Vă doresc ca Sărbătorile de iarnă să vă aducă fericire şi armonie în suflet, multă dragoste din partea celor apropiaţi, să vă bucuraţi de clipe de neuitat şi să trăiţi...nu bine, ci frumos !
La mulţi ani luminaţi !
G.I."Petre Andrei – Opere” în editie bilingva si bibliofila
Fundaţia Academică “Petre Andrei” şi Biblioteca Judeţeană “Gh. Asachi” din Iaşi au lansat recent primele cinci volume din seria “Petre Andrei – Opere”. Cele cinci volume bibliofile apărute la Editura Princeps fac parte dintr-un proiect mai amplu (16 volume) ce reuneşte, în ediţie bilingvă – română şi engleză - opera savantului Petre Andrei şi pune în circulaţie, pe această cale, una dintre cele mai remarcabile prezenţe în ştiinţa sociologică din România şi din lume din perioada interbelică. Cele cinci volume care au văzut lumina tiparului sunt îngrijite de către profesorii univ. dr. Cătălin Bordeianu şi Doru Tompea, cei care sunt de altfel şi iniţiatorii acestui proiect. Şi care îşi propun reliefarea dimensiunii reprezentative pentru sistemul sociologic cercetat şi perspectivei metodologico - analitice în decelarea atât a contribuţiilor cât şi a proiectelor reputatului sociolog român Petre Andrei. Potrivit prof. univ. dr. Cătălin Bordeianu: “Importanţa acestui studiu constă nu atât în faptul că ar fi soluţionat o asemenea problematică, destul de vastă şi angajantă, ci mai ales în aceea că a pus şi a explicat o seamă de probleme majore privind valoarea şi cunoaşterea ca obiect de studiu al sociologiei lui Petre Andrei”.Prin amplitudinea acestui proiect (sprijinit şi de Academia Română – care a oferit cel mai mare grant pe anul în curs) autorii contribuie la mai buna înţelegere a concepţiei sociologice a lui Petre Andrei asupra valorii, ca, de altfel, şi asupra teoriei sale axiologice, ce se întemeiază pe corelaţia obiect-subiect, opusă atât subiectivismului cât şi mecanicismului, sociologia valorii căpătând un sens raţional, recunoscând caracterul social al valorilor şi făcând ca interesul pentru gânditorul român Petre Andrei să crească, pentru că, aşa cum spunea acesta: “valorile materiale şi spirituale vor fi durabile numai atunci când activitatea oamenilor va fi călăuzită de gândire şi de cunoştinţă raţionale”.
G. Ioniţă
publicat în Top Business
http://www.topbusiness.ro/romania/news/article/%22Petre+Andrei+%26%238211%3B+Opere%26%238221%3B+%EEn+editie+bilingva+si+bibliofila.html
Rusia şi-a adjudecat titlul de Miss World 2008
În cea mai recentă postare, prietenul Klauss ne anunţă printr-o ştire preluată de pe agenţiile de presă ruse că titlul Miss World 2008 (la care au participat 109 concurente din întreaga lume) a fost câştigat de Ksenia Sukhinova.Ksenia vine din regiunea Tyumen, din nord-vestul Siberiei, urmează o specializare în tainele Administraţiei publice, îi place să facă sport sau să citească din clasicii ruşi. Motto-ul său este: "Respectă-i pe oamenii din jurul tău, şi ei la rândul lor te vor respecta pe tine".
Sunt sigură că majoritatea cititorilor ştiu că dincolo de frumuseţea concurentelor (fata e frumoasă, nimic de zis), în decizia finala a juriului intră si alte criterii, cum ar fi cele economice sau chiar politice. Ca urmare a lobby-lui de culise, inclusiv la nivel politic, Rusia a obtinut organizarea Olimpiadei de la Sochi, a câştigat Eurovision-ul...Pe cand o romancuta Miss World ? se întreabă Herr Klauss... Pai sa ne amintim ca au mai fost romance în primele zece frumoase ale lumii...numai ca la noi încă n-a priceput nimeni ca e şi acesta un mod eficient de a promova imaginea unei ţări. Rusii se pare ca au inteles că pentru a cosmetiza imaginea şifonată a ţării şi a o face mai prietenoasă şi atrăgătoare la "export" trebuie să pluseze şi la alte capitole decât cel al vânzărilor de materii prime şi combustibili. Şi se pare că le şi reuşeşte...
Pentru că tot veni vorba, va fi interesant de văzut care din ţările prietene Rusiei va câştigat anul acesta Eurovisionul de la Moscova...
Se va reforma Biserica Rusă după moartea Patriarhului Aleksei al II-lea ?
Timp de aproape două decenii, figura Patriarhului Aleksei al II-lea a fost parte intrinsecă din ceea ce îndeobşte numim Rusia de după destrămarea Uniunii Sovietice. A fost stâlp de susţinere pentru revigorarea Bisericii Ruse, o prezenţă dinamică în viaţa socială, culturală şi chiar politică a Rusiei, o imagine atât de pregnantă a Bisericii pe care o păstorea de parcă timpul înainte şi după Prea Fericirea Sa era greu de conceput. Poate tocmai de aceea, ştirea morţii sale a părut la prima citire (şi nu doar mie) uşor neverosimilă.
Cu puţin timp în urmă, fusese în Germania într-o acţiune de misionariat. Mai mult chiar ieri participase la oficierea Slujbei Sfintei Liturghii alături de Părintele mitropolit Nicolae din Mitropolia Mesoghiei (Grecia), aflat în vizită la Moscova. Astfel că anunţul privind adormirea sa întru Domnul a iniţiat un şir întreg de speculaţii în presă (despre un posibil accident rutier sau despre o mai veche maladie cardiacă). Cum la fel de repede au reapărut pe diverse site-uri diverse acuzaţii sau insinuări controversate care au planat de-a lungul timpului asupra Patriarhului Aleksei al II-lea. Şi demonstrând încă o dată că am devenit lipsiţi de cel mai elementar şi tradiţional bun simţ care ne spune că "despre morţi, numai de bine".
Poate că mai importante decât detaliile privind moartea sa sunt în acest moment urmările ce decurg de aici. Patriarhul Aleksei a fost un conservator, un susţinător aprig al dogmaticii de sorginte veche a Bisericii. Într-o vreme în care toate religiile şi instituţiile aferente din întreaga lume şi-au îmbunătăţit simţitor relaţiile cu Vaticanul (mai ales în timpul Papei Ioan Paul al II-lea), Biserica Rusă a continuat sub oblăduirea sa o oarecare neutralitate i-am putea spune, ba chiar un vârtej de îngheţ atunci când Patriarhul Aleksei a acuzat Biserica Catolică de prozelitism pe teritoriul Rusiei. Nici relaţiile cu Biserica Ortodoxă Română nu au fost tocmai fericite. Patriarhul Rusiei, Aleksei al II-lea, a calificat actiunile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la Mitropolia Basarabiei drept „anticanonice“, „imixtiuni pe teritoriul unei biserici ortodoxe autocefale“, după cum se arata la vremea respectivă într-un comunicat al preşedinţiei Republicii Moldova. De altfel se ştie că Patriarhul BOR, Prea Fericitul Daniel nu s-a aflat niciodată în graţiile Patriarhului de la Moscova, probabil datorită viziunii sale privind reformarea şi modernizarea bisericii în concordanţă cu cerinţele noului mileniu.
Ce se va schimba odată cu venirea unui nou Patriarh la Moscova în relaţiile cu Bisericile surori ? Mai mult, după cum bine se ştie Biserica Rusă are partea sa privind susţinerea politicii Kremlinului (să ne amintim că regretatul Patriarh Aleksei al II-lea, prieten aş lui Vladimir Putin, a declarat la întronarea preşedintelui Medvedev că tandemul Putin-Medvedev sunt o binecuvântare pentru Rusia) atât în vastele teritorii ale Federaţiei Ruse cât şi în străinătate.
Se va schimba ceva în optica Bisericii Ruse privind politicile sale chiar la ea acasă ? Patriarhul Aleksei al II-lea a readus biserica alături de conducerea ţării după 70 de ani de ateism, a vegheat la conservarea ei ca entitate. Dar chiar dacă numărul bisericilor a crescut simţitor în Federaţia Rusă, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu numărul enoriaşilor, semn că politicile sale conservatoare nu prea au fost pe placul ruşilor de rând.
Despre candidaţii favoriţi la funcţia de Patriarh al Rusiei, respectiv mitropolitul Kiril, "ministru de externe" al Patriarhiei, şi Klement, mitropolitul de Kaluga şi Borovsk, se ştiu deocamdată destul de puţine. În plus, Sinodul Bisericii Ruse are la dispoziţie 6 luni pentru a alege un nou Patriarh.
Cu puţin timp în urmă, fusese în Germania într-o acţiune de misionariat. Mai mult chiar ieri participase la oficierea Slujbei Sfintei Liturghii alături de Părintele mitropolit Nicolae din Mitropolia Mesoghiei (Grecia), aflat în vizită la Moscova. Astfel că anunţul privind adormirea sa întru Domnul a iniţiat un şir întreg de speculaţii în presă (despre un posibil accident rutier sau despre o mai veche maladie cardiacă). Cum la fel de repede au reapărut pe diverse site-uri diverse acuzaţii sau insinuări controversate care au planat de-a lungul timpului asupra Patriarhului Aleksei al II-lea. Şi demonstrând încă o dată că am devenit lipsiţi de cel mai elementar şi tradiţional bun simţ care ne spune că "despre morţi, numai de bine".
Poate că mai importante decât detaliile privind moartea sa sunt în acest moment urmările ce decurg de aici. Patriarhul Aleksei a fost un conservator, un susţinător aprig al dogmaticii de sorginte veche a Bisericii. Într-o vreme în care toate religiile şi instituţiile aferente din întreaga lume şi-au îmbunătăţit simţitor relaţiile cu Vaticanul (mai ales în timpul Papei Ioan Paul al II-lea), Biserica Rusă a continuat sub oblăduirea sa o oarecare neutralitate i-am putea spune, ba chiar un vârtej de îngheţ atunci când Patriarhul Aleksei a acuzat Biserica Catolică de prozelitism pe teritoriul Rusiei. Nici relaţiile cu Biserica Ortodoxă Română nu au fost tocmai fericite. Patriarhul Rusiei, Aleksei al II-lea, a calificat actiunile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la Mitropolia Basarabiei drept „anticanonice“, „imixtiuni pe teritoriul unei biserici ortodoxe autocefale“, după cum se arata la vremea respectivă într-un comunicat al preşedinţiei Republicii Moldova. De altfel se ştie că Patriarhul BOR, Prea Fericitul Daniel nu s-a aflat niciodată în graţiile Patriarhului de la Moscova, probabil datorită viziunii sale privind reformarea şi modernizarea bisericii în concordanţă cu cerinţele noului mileniu.
Ce se va schimba odată cu venirea unui nou Patriarh la Moscova în relaţiile cu Bisericile surori ? Mai mult, după cum bine se ştie Biserica Rusă are partea sa privind susţinerea politicii Kremlinului (să ne amintim că regretatul Patriarh Aleksei al II-lea, prieten aş lui Vladimir Putin, a declarat la întronarea preşedintelui Medvedev că tandemul Putin-Medvedev sunt o binecuvântare pentru Rusia) atât în vastele teritorii ale Federaţiei Ruse cât şi în străinătate.
Se va schimba ceva în optica Bisericii Ruse privind politicile sale chiar la ea acasă ? Patriarhul Aleksei al II-lea a readus biserica alături de conducerea ţării după 70 de ani de ateism, a vegheat la conservarea ei ca entitate. Dar chiar dacă numărul bisericilor a crescut simţitor în Federaţia Rusă, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu numărul enoriaşilor, semn că politicile sale conservatoare nu prea au fost pe placul ruşilor de rând.
Despre candidaţii favoriţi la funcţia de Patriarh al Rusiei, respectiv mitropolitul Kiril, "ministru de externe" al Patriarhiei, şi Klement, mitropolitul de Kaluga şi Borovsk, se ştiu deocamdată destul de puţine. În plus, Sinodul Bisericii Ruse are la dispoziţie 6 luni pentru a alege un nou Patriarh.
A murit Patriarhul Rusiei
Biserica Rusă în doliuPatriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Aleksei al II-lea, s-a stins din viaţă vineri, a anunţat Patriarhia Moscovei. "Sfântul Patriarh a murit la locuinta sa din Peredelkino, din apropiere de Moscova, vineri dimineata", a informat şeful biroului de presă, Vladimir Viguilianski.
Adiere de dezgheţ în Consiliul NATO - Rusia
Reuniunea miniştrilor de externe a ţărilor NATO care a avut loc ieri şi astăzi la Bruxelles a avut ca puncte principale pe agenda lucrărilor: adoptarea unui punct de vedere comun privind acordarea sau nu a MAP celor doua candidate la aderare - Georgia şi Ucraina, precum şi reluarea relaţiilor cu Moscova, îngheţate în urma conflictului din Georgia.
(Reamintim că în cadrul Summit-ului de la Bucureşti din aprilie, liderii celor 26 de ţări membre au respins acordarea MAP pentru cele două foste republici sovietice, considerată prematură de Germania, Franţa şi alte şase ţări. Motivul principal invocat atunci (în mod corect) a fost că Georgia şi Ucraina sunt încă departe de a îndeplini criteriile democratice şi militare pentru a adera. Neoficial, dar uşor previzibil, aceste ţări nu voiau să accentueze iritarea Rusiei, ostilă extinderii NATO până la frontierele sale. NATO a decis în aprilie să reexamineze problema MAP la reuniunea miniştrilor săi de externe din decembrie. Între timp a avut loc conflictul din Georgia care a amplificat retincenţele privind aderarea celor două ţări ex-sovietice.)
Deciziile acestei reuniuni au fost oarecum prefigurate de declaraţiile secretarului de stat Condolezza Rice, care la finele săptămânii trecute atrăgea atenţia asupra activităţilor militare ale Rusiei, dar a spus că nu se opune reluării discuţiilor şi programelor din Consiliul NATO-Rusia, după cum relatează Reuters. De asemenea, Rice a admis că SUA îşi va respecta promisiunea de susţinere a Georgiei şi Ucrainei pentru aderare la un moment dat, fără însă a oferi un indiciu temporal.
Alianţa este gata de a relua şedinţele Consiliului NATO-Rusia în mod informal
După cele două zile ale reuniunii de la Bruxelles, NATO prin voce lui Jaap de Hoop Scheffer a anunţat că vrea să deblocheze relaţiile cu Rusia, şi să le aprofundeze pe cele cu Georgia şi Ucraina. De asemenea, potrivit Novosti.ru, şeful Alianţei Nord-Atlantice a recunoscut că Rusia este un «jucător-cheie pe plan mondial», prin urmare, de unde şi necesitatea de a interacţiona cu acesta, în multe domenii în care interesele coincid, în special cu privire la Afganistan. Acest aspect a fost considerat de Dmitri Rogozin, ambasadorul Rusiei la NATO ca o victorie; drept pentru care Rogozin, recunoscut pentru comentariile sale belicoase, nu s-a sfiit să o atace din nou pe Condolezza Rice, susţinând că toate maşinaţiunile acesteia şi ale susţinătorilor săi de la Universitatea Standfort au fost fără succes, şi lăudând "pragmatismul" miniştrilor de externe ai NATO pe care îl percepe ca un semn că Europa începe să aibă propria sa identitate politică.
"Să-i lăsăm să ne cunoaştem mai bine" - (dacă ar fi să parafrazăm un cunoscut clip publicitar) - asta a fost soluţia de compromis în privinţa aderării Georgiei şi Ucrainei la NATO. Dar despre asta ceva mai târziu.
Focus - contractul prenupţial la mariajul cu PNL
Agonie şi extaz...în variantă anemică
Ceva mai devreme Dan Gheorghe spunea în comment-ul său că frumuseţea de circ abia începe...nu ştiu dacă vorbim de o uriaşă manipulare sau de o lipsă îngrozitoare de profesionalism a institutelor de sondare a opiniei publice, cert este că rezultatele prefigurate de exit-poll-uri nu prea au nici o legătură cu primele rezultatele parţiale, care dădeau câştigător PD-L-ul - ce-i drept, cu mai puţin de un procent (?!) peste PDS-PC, dar cu vreo patru procente peste ce ne spuneau sondajele la ieşirea de la urne. Pentru ca ulterior să constatăm că aproape avem o remiză clară: PSD-PC 33,99 şi PD-L 33,79.
Mai mult, reacţia anemică a partidelor supuse agoniei şi extazului - PDS şi PD-L - la schimbarea de scor arată că sunt mult mai preocupate de formularea "cererii în căsătorie" a PNL-ului, dar mai ales de prevederile "contractului prenupţial".
Am constatat că deja se vorbeşte (au spus-o chiar Iliescu şi Năstase) despre faptul că "se poate ca institutele de sondare (INSOMAR şi CCSB) să nu fi reuşit să se adapteze la condiţiile impuse de uninominal". Păi, cum aşa ? Despre ce vorbim aici ? Avem de-a face cu nişte instituţii serioase a căror previziuni se bazează pe reguli şi principii ştiinţifice (sociologia şi matematica fac casă bună mai mult decât s-ar crede la prima vedere) sau cu nişte rezultate bazate pe o eşantionare şi chestionare după ureche ? În mod normal, într-o ţară normală, astfel de instituţii ar trebui să-şi ceară scuze şi să lase locul altora mai performanţi...sau să ne spună că sondajele lor au fost corecte, dar că electoratul PD-L a votat masiv pe ultima sută de ...minute !
După cum spuneam şi în postarea anterioară, avem de a face cu alegeri fără nici o miză pentru românul de rând. N-a câştigat nimeni, indiferent că vorbim de partide sau electori. În fapt, indiferent cine (PDS sau PD-L) va face majoritatea prin alianţă cu logodnica de serviciu (PNL), lucrurile nu se vor schimba. Astfel de coabitări (mai ales cu un Traian Băsescu obişnuit să conducă prin intermediul crizelor reale sau construite) se preconizează a fi sortite eşecului.
Ceva mai devreme Dan Gheorghe spunea în comment-ul său că frumuseţea de circ abia începe...nu ştiu dacă vorbim de o uriaşă manipulare sau de o lipsă îngrozitoare de profesionalism a institutelor de sondare a opiniei publice, cert este că rezultatele prefigurate de exit-poll-uri nu prea au nici o legătură cu primele rezultatele parţiale, care dădeau câştigător PD-L-ul - ce-i drept, cu mai puţin de un procent (?!) peste PDS-PC, dar cu vreo patru procente peste ce ne spuneau sondajele la ieşirea de la urne. Pentru ca ulterior să constatăm că aproape avem o remiză clară: PSD-PC 33,99 şi PD-L 33,79.
Mai mult, reacţia anemică a partidelor supuse agoniei şi extazului - PDS şi PD-L - la schimbarea de scor arată că sunt mult mai preocupate de formularea "cererii în căsătorie" a PNL-ului, dar mai ales de prevederile "contractului prenupţial".
Am constatat că deja se vorbeşte (au spus-o chiar Iliescu şi Năstase) despre faptul că "se poate ca institutele de sondare (INSOMAR şi CCSB) să nu fi reuşit să se adapteze la condiţiile impuse de uninominal". Păi, cum aşa ? Despre ce vorbim aici ? Avem de-a face cu nişte instituţii serioase a căror previziuni se bazează pe reguli şi principii ştiinţifice (sociologia şi matematica fac casă bună mai mult decât s-ar crede la prima vedere) sau cu nişte rezultate bazate pe o eşantionare şi chestionare după ureche ? În mod normal, într-o ţară normală, astfel de instituţii ar trebui să-şi ceară scuze şi să lase locul altora mai performanţi...sau să ne spună că sondajele lor au fost corecte, dar că electoratul PD-L a votat masiv pe ultima sută de ...minute !
După cum spuneam şi în postarea anterioară, avem de a face cu alegeri fără nici o miză pentru românul de rând. N-a câştigat nimeni, indiferent că vorbim de partide sau electori. În fapt, indiferent cine (PDS sau PD-L) va face majoritatea prin alianţă cu logodnica de serviciu (PNL), lucrurile nu se vor schimba. Astfel de coabitări (mai ales cu un Traian Băsescu obişnuit să conducă prin intermediul crizelor reale sau construite) se preconizează a fi sortite eşecului.
Alegeri parlamentare 2008 – un joc fără miză pentru electori
Exit-Poll CCSB:
PSD – PC 36 %
PD – L 30,9 %
PNL 20,2 %
UDMR 7,3 %
După o campanie haotică, lipsită uneori de un minim bun simţ (care a reuşit cu brio performanţa de a demobiliza şi mai mult electoratul şi de a ridica la un nivel de top lehamitea românilor faţă de clasa politică în întregul ei), şi cu un mix de candidaţi cu iz de bazar, semn că alegerile parlamentare au prins partidele nepregătite pentru noul standard impus de uninominal, iată că trecu şi ziua datului cu ştampila. După acest haloimis de campanie pe care m-am ferit cu insistenţă să o comentez pentru a nu insulta (iertată-mi fie lipsa de modestie) bruma de inteligenţă cu care m-au dăruit părinţii mei, rezultatul alegerilor (cu o participare la vot sub 50% - mai exact puţin peste 40 %) a arătat clar că românii nu mai cred în promisa reformare a clasei politice.
Semn că România e departe de a avea o clasă politică matură şi responsabilă, a fost şi atitudinea principallilor lideri ai partidelor după aflarea exit – poll-urilor, o atitudine de victorie (mai exact, de pierdere prost fardată, de învinşi cu tupeul de a explica cum că de fapt sunt câştigători).
Dacă a fost ceva de câştigat colateral, cu siguranţă aceasta este nereuşita preşedintelui Băsescu de a impune PD-L în preferinţele alegătorilor şi de a guverna România prin intermediul unui partid prezidenţial - după un model binecunoscut şi implementat în unele ţări post-sovietice. Partid care ar fi trebuit să-i netezească drumul spre al doilea mandat la alegerile prezidenţiale de anul viitor; posibilitatea ca Traian Băsescu să înregistreze un eşec răsunător în cursa prezidenţială este din ce în ce mai previzibil, după cum arată actuala configuraţie a scenei politice româneşti. În prezent, preşedintele Băsescu are de făcut o alegere: fie ignoră votul popular şi îşi duce partidul la guvernare (într-o alianţă cu PNL şi, posibil, UDMR), mutare care va mulţumi cercul de interese afiliat PD-L, dar îi va aduce şi mai multă antipatie din partea electoratului; fie acceptă un guvern PSD pe care să-l atace constant (la fel cum a procedat cu guvernul PNL), mai ales în condiţiile unei crize economice din ce în ce mai acute, în speranţa că va reuşi să recupereze din popularitatea pierdută.
Cert este că electoratul român şi-a însuşit doar prima parte a sloganului electoral : „Ei cu ei, noi cu voi”. Românii au înţeles că lupta în aceste alegeri era a politicienilor, ei cu ei şi între ei, şi că aceasta nu avea nici o legătură, dincolo de promisiunile populiste, cu problemele reale ale României. Iar vârsta de majorat a democraţiei din România, clamată (inexact - sau după modelul altor comunităţi) de preşedintele Băsescu, nu poate fi transferată şi clasei politice.
PSD – PC 36 %
PD – L 30,9 %
PNL 20,2 %
UDMR 7,3 %
După o campanie haotică, lipsită uneori de un minim bun simţ (care a reuşit cu brio performanţa de a demobiliza şi mai mult electoratul şi de a ridica la un nivel de top lehamitea românilor faţă de clasa politică în întregul ei), şi cu un mix de candidaţi cu iz de bazar, semn că alegerile parlamentare au prins partidele nepregătite pentru noul standard impus de uninominal, iată că trecu şi ziua datului cu ştampila. După acest haloimis de campanie pe care m-am ferit cu insistenţă să o comentez pentru a nu insulta (iertată-mi fie lipsa de modestie) bruma de inteligenţă cu care m-au dăruit părinţii mei, rezultatul alegerilor (cu o participare la vot sub 50% - mai exact puţin peste 40 %) a arătat clar că românii nu mai cred în promisa reformare a clasei politice.
Semn că România e departe de a avea o clasă politică matură şi responsabilă, a fost şi atitudinea principallilor lideri ai partidelor după aflarea exit – poll-urilor, o atitudine de victorie (mai exact, de pierdere prost fardată, de învinşi cu tupeul de a explica cum că de fapt sunt câştigători).
Dacă a fost ceva de câştigat colateral, cu siguranţă aceasta este nereuşita preşedintelui Băsescu de a impune PD-L în preferinţele alegătorilor şi de a guverna România prin intermediul unui partid prezidenţial - după un model binecunoscut şi implementat în unele ţări post-sovietice. Partid care ar fi trebuit să-i netezească drumul spre al doilea mandat la alegerile prezidenţiale de anul viitor; posibilitatea ca Traian Băsescu să înregistreze un eşec răsunător în cursa prezidenţială este din ce în ce mai previzibil, după cum arată actuala configuraţie a scenei politice româneşti. În prezent, preşedintele Băsescu are de făcut o alegere: fie ignoră votul popular şi îşi duce partidul la guvernare (într-o alianţă cu PNL şi, posibil, UDMR), mutare care va mulţumi cercul de interese afiliat PD-L, dar îi va aduce şi mai multă antipatie din partea electoratului; fie acceptă un guvern PSD pe care să-l atace constant (la fel cum a procedat cu guvernul PNL), mai ales în condiţiile unei crize economice din ce în ce mai acute, în speranţa că va reuşi să recupereze din popularitatea pierdută.
Cert este că electoratul român şi-a însuşit doar prima parte a sloganului electoral : „Ei cu ei, noi cu voi”. Românii au înţeles că lupta în aceste alegeri era a politicienilor, ei cu ei şi între ei, şi că aceasta nu avea nici o legătură, dincolo de promisiunile populiste, cu problemele reale ale României. Iar vârsta de majorat a democraţiei din România, clamată (inexact - sau după modelul altor comunităţi) de preşedintele Băsescu, nu poate fi transferată şi clasei politice.
P.S. Vadim contestă rezultatul sondajelor (inutil, cred). Personal, aş remarca faptul că preşedintele Băsescu va trebui să aibă mare grijă cum îşi va construi pe viitor speech-urile. Şi atacurile. Ieşirea lui Vadim de pe scena politică e un semn că electoratul nu mai înghite nici discursurile agresiv - naţionaliste. Şi nici atacarea fără logică a adversarilor politici.
