La Conferinţa de la Bucureşti, eveniment desfăşurat în timpul Summit-ului NATO, aţi declarat că “relaţia dintre România şi Rusia este una normală”. Cum vă explicaţi, în acest caz, faptul că România plăteşte cel mai ridicat preţ dintre toate ţările europene pentru gazul natural importat din Rusia ( 420$, prognozat să crească la 470$)?
Cred că este puţin forţat să judecăm nivelul şi calitatea relaţiilor dintre Rusia şi celelalte ţări, inclusiv România, în funcţie de preţul gazului din contractele bilaterale. Evident, preţul trebuie să se bazeze pe o formulă clară şi transparentă care ia în considerare starea pieţei în momentul respectiv şi costurile de furnizare. Asta e tot! Dar faptul că aţi pus această întrebare ajută la limpezirea acestui aspect – oamenii cred că Rusia uzează discriminatoriu de preţul gazului , în funcţie de ţări «bune» şi «rele» – cred că aceasta e o practică greşită şi care trebuie realmente stopată.
În aceeaşi sferă de discuţie, preşedintele Traian Băsescu a declarat recent că, potrivit discuţiilor avute cu preşedintele – actual premier – Vladimir Putin, “nivelul mare al preţului la gaz se datorează intermediarilor” şi că va încerca în tandem cu Moscova o soluţie prin care să fie excluşi intermediarii. Cum comentaţi acest aspect (luând în considerare că aceşti intermediari – vă amintiţi, bineînţeles – sunt companii deţinute de oameni apropiaţi Kremlinului, unele chiar cu acţiuni deţinute la Gazprom)?
Din păcate, întreaga modalitate de comercializare a gazului în Rusia este în mare parte non-transparentă şi dubioasă. Nimeni nu analizează raţionamentul politicilor Gazprom. Sub actualul regim politic, Gazprom nu este subordonat guvernului rus şi poporului rus ca acţionar majoritar. Trebuie să schimbăm aceasta o dată cu schimbarea cursului politic al ţării. Dar mai exista o faţă a problemei. Dacă Gazprom impune clienţilor săi orice fel de condiţii restrictive şi dubioase, prin creşterea preţului, acest lucru ar trebui declarat în mod oficial şi făcut public – altfel cei afectaţi de nivelul preţurilor nu au nici un motiv să se plângă. Sper că demersul preşedintelui Băsescu va avea efectul scontat.
Este Nabucco un proiect viabil şi profitabil? Are Europa nevoie de el? (alături de Nord şi Sud Stream)? Vă rog să discutăm puţin pe subiect.
Nu sunt un mare expert în petrol şi gaz, şi nici nu deţin informaţii pentru o discuţie serioasă privind aspectele particulare ale acestui proiect. Mi-e teamă însă că destule investiţii redundante sunt luate în considerare sau deja executate din cauza neîncrederii reciproce dintre ţări – cum ar fi conductele competitive şi incompatibile. Din păcate, o mare parte de vină aparţine Rusiei, care nu întotdeauna este un partener constructiv. Dialogul energetic Rusia-UE iniţiat de guvernul condus de mine şi Uniunea Europeană este acum dat uitării şi părţile, în loc să abordeze un comportament productiv care să mizeze pe soluţii câştigătoare, iniţiază strategii de “joc câştigător la zero”. Cred că pe termen lung astfel de iniţiative sunt total neproductive.
Conform analiştilor politici, tandemul Medvedev-Putin este, cel puţin pentru moment, cu adevărat puternic, scena politică a Moscovei e stabilă şi fără mari surprize pentru următoarea perioadă. Care sunt şansele pentru opoziţie în contextul politic actual al Rusiei (când Duma de Stat este constituită majoritar din formaţiuni pro-Kremlin, opoziţia este redusă agresiv la tăcere şi partidele oficiale trebuie să îşi confirme în permanenţă “loialitatea” faţă de Kremlin)?
După cum corect aţi menţionat, în situaţia actuală nu există activitate pe plan politic care să nu fie aprobată sau sancţionată, după caz, direct de la Kremlin. Duma este domesticită, guvernatorii numiţi nu reprezintă o forţă politică, justiţia este aservită, mass-media se află sub continuă presiune. Mai mult, alegerile electorale ca instituţie au fost distruse şi ţara este condusă de o Dumă şi un preşedinte nelegitimi. În acelaşi timp, există destule semne ale unei apropiate crize – inflaţie accelerată, corupţie la toate nivelurile, infrastructură depăşită şi sectorul social precar. Noile autorităţi vor trebui să găsească soluţii pentru toate aceste probleme în acelaşi timp. Cred că se arată puţine şanse de schimbare reală în bine. Astfel că noi cei din opoziţie am stabilit un larg set de cerinţe pentru noile autorităţi, ca un fel de precontract de colaborare. Cerem reinstaurarea drepturilor civile şi politice ale populaţiei, anularea recentelor amendamente la sistemul electoral, revocarea verdictelor justiţiare influenţate politic şi renunţarea la cenzura asupra mass-media. În noua ordine politică ar trebui să fie demarate alegerile anticipate pentru constituirea unei legislaturi legitime. Vom vedea în ce măsură se va ţine cont de aceste cereri, şi în funcţie de asta vom decide strategiile ulterioare.
De ce colegii dumneavoastră din opoziţie, cu puţine excepţii, nu au luat atitudine când serviciul de registratură şi cel judiciar au respins înregistrarea partidului dumneavoastră (PDU) sau când aţi fost exclus din cursa pentru alegerile prezidenţiale?
Aceasta reflectă tocmai faptul că oamenii nu mai cred că se poate face ceva în actualul climat politic. Majoritatea preferă să aştepte şi să privească, mai degrabă, decât să lupte împotriva politicilor anti-democratice din ce în ce mai prezente în Rusia. Dacă tolerăm asemenea tendinţe negative, s-ar putea ca în curând să fie mult prea târziu să protestăm – totul va fi deja implementat, iar schimbările nu vor mai fi posibile.
Aţi menţionat că Rusia traversează o perioadă de autoizolare ca urmare a derapajelor de la valorile democraţiei. Credeţi că slaba reprezentare a opoziţiei ruseşti a făcut ceva să schimbe această stare de «izolare»?
De fapt, Uniunea Populară Democratică (PDU) a stabilit legături apropiate cu partidele şi alianţele politice internaţionale – atât la nivel european, cât şi mondial. De exemplu, cooperăm activ cu Partidul Liberalilor europeni, Democat şi al Reformei (ELDR).Una din sarcinile noastre actuale este aceea de a le explica prioritar prietenilor şi colegilor noştri din afară că poporul Rusiei şi autorităţile ruseşti sunt două aspecte diferite, că ţara şi oamenii n-ar trebui să se simtă izolaţi, să sufere din cauza oscilaţiilor politice ale autorităţilor. Pentru a evita aceasta, Vestul ar trebui să continue politica de angajare – cu tinerii, ONG-urile, mediul de afaceri, cercetătorii, activiştii politici. Cu cât ruşii văd cum funcţionează o democraţie şi cum sunt trataţi cetăţenii din Vest de către statele lor, cu atât mai repede vor cere şi ei acelaşi lucru la ei acasă. Susţinem cu toate forţele o astfel de luptă împotriva «izolării» Rusiei.
Sunteţi, cu siguranţă, liderul opoziţiei din Rusia. Credeţi însă că sunteţi şi persoana providenţială care va aduce opoziţia în prim-plan la viitoarele alegeri? Cum veţi trece peste “micile orgolii“ care macină atât de necesara unitate de forţă a opoziţiei?
În ciuda multor eşecuri şi ratări în organizarea coaliţiei, rămân un optimist. Cred cu putere că vom trece peste neîncrederea reciprocă şi vom construi o coaliţie cu un puternic program democratic şi orientat spre dezvoltarea pieţei. După 4 ani de neglijare totală a oricăror reforme din toate sferele vieţii din Rusia, va fi nevoie disperată de modernizare şi, cu cât mai repede va fi evident acest lucru pentru majoritatea populaţiei, cu atât mai bine. Prima mişcare în această direcţie ar trebui făcută de autorităţi – acestea ar trebui să reinstaureze procesul democratic şi principalele drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor pentru exprimarea liberei opinii. Aşteptăm un nou tip de atitudine din partea autorităţilor, dar şi din partea colegilor din opoziţie.
Gabriela IONIŢĂ
