din Manhattan (New York) şi l-au transformat într-o tabără revoluţionară. Sau un campus unde sute de tineri cântă şi strigă sloganuri împotriva bancherilor şi a dominaţiei corporative. Ocazional, protestatarii mai 'vehemenţi' îşi scot hainele de pe ei, ceea ce inevitabil atrage mereu camerele de ştiri. Tratată iniţial ca o glumă, ignorată chiar și de presa americană, totuşi după o lună de proteste mişcarea pare să câştige tot mai mulţi aderenţi, mai ales după intervenţia brutală a forţelor de ordine la marşul de pe podul Brooklyn de la începutul acestei luni. Iar odată cu creşterea popularităţii protestatarilor s-au înmulţit şi semnele de întrebare privind rostul şi obiectivele mişcării. Cine sunt protestatarii ?
Protestul a fost iniţial demarat de către o grupare de activişti canadieni - Adbusters, binecunoscuţi pentru opiniile anticonsumeriste; aceştia susţin că s-au inspirat de la mişcarea Primăvară arabă (când protestele din Piaţa Tahrir din Cairo au generat revoluţia egipteană şi s-au extins în mai multe ţări din lumea arabă). Adbusters au propus un marş paşnic la Mecca finanţei mondiale, protestul fiind aprobat de primarul New York’ului Michael Bloomberg, care declara la momentul respectiv că “dacă oamenii vor să protesteze, e dreptul lor să o facă” şi că nu are motive de a refuza aprobarea marşului. Ulterior, “Ocupaţi Wall Street” a început să se autocaracterizeze ca fiind «mişcarea de rezistenţă a tuturor oamenilor (indiferent de culoare, sex şi convingeri politice) care se simt agresaţi de lăcomia bancherilor şi nedreptatea socială. Singurul lucru pe care noi toţi îl avem în comun este că suntem cei 99% care nu vom mai tolera corupţia şi lăcomia acelui 1%. Suntem mulţi şi vom folosi tactica revoluţionară a Primăverii arabe în vederea atingerii scopurilor noastre, dar milităm pentru utilizarea nonviolentei pentru a maximiza siguranţa tuturor participanţilor». Activiştii grupului Anonymous şi-au încurajat de asemenea susţinătorii să ia parte la proteste. Ce-i drept, protestatarii seamănă un pic cu cei din Piaţa Tahrir din Cairo, doar că în jur nu se aude vâjâit de gloanţe ci sunet de chitară şi mişcarea nu doreşte să detroneze pe nici un dictator. Dar există aceeaşi cohortă de oameni tineri energici, entuziaşti, şi aceeaşi utilizare excesivă de Twitter si alte reţele media sociale pentru a recruta mai mulţi participanţi. Cei mai mulţi reclamă un sentiment similar de frustrare tinerească şi revoltă faţă de un sistem politic şi economic pe care protestatarii îl percep ca fiind rău, corupt, în dezacord cu propriile lor aspiraţii.
Cine sunt liderii ?
După cum chiar organizatorii precizează pe site-ul propriu, “Liderii acestei mişcări sunt oamenii obişnuiţi care participă la această Mişcare de protest. Noi nu impunem ierarhii verticale, ci dorim să facilităm organizarea şi exprimarea deschisă, participativă, în plan orizontal a tuturor membrilor. Facem un apel către toţi cetăţenii New York-ului să ni se alăture, şi spunem bun venit tuturor oamenilor care indifferent de culoare, sex, religie sau simpatii politice sunt doritori de a participa la adunările noastre de zi cu zi”. Asta îmi aminteşte de o întâmplare veche, petrecută la începuturile carierei mele de jurnalist. E drept, şi experienţa românilor pentru proteste în vremuri democratice era la început. Documentându-mă pentru un material ce viza o grevă studenţească, am dorit să vorbesc cu liderul protestatarilor. După ce am înfruntat o duzină de priviri nedumerite, am reuşit să-l găsesc. Aveam două întrebări: scopul şi durata protestului. Liderul nu a prea înţeles ce voiam. Atunci l-am intrebat dacă există un alt lider. - “Noi toţi” mi-a spus victorios. - “Dar tu pari să fii un fel de lider…Cum ai fost ales ?” – “Ne-am autoselectat. Cine vorbeşte mai tare şi are curaj” – “Adică tupeu ?” –“Cam aşa” a admis complice interlocutorul meu. Cam aşa stau lucrurile şi cu liderii protestatarilor de pe Wall Street. Iar prezenţa unor lideri de opinie gen Michael Moore e una doar conjuncturală şi sincer, înclin să cred că nu şi benefică.
Ce vor ei ?
Ei vor să protesteze. Cam acesta ar fi răspunsul care îţi vine prima dată în minte. Sunt nemulţumiţi de actuala criză economică, şi consideră că bancherii sunt principalii vinovaţi. Sigur, bancherii existau şi înainte de criză. Eu nu împărtăşesc sentimentele 
antimarket ale multora dintre protestatarii de pe Wall Street. Băncile sunt instituţii necesare şi utile atunci când funcţionează în mod corespunzător, asigură capital pentru investitori şi contribuie la creşterea nivelul de trai. Dar este, de asemenea, adevărat că nu agreez principiul pe care acestea s-au bazat tot mai mult, până când lucrurile au luat-o razna: socializarea riscului şi privatizarea profitului.
Ei mai vor la mijlocul lunii octombrie o revoluţie mondială, apel împănat cu diverse lozinci şi elemente simbolice a căror reuniune poate fi atractivă pentru tinerii doritori de puţină anarhie, dar care nu are şi o finalitate clară. Paradoxal și oarecum straniu, deși sunt ineficient organizați în a spune ce doresc cu exactitate, după cum remarca un jurnalist de la Fox News, tabăra protestatarilor este extrem de bine organizată logistic și administrativ, cu spații delimitate pentru masă, locuri pentru copii, spații de dezbatere publică, pentru relatii cu mass media. După săptămâni de presiuni media, un grup de protestatari au dat publicităţii o listă de 13 revendicări care au stârnit zâmbete consternate din partea specialiştilor în finanţe şi economie. Din punct de vedere al analiştilor economici, cererile sunt pe cât de fascinante pe atât și demobilizatoare. Fascinante, pentru că oamenii care nu au studiat economia cred unele lucruri cu adevărat ciudate despre cum îşi închipuie ei că funcţionează sistemul financiar; demobilizatoare, deoarece multe dintre aceste politici ar afecta de fapt mulţi oameni în loc să ajute. Intenţiile bune nu dau întotdeauna rezultatele scontate. Nu mai vorbesc de cereri gen: Deschiderea tuturor graniţelor. Oricine să călătorească, lucreze, trăiască oriunde doreşte ! care ar crea reale frisoane de spaimă în spatele uşilor cancelariilor occidentale. Dar probabil şi o grimasă de aprobare privind scoaterea în afara legii a agenţiilor de evaluare financiară care le dau cumplite dureri de cap în aceeaşi măsură şi finanţiştilor şi liderilor politici. Apoi, declaraţiile de susţinere a politicilor lui Barack Obama (care l-a rândul său a admis că protestatarii sunt îndreptăţiţi să fie nemulţumiţi ) a ridicat alte noi semne de întrebare privitor la ce vor ei de fapt. Să fie PR electoral ? Sau, dacă ne gândim la declaraţiile senatorului McCain care a sugerat recent că Primăvara Arabă ar trebui să fie un semnal pentru toate regimurile nedemocratice de la Teheran la Moscova, o încercare de export a revoluţiilor Twitter către alte zone aparent mai apatice sau mai tolerante cu regimurile care le păstoresc mai mult sau mai puţin democratic. Sau e doar tot PR electoral ? Puţin probabil să avem clamata revoluţie mondială pe 15 octombrie. Mai degrabă, Ocupaţi Wall Street tinde să fie o mişcare de care adepţii stângii se vor ruşina aşa cum s-a întâmplat în cazul Tea Party cu simpatizanţii dreptei. Sigur, mişcarea ar putea deveni o forţă. Una uriaşă. Cu unele condiţii: să ştie ce vrea, să aibă lideri de opinie prestigioşi, să înceapă să vorbească pe o singură voce. Şi să ofere răspuns la o întrebare la care nimeni încât nu s-a încumetat să dea un răspuns: ce sistem funcţional pui în loc ?
