O analiză ce reunește majoritatea aspectelor pe care le-am abordat în cadrul conferintei cu același nume, organizată de ASAGRI.
Fie că ne place sau nu, istoricii care se vor apleca asupra cronicilor Federaţiei Ruse vor trebui să recunoască faptul că pe 31 decembrie 1999, prin demisia lui Boris Eltîn şi accederea lui Vladimir Putin la Kremlin – mai exact la cea mai înaltă funcţie în stat – s-a realizat un moment cheie în construcţia Rusiei post-sovietice. Alegerile prezidenţiale din martie 2000 nu au făcut decât să legitimize oficial ceea ce ulterior avea să se numească Era Putin. Actualul mandat al preşedintelui rus va începe pe 7 mai 2012 şi va dura până în 2018 şi, cel mai probabil, va fi ultimul.
“Lumea nu va mai fi niciodată aceeaşi cum o ştim. Se încheie jumătate de mileniu de dominaţie a unor state. Occidentul se află acum pe locul doi. Există toate şansele ca unul din centrele de putere ale noii construcţii mondiale să fie Rusia. Noi am depăşit faza de tranziţie a perioadei post-sovietice. Avem nevoie de o nouă schimbare. Aşa a fost în 2000, aşa este şi acum, doar principiile şi priorităţile sunt altele.” – Vladimir Putin – Februarie 2012
Politica externă a FR – vectori, principii, instrumente
Federaţia Rusă şi-a structurat întotdeauna politica externă pe cinci mari linii directoare de acţiune: două din ele vizează relaţia cu Occidentul: Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană – fiind de altfel şi cele mai vizibile în ultimii douăzeci de ani. Celelalte trei au ca ţintă Asia de Est/Orientul Îndepărtat şi în principal China, Orientul Apropiat şi fostele state ex-sovietice, adică Vecinătatea Apropiată. Un instrument care s-a dovedit redutabil: resursele şi politica energetică şi două principii de acţiune: unilateral şi multilateral. La nivel declarativ oficialii Federaţiei Ruse susţin linia multilaterală în luarea deciziilor. De altfel în conformitate cu Recomandarea Parlamentului European din 2 aprilie 2009 adresată Consiliului privind noul acord UE – Rusia, principalul document care reglementează politica internaţională a statului rus conţine prevederi clare în acest sens. Oficial “Rusia va continua să insiste asupra începuturilor multilaterale în afacerile globale şi formării unei asemenea arhitecturi a relaţiilor internationale, care să-şi aibă baza în recunoaşterea de către comunitatea internaţională a principiilor indivizibilităţii securităţii în lumea modernă, reflectându-i diversitatea acesteia”. Dar în acelaşi timp putem observa că utilizarea multilateralismul în relaţiile diplomatice de către Federaţia Rusă este mai degrabă un principiu opţional. (Textul integral al analizei poate fi accesat aici).
