Cu toate că astfel de ştiri rar se întâmplă să fie intens mediatizate, o scurtă trecere în revistă a evenimentelor de acest tip din ultima jumătate de an 2010 şi începutul lui 2011 ne arată că ele sunt mai dese decât ne închipuim în mod curent. Astfel, la începutul lunii martie, ministerul francez de finanţe a fost vizat de hackeri, într-un atac cibernetic care viza furtul fişierelor de pe lucrările Summitului G20 care a avut loc la Paris în luna februarie. Patrick Pailloux, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru securitate IT din Franţa, declara la momentul respectiv: „Acesta este primul atac de această dimensiune şi amploare împotriva statului francez„. În noiembrie 2010, statul asiatic Myanmar, mai larg cunoscut sub numele de Birmania, de asemenea, a fost practic scos de pe net printr-un atac susţinut, de origine necunoscută. Tot în toamna anului trecut, un român reuşea să provoace agitaţie în Regatul Unit prin accesarea ilegală a sistemului Marinei Navale Britanice. Anterior un altul provocase dureri de cap specialiştilor de la NASA. Stuxnet şi telegramele Wikileaks, dar şi acuzele ce sugerau implicarea guvernului chinez în cyber-atacuri pe Google şi alte obiective au marcat un punct de cotitură în istoria conflictelor cibernetice. Stuxnet a fost o încercare de a interfera cu procesele de funcţionare a centralelor nucleare ale Iranului, în special cu procesul de centrifugare a uraniului. Visa. PayPal. MasterCard. Sony. Nasdaq. Fiecare dintre aceste firme internaţionale importante au fost vizate recent de către grupul Anonim, ca urmare a blocării conturilor Wikileaks, cu intenţia declarată de infectare a sistemele globale de informaţii cu atacuri denial-of-service si malware şi perturbarea serioasă a tranzacţiilor online. Atacuri, cum ar fi acestea, deşi mai mult sau mai puţin sofisticate, sunt încă în desfăşurare, şi vor creşte, fără îndoială, în 2011, chiar dacă multe dintre ele vor trece neobservate de către publicul larg.Dezvoltarea infrastructurii informaţionale, în curs de globalizare, în care se includ structurile mediatice şi de publicitate online, serviciile electronice, platformele de socializare şi cele de bloguri, generează posibilităţi de interconectare din ce în ce mai sofisticate. Dar societatea informaţională înseamnă şi infrastructura critică, adică acele servicii şi sisteme informatice care sunt atât de vitale pentru un stat încât scoaterea din funcţiune sau distrugerea lor poate cauza destabilizarea securităţii naţionale, a economiei sau stării de sănătate a populaţiei, sau blocarea funcţionării eficiente a structurilor şi instituţiilor statului. Oameni, instituţii, companii transmit informaţii într-un ritm tot mai accelerat, iar distanţele s-au redus la o „aruncătură” de mouse sau de monitor. Vedem cum predicţiile unor futurişti ca Marshall McLuhan şi Alvin Toffler se adeveresc, iar lumea se transformă rapid într-un “sat global“ unde distanţele geografice, zonele orare şi frontierele naţionale nu mai reprezintă bariere pentru comunicare, afaceri şi comerţ. Există o axiomă potrivit căreia societatea informaţională bazată pe cunoaştere are un impact profund asupra componentelor sistemului societăţii, adică economie, social, politic şi desigur cel juridic fără de care ordinea socială ar fi grav prejudiciată. În mai puţin de o generaţie, revoluţia informaţională şi introducerea spaţiului virtual în fiecare aspect al societăţii au schimbat lumea. Cu avantajele, dar şi cu provocările de securitate aferente. De la sustragerea de date personale confidenţiale la fraude economice, şantaj şi terorism, o întreagă paletă de infracţiuni penale grave au fost transpuse în varianta cibernetică. Cele mai îngrijorătoare fiind desigur cele care vizează infrastructura critică. (Full text)
Publicat în Cadran Politic - Revistă de analiză și informare politică
