Editia a XVII-a a Salonului International de Carte Romaneasca de la Iaşi
Biblioteca Judeteana
Biblioteca Judeteana
În cadrul manifestarilor Salonului vor fi lansate peste 100 de volume (poezie, beletristica, proza, albume de arta) aparute la edituri din întreaga tara, precum si la editurile din diaspora. Multe dintre acestea reprezinta realizari de exceptie, atat la nivelul scriiturii, cat si la cel al prezentarii grafice. Aici se cuvine sa amintim cateva titluri care cu siguranta vor retine atentia publicului si se vor bucura de cronici favorabile din partea criticilor. Avem în vedere Editia Manuscriselor Eminescu – aparuta sub îngrijirea acad. Eugen Simion, Biblia Vulgata – Blaj 1760 – 1761, o versiune a Bibliei (Vechiul Testament), tradusa în limba latina, care include editii variate ale textelor sacre, aparuta în acest an la Editura Academiei Romane. Criticul de arta Valentin Ciuca se prezinta în fata publicului cu un nou si superb album de arta intitulat Prezentarea documentului de atestare administrativa a Iasiului.

Ca de obicei, Salonul International de Carte Romaneasca va avea si un juriu care va trebui sa decida ce carti constituie cu adevarat o contributie deosebita la patrimoniu cultural romanesc.
more on
G.I.
more on