Cooperarea Rusia – UE între deziderate şi realităţi concrete

La sfârşitul lunii mai, la Rostov pe Don vor avea loc lucrările unei noi reuniuni la vârf între reprezentanţii Rusiei şi cei ai Comunităţii Europene. Summit-urile Rusia-UE sunt organizate de două ori pe an – o dată în Rusia şi o dată în ţara care deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. Ultimul summit a avut loc în Suedia, în noiembrie 2009, când Rusia şi oficialii UE s-au concentrat asupra schimbărilor climatice, eforturile de a depăşi consecinţele crizei creditelor la nivel global şi problema aprovizionării cu energie a Europei.
De pe agenda actualei reuniuni nu vor lipsi discuţiile privind noul cadru normativ care va reglementa relaţiile dintre cele două părţi. Potrivit ministrului de externe al Rusiei, Serghei Lavrov: „Kremlinul vede în Parteneriatul pentru Modernizarea o parte importantă a cooperării bilaterale. Acest concept de parteneriat pentru modernizare a fost discutat şi aprobat anul trecut, la Summit-ul anterior Rusia-EU de la Stockholm, şi au fost demarate discuţii cu partenerii noştri din Uniunea Europeană cu privire la modul în care putem obţine progrese concrete pe agenda noastră comună”. De asemenea, diplomatul rus a menţionat că: “Forma de bază a viitorului parteneriat a fost deja conturată – de aici încolo ne propunem să acordăm prioritate problemelor mai concrete şi semnificative ale domeniilor de colaborare, aceasta însemnând economie, probleme sociale, educaţie, ştiinţa, tehnologie, inovaţie, guvernare, administraţie şi justiţie”.
Uniunea Europeană este principalul partener comercial-economic al Federaţiei Ruse, iar Federaţia Rusă deţine primul loc în lista furnizorilor de gaze naturale spre UE şi locul doi la capitolul livrărilor de petrol. În prezent cooperarea bilaterală între Rusia şi Uniunea Europeană se bazează pe un parteneriat extins şi Acordul de cooperare din iunie 1994, încheiat între Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Federaţia Rusă, pe de altă parte. Cel puţin aşa arată lucrurile teoretic. Faptic, realitatea e ceva mai complicată. Pentru că deşi formal vorbim de o relaţie bilaterală, documentul în cauză, intrat în vigoare la finele lui 1997, include în prezent dinspre partea UE un număr de 29 de persoane juridice internaţionale, mai multe ţări devenind membre ale Comunităţii Europene după 1997. În plus, trebuie avut în vedere că Acordul din 1994 a fost convenit şi semnat la un moment în care Occidentul încă se dovedea euforic faţă de încheierea Războiului Rece şi dispariţia ameninţării de expansiune a comunismului sovietic. Acum, situaţia s-a cam schimbat: având în vedere numărul crescut de state membre UE, principiul consensului utilizat în încheierea acestor acorduri e mai greu de pus în practică, iar repetatele crize ale gazului şi conflictul cu Georgia şi-au lăsat amprenta negativă asupra climatului de negociere, un climat nu foarte favorabil pentru Rusia. Şi chiar dacă acordul în curs urmează să fie înlocuit de un nou cadru juridic, lucrurile nu se vor simplifica prea mult. Avem în vedere faptul că în interiorul UE atitudinea faţă de Rusia este extrem de diversă. [Articol integral]

Publicat în Cadran Politic, editia mai 2010

Al cui lider regional se vrea preşedintele Băsescu ?

Înaintea de plecarea la Consiliul European de la Bruxelles, Băsescu a ţinut să precizeze care va fi poziţia României. Aşa am aflat că ne-am raliat la atitudinea moderată faţă de Rusia, atitudine susţinută în principal de marii actori europeni Germania, Franţa şi Italia. Nimic rău până aici. Chiar dacă nu ni s-a spus cu cine s-a consultat preşedintele când a decis ce vom avea de spus la Bruxelles. Dar nu s-a putut abţine să nu promoveze puţin şi interesele atlantice, susţinând că e necesară o cooperare euro-atlantică pentru soluţionarea conflictelor îngheţate din zona Caucazului. Adică să vină americanii să le ordoneze afacerile cu Rusia şi celelalte ţări foste sovietice. Şi să se schimbe componenţa forţelor de menţinere a păcii. Adică să plece ruşii, să vină alţii. De preferat europeni plus americani (n-a spus-o explicit, dar nici nu era necesar). În plus, cum politica externă a României înregistrează "succesuri" după "succesuri", Băsescu vrea să se ocupe şi de politica externă a Moldovei pe care o vrea neapărat în U.E. Minunat. Chiar şi ruşii se vor bucura de asta. Vor mai câştiga un aliat fidel în comunitatea europeană, plus beneficiile economice aduse de o piaţă europeană (chiar dacă minusculă) aflată sub controlul direct al Moscovei.

Nu prea înţeleg la interesele cui gândeşte preşedintele României. Dar înţeleg cu siguranţă la care interese se gândeşte premierul Putin. Şi o spune răspicat într-un interviu dat canalului de televiziune ARD din Germania. Iată mai jos un extras:

"V. PUTIN: Ce credeţi, cine a început războiul?

T. ROTH: Ultimul atac al Georgiei asupra Tskhinvali a fost motivaţia.

V. PUTIN: Vă mulţumim pentru acest răspuns . Asta este adevărat. Deci, aşa este. Vorbim destul de puţin despre acest subiect. Eu vreau doar sa subliniez ca nu noi am creat această situaţie. Si acum despre credibilitatea Rusiei. Sunt sigur că referindu-ne la credibilitatea oricărei ţari, care poate proteja viaţa şi demnitatea cetăţenilor săi, o ţară care este în măsură să urmărească o politică externă independentă, vom putea observa cum credibilitatea acestei ţări pe termen lung, pe termen mediu chiar, va creste la nivel mondial. În schimb, credibilitatea acelor ţări care au ca regulă de politică externă pentru a servi interesele altor state, ignorand propriile interese naţionale, indiferent de modul cum se explica, va fi refuzată de întreaga lume."

În care din aceste două ipostaze plasează România, declaraţiile preşedintelui Băsescu ?