Aleksei Balabanov
Oktyabrinovich s-a născut
pe 25 februarie 1959, în Sverdlovsk (acum Yekaterinburg). În 1981 Balabanov devine
absolvent al Facultatea de Filologie – Secția Traducere de la Universitatea Maxim
Gorky. După terminarea studiilor a servit în Armata Sovietică ca translator.
Ulterior efectuării stagiului militar, în perioada 1983-1987 a lucrat ca
asistent de regizor la studioul de film Sverdlovsk.
Anul 2013 a însemnat și plecarea
dintre noi a unuia dintre cei mai iubiți și populari regizori
din Rusia post-sovietică. Mult prea devreme, în urmă cu un an, Aleksei Balabanov a plecat în lumea mai bună după care părea că tânjește în ultimul său film, de unde și opțiunea pentru un
remember al activității sale în spațiul cinematografiei
ruse.
Date biografice:
Mai târziu, Balabanov s-a
înscris la cursul experimental 'Autor de Cinema' (rusă: Авторское кино) destinat
scenariștilor si regizorilor de film, pe care l-a absolvit cu brio în 1990.
În 1994 Balabanov,
împreună cu Serghei Selyanov și Viktor Sergeyev fondează compania de producție
CTV, prin intermediul căreia va da contur tuturor proiectelor sale
cinematografice.
Aleksei Balabanov a murit pe 18 mai 2013 în urma unui atac de cord,
la doar 54 de ani, ”lăsând în urmă o serie de proiecte în lucru, pe soția sa, Nadejda
Vasilyeva, designer de costume și colaborator îndelungat al regizorului, precum
și pe cei doi fii ai săi.”[1]
Prim-ministrul rus, Dmitri Medvedev, a scris pe pagina sa
de Facebook un mesaj de condoleanțe familiei lui Balabanov, menționând că: 'Filmele
regizate de Alexey Balabanov sunt un portret colectiv al țării noastre în
perioadele cele mai dramatice din istoria sa'. Criticul de cinema rus
Olga Sherwood a declarat pentru BBC: 'Un regizor cu adevărat unic a murit. Nu
poate fi nici o îndoială despre asta. Au fost doar o mână ca el în lumea
cinematografiei '.
Filmografie:
În doar un sfert de secol de
activitate, Aleksei Balabanov s-a aflat la pupitrul din spatele camerelor a nu
mai puțin de 16 filme. Potrivit jurnaliștilor de la The New York Times: 'La moartea sa, el avea în pregătire un
proiect cinematografic ce îl viza pe Stalin, înfățișându-l ca pe un Naș de
crimă organizată'.[2]
Ø Me Too
(Я тоже хочу) (2012) – Aleksei Balabanov was
awarded the "Best Director" award for this film at the Saint
Petersburg International Film Festival
Ø The
River (Река) (2002)
Balabanov și-a început cariera cinematografică
de regizor profesionist (după două încercări mai puțin cunoscute și apreciate
de criticii de specialitate) în 1991, cu filmul ”Счастливые дни”, în care este și autorul scenariului. În 1994 aduce
pe ecranele din Rusia ecranizarea nuvelei ”Замок
/Castelul” a scriitorului Frantz Kafka și
debutează ca și producător. Și cu toate că aprecierile criticii de specialitate
nu au fost puține, totuși parcă gloria și recunoașterea din partea publicului
larg întârzia să apară. Popularitatea avea să vină în 1997, odată cu premiera
peliculei ”Frate”[3], ba chiar avea să
Războiul, cu traumele
sale inevitabile, mafia și crima organizată ce au găsit în slăbiciunea statului
rus de după destrămarea URSS un mediu prielnic de manifestare fără prea mari
griji, corupția și birocrația cronică, toate acestea sunt teme pe care
Balabanov le expune consecvent, un realism crud compensat însă în multe scene
de umor și jocuri de limbaj.
Un alt film care a
stârnit reacții de masă a fost ”Cargo 200”,
a cărui premieră a avut loc în 2007. Titlul fimului a fost inspirat din codul
Armatei Sovietice și reprezintă sintagma ce desemna transportul cadavrelor soldaților
sovietici uciși în războiul din Afghanistan[7].
Acțiunea filmului se desfășoară la sfârșitul anului 1984, în timpul invaziei
ruse în Afghanistan, și prezintă un peisaj politic și moral înecat în corupție
și vodcă de contrabandă. Scena finală, de o cruzime grotescă ne-o prezintă pe
eroina principală, nudă și încătușată de un pat, înconjurat de trei cadavre, dintre care unul fiind al logodnicului ei. O mostră caricaturală
de dezumanizare care dacă nu îngrozește, cu siguranță necesită reevaluarea unei
societăți la nivel individual și de sistem. 'Cargo 200' este un comentariu cu privire la decăderea socială și
corupția politicului care a prefațat căderea Uniunii Sovietice. 'Balabanov
este prin natura sa un artist cu un spirit conservator radical, dispus să riște
extremul dacă asta îl ajută la construcția imagistică a ideii, o combinație
contradictorie, dar extrem de productivă' menționează criticul rus de
film Andrei Plakhov. 'Aceasta ne obligă să-l comparăm cu
Dostoievski sau John Ford, deoarece pentru Balabanov ceea ce este important nu
este universul social de discurs, ci în speță cel moral', mai spune Plakhov.
Aleksei Balabanov a câștigat aprecierea criticilor
prin abilitatea de a jongla cu mesajul creațiilor sale și aprecierea publicului
larg prin filmele sale de actiune dure, despre mafia rusă și eroi justițiari.
De ce bandiți și justițiari ? 'Oamenii au privit întotdeauna cu plăcere și
vor urmări mereu
Concluzie
Filmele
lui Aleksei Balabanov au contribuit la conturarea portretului societății ruse
ante și post-sovietice, cu bune și rele, cu exponenți iconici ai diverselor
pături sociale. Nu s-a sfiit să-și exprime opiniile prin intermediul
personajele creionate în propriile scenarii. A câștigat premii în Rusia și
fidelitatea unui număr mare de privitori. Nedrept de rar, filmele sale au fost
prezentate și în străinătate, la festivaluri de film. Și cu toate că acasă, în
Rusia, filmele sale au creat o cultură aparte, el nu a devenit un nume de
rezonanță în plan internațional (cel mai probabil și datorită faptului că
filmele rusești - ca de altfel toate filmele non-english - pătrund mai greu în
arena internațională), marile case de distribuție a filmelor abia acum par să-l
descopere pe cel care, potrivit criticului de film Mihail Trofimenkov, a fost 'cel mai bun regizor de film rusesc din
ultimele două decenii'. Un pic exagerat am zice, mai ales că în
domeniul cinematografiei Rusia are mereu câteva nume de top ce își dispută
întâietatea (cum se întâmplă în prezent,
de exemplu, competiția între Pavel Lunghin, Fedor Bondarciuk Jr. și Nikita
Mihalkov). Oricum, prin întreaga sa creație, regizorul, scenaristul și
producătorul Aleksei Balabanov a pus în discuție idei importante și de impact
puternic asupra privitorului – fie doar și la nivelul superficial al
conștiinței – și a arătat ca el avea o anumită viziune a lumii și locul omului
în ea, și a folosit scaunul regizoral pentru a exprima aceste perspective
într-un mod care este accesibil și original, ceea ce îi conferă șansa intrării
în patrimoniu cinematografiei ruse.
Top 50 filme cinema Rusia
Solaris – 1972 (regia Andrei Tarkovsky)
Crucisatorul Potemkin – 1925 (regia Sergei
Eisenstein)
Calauza – 1979 (Stalker, regia Andrei Tarkovsky)
Un magnat al timpurilor noi – 2002 (Oligarh – regia
Pavel Lungin)
Andrei Rublev – 1971 (regia Andrei Tarkovsky)
Hamlet – 1964 (regia Grigori Kozintsev)
Intoarcerea
– 2004 (Vozvrashcheniye, regia Andrei Zvyagintsev)
Barbierul
din Siberia – 1998 (regia Nikita Mihalkov)
Taxi Blues – 1990 (regia Pavel Lungin)
Nunta
– 2000 (Svadba, regia Pavel Lungin)
Korol Lir (regia Grigori Kozintsev)
White Sun of the Desert – 1970 (Beloe solntse
pustyni, regia Vladimir Motyl)
Ivan Teribilul – regia Sergei Eisenstein
Arca
ruseasca – 2002 (regia Aleksandr Sokurov)
Balada unui soldat – 1959 (regia Grigori Chukhrai)
Beregis avtomobilya – 1966 (regia Eldar Ryazanov)
Ochi negri – 1987 (regia Nikita Mikhalkov)
Rapire in stil caucazian – 1966 (regia Leonid
Gaiday)
Seventeen Moments of Spring – 1973 (regia Tatyana
Lioznova)
Nebuloasa Andromeda – 1967 (regia Yevgeni
Sherstobitov)
Sibiriada – 1979 (regia Andrei Konchalovsky)
Prisoner
of the Mountains – 1996 (regia Sergei Bodrov)
Alexandr Nevsky – 1938 (regia Sergei Eisenstein)
Luna Park – 1992 (regia Pavel Lungin)
Moscova nu crede in lacrimi – 1979 (Moscow Does Not
Believe in Tears, regia Vladimir Menshov)
Quiet Flows the Don – 1958 (regia Sergei Gerasimov)
[4] Так в чем сила, брат?, сила в деньгах ?, Gromov, money, ДАВАЙ ! – sunt replici memorabile ce au intrat în argoul tinerilor din Rusia după difuzarea filmului; mai mult, chiar cunoscutul oligarh Mikhail Prohorov a apelat la zestrea emotională generată de film și a folosit sintagma ” в чем сила ? сила в правде” pentru a face campanie partidului Pravoe Dela care îi susținea candidatura la președinție.
[5] http://www.youtube.com/watch?v=E6MksZvcB9A – Good bye, America !, soundtrack generic
final film Brat
