De la Moldova...cu dragoste

Dacă v-ati saturat de clipuri electorale pro ori contra, de discuţii interminabile sterile şi de încrâncenarea vecină cu patologicul a politicienilor si moderatorilor tv., vă recomand un moment de respiro si bucurie prin acest clip. Şi sper că atunci când vor ajunge la vârsta majoratului (şia dreptului de vot, implicit)aceşti copii minunaţi nu vor avea parte de acelaşi spectacol jalnic al scenei politice actuale de pe ambele maluri de Prut.
P.S. Filmuleţul a fost realizat de o prietenă din Chişinău la o serbare şcolară a fiicei sale.

Exit poll - alegeri prezidentiale 2009

Exit poll CCSB (12. PM – Bucharest Time):

Traian Basescu: 32% ; Mircea Geoana: 34% ; Crin Antonescu: 18%

Exit poll INSOMAR:

Traian Basescu: 33% ; Mircea Geoana: 36%; Crin Antonescu: 18%

Exit poll CSOP:

Traian Basescu: 34%; Mircea Geoana: 34%; Crin Antonescu: 20%

P.S. Nu garantez veridicitatea datelor. Le-am postat asa cum le-am primit. Oricum, se pare că liberalii încă n-au iesit la vot ...

Update: Prezenta la vot (ora 16): 36,7 % dintre cetăţenii cu drept de vot. Se estimează că până la închiderea urnelor vor vota peste 50% din românii înscrişi pe listele electorale.

  • am decis sa nu postez noile cifre ale sondajelor de opinie deoarece procentele vehiculate în ultimele ore au un miros evident de manipulare. Si nu doresc sa ma raliez celor care din diverse motive sau simpatii politice arunca pe piata diverse procente care nu prea au logica potrivit canoanelor sociologice.

UPDATE 2 – Exit poll (21.00)

CCSB: Traian Basescu 34,1%, Mircea Geoană 30,9, Crin Antonescu 22,1

INSOMAR: Traian Basescu 32,8%, Mircea Geoana 31,7%, Crin Antonescu 21,8%

CSOP: Traian Basescu 33,2%, Mircea Geoana 30,3%, Crin Antonescu 22,0%


Cine pune ruj pe buzele mortului?

Sub atenţionarea destul de sumbră "Pompele funebre n-au serviciu de salvare", editorialul semnat de Constantin Dumitru în Top Business atrage atenţia asupra unui aspect despre care n-am auzit o vorbuliţă în această campanie: diferenţa dintre a fi sau a nu fi lider politic, făcător de istorie şi pentru generaţiile ce va să vină. Un text cumpătat şi realist. Şi mai ales decent. Mie mi-a plăcut.
"Expresia de trista dar înversunata satisfactie „Le-a murit cadavrul!” are, probabil, o sorginte folclorica si trebuie sa fi existat la mai multe popoare, la cele mai vechi întâi, că sunt mai păţite. Cei care au sansa (nefericirea?) de a reprezenta sute, mii, milioane de oameni sunt la fel de muritori, de expusi bolilor, îmbatranirii, sclerozei si, pana la urma, mortii. E adevarat ca, uneori, moartea precede decesul, existand si pentru oamenii de rând neşansa unei supravieţuiri pur biologice atunci când ce era adevărat s-a stins. Sunt oameni a căror moarte survine timpuriu, desi supravieţuiesc si mimează viaţa. Ei sunt şi cei mai intoleranţi faţă de nesimţiţii care continuă să trăiască, să aibă imaginaţie, să creeze. Toate le hotărăşte Dumnezeu dar mai are şi omul o contributie atunci când, pe ceea ce psihologii numesc linia minimei rezistente, alege lenea linistii convins fiind că viaţa doare. Mai devreme sau mai târziu, liderii (si nu doar cei politici) pur si simplu expiră. Zadarnice cosmetizările, rujul de pe buzele mortului nu readuce sângele în obraji. Personalităţile puternice schimbă mereu ceva în viaţa lor, în opera lor artistică, în cercetările ştiinţifice, în business, chiar în modestele activităţi manufacturiere. În politica, marii lideri (pentru ca aia mai mici supravietuiesc ca adjuncti ai oricui, oriunde, pentru oricine) propun proiecte mari si supravietuiesc cat timp si daca acele proiecte au viaţă. Apoi se apucă de altceva, scriu cărti, participă la simpozioane. Într-o lume normală... [articolul integral]

Expozitie personala "Arta de a privi” – Mihai Cotovanu

În perioada 10 – 30 noiembrie 2009, Galeria de Arta Sofia (str. Brandusa, nr. 72) din Iasi gazduieste expozitia personala a artistului plastic Mihai Cotovanu. Vernisajul expozitiei „Arta de a privi”, desfasurat odata cu inaugurarea Galeriei (prima Galerie de Arta proprie deschisa de un artist plastic în Romania), a reunit nume importante ale culturii iesene, dar si multi prieteni care si-au dorit o reîntalnire cu pictorul Mihai Cotovanu în spatiul sau de creatie si expunere. Despre arta plastica a lui Mihai Cotovanu, dar si despre initiativa deschiderii Galeriei Sofia au vorbit publicului: criticul de arta Valentin Ciuca, criticul de arta Roxana Pasculescu, poeta Paula Romanescu si prof. univ. Ghita Leonard. Potrivit criticului de arta Valentin Ciuca, "tablourile aflate pe simezele Galeriei Sofia fac parte din colectia personala a artistului si sunt doar un mic fragment din ceea ce înseamna creatia lui Mihai Cotovanu, o poarta spre un univers artistic construit pe coordonate spirituale de exceptie, si în care putem regasi atat rigoarea germana cat si claritatea franceza. În pictura lui Mihai Cotovanu, realitatea imediata se încarca de transcedent si se sacralizeaza, particularul capata dimensiune universala, conceptuala. De aceea, putem spune ca inaugurarea Galeriei de Arta Sofia printr-o expozitie personala va conferi acestui loc o atare spiritualitate si îl va învesnici între locurile în care Iasiul continua sa respire cultura si arta autentica.” [articol integral]

Publicat în Top Business, nr. 792/ 19 - 25 noiembrie 2009

Tandemul Rusia-China – între alianţă şi competiţie geostrategică


Dezbaterile cu privire la securitatea energetică şi noile construcţii geostrategice ce decurg de aici rămân o problemă de actualitate pe agenda tuturor factorilor implicaţi. Evoluţiile din prima decadă a acestui secol au readus în atenţia specialiştilor Eurasia ca punct nodal al viitoarelor strategii geopolitice. Între marii actori globali ce îşi dispută mai mult sau mai puţin discret capacitatea de a aduce acest spaţiu în sfera proprie de influenţă se numără China, Rusia şi Statele Unite. Astfel că în acest context, analiştii s-au întrebat în nenumărate rânduri în ce măsură tradiţionala şi frăţeasca prietenie ruso-chineză [articol integral]

Publicat în Cadran Politic, nr.68, nov. 2009