Washingtonul nu crede în lacrimi...electorale


Nu cred că preşedintele Obama a văzut, fie şi întâmplător, episoadele lacrimogene ale domnului Băsescu. Dublele cu pricina din vremea în care domnia sa se căznea să contureze personajul unui jucător politic pe cât de important, tot pe atât de simţitor la suflet, cel mai probabil vor fi tăiate la montajul istoriei. Dar chiar dacă le-ar fi văzut, mult prea preocupat de controversele reformării sistemului de asigurări de sănătate al americanilor, confruntat cu atacuri din ce în ce mai dure ale republicanilor şi cu un Afghanistan din ce în ce mai sângeros, preşedintele Statelor Unite tot n-ar fi priceput mare lucru. Tot n-ar fi sesizat ce tristeţe incomensurabilă va produce în sufletul simţitor al liderului român refuzul vizitei la Casa Albă. Mă rog, un refuz împachetat frumos, rostit diplomatic de către Ambasadorul Americii la Bucureşti, Excelenţa Sa Mark Gitenstein. Şi un semnal clar că Washingtonul se dezice de cam tot ce aminteşte de politica dusă de fostul preşedinte George Bush. Şi inclusiv de prieteniile politice (?!) ale acestuia. În fond, putem să ne amintim că fostul lider de la Casa Albă s-a pozat cu vedere la Marea Neagră (şi la interval de doar trei zile) cu preşedintele Băsescu şi preşedintele (actual premier) Putin. Iar dacă Putin (a cărui popularitate în Rusia continuă să rămână constantă) nu se află pe lista de favoriţi a lui Barack Obama, ce a sperat Traian Băsescu (un preşedinte din ce în ce mai antipatic majorităţii românilor) ?
Astfel că în plan extern, alături de lista aceea de "succesuri" ale politicii duse de Traian Băsescu şi prezentate pe post de stindard triumfător la reuniunea cu reprezentanţii diplomaţiei româneşti, mandatul său va contabiliza şi două insuccese răsunătoare: Kremlinul şi Casa Albă nu au dorit să ia cunoştinţă de abilităţile sale de important lider politic regional.
Iar dacă Moscova nu crede în lacrimi, cu atât mai mult se vede că Washingtonul nu crede în lacrimi... electorale.

P.S. În mod evident, Traian Băsescu primeşte nu doar dovada incapacităţii sale, ci şi un semn cât se poate de vizibil că diplomaţia de cumetrie nu intră în standardul cancelariilor occidentale. Cât despre cele răsăritene, rămâne cum a declarat preşedintele Băsescu: Marea Neagră - lac rusesc....
Sau lac turcesc ? după cum mă atenţionează un amic pe inpolitics.ro