După succesul reputat în 2015 cu ”Leviathan”, regizorul Andrey Zvyagintsev revine în lumina reflectoarelor cu noul său film ”Loveless”, o dramă (cum altfel ?) multi-premiată la festivalurile de profil - Premiul Juriului la Cannes, Cel mai bun Film la London Film Festival, Golden Eagle Award for Best Cinematography - și, desigur, cu speranța că nominalizarea la Oscar - Academy Award for Best Foreign Language Film - nu va rămâne și de această dată doar un vis frumos.
Distribuție: Mariana Spivak, Alexey Rozin. Matvey Novikov
Pentru ”Loveless” (Нелюбовь) Zvyagintsev
folosește deja o rețetă patentată la lansarea filmului ”Leviathan” și
care, iată, pare că funcționează de minune: lansare în avanpremieră la
festivalurile cinematografice europene, subtitrare oficială în limba
engleză, nominalizări la diverse premii ce preced Oscarul și o mulțime
de cronici laudative din partea unor influenceri de top. Plus, de
această dată, câteva declarații acide la adresa Kremlinului, care după
propaganda anti-rusă brodată în jurul ”Leviathan”-ului nu a mai aprobat o
finanțare guvernamentală și pentru acest film.
”Loveless” e genul de film care vrea să demonstreze că cinematografia de top nu depinde esențial de un buget cât pentru construcția unei nave spațiale. Un film destul de liniar, previzibil, o dramă centrată pe mai multe cercuri concentrice și mai multe nivele de percepție, toate cu un unic punct focal: lipsa iubirii și ca efect al acesteia, moartea spiritului și disoluția umanității.
Zvyagintsev nu e un maestru al poveștilor ieșite din comun. Filmele sale aduc pe ecran situații obișnuite, de o incredibilă banalitate, lucruri despre care am auzit, știm că există, ba chiar fac parte din viața de zi cu zi a multora - așa cum este și divorțul dintre Jenya și Boris, la finalul unei relații care și-a pierdut demult sensul și desigur, liantul de bază, iubirea. Suferința lui Alyosha, martor ”invizibil” al certurilor părinților său, nu e nici ea singulară. Talentul regizorului vine tocmai din faptul că în ciuda atmosferei deprimante, pe alocuri chiar psihotice, ba chiar a unei desfășurări previzibile a lucrurile, reușește să capteze atenția publicului printr-un subtil recurs la speranța că poate în final lucrurile se vor așeza pe un făgaș cât de cât normal. Indiferent dacă simpatizează cu unul dintre protagoniști sau îi disprețuiește în mod egal, privitorul speră la o minimă normalitate în final. Iar acesta e cel mai veridic semn că mesajul filmului a fost perceput - conștient sau mai puțin conștient.
Primul
nivel de percepție și primul cerc al dramei ”Loveless” e cel narativ și
se rezumă la povestea celor trei personaje principale: Boris, Jenya și
Aliosha. În linii mari, familia în care fiecare ar fi trebuit să
își regăsească liniștea a devenit un teren de luptă al orgoliilor,
frustrărilor, acuzelor, al pasării responsabilităților parentale, luptă
încheiată cu izolarea fiecăruia în discuția virtuală cu viitorul
partener. Conflictul îi obosește și îi secătuiește emoțional, încât
niciunul nu mai este interesat de relaționarea cu propriul copil. Scena
în care Aliosha plânge este teribilă, este un țipăt de disperare și de
singurătate, înnăbușit în noaptea atotcuprinzătoare. Este, de fapt, la
un alt nivel de recepție, cel al simbolisticii filmului, un fel de
preambul a ceea ce va urma. Afară e frig. În casă e și mai frig.
Fereastra prin care privesc personajele (inclusiv potențialii
cumpărători care vin să vadă apartamentul delimitează temporal prezentul
și viitorul, nicidecum intimitatea căminului de lumea exterioară.
Cel de al doilea cerc cuprinde comunitatea prietenilor și apropiaților cu care relaționează în mod curent Boris și Jenya. Zvyagintsev radiografiază psiho-social de la mic la mare, în căutarea unei explicații a eșecului și poate chiar a unei posibile soluții. Care nu are cum să vină din această zonă a unei relații mamă - fiică complet șubrede, a relațiilor ipocrite și fundamentalist-conspiraționiste dinspre cercul profesional al lui Boris, superficiale și frivole dinspre cercul profesional al Jenyei. Acestora li se adaugă viitorii parteneri ai celor doi, care în mod predictibil, mai degrabă ar dori să treacă peste acest ”inconvenient” - fosta familie. Cei din jurul lor sunt asemenea publicului privitor - receptează situația, dar nu depășesc stadiul narativ și nu sesizează drama ce tocmai ia nastere sub ochii lor. La acest nivel, regizorul lansează primul semnal de alarmă clar prin intermediul noului ales al mamei lui Aliosha. Replica acestuia la finalul unei sesiuni de ”psihoterapie” în care Jenya vorbește despre relația cu fostul soț și copilul său ar fi trebuit să reverbereze profund în sufletul de mamă: ”Nimeni nu poate trăi fără iubire!”. În final, personajele din ”Loveless” sunt niște învinse. Suflete moarte, condamnate irevocabil să își repete aceleași experiențe traumatice, tocmai pentru că sunt incapabile să înțeleagă și să asimileze această regulă universală a existenței umane.
În următorul cerc, Zvyagintsev focusează asupra societății în ansamblu. Societatea rusă.
Pe care, similar abordării din ”Leviathan”,
o acuză de ipocrizie, de asumarea falsă a valorilor ortodoxiei, de
înțepenire birocratică și de mimetism fără fond a obiceiurilor
Occidentului. Și societatea umană. Cea în care tehnologia
generează lipsă de empatie, de solidaritate și, în ultimă instanță, de
perspectivă a direcției către care se îndreaptă umanitatea. Aici aș
menționa însă și o mulțime de clișee din partea regizorului (atitudinea
autorităților, reacția - sau mai exact lipsa de reacție a publicului la
afișele stradale cu puștiul dispărut, indiferența educatorilor).
În schimb, Zvyagintsev punctează decisiv în final. Jenya, purtând o jachetă , pe care scrie RUSSIA, similar echipamentului sportivilor ruși, își consumă pierderea, înfrângerea de fapt, alergând mecanic către nicăieri, în timp ce noul său partener urmărește știrile despre conflictul din Ucraina. De cealaltă parte, Boris se simte enervat de prezența fiului său care îl împiedică să urmărească exact același tip de știri. Politicul e colateral în drama ”Loveless”, dar în final își adjudecă partea, intră neinvitat în viața personajelor prin intermediul televiziunii și generează o subtilă dar inevitabilă senzație de neputință. Cercul se închide cu aceeași secvență de la începutul filmului, un peisaj de iarnă, o lume rece, aparent imaculată, în care singurul semn al trecerii lui Aliosha prin lume e o panglică agățată în crengile unui copac. O zbatere singuratică pe care cel mai probabil nu o va observa nimeni.
"Loveless" e un spațiu închis. Imagistic vorbind, îi lipsește măreția cadrelor largi din "Leviathan", tentația spațiilor largi vine doar dinspre cer. Unul dinspre care nu mai pogoară speranţa .
Este drept, la fel de bine, actiunea filmului lui Zvyagintsev putea să aibă loc în cealaltă emisferă a planetei. Lucrurile nu ar fi fost diferite radical, pentru că ”Loveless” este în esență un manifest pentru Iubire și Umanitate. Și cum poți trage cel mai bine un semnal de alarmă decât radiografiind cu realism lumea celor care au pierdut aceste valori și repere esențiale.
Nu știu dacă ”Loveless” va primi premiul Academiei de Film (personal nu cred că e un film de Oscar, iar dacă va primi unul, va fi probabil un premiu de tipul ”2 în 1”, o recompensă atât pentru ”Leviathan” cât și pentru ”Loveless”, plus o doză de corectitudine politică, ceea ce nu ar fi chiar o surpriză după cum au decurs ultimele ediții ale Premiilor Oscar).
”Loveless” e genul de film care vrea să demonstreze că cinematografia de top nu depinde esențial de un buget cât pentru construcția unei nave spațiale. Un film destul de liniar, previzibil, o dramă centrată pe mai multe cercuri concentrice și mai multe nivele de percepție, toate cu un unic punct focal: lipsa iubirii și ca efect al acesteia, moartea spiritului și disoluția umanității.
Zvyagintsev nu e un maestru al poveștilor ieșite din comun. Filmele sale aduc pe ecran situații obișnuite, de o incredibilă banalitate, lucruri despre care am auzit, știm că există, ba chiar fac parte din viața de zi cu zi a multora - așa cum este și divorțul dintre Jenya și Boris, la finalul unei relații care și-a pierdut demult sensul și desigur, liantul de bază, iubirea. Suferința lui Alyosha, martor ”invizibil” al certurilor părinților său, nu e nici ea singulară. Talentul regizorului vine tocmai din faptul că în ciuda atmosferei deprimante, pe alocuri chiar psihotice, ba chiar a unei desfășurări previzibile a lucrurile, reușește să capteze atenția publicului printr-un subtil recurs la speranța că poate în final lucrurile se vor așeza pe un făgaș cât de cât normal. Indiferent dacă simpatizează cu unul dintre protagoniști sau îi disprețuiește în mod egal, privitorul speră la o minimă normalitate în final. Iar acesta e cel mai veridic semn că mesajul filmului a fost perceput - conștient sau mai puțin conștient.
”Nimeni nu poate trăi fără iubire!”
Cel de al doilea cerc cuprinde comunitatea prietenilor și apropiaților cu care relaționează în mod curent Boris și Jenya. Zvyagintsev radiografiază psiho-social de la mic la mare, în căutarea unei explicații a eșecului și poate chiar a unei posibile soluții. Care nu are cum să vină din această zonă a unei relații mamă - fiică complet șubrede, a relațiilor ipocrite și fundamentalist-conspiraționiste dinspre cercul profesional al lui Boris, superficiale și frivole dinspre cercul profesional al Jenyei. Acestora li se adaugă viitorii parteneri ai celor doi, care în mod predictibil, mai degrabă ar dori să treacă peste acest ”inconvenient” - fosta familie. Cei din jurul lor sunt asemenea publicului privitor - receptează situația, dar nu depășesc stadiul narativ și nu sesizează drama ce tocmai ia nastere sub ochii lor. La acest nivel, regizorul lansează primul semnal de alarmă clar prin intermediul noului ales al mamei lui Aliosha. Replica acestuia la finalul unei sesiuni de ”psihoterapie” în care Jenya vorbește despre relația cu fostul soț și copilul său ar fi trebuit să reverbereze profund în sufletul de mamă: ”Nimeni nu poate trăi fără iubire!”. În final, personajele din ”Loveless” sunt niște învinse. Suflete moarte, condamnate irevocabil să își repete aceleași experiențe traumatice, tocmai pentru că sunt incapabile să înțeleagă și să asimileze această regulă universală a existenței umane.
În următorul cerc, Zvyagintsev focusează asupra societății în ansamblu. Societatea rusă.
În schimb, Zvyagintsev punctează decisiv în final. Jenya, purtând o jachetă , pe care scrie RUSSIA, similar echipamentului sportivilor ruși, își consumă pierderea, înfrângerea de fapt, alergând mecanic către nicăieri, în timp ce noul său partener urmărește știrile despre conflictul din Ucraina. De cealaltă parte, Boris se simte enervat de prezența fiului său care îl împiedică să urmărească exact același tip de știri. Politicul e colateral în drama ”Loveless”, dar în final își adjudecă partea, intră neinvitat în viața personajelor prin intermediul televiziunii și generează o subtilă dar inevitabilă senzație de neputință. Cercul se închide cu aceeași secvență de la începutul filmului, un peisaj de iarnă, o lume rece, aparent imaculată, în care singurul semn al trecerii lui Aliosha prin lume e o panglică agățată în crengile unui copac. O zbatere singuratică pe care cel mai probabil nu o va observa nimeni.
"Loveless" e un spațiu închis. Imagistic vorbind, îi lipsește măreția cadrelor largi din "Leviathan", tentația spațiilor largi vine doar dinspre cer. Unul dinspre care nu mai pogoară speranţa .
Este drept, la fel de bine, actiunea filmului lui Zvyagintsev putea să aibă loc în cealaltă emisferă a planetei. Lucrurile nu ar fi fost diferite radical, pentru că ”Loveless” este în esență un manifest pentru Iubire și Umanitate. Și cum poți trage cel mai bine un semnal de alarmă decât radiografiind cu realism lumea celor care au pierdut aceste valori și repere esențiale.
Nu știu dacă ”Loveless” va primi premiul Academiei de Film (personal nu cred că e un film de Oscar, iar dacă va primi unul, va fi probabil un premiu de tipul ”2 în 1”, o recompensă atât pentru ”Leviathan” cât și pentru ”Loveless”, plus o doză de corectitudine politică, ceea ce nu ar fi chiar o surpriză după cum au decurs ultimele ediții ale Premiilor Oscar).
