Barack Obama a câştigat competiţia pentru fotoliul de la Casa Albă. Primul preşedinte de culoare din istoria USA a mizat pe "Speranţă şi schimbare" şi a reuşit.
America e euforică, Africa jubilează, Europa Occidentală e mulţumită (fapt recunoscut cu sinceritate de către ministrul de externe a Franţei, B.K., ca şi de omologul său german).
Doar discursul preşedintelui Medvedev în faţa Adunării Federale a Rusiei a dat de înţeles că reuşita senatorului democrat nu e de natură, cel puţin în acest moment, să schimbe optica ruşilor faţă de America.
Nu mă îndoiesc de bunele intenţii ale preşedintelui Obama, ci de faptul că dincolo de exprimarea lor în show-uri mediatice de top - şi care au contribuit hotărâtor la alegerea sa, acestea vor cunoaşte şi o concretizare pe măsură. Barack Obama nu va putea schimba America de unul singur. Pentru asta e necesar întregul sistem politic, alături de întreaga naţiune. Iar celebra deja frază referitoare la renunţarea Americii de a da lecţii fără să înveţe nimic, presupune în principal o schimbare de mentalitate. Ori mi-e greu să cred într-o astfel de schimbare.
Cred că e "cool" şi dă bine la imagine un preşedinte de culoare, cu o familie model, tipic americană, trăind la propriu visul american. Dar e America pregătită (America cea reală pentru care visul american e mai nou un coşmar de proporţii) a accepta să primească lecţii de la primul său preşedinte de culoare ? Preşedintele Bush i-a transmis succesorului său că "e pe cale de a începe cea mai mare călătorie a vieţii sale" (mă rog, formula nu mi se pare cea mai fericită, dar e irelevant în acest context). Cred că şi America ca naţiune e tot la un astfel de început. Iar o călătorie în doi presupune încredere, sprijin reciproc şi o anume sincronicitate. Vom vedea după 20 ianuarie cât de pregătiţi sunt Obama şi America pentru această călătorie în doi.
