Se afișează postările cu eticheta Basescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Basescu. Afișați toate postările

„România încearcă să îşi consolideze rolul în regiune, dar metodele prin care operează nasc suspiciuni“

interviu cu Ambasadorul Dmitry Rogozin, şeful Misiunii Rusiei la NATO şi Reprezentant Special al Preşedinţiei Federaţiei Ruse la negocierile privind strategia de apărare antirachetă



- S-a spus despre Vladimir Putin că a început prin a fi deschis către Occident, a continuat prin a fi dezamăgit şi astfel a devenit oarecum ostil sau cel puţin distant. Declaraţiile preşedintelui Med­vedev din cadrul întâlnirii cu dumnea­voastră de la finele lunii ianuarie ar sugera că el se afla deja la faza cu numărul doi. Greşesc, domnule ambasador?
- Eu nu pot comenta sentimentele preşedintelui Medvedev – în genere, acesta este un lucru inacceptabil. Nu putem emite judecăţi după senti­mente, ci numai pe declaraţii şi acţiuni specifice. Nu aş putea spune că Rusia este dezamăgită de Occident în sine. Mai degrabă, putem vorbi de o senzaţie de inconfort atunci când, uneori, în relaţiile cu Vestul avem de-a face cu un partener puţin previzibil sau chiar cu un partener duplicitar. Aceasta îngreunează activitatea noastră comună.
- Care este cel mai important aspect pe care Occidentul pare incapabil să-l înţeleagă referitor la Rusia?
- În ceea ce priveşte aspectele neînţelese de Occident despre Rusia, mă tem că moştenitorii şcolii vestice de sovietologie şi rusologie nu au o pro­blemă a înţelegerii depline, ci mai de­grabă o oarecare criză de „supraîn­ţelegere.“ Experţii occidentali ştiu prea multe şi, de multe ori, această supraîn­cărcare informaţională îi împiedică să tragă concluzii simple şi evidente. Da, Rusia este o ţară complexă, dar este suficient să o priveşti cu dragoste şi lucrurile se aşază pe făgaşul normal. Sau, cel puţin, să o priveşti fără o ură animalică.
- Chiar dacă preşedintele Medvedev a cerut un „răspuns direct şi fără echivoc“ din partea Alianţei Nord-Atlantice privind locul Rusiei în problema scutului antirachetă, cred că e prea devreme pentru a concluziona. Dar observ că semnalele făcute publice de către cele două părţi sunt oarecum contradictorii. În timp ce reprezentanţii NATO vorbesc de progrese, dinspre Moscova decla­raţiile sunt mult mai precaute, chiar pe un ton de nemulţumire (îndreptat în principal către partenerul american, căci, după cum bine ştim, Rusia are relaţii excelente cu principalii parteneri europeni). E o variantă a celebrei Divide et impera prin care Rusia speră ca strategia sa de securitate să devină esenţială pentru spaţiul european?
- Propunerea preşedintelui Dmitri Medvedev de formare a unei noi arhitecturi de securitate europeană, precum şi ideea de scut antirachetă european sectorial cu participarea Rusiei sunt orientate nu spre sepa­rarea, ci spre consolidarea Euro­pei. Dar nu o consolidare împotriva Rusiei, aşa cum a fost în timpul Războiului Rece şi pentru o lungă perioadă de timp şi după, ci împreună cu Rusia. Mai exact, acest sistem ar trebui să includă centre comune pentru identificarea ameninţărilor, responsabilitate secto­ria­lă şi să fie bazat pe decizii comune. De aceea şi contăm pe un dialog onest şi de încredere cu privire la aceste proiecte, atât cu partenerii americani, cât şi cu europenii. Apropo, preşe­dintele Obama a găsit în propunerea de „responsabilitate sectorială“ a scutului antirachetă multe lucruri interesante.
- Diplomaţia este o artă a negocierii şi conferă eleganţă relaţiilor interna­ţionale. Dar, spre deosebire de dumnea­voastră, eu cred că înseamnă şi politică. Deci, din perspectivă politică, care sunt acele aspecte asupra cărora Rusia nu este dispusă să negocieze în cadrul scutului antirachetă?
- Pentru noi, linia roşie în negocierile privind apărarea antirachetă se trasează pe următoarele puncte ne­vral­gice: în primul rând, suntem categoric împotriva desfăşurării de radare şi alte componente ale sis­temului antirachetă în Europa de Nord-Est, Scandinavia, Polonia şi ţările baltice. Acolo (n.r.: Scandinavia şi ţările baltice) nu pot ajunge rachete din Sud, şi nimeni, cu excepţia generalului Moroz (n.r.: Îngheţ) şi a urşilor polari, nu prezintă vreun pericol pentru această regiune. Orice încercări de a amplasa acolo elemente ale scutului antirachetă american vor fi consi­de­rate de noi drept neprietenoase, deoarece pot fi îndreptate numai împo­triva Rusiei. În al doilea rând avem în vedere garanţiile că desfăşurarea elementelor scutului de apărare antirachetă nu va aduce prejudicii potenţialului strategic al Rusiei şi nu ar atrage după sine ameninţări la adresa securităţii populaţiei noastre. Dacă nu vor fi aduse astfel de garanţii, atunci nici noi nu vom putea veni în întâm­pinarea partenerilor noştri. În sfârşit, a treia problemă – considerăm că este inacceptabilă militarizarea spaţiului cosmic. Plasarea armelor în cosmos reprezintă o consecinţă inevitabilă a dezvoltării tehnologice a sistemelor de apărare antirachetă şi e bine să avem în vedere acest lucru. Sperăm că vom cădea de acord în avans că nu se va trece de această linie.
- Care sunt şansele reluării nego­cierilor pe Tratatul Forţelor Convenţio­nale în Europa (CFE), după ce discuţiile pe strategia de apărare antirachetă vor fi ceva mai consistente? Vă întreb deoarece România şi Turcia – posibile gazde ale elementelor scutului anti­rachetă NATO fac parte din acele zone limitrofe din tratatul CFE…
- Dacă vom reuşi să realizăm propu­nerea Rusiei cu privire la reorientarea planificării militare a NATO şi Rusiei, la ieşirea din paradigma „unul împotriva celuilalt“, iar scutul european antira­chetă să fie un sistem comun cu respon­sabilităţi clar conturate, atunci necesitatea de a avea un tratat CFE va dispărea. Crearea unui sistem de apărare antirachetă european comun va duce la un alt nivel de încredere şi de cooperare între părţi, astfel încât nu va mai fi nevoie să calculăm limitările pe flancuri. Vom merge oricum pe o calitate cu totul nouă a schimbului de informaţii. Şi, desigur, aceasta va elimina multe dintre diferenţele şi îngrijorările actuale.
- Dintre toţi partenerii europeni ai NATO care şi-au reajustat politicile privind relaţia bilaterală cu Rusia, România pare incapabilă să găsească o modalitate în acest sens. Cred însă că nici Rusia nu este prea dispusă la dialog. Greu de înţeles, deoarece Rusia e un stat care (prin vorbele premierului Putin) apreciază loialitatea. Trebuie România condamnată pentru că e un partener loial al Alianţei Nord-Atlantice?
- Nu. Dar cred că nu este nici vina Rusiei pentru faptul că România ocupa în Consiliul NATO – Rusia o poziţie aparte. Mai degrabă, întrebarea ar trebui adresată întâi la Bucureşti, nu la Moscova. România încearcă să îşi consolideze rolul său în regiune, dar metodele prin care operează, eu personal consider că sunt de natură să nască suspiciuni. De exemplu, politica în privinţa Republicii Moldova în mod clar vizează un Anschluss (n.r.: unire), aspect care nu are cum să nu neliniş­tească, mai ales că pe Nistru există un „conflict îngheţat“, mereu gata să izbucnească. Apoi, multe dintre decla­ra­ţiile publice rostite de către preşe­dintele Băsescu au un caracter duşmănos la adresa Rusiei. Greu de crezut că acest lucru poate fi propice unui dialog. Sper că este doar retorică. Însă acest lucru nu poate să nu ne mâhnească.
- S-au vehiculat multe variante privind relaţia Rusia-NATO. Foarte rar am auzit însă vorbindu-se de un NATO al Grupului de la Shanghai. De ce? Lumea viitorului se construieşte cu vedere la Pacific (iar recentele tensiuni privind Kurilele arată că Rusia a înţeles acest lucru). Se teme Rusia că pe termen lung nu va putea gestiona relaţia cu China?
- Rusia are cea mai mare parte din teritoriu pe continentul asiatic şi politica externă multi-vectorială, pre­cum şi participarea noastră în SCO, dar şi parteneriatul strategic bilateral cu China nu interferează în niciun fel asupra relaţiilor noastre cu NATO şi nu are practic nici un efect asupra lor. În ceea ce priveşte astfel de temeri, vă pot spune că noi nu suntem o ţară ghidată de fobii.
- Aţi cerut desfăşurarea unei anchete asupra războiului cibernetic cu Iranul (prin utilizarea virusului Stuxnet), atenţio­nând asupra pericolului declan­şării unui nou Cernobâl. Ce reacţii aţi primit din partea partenerilor?
- Nu sunt îndreptăţit să divulg cum au reacţionat la aceasta partenerii mei din cadrul Consiliului Rusia-NATO. Vă spun altceva: nu-mi place că NATO consideră tema apărării împotriva atacurilor cibernetice un subiect-tabu în discuţiile cu Rusia.
- După încheierea misiunii la NATO, veţi opta pentru scena politică moscovită sau aţi fi tentat să vă încercaţi puterile în Caucaz – acolo unde Alexander Khloponin spunea la numirea sa că nimic nu e imposibil de rezolvat, doar că rezultatele, iată, încă se lasă aşteptate? Îmi amintesc că la un moment dat în trecut aţi avut o astfel de intenţie…
- După cum cred că deja se ştie, recent (n.r.: 18 februarie 2011) am primit o nouă însărcinare – aceea de şef al grupului de lucru de pe lângă Administraţia Prezidenţială cu misiu­nea de a coordona participarea Fede­raţiei Ruse în cadrul cooperării interna­ţionale în domeniul apărării antira­che­tă. Cu alte cuvinte, acum sunt Repre­zentant special al Preşedintelui Rusiei la negocierile cu NATO privind strategia de apărare antirachetă. După cum puteţi vedea, eu rămân deocamdată în politica externă, iar această nouă mi­siu­ne în munca mea este extrem de importantă şi de răspundere. Uraţi-mi succes!

Interviu realizat de Gabriela Ioniţă

Publicat în Cadran Politic, nr. 73, Aprilie 2011

Epilog la poveşti cu spioni / diplomaţi expulzaţi

Epilog la povesti cu spioni / diplomaţi expulzaţi: în timp ce comandantul suprem meditează adânc la cum D-zeu ale noastre servicii n-au putut să aibă şi ele acolo ceva la dosar cu diplomaţii ruşi de la Bucureşti (pe cel expulzat l-am trimis acasă în virtutea unei replici formale arţăgoase de tip război rece, fără să-i putem pune în cârcă măcar o sacoşă cu tăieturi din ziare), vă propun un scurt exerciţiu de îmbogăţire a imaginaţiei:


Imaginați-vă o discuție bilaterală româno-rusă, în care președintele României îi explică omologului rus cum e cu "misiunea istorică" a României - aceea de punte între Est și Vest, de garant a securității regionale şi alte asemenea sintagme cu formă frumoasă dar fără fond, pe care nu le-a ratat niciunul din domnitorii vremelnici de la Cotroceni când a trebuit să rostească un speech la ţol festiv...


Imaginaţi-vă că personajele scenei de mai sus sunt Băsescu și un Putin ușor amuzat - nu ştim dacă din cauza speech-ului sau a amintirilor din sejururile la Camp Davis ! ... Răspunsul preşedintelui /actual premier al Rusiei, în maniera tipică ce l-a consacrat, poate trezi din beţia puterii iluzorii pe oricine mai are o fărâmă de conştiinţă a valorii proprii şi ar putea face deliciul presei zile în şir...


Imaginaţi-vă că în buna tradiţie românească în care totul se poate rezolva printr-un telefon, preşedintelui României i s-a părut normal să-i ceară omologului rus numărul de telefon mobil, precizând că: "I very much want, during my time in office, to become one of your European friends, a friend who can call you at any time and who you can call at any time"... "Mr. President, you can call me any time on Kremlin phone...they are ably to find me everywhere, at any time..." a răspuns interlocutorul, parând cu un zâmbet (ironic?!) insolita cerere...


Imaginaţi-vă că vajnicul ex-căpitan de navă umilit de un ex-colonel kgb care l-a pus să sune pe centrala de la Kremlin ca pe orice preşedinte de rând, a considerat că singura modalitate inteligentă de a răspunde umilinţei suportate a fost deschiderea unei confruntări în manieră tipică războiului rece, asumându-şi un joc a cărui sumă e zero pentru România, dar care îi conferă iluzia reabilitării orgoliului rănit...
Desigur, stenograma discuţiei respective poate oricând demonstra contrariul - sau poate nu ?! Dovada
că ne aflăm relativ în sfera imaginaţiei: arhiva Kremlinului îşi aminteşte sumar de întâlnirea respectivă :) la fel şi arhiva Ambasadei României la Moscova ...


Iată însă că dorința de materializare a "misiunii" s-a împlinit și suntem punte între reglările de conturi și spioni între Est și Vest...doar că prin comparaţie cu reţeaua de spioni a Rusiei, pusă recent pe tapet de Washington, spionii aliaţilor USA - chiar deghizaţi în diplomaţi - par nişte simpli băieţi de mingi, astfel că partea cu "istorică" mai trebuie să aştepte.... Запишите ?!

Cine pune ruj pe buzele mortului?

Sub atenţionarea destul de sumbră "Pompele funebre n-au serviciu de salvare", editorialul semnat de Constantin Dumitru în Top Business atrage atenţia asupra unui aspect despre care n-am auzit o vorbuliţă în această campanie: diferenţa dintre a fi sau a nu fi lider politic, făcător de istorie şi pentru generaţiile ce va să vină. Un text cumpătat şi realist. Şi mai ales decent. Mie mi-a plăcut.
"Expresia de trista dar înversunata satisfactie „Le-a murit cadavrul!” are, probabil, o sorginte folclorica si trebuie sa fi existat la mai multe popoare, la cele mai vechi întâi, că sunt mai păţite. Cei care au sansa (nefericirea?) de a reprezenta sute, mii, milioane de oameni sunt la fel de muritori, de expusi bolilor, îmbatranirii, sclerozei si, pana la urma, mortii. E adevarat ca, uneori, moartea precede decesul, existand si pentru oamenii de rând neşansa unei supravieţuiri pur biologice atunci când ce era adevărat s-a stins. Sunt oameni a căror moarte survine timpuriu, desi supravieţuiesc si mimează viaţa. Ei sunt şi cei mai intoleranţi faţă de nesimţiţii care continuă să trăiască, să aibă imaginaţie, să creeze. Toate le hotărăşte Dumnezeu dar mai are şi omul o contributie atunci când, pe ceea ce psihologii numesc linia minimei rezistente, alege lenea linistii convins fiind că viaţa doare. Mai devreme sau mai târziu, liderii (si nu doar cei politici) pur si simplu expiră. Zadarnice cosmetizările, rujul de pe buzele mortului nu readuce sângele în obraji. Personalităţile puternice schimbă mereu ceva în viaţa lor, în opera lor artistică, în cercetările ştiinţifice, în business, chiar în modestele activităţi manufacturiere. În politica, marii lideri (pentru ca aia mai mici supravietuiesc ca adjuncti ai oricui, oriunde, pentru oricine) propun proiecte mari si supravietuiesc cat timp si daca acele proiecte au viaţă. Apoi se apucă de altceva, scriu cărti, participă la simpozioane. Într-o lume normală... [articolul integral]

Bocul fuse...şi se duse !


Parlamentarii români au făcut un efort colectiv şi oarecum terorizaţi de disciplina de partid l-au debarcat pe Boc şi pe "eficientul său 11".
Unii au mărunţit printre buze ceva dulci alinturi despre mamă, alţii au exultat de bucurie... iar muritorii de rând au privit stupefiaţi încă o rundă de circ de proastă calitate. Bunica mea avea o vorbă care azi îmi pare mai înţeleaptă ca oricând: Schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor !

Oamenii normali din ţara asta nu au motiv de bucurie. Banii nu vor începe să curgă pentru facturile restante, băncile nu vor fi mai îngăduitoare, agentul termic nu va fi mai ieftin...şi mai urmează încă vreo 2 luni de bălăcăreală politică...În plus, nu ştiu care sunt motivaţiile dl. Johannis de a accepta propunerea liberalilor, social-democraţilor & comp. Dar simt că deşi e un om valoros, nu va trece mult şi va fi tăvălit fără reticenţe prin cocina politicii romăneşti. Şi e trist, pentru că, aşa cum spuneam, ar fi neîndoielnic o opţiune bună...doar vremurile sunt improprii !

Au dat rezultate rugaciunile patriarhului interimar Kiril ?



Ieri dimineaţă, premierul Vladimir Putin şi preşedintele Medvedev au participat la o slujbă de pomenire a Patriarhului Aleksei II. Serviciul religios a fost oficiat de patriarhul interimar al Rusiei, Kiril. Nimic rău sau ieşit din comun. Doar că, sigur neintenţionat, Vladimir Putin a lăsat să-i scape un gest care vorbeşte de la sine despre câţi bani dă premierul Rusiei pe religie. Aceeaşi religie pe care o doreşte un model de valoare şi spiritualitate pentru poporul rus.
Că Biserica Rusă este un aliat de nădejde al politicii Kremlinului se ştie. În plus, nu sunt o persoană cu vederi dogmatice rigide şi nici nu-mi fac iluzii privind cucernicia preşedintelui - premier al Rusiei. Dar a sta cu mâna în buzunar în timp ce discuţi cu cea mai înaltă faţă bisericească în stat mi se pare mult chiar şi pentru un premier precum Vladimir Putin.
P.S. Două întrebări. Retorice. Au dat rezultate rugăciunile patriarhului Kiril ? Şi de aici presupusa bună înţelegere dintre Băsescu şi Putin ?

Alegeri parlamentare 2008 – un joc fără miză pentru electori


Exit-Poll CCSB:
PSD – PC 36 %
PD – L 30,9 %
PNL 20,2 %
UDMR 7,3 %

După o campanie haotică, lipsită uneori de un minim bun simţ (care a reuşit cu brio performanţa de a demobiliza şi mai mult electoratul şi de a ridica la un nivel de top lehamitea românilor faţă de clasa politică în întregul ei), şi cu un mix de candidaţi cu iz de bazar, semn că alegerile parlamentare au prins partidele nepregătite pentru noul standard impus de uninominal, iată că trecu şi ziua datului cu ştampila. După acest haloimis de campanie pe care m-am ferit cu insistenţă să o comentez pentru a nu insulta (iertată-mi fie lipsa de modestie) bruma de inteligenţă cu care m-au dăruit părinţii mei, rezultatul alegerilor (cu o participare la vot sub 50% - mai exact puţin peste 40 %) a arătat clar că românii nu mai cred în promisa reformare a clasei politice.
Semn că România e departe de a avea o clasă politică matură şi responsabilă, a fost şi atitudinea principallilor lideri ai partidelor după aflarea exit – poll-urilor, o atitudine de victorie (mai exact, de pierdere prost fardată, de învinşi cu tupeul de a explica cum că de fapt sunt câştigători).
Dacă a fost ceva de câştigat colateral, cu siguranţă aceasta este nereuşita preşedintelui Băsescu de a impune PD-L în preferinţele alegătorilor şi de a guverna România prin intermediul unui partid prezidenţial - după un model binecunoscut şi implementat în unele ţări post-sovietice. Partid care ar fi trebuit să-i netezească drumul spre al doilea mandat la alegerile prezidenţiale de anul viitor; posibilitatea ca Traian Băsescu să înregistreze un eşec răsunător în cursa prezidenţială este din ce în ce mai previzibil, după cum arată actuala configuraţie a scenei politice româneşti. În prezent, preşedintele Băsescu are de făcut o alegere: fie ignoră votul popular şi îşi duce partidul la guvernare (într-o alianţă cu PNL şi, posibil, UDMR), mutare care va mulţumi cercul de interese afiliat PD-L, dar îi va aduce şi mai multă antipatie din partea electoratului; fie acceptă un guvern PSD pe care să-l atace constant (la fel cum a procedat cu guvernul PNL), mai ales în condiţiile unei crize economice din ce în ce mai acute, în speranţa că va reuşi să recupereze din popularitatea pierdută.
Cert este că electoratul român şi-a însuşit doar prima parte a sloganului electoral : „Ei cu ei, noi cu voi”. Românii au înţeles că lupta în aceste alegeri era a politicienilor, ei cu ei şi între ei, şi că aceasta nu avea nici o legătură, dincolo de promisiunile populiste, cu problemele reale ale României. Iar vârsta de majorat a democraţiei din România, clamată (inexact - sau după modelul altor comunităţi) de preşedintele Băsescu, nu poate fi transferată şi clasei politice.

P.S. Vadim contestă rezultatul sondajelor (inutil, cred). Personal, aş remarca faptul că preşedintele Băsescu va trebui să aibă mare grijă cum îşi va construi pe viitor speech-urile. Şi atacurile. Ieşirea lui Vadim de pe scena politică e un semn că electoratul nu mai înghite nici discursurile agresiv - naţionaliste. Şi nici atacarea fără logică a adversarilor politici.

Al cui lider regional se vrea preşedintele Băsescu ?

Înaintea de plecarea la Consiliul European de la Bruxelles, Băsescu a ţinut să precizeze care va fi poziţia României. Aşa am aflat că ne-am raliat la atitudinea moderată faţă de Rusia, atitudine susţinută în principal de marii actori europeni Germania, Franţa şi Italia. Nimic rău până aici. Chiar dacă nu ni s-a spus cu cine s-a consultat preşedintele când a decis ce vom avea de spus la Bruxelles. Dar nu s-a putut abţine să nu promoveze puţin şi interesele atlantice, susţinând că e necesară o cooperare euro-atlantică pentru soluţionarea conflictelor îngheţate din zona Caucazului. Adică să vină americanii să le ordoneze afacerile cu Rusia şi celelalte ţări foste sovietice. Şi să se schimbe componenţa forţelor de menţinere a păcii. Adică să plece ruşii, să vină alţii. De preferat europeni plus americani (n-a spus-o explicit, dar nici nu era necesar). În plus, cum politica externă a României înregistrează "succesuri" după "succesuri", Băsescu vrea să se ocupe şi de politica externă a Moldovei pe care o vrea neapărat în U.E. Minunat. Chiar şi ruşii se vor bucura de asta. Vor mai câştiga un aliat fidel în comunitatea europeană, plus beneficiile economice aduse de o piaţă europeană (chiar dacă minusculă) aflată sub controlul direct al Moscovei.
Nu prea înţeleg la interesele cui gândeşte preşedintele României. Dar înţeleg cu siguranţă la care interese se gândeşte premierul Putin. Şi o spune răspicat într-un interviu dat canalului de televiziune ARD din Germania. Iată mai jos un extras:
"V. PUTIN: Ce credeţi, cine a început războiul?
T. ROTH: Ultimul atac al Georgiei asupra Tskhinvali a fost motivaţia.
V. PUTIN: Vă mulţumim pentru acest răspuns . Asta este adevărat. Deci, aşa este. Vorbim destul de puţin despre acest subiect. Eu vreau doar sa subliniez ca nu noi am creat această situaţie. Si acum despre credibilitatea Rusiei. Sunt sigur că referindu-ne la credibilitatea oricărei ţari, care poate proteja viaţa şi demnitatea cetăţenilor săi, o ţară care este în măsură să urmărească o politică externă independentă, vom putea observa cum credibilitatea acestei ţări pe termen lung, pe termen mediu chiar, va creste la nivel mondial. În schimb, credibilitatea acelor ţări care au ca regulă de politică externă pentru a servi interesele altor state, ignorand propriile interese naţionale, indiferent de modul cum se explica, va fi refuzată de întreaga lume."
În care din aceste două ipostaze plasează România, declaraţiile preşedintelui Băsescu ?
“Iaşiul sã fie, din nou, punctul zero al unei noi revoluţii portocalii”

pe ritmurile Ciuleandrei olteneşti, ieşenii i-au demonstrat preşedintelui ales cã «tot Moldova-i fruncea»

Timp de o sãptãmânã, autoritãţile ieşene şi reprezentanţii locali ai principalelor partide politice beligerante au muncit zi luminã. S-a pregãtit armamentul din dotare, s-au mobilizat trupele aferente pentru ceea ce avea sã transforme Iaşiul, timp de câteva ore, în “Ghedeonul” politicii româneşti.Astfel cã, duminica trecutã (n.r. - 12 mai a.c.) Iaşiul a fost invadat de trupele combatanţilor, (veniţi din toatã ţara, ce-i drept, nu pe tancuri, ci cu o garniturã de tren şi câteva sute de autocare, microbuze şi maşini personale), înarmaţi cu drapele, pancarte şi, inevitabil la cele aproape 30 de grade care pârjoleau Iaşiul, cu sticle de apã mineralã. Acestora li s-au alãturat susţinãtorii locali, mobilizaţi cu sârg de şefii filialelor de partid, ca sã dea bine în ochii şefilor de la centru. Cam aşa s-ar putea rezuma confruntarea mitingurilor pro şi anti – Bãsescu din boema şi liniştita urbe moldavã.Câştigãtori la puncte (şi numãr de simpatizanţi sau susţinãtori convinşi) s-au dovedit a fi organizatorii mitingului de susţinere a preşedintelui suspendat Traian Bãsescu, (în speţã, cei de la PD, secondaţi de PLD, UPC), care au reuşit sã adune în Piaţa Unirii jumãtate din cei 40 000 de manifestanţi preconizaţi. În tabãra adversarilor lui Traian Bãsescu, pe Esplanada Palatului Culturii, reprezentanţii PSD şi PRM au cumulat în jur de 10000 de manifestanţi din cei 25000 planificaţi. Menţionãm cã deşi ambele tabere şi-au aruncat vorbe grele şi acuzaţii grave, iar datoritã atmosferei incendiare la propriu şi la figurat, jandarmii şi poliţiştii fuseserã preveniţi cã s-ar putea sã se lase cu “scântei”, nimeni nu a fost rãnit. La ambulanţele SMURD, prezente la faţa locului, au apelat câteva persoane doborâte de obosealã şi cãldurã, nicidecum de ascuţişul vorbelor aruncate de liderii ambelor tabere cãtre inamicul aflat la mai puţin de 600 de metri.Moleşeala, provocatã de orele lungi de stat în cãldura sufocantã din Piaţa Unirii, a fost alungatã de concertul susţinut de trupa Voltaj, care a pregãtit atmosfera pentru intrarea în scenã a vedetei mitingului, Traian Bãsescu. Şi ca orice vedetã care se respectã şi ştie cã are prizã la public, preşedintele suspendat şi-a amânat cu o orã discursul preconizat pentru ora 17. În definitiv, se ştie cã fanii adevãraţi fac orice sacrificiu pentru vedeta preferatã.Discursul lui Traian Bãsescu n-a adus dezvãluiri senzaţionale, dar a mizat pe cartea emoţionalã, aspect la care, dupã cum se ştie, preşedintele, fie el şi suspendat, dã clasã tuturor politicienilor din România. Domnia sa le-a amintit ieşenilor cã “schimbarea din 2004 care a adus Alianţa D.A. la putere a început la Iaşi. Iatã cã acum, Iaşiul trebuie sã fie, din nou, punctul zero al unei noi revoluţii portocalii”. Traian Bãsescu a reiterat opinia conform cãreia, dupã referendum, parlamentul ar trebui sã lase loc alegerilor anticipate. Deşi credem cã echipa de consilieri ai preşedintelui ales n-a fost extrem de inspiratã cu “noua revoluţie portocalie” (românii fac deja alergie la culoarea care le-a adus o guvernare extrem de pãguboasã, iar în plus, fãrã sã fim superstiţioşi, ambele revoluţii portocalii, din România şi Ucraina, s-au sfârşit prost !), discursul preşedintelui le-a dat prilejul celor aflaţi în Piaţa Unirii sã-şi verse oful şi sã-i huiduiascã pe foştii preşedinţi Iliescu şi Constantinescu, care, la fel ca şi parlamentarii obedienţi oligarhilor, le-au înşelat aşteptãrile. Traian Bãsescu a venit la Iaşi gardat de “generalii” sãi apropiaţi. Astfel, la mitingul pro-Bãsescu au mai participat şi preşedintele PD, Emil Boc, preşedintele PLD, Theodor Stolojan, vicepreşedinte PLD, Gheorghe Flutur, dar şi Vasile Blaga, Raluca Turcan, Anca Boagiu, Cezar Preda. Cei prezenţi la miting au scandat lozinci împotriva celor 322 de parlamentari care au votat pentru suspendarea preşedintelui Traian Bãsescu. În timpul discursurilor, atât Stolojan, cât şi Emil Boc au fãcut un apel la cei prezenţi pentru a vota împotriva demiterii preşedintelui Traian Bãsescu, la referendemul din data de 19 mai 2007.
de Gabriela Ionita