar scutul european antira­chetă să fie un sistem comun cu respon­sabilităţi clar conturate, atunci necesitatea de a avea un tratat CFE va dispărea. Crearea unui sistem de apărare antirachetă european comun va duce la un alt nivel de încredere şi de cooperare între părţi, astfel încât nu va mai fi nevoie să calculăm limitările pe flancuri. Vom merge oricum pe o calitate cu totul nouă a schimbului de informaţii. Şi, desigur, aceasta va elimina multe dintre diferenţele şi îngrijorările actuale.
- Dintre toţi partenerii europeni ai NATO care şi-au reajustat politicile privind relaţia bilaterală cu Rusia, România pare incapabilă să găsească o modalitate în acest sens. Cred însă că nici Rusia nu este prea dispusă la dialog. Greu de înţeles, deoarece Rusia e un stat care (prin vorbele premierului Putin) apreciază loialitatea. Trebuie România condamnată pentru că e un partener loial al Alianţei Nord-Atlantice?
- Nu. Dar cred că nu este nici vina Rusiei pentru faptul că România ocupa în Consiliul NATO – Rusia o poziţie aparte. Mai degrabă, întrebarea ar trebui adresată întâi la Bucureşti, nu la Moscova. România încearcă să îşi consolideze rolul său în regiune, dar metodele prin care operează, eu personal consider că sunt de natură să nască suspiciuni. De exemplu, politica în privinţa Republicii Moldova în mod clar vizează un Anschluss (n.r.: unire), aspect care nu are cum să nu neliniş­tească, mai ales că pe Nistru există un „conflict îngheţat“, mereu gata să izbucnească. Apoi, multe dintre decla­ra­ţiile publice rostite de către preşe­dintele Băsescu au un caracter duşmănos la adresa Rusiei. Greu de crezut că acest lucru poate fi propice unui dialog. Sper că este doar retorică. Însă acest lucru nu poate să nu ne mâhnească.
- S-au vehiculat multe variante privind relaţia Rusia-NATO. Foarte rar am auzit însă vorbindu-se de un NATO al Grupului de la Shanghai. De ce? Lumea viitorului se construieşte cu vedere la Pacific (iar recentele tensiuni privind Kurilele arată că Rusia a înţeles acest lucru). Se teme Rusia că pe termen lung nu va putea gestiona relaţia cu China?
- Rusia are cea mai mare parte din teritoriu pe continentul asiatic şi politica externă multi-vectorială, pre­cum şi participarea noastră în SCO, dar şi parteneriatul strategic bilateral cu China nu interferează în niciun fel asupra relaţiilor noastre cu NATO şi nu are practic nici un efect asupra lor. În ceea ce priveşte astfel de temeri, vă pot spune că noi nu suntem o ţară ghidată de fobii.
- Aţi cerut desfăşurarea unei anchete asupra războiului cibernetic cu Iranul (prin utilizarea virusului Stuxnet), atenţio­nând asupra pericolului declan­şării unui nou Cernobâl. Ce reacţii aţi primit din partea partenerilor?
- Nu sunt îndreptăţit să divulg cum au reacţionat la aceasta partenerii mei din cadrul Consiliului Rusia-NATO. Vă spun altceva: nu-mi place că NATO consideră tema apărării împotriva atacurilor cibernetice un subiect-tabu în discuţiile cu Rusia.
- După încheierea misiunii la NATO, veţi opta pentru scena politică moscovită sau aţi fi tentat să vă încercaţi puterile în Caucaz – acolo unde Alexander Khloponin spunea la numirea sa că nimic nu e imposibil de rezolvat, doar că rezultatele, iată, încă se lasă aşteptate? Îmi amintesc că la un moment dat în trecut aţi avut o astfel de intenţie…
- După cum cred că deja se ştie, recent (n.r.: 18 februarie 2011) am primit o nouă însărcinare – aceea de şef al grupului de lucru de pe lângă Administraţia Prezidenţială cu misiu­nea de a coordona participarea Fede­raţiei Ruse în cadrul cooperării interna­ţionale în domeniul apărării antira­che­tă. Cu alte cuvinte, acum sunt Repre­zentant special al Preşedintelui Rusiei la negocierile cu NATO privind strategia de apărare antirachetă. După cum puteţi vedea, eu rămân deocamdată în politica externă, iar această nouă mi­siu­ne în munca mea este extrem de importantă şi de răspundere. Uraţi-mi succes!

Interviu realizat de Gabriela Ioniţă

Publicat în Cadran Politic, nr. 73, Aprilie 2011

Exit poll - alegeri prezidentiale 2009

Exit poll CCSB (12. PM – Bucharest Time):

Traian Basescu: 32% ; Mircea Geoana: 34% ; Crin Antonescu: 18%

Exit poll INSOMAR:

Traian Basescu: 33% ; Mircea Geoana: 36%; Crin Antonescu: 18%

Exit poll CSOP:

Traian Basescu: 34%; Mircea Geoana: 34%; Crin Antonescu: 20%

P.S. Nu garantez veridicitatea datelor. Le-am postat asa cum le-am primit. Oricum, se pare că liberalii încă n-au iesit la vot ...

Update: Prezenta la vot (ora 16): 36,7 % dintre cetăţenii cu drept de vot. Se estimează că până la închiderea urnelor vor vota peste 50% din românii înscrişi pe listele electorale.

• am decis sa nu postez noile cifre ale sondajelor de opinie deoarece procentele vehiculate în ultimele ore au un miros evident de manipulare. Si nu doresc sa ma raliez celor care din diverse motive sau simpatii politice arunca pe piata diverse procente care nu prea au logica potrivit canoanelor sociologice.

UPDATE 2 – Exit poll (21.00)

CCSB: Traian Basescu 34,1%, Mircea Geoană 30,9, Crin Antonescu 22,1

INSOMAR: Traian Basescu 32,8%, Mircea Geoana 31,7%, Crin Antonescu 21,8%

CSOP: Traian Basescu 33,2%, Mircea Geoana 30,3%, Crin Antonescu 22,0%

Cine pune ruj pe buzele mortului?

Sub atenţionarea destul de sumbră "Pompele funebre n-au serviciu de salvare", editorialul semnat de Constantin Dumitru în Top Business atrage atenţia asupra unui aspect despre care n-am auzit o vorbuliţă în această campanie: diferenţa dintre a fi sau a nu fi lider politic, făcător de istorie şi pentru generaţiile ce va să vină. Un text cumpătat şi realist. Şi mai ales decent. Mie mi-a plăcut.

"Expresia de trista dar înversunata satisfactie „Le-a murit cadavrul!” are, probabil, o sorginte folclorica si trebuie sa fi existat la mai multe popoare, la cele mai vechi întâi, că sunt mai păţite. Cei care au sansa (nefericirea?) de a reprezenta sute, mii, milioane de oameni sunt la fel de muritori, de expusi bolilor, îmbatranirii, sclerozei si, pana la urma, mortii. E adevarat ca, uneori, moartea precede decesul, existand si pentru oamenii de rând neşansa unei supravieţuiri pur biologice atunci când ce era adevărat s-a stins. Sunt oameni a căror moarte survine timpuriu, desi supravieţuiesc si mimează viaţa. Ei sunt şi cei mai intoleranţi faţă de nesimţiţii care continuă să trăiască, să aibă imaginaţie, să creeze. Toate le hotărăşte Dumnezeu dar mai are şi omul o contributie atunci când, pe ceea ce psihologii numesc linia minimei rezistente, alege lenea linistii convins fiind că viaţa doare. Mai devreme sau mai târziu, liderii (si nu doar cei politici) pur si simplu expiră. Zadarnice cosmetizările, rujul de pe buzele mortului nu readuce sângele în obraji. Personalităţile puternice schimbă mereu ceva în viaţa lor, în opera lor artistică, în cercetările ştiinţifice, în business, chiar în modestele activităţi manufacturiere. În politica, marii lideri (pentru ca aia mai mici supravietuiesc ca adjuncti ai oricui, oriunde, pentru oricine) propun proiecte mari si supravietuiesc cat timp si daca acele proiecte au viaţă. Apoi se apucă de altceva, scriu cărti, participă la simpozioane. Într-o lume normală... [articolul integral]

“Continui să cred că putem construi o Românie în care europenismul să nu fie doar o «formă fără fond»

în dialog cu preşedintele PNL, Crin Antonescu

- Domnule Crin Antonescu, aveţi deja o experienţă de 19 ani pe scena politică din România. Şi pentru că vorbim de săptămânalul “Top Business”, voi începe acest interviu adresându-vă o întrebare pragmatică, specifică oamenilor de afaceri. Care sunt avantajele şi dezavantajele persoanelor care au statutul de politician de/în România ?
Crin Antonescu: - Înţeleg că întrebarea se referă în general la oamenii politici şi la realităţile din România, nu la mine ... Voi încerca să fiu la fel de pragmatic şi concis.
Avantaje: unu - politicienii “deschid uşi” într-o măsură incomparabil mai mare decât ceilalţi cetăţeni; doi – un politician are şansa unor salturi spectaculoase, justificate sau nu, în carieră, şansă de asemenea incomparabilă cu a majorităţii cetăţenilor, indiferent de profesie sau domeniu de carieră; trei – politicienii au avut şansa unui acces direct şi imediat la resursele financiare, deci şansa de a se îmbogăţi a fost net superioară majorităţii populaţiei. Astea au fost percepute ca avantaje şi urmărite în bună măsură de cei care au optat pentru cariera politică. Iar, din păcate, generaţia tânără nu a venit spre domeniul politic ca urmare a unor idealuri şi credinţe, ci strict pentru a obţine aceste avantaje.
Dezavantaje: unu – lipsă de credibilitate, pentru că, deşi nicăieri în lume politicienii nu sunt prea iubiţi, în România ei nu sunt deloc respectaţi, ceea ce constituie un handicap important pentru un om politic; doi – sunt, într-un fel şi din vina lor, victime ale percepţiei publice despre ei înşişi; ca să simplificăm, îşi închipuie fără temei că sunt sau au devenit cineva, numai pentru că, fără a-i respecta în fapt, lumea se comportă reverenţios cu ei; trei – au o şansă mai mică în ce priveşte acel aspect preţios pentru fiecare om, adică viaţă privată, viaţă de familie.
- Extinzând puţin spaţiul de discuţie, cum credeţi că e perceput pe plan extern statutul de om politic român ?
CA: - Dacă ne referim la percepţia externă, trebuie să admitem că politicienii români au o condiţie destul de fragilă. Dar am văzut, ce-i drept de la distanţă, că şi în acest context funcţionează vechea zicală “Omul sfinţeşte locul” şi că depinde de fiecare în parte cum este perceput, respectat, preţuit. Evident, în acest context nu putem face abstracţie şi de anumite condiţionări care nu ţin direct de capacităţile oamenilor politici. Ca preşedinte al României, prim ministru sau ministru de externe (mă refer la aceste trei funcţii deoarece ele au cea mai mare vizibilitate în plan extern) poţi fi un om cu adevărat excepţional, dar tot vor exista limitări care ţin de poziţia ţării pe care o reprezinţi, de importanţa ei, de eşicherul politic, de percepţia prin mass-media şi de realitatea ei de percepţie. Să ne amintim că Titulescu a fost recunoscut în plan extern ca o minte cu adevărat strălucită, a fost chiar considerat “un cârmaci prea mare pentru o corabie atât de mică”. Cu toate acestea, deşi intervenţiile sale au ajutat mult România în anumite momente, totuşi nu au putut să-i schimbe destinul. [ more...]

Publicat în Top Business, nr. 767, 28 mai - 3 iunie 2009

Summit NATO Bucharest 2008

http://www.romaniantribune.net/a1332

Prin gazduirea Summit-ului NATO Romania a castigat

la capitolul imagine pe plan extern

Infierat de unii, laudat la superlativ de altii, Summit-ul NATO de la Bucuresti a avut, ca orice manifestare de o asemenea amploare, si plusuri si minusuri. Succes sau esec? Cred ca adevarul e undeva pe la mijloc.
UN LUCRU e cert insa: pe jumatate abandonat de bucurestenii plecati in vacanta de Summit si cu o uriasa desfasurare de forte de ordine si securitate, Bucurestiul a fost pe timpul celor trei zile ale reuniunii la varf a Aliantei Nord- Atlantice, cel mai linistit si sigur loc de pe pamant. Ba mai mult, presedintele Basescu pare sa fi punctat masiv si din aceasta perspectiva. Greii planetei au fost impresionati de desfasurarea fara incidente majore a Summit-ului, mai ales daca avem in vedere faptul ca reuniunile anterioare s-au lasat cu adevarate lupte de strada intre demonstranti si fortele de ordine.
Si in planul mizelor si deciziilor politice, lucrurile pot fi impartite. Albania si Croatia au avut de castigat prin invitatia de aderare la NATO. Nu acelasi castig de cauza l-a avut si Macedonia, care a fost amanata pana isi va reglementa diferentul pe tema numelui cu Grecia, care de fapt s-a opus vehement invitatiei de aderare. In ceea ce priveste extinderea Aliantei spre Est, nici Ucraina si nici Georgia nu au primit MAP, victoria revenind potrivitanalistilor lui Vladimir Putin. Desi la Bucuresti, presedintele Viktor Iuscenko a incercat sa-si mascheze diplomatic deceptia, reintors in tara, presedintele ucrainean nu si-a mai putut ascunde marea dezamagire. Imediat dupa ce a aterizat la Kiev, Iuscenko si-a demis ambasadorii din Germania si Rusia.
In particular si Georgia s-a aratat dezamagita de decizia NATO de a amana accesul sau la planul de preaderare la Alianta Nord Atlantica. In fapt, castigurile sau pierderile au fost majoritar in planul imaginii. Tarul VladimirPutin n-a obtinut faptic decat o amanare a extinderii NATO spre granitele Rusiei, dar si-a adjudecat aurul pentru rolul de star al Summit-ului, ceea ce ii va permite sa-si incheie mandatul la Kremlin cu o imagine nesifonata. Tot faptic, Georgia si Ucraina vor intra in NATO cand vor fi pregatite, situatia lor actuala fiind mult sub ceea ce era Romania in 1997, celebra sintagma „Keep the way“, spusa Romaniei atunci, fiind binevenita si in cazul celor doua foste republici sovietice. Liderii tarilor Aliantei au decis sa sprijine proiectul scutului anti-racheta din Cehia si Polonia, ba chiar si a amplasarii unui scut de mai mici proportii (cu bani NATO) care sa apere teritoriul statelor membre NATO care raman descoperite. Asa cum anticipam, nici in acest caz nu se punea problema unei decizii definitive, discutiile continuand si la intalnirea de la Soci dintre Bush si Putin (care la randul sau n-a adus nimic nou, cei doi presedinti nereusind sa se puna de acord nici macar in plan declarativ).
Situatia extrem de dificila a Aliantei din Afganistan i-a convins pe liderii statelor membre ca o revizuire a pozitiilor si suplimentarea fortelor existente este necesara. Mai multe tari si-au exprimat intentia de a trimite trupe de sustinere in Afganistan, chiar daca numarul de soldati preconizat sa intareasca misiunile de acolo este inca sub ceea ce ar fi necesar. Un castig este si obtinerea acordului Rusiei pentru tranzitarea spatiului sau cu logistica necesara misiunii din Afganistan.
Romania a castigat masiv la capitolul vizibilitate. George W. Bush a venit, s-a intalnit cu Basescu si s-au pozat pe malul Marii Negre. (Ulterior, Bush s-a pozat identic tot pe malul marii, la Sochi cu ţarul de la Kremlin, semn ca si facatorii de imagine sunt uneori in criza de inspiratie). Lumea intreaga a aflat ca avem inghetata buna, ca sotia presedintelui Basescu e frumoasa si ca mai asteptam putin in problema vizelor. Vladimir Putin a venit, s-a intalnit cu Basescu si chiar l-a invitat la Kremlin. Toti mai marii lumii au stat la masa cu presedintele Basescu. Cateva mii de ziaristi straini vor sti cu siguranta de acum incolo ca Bucuresti, nu Budapesta, e capitala Romaniei. Si daca nimeni n-a plecat cu o bucatica de beton din „palatul megalomanic al lui Ceausescu“ (am citat o renumita publicatie britanica), in schimb au fost luate, probabil pe post de suvenir, calculatoare, lampi de birou si telefoane puse la dispozitie de organizatori pentru buna functionare a Centrului Media. Semn ca integrarea nu e unidirectionala. In rest, a fost un Summit placut!


Gabriela Ionita