Se afișează postările cu eticheta Galeriile Dana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Galeriile Dana. Afișați toate postările

Pe simezele ieşene


"Desprinderi – Parte si Intreg" – un poem dedicat eternului mister feminin

La inceputul saptamanii viitoare (13 aprilie 2009, ora 18), la Galeriile Dana din Iasi va fi vernisata expozitia de pictura a cunoscutului artist plastic Constantin Tofan. Despre modul in care, cele peste 40 de lucrari aflate pe simeze, definesc si redefinesc creatia artistului, va vorbi criticul de arta Valentin Ciuca.

"Desprinderi – Parte şi Întreg" – este, după cum mărturiseşte însuşi artistul plastic “o incursiune retrospectivă, o selecţie ce reuneşte lucrări - pictură, pastel şi desen – din ultimii 20 de ani. Lait-motivul pe care l-am ales pentru această întâlnire cu publicul este fascinanta feminitate, în diversele sale manifestări. Am considerat că fiind şi început de primăvară, expoziţia va fi un cadou pentru doamne, dar şi un prilej de răsfăţ vizual pentru domni”.
Expoziţia este însoţită de albumul de artă cu acelaşi titlu, apărut în condiţii grafice excelente la editura Dana Art. Album care cuprinde nu doar lucrările din expoziţie, ci aproape o sută de reproduceri ale celor mai valoroase lucrări realizate de artistul Constantin Tofan. [more....]

Publicat in Top Business, nr. 760, 9 - 15 aprilie 2009

Pe simezele ieşene

Armonie si diversitate in atmosfera boema de la Ciric

In cursul saptamanii trecute, noul si generosul spatiu al Galeriilor de Arta „Dana” (str. Prof. Cujba, nr. 17) a gazduit vernisajul expozitiei „Ciric – Simpozionul National de Pictura – 2008” , care reuneste un manunchi reprezentativ al muncii si creatiei artistilor ce au participat la Tabara de Creatie de la Ciric. Incursiunea in atmosfera boema a Taberei de Creatie si a peisajelor pitoresti ale Ciricului oglindite in arta plastica contemporana a beneficiat de indrumarea cunoscutului critic de arta Valentin Ciucă.

Desfaşurată in luna septembrie a anului trecut, Tabara de Creatie de la Ciric, organizata de catre Galeriile mai sus mentionate, a reunit 26 de artisti plastici din intreaga tara (Iasi, Bucuresti, Vaslui, Timisoara, Cluj, Baia Mare). Astfel, pe malurile pitoresti ale Ciricului s-au intalnit pentru a da frau liber creatiei importanti artisti plastici romani, dintre care ii amintim pe Liviu Suhar, Constantin Tofan, Valeriu Gonceariuc, Jack Nicolae, Felix Aftene, Dacian Andoni, Stefan Pelmus, Jeno Bartos.
„O expozitie-mozaic a celor care au pictat, au creat frumusete prin culoare, s-au bucurat de generozitatea naturii pe malul Ciricului si care acum vin in fata dumneavoastra si va ofera cu generozitate, la randul lor, un strop de spiritualitate si culoare”, le-a spus iubitorilor de frumos sositi la vernisaj patronul Galeriilor de Arta „Dana”, domnul Mihai Pascal. Cu aceeasi ocazie a fost lansat si albumul cu titlu sinonim, beneficiind de o interesanta prefata semnata de reputatul artist plastic Liviu Suhar. [more......]

publicat in Top Business, nr. 755/2009