Păguboasa economie de discurs populist

Liberalii şi-au lansat candidaţii. Cu sau fără cântec, nu mai contează. Oricum, la cât e de "circ" politica românească ar fi fost nefiresc fără ceva ţanţavai. Ba chiar am auzit şi ce împliniri măreţe ne-au adus Tăriceanu & comp., cum sub "dreapta" sa economia românească duduie ca un cazan sub presiune. În contrapartidă, din Italia, Geoană promite un purcoi de euroi românilor care vor să se întoarcă acasă (acum nu ştiu unde era mintea liderului PSD - dar dacă ar ajunge la putere şi i s-ar întoarce în ţară vreo câteva zeci de mii de români (ţigani sau nu) care numai din muncă cinstită nu trăiesc - cu ce obraz ar lua din banii românilor ca să dea astfel de pomeni ?) Mă exasperează nesimţirea cu care ni se dau lecţii de economie şi se fac promisiuni politice ce frizează absurdul. Economia din discursurile populiste se dovedeşte în fapt a fi una extrem de păguboasă pentru românii de rând. Şi pentru că veni vorba de lecţii de economie, să aruncăm un ochi asupra Forumului Internaţional de Investiţii desfăşurat săptămâna trecută (18 - 21 sept) la Soci. În staţiunea rusă s-au reunit peste 8000 de participanţi din 58 de ţări. Au fost prezentate peste 100 proiecte de investiţii din care 10 proiecte ce vor face parte din viitorul complex Olimpic.
La finalul celei de a şaptea ediţii a reuniunii economice, organizatorii au tras linie şi au calculat:
114 acorduri şi memorandumuri în valoare de 14.42 miliarde de euro; în plus, potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului Economiei, principal organizator, primarul oraşului Soci a semnat şase acorduri în valoare de 36 miliarde 881 de milioane de rubles, iar guvernatorul regiunii Krasnodar a semnat trei acorduri de investiţii în valoare de 19 miliarde 900 de milioane de rubles ». Vor investi în Rusia companii din Italia, Germania, Austria, Belgia, Statele Unite şi Canada....Evident, România nu se află pe lista respectivă. Nu ne plac ruşii, dar asta n-ar trebui să ne împiedice să ne vedem interesele. Ceea ce politicienii români n-au înţelege oricât le-ai spune. Ca să nu mai spun că inutil am cere politicienilor români, indiferent de culoarea intereselor, a astfel de performanţă, chiar dacă "finanţiştii" lui Vântu (MoneyChanel) ne tot spun despre o Românie ca loc ideal de investiţii ...dar despre reclama cu pricina data viitoare.