Economişti ... şi politruci

"Nu există nicio dovadă că o austeritate fiscală pe termen scurt, pe fondul unei economii în depresiune, restabileşte încrederea investitorilor. Din contra: Grecia a fost de acord să impună o austeritate dură, doar pentru a se trezi că riscul asociat datoriei sale a crescut şi mai mult; Irlanda a impus reduceri drastice în sectorul public, doar pentru a fi tratată de pieţe drept un risc mai mare decât Spania", explică laureatul premiului Nobel pentru economie, Paul Krugman într-un editorial din The New York Times.
"Este ca şi cum pieţele financiare înteleg ceea ce decidenţii politici par să nu înţeleagă: reducerea cheltuielilor în mijlocul unei depresiuni adânceşte căderea şi pavează calea spre deflaţie. Acesta este echivalentul unui proces de autodistrugere" concluzionează Krugman.
Există cineva la Ministerul domnului Vlădescu capabil să priceapă aceste două fraze simple ? Eu cred că da, numai că politicul vrea altceva... condiţie în care politicul condamnă poporul român cu bună ştiinţă la distrugere. Ceea ce înseamnă o infracţiune gravă, pentru care [remember] l-am împuşcat pe Ceauşescu. By the way... şi pedeapsa cu moartea poate fi reintrodusă tot prin Referendum popular, domnule preşedinte Băsescu. Dacă tot ţineţi atât de mult la premierul Boc, măcar faceţi-l erou cu adevărat ! :))