Inventica 2007 (III)

Inventii ce vor fi prezentate în cadrul Salonului EcoInvent 2007 (III)

Scoala ieseanã de inventicã îsi va arãta roadele si la editia din acest an a Salonului International EcoInvent (29 mai – 2 iunie 2007), gãzduit de Sala Pasilor Pierduti a Universitãtii “Al. I. Cuza” din Iasi. Alãturi de nume consacrate ale inventicii iesene, la Salon vor fi prezenti si tineri inventatori, aflati acum la primele competitii importante din domeniu. În calitate de partener al Societãtii Inventatorilor din România în organizarea acestei manifestãri, sãptãmânalul Top Business va continua sã vã prezinte în avanpremierã unele dintre inventiile de succes ce vor putea fi vãzute la Standurile EcoInvent.
Costul pagubelor fãcute de pãsãri în culturile piscicole poate fi dificil (si, uneori tardiv) de cuantificat. Pierderile se pot datora unor factori multipli. În ansamblu, însã, cuantumul pierderilor se va raporta si la pagubele produse de cãtre pãsãrile de pradã. Conform datelor furnizate de cercetãtori, existã si posibilitatea rãspândirii unor boli prin intermediul pãsãrilor, însã cele mai importante pagube sunt datorate pãsãrilor de apã care populeazã iazurile piscicole pentru a se hrãni (bâtlani, cormorani, egrete etc). Studiile au arãtat, de asemenea, cã pãsãrile preferã iazurile pline de peste decât cele cu un stoc mai mic, conditie în care si pierderile vor fi pe mãsurã.În scopul protejãrii amenajãrilor piscicole vine inventia prof. univ. Constantin Antohi, si care va fi prezentatã la Salonul EcoInvent la stadiul de prototip. Conform înregistrãrii de la OSIM, inventia amintitã se referã la un produs care sã fie utilizat în special pentru protectia iazurilor cu pesti sau populate cu puiet în vederea cresterii, contra pãsãrilor, în special a cormoranilor.În prezent, sunt cunoscute si alte metode de protectie, dintre care cea mai uzitatã este acoperirea în întregime a întinderilor de apã cu plase metalice sau acoperirea luciului de apã cu flotoare din policarbonat. De asemenea, mai este cunoscutã metoda de utilizare a unor explozii declansate automat la intervale variabile de timp sau a utilizãrii armelor de vânãtoare. Dezavantajele metodelor enumerate mai sus constau în consumuri mari, uzurã datoratã mediului agresiv, poluarea fonicã care poate interveni negativ în metabolismul puietului, precum si afectarea florei si faunei iazurilor, datoritã scãderii intensitãtii luminoase solare datoritã obturãrii luciului apei.Inventia prezentatã de prof. univ. Constantin Marin Antohi eliminã aceste dezavantaje. Conform precizãrilor fãcute de domnia sa, Instalatia de protectie conceputã de inventatorul iesean înlãturã dezavantajele metodelor traditionale si este simplu de realizat. Autorul a conceput o prismã hexagonalã prinsã pe o platformã de aceeasi formã, având dispuse în interior un numãr de 3 – 5 lasere ce emit luminã în domeniu de lungime de undã corespunzãtor radiatiei rosu. Aceste lasere sunt dispuse sub înclinãri diferite fatã de orizontalã, lumina iesind prin niste orificii practicate în peretii prismei si protejate cu rondele de sticlã de cuart, întregul sistem rotindu-se în mod continuu datoritã unor conuri aerodinamice prinse prin niste tije orizontale de platforma de prindere, creând si un câmp magnetic variabil datoritã unor magneti permanenti montati pe tije în apropierea conurilor. În plus, pentru a realiza fascicole de luminã prin reflexia razelor solare, pe celelalte trei fete ale prismei în care nu se practicã orificii prin care trece lumina rosie a laserelor, vor fi pozitionate CD-uri uzate (de preferat de culoare portocalie), fascicole care contribuie la dezorientarea pãsãrilor aflate în zbor si pãrãsirea zonei protejate. De asemenea, instalatia mai dispune de un suport ce poate fi montat pe sol, la mal, sau pe o plutã, în mijlocul iazului ce trebuie protejat.Instalatia prezintã urmãtoarele avantaje: este mobilã si usor de instalat, creeazã un câmp magnetic variabil care afecteazã simtul de orientare a pãsãrilor, utilizeazã radiatia luminoasã rosie care nu este agreatã de pãsãri, înlãturã poluarea fonicã, se poate monta si pe suprafata apei, efectul giroscopic ce apare în momentul rotatiei creându-i o mare stabilitate.

Gabriela Ionita
“Iaşiul sã fie, din nou, punctul zero al unei noi revoluţii portocalii”

pe ritmurile Ciuleandrei olteneşti, ieşenii i-au demonstrat preşedintelui ales cã «tot Moldova-i fruncea»

Timp de o sãptãmânã, autoritãţile ieşene şi reprezentanţii locali ai principalelor partide politice beligerante au muncit zi luminã. S-a pregãtit armamentul din dotare, s-au mobilizat trupele aferente pentru ceea ce avea sã transforme Iaşiul, timp de câteva ore, în “Ghedeonul” politicii româneşti.Astfel cã, duminica trecutã (n.r. - 12 mai a.c.) Iaşiul a fost invadat de trupele combatanţilor, (veniţi din toatã ţara, ce-i drept, nu pe tancuri, ci cu o garniturã de tren şi câteva sute de autocare, microbuze şi maşini personale), înarmaţi cu drapele, pancarte şi, inevitabil la cele aproape 30 de grade care pârjoleau Iaşiul, cu sticle de apã mineralã. Acestora li s-au alãturat susţinãtorii locali, mobilizaţi cu sârg de şefii filialelor de partid, ca sã dea bine în ochii şefilor de la centru. Cam aşa s-ar putea rezuma confruntarea mitingurilor pro şi anti – Bãsescu din boema şi liniştita urbe moldavã.Câştigãtori la puncte (şi numãr de simpatizanţi sau susţinãtori convinşi) s-au dovedit a fi organizatorii mitingului de susţinere a preşedintelui suspendat Traian Bãsescu, (în speţã, cei de la PD, secondaţi de PLD, UPC), care au reuşit sã adune în Piaţa Unirii jumãtate din cei 40 000 de manifestanţi preconizaţi. În tabãra adversarilor lui Traian Bãsescu, pe Esplanada Palatului Culturii, reprezentanţii PSD şi PRM au cumulat în jur de 10000 de manifestanţi din cei 25000 planificaţi. Menţionãm cã deşi ambele tabere şi-au aruncat vorbe grele şi acuzaţii grave, iar datoritã atmosferei incendiare la propriu şi la figurat, jandarmii şi poliţiştii fuseserã preveniţi cã s-ar putea sã se lase cu “scântei”, nimeni nu a fost rãnit. La ambulanţele SMURD, prezente la faţa locului, au apelat câteva persoane doborâte de obosealã şi cãldurã, nicidecum de ascuţişul vorbelor aruncate de liderii ambelor tabere cãtre inamicul aflat la mai puţin de 600 de metri.Moleşeala, provocatã de orele lungi de stat în cãldura sufocantã din Piaţa Unirii, a fost alungatã de concertul susţinut de trupa Voltaj, care a pregãtit atmosfera pentru intrarea în scenã a vedetei mitingului, Traian Bãsescu. Şi ca orice vedetã care se respectã şi ştie cã are prizã la public, preşedintele suspendat şi-a amânat cu o orã discursul preconizat pentru ora 17. În definitiv, se ştie cã fanii adevãraţi fac orice sacrificiu pentru vedeta preferatã.Discursul lui Traian Bãsescu n-a adus dezvãluiri senzaţionale, dar a mizat pe cartea emoţionalã, aspect la care, dupã cum se ştie, preşedintele, fie el şi suspendat, dã clasã tuturor politicienilor din România. Domnia sa le-a amintit ieşenilor cã “schimbarea din 2004 care a adus Alianţa D.A. la putere a început la Iaşi. Iatã cã acum, Iaşiul trebuie sã fie, din nou, punctul zero al unei noi revoluţii portocalii”. Traian Bãsescu a reiterat opinia conform cãreia, dupã referendum, parlamentul ar trebui sã lase loc alegerilor anticipate. Deşi credem cã echipa de consilieri ai preşedintelui ales n-a fost extrem de inspiratã cu “noua revoluţie portocalie” (românii fac deja alergie la culoarea care le-a adus o guvernare extrem de pãguboasã, iar în plus, fãrã sã fim superstiţioşi, ambele revoluţii portocalii, din România şi Ucraina, s-au sfârşit prost !), discursul preşedintelui le-a dat prilejul celor aflaţi în Piaţa Unirii sã-şi verse oful şi sã-i huiduiascã pe foştii preşedinţi Iliescu şi Constantinescu, care, la fel ca şi parlamentarii obedienţi oligarhilor, le-au înşelat aşteptãrile. Traian Bãsescu a venit la Iaşi gardat de “generalii” sãi apropiaţi. Astfel, la mitingul pro-Bãsescu au mai participat şi preşedintele PD, Emil Boc, preşedintele PLD, Theodor Stolojan, vicepreşedinte PLD, Gheorghe Flutur, dar şi Vasile Blaga, Raluca Turcan, Anca Boagiu, Cezar Preda. Cei prezenţi la miting au scandat lozinci împotriva celor 322 de parlamentari care au votat pentru suspendarea preşedintelui Traian Bãsescu. În timpul discursurilor, atât Stolojan, cât şi Emil Boc au fãcut un apel la cei prezenţi pentru a vota împotriva demiterii preşedintelui Traian Bãsescu, la referendemul din data de 19 mai 2007.
de Gabriela Ionita

EcoInvent 2007 (I)

Invenţii ce vor fi prezentate în cadrul Salonului EcoInvent 2007

Peste douã sãptãmâni, Iaşiul va deveni pentru câteva zile (30 mai – 2 iunie 2007) o “Mecca” a inventatorilor. În cadrul Salonului Internaţional al Invenţiilor, Cercetãrii şi Tehnologiei “EcoInvent” 2007, se vor reuni peste 150 de inventatori din întreaga Europã (Franţa, Belgia, Ungaria, Ucraina, Federaţia Rusã, Republica Moldova şi, bineînţeles, România), preocupaţi de mijloacele şi modalitãţile de protecţie a mediului. Dintre aceştia nu vor lipsi inventatorii ieşeni, cunoscut fiind prestigiu şcolii ieşene de inventicã. Ediţia din acest an a Salonului EcoInvent şi-a propus ca, alãturi de tematicile obişnuite, sã acorde atenţie în mod prioritar protecţiei populaţiei în cazul unor manifestãri meteo violente, cauzate de încãlzirea globalã abruptã.În calitate de partener al Societãţii Inventatorilor din România în organizarea acestei manifestãri, sãptãmânalul Top Business va continua sã vã prezinte în avanpremierã unele dintre invenţiile de succes ce vor putea fi vãzute la Standurile EcoInvent.
Prelevator autonom de probe subacvatice
Prelevatorul autonom de probe subacvatice a fost conceput de inventatorul ieşean Emil Braharu. Invenţia se referã la un aparat destinat prelevãrii de probe subacvatice (apã, gaze din descompunere şi bentos submarin) de la adâncimi variabile, prestabilite anterior lansãrii – recuperãrii, în vederea efectuãrii de cercetãri ştiinţifice, prospecţii şi exploatare economicã a resurselor Mãrii Negre şi Oceanului Planetar.Este cunoscut faptul cã Marea Neagrã dispune de resurse apreciabile de sulfaţi, azotaţi, fosfaţi, aur şi chiar o serie de metale rare, resurse rãmase încã neexploatate din lipsã de tehnologie adecvatã. Conform precizãrilor fãcute de domnul Emil Braharu: “La nivelul oceanului planetar exploatarea nodulilor polimetalici reprezintã o resursã a viitorului. De asemenea, specialiştii în domeniu ştiu cã direct proporţional cu adâncimea – presiunea hidrostaticã – concentraţia de deuteriu creşte, ajungând la valori care justificã exploatarea industrialã în vederea fabricaţiei de apã grea”.În prezent sunt utilizate diverse metode de prelevare a probelor subacvatice, cum ar fi: dragare cu grãgi remorcate, pompe de aspiraţie, prelevarea cu batiscafe, submarine dotate cu roboţi asistaţi computerizat, toate acestea având însã dezavantajul de a fi deosebit de costisitoare. Potrivit documentaţiei din dosarul de brevetare depus la OSIM, problema pe care o rezolvã invenţia lui Emil Braharu constã în construirea, mai puţin costisitoare, a unui aparat de complexitate medie, cu posibilitãţi şi dotãri multifuncţionale, comandat pneumatic autonom, recuperabil şi refolosibil, aparat bazat pe proprietatea fizicã a bulei de aer ce subacvatic tinde sã se ridice vertical spre suprafaţa apei, fenomenul fiind cunoscut.Prelevatorul autonom de probe subacvatice conceput de inventatorul ieşean prezintã urmãtoarele avantaje: poate fi realizat cu mijloace tehnologice uşor accesibile dintr-un şantier naval, la un preţ de cost acceptabil chiar şi la scarã mare, pentru utilitãţi speciale; dincolo de cercetarea ştiinţificã, se poate organiza exploatarea bentosului din Marea Neagrã care poate fi folosit ca materie primã pentru îngrãşãminte agricole, metale rare din separaţie, combustibil gazos din apa cu o concentraţie mare de deuteriu; comandat şi asistat prin ultrasunete şi camere video submarine, poate recolta noduli polimetalici. Pentru evitarea pierderii aparatului, în blocul de distribuţie a aerului, sub cupola paraşutei de ascensiune este amplasat un dispozitiv orologic prereglat de la suprafaţã în funcţie de adâncimea de imersie şi un dispozitiv de siguranţã chimicã, care prin topire elibereazã un resort deblocând aerul sub cupolã. De asemenea, aparatul este dotat cu radiobalizã GPS şi girofar pentru semnalizare luminoasã, fiind astfel uşor de detectat şi recuperat.
de Gabriela Ionita (Ionita Gabriela)
Seminar pe tema “Micro si nanotehnologiile în industria chimicã si farmaceuticã”
Pe agenda manifestãrilor conexe ale Salonului EcoInvent s-au aflat si lucãrile Seminarului pe tema “Micro si nanotehnologiile în industria chimicã si farmaceuticã”, eveniment organizat de cãtre Institutul National de Cercetare-Dezvoltare (CD) pentru Microtehnologii – IMT Bucuresti, în colaborare cu IBD/GTZ – Program economic german pentru România, si gãzduit de Sala Senatului Universitãtii “Al. I. Cuza”. În cadrul seminarului au fost prezentate 7 comunicãri stiintifice precum si Programul CDI al Comunitãtii Europene – FP7 ce vizeazã valorificarea rezultatelor cercetãrii si oportunitãtile de promovare ale acesteia în Programul cadru 7 al CE. Conform precizãrilor fãcute de cãtre doamna Ileana Cernica, reprezentanta Centrului de Transfer Tehnologic pentru Microinginerie CTT Bãneasa: “Scopul acestui seminar a fost promovarea micro si nanotehnologiilor în domeniul industriilor traditionale. Pentru Iasi am ales industria chimicã si farmaceuticã deoarece aici existã unul dintre cei mai mari producãtori de medicamente din România, respectiv firma Antibiotice. Domeniul micro si nanotehnologiilor este unul cu un impact deosebit asupra vietii noastre. Se spune cã dupã dupã revolutia fierului, si ulterior a siliciului, acum urmeazã cea a nanotehnologiilor si nanomaterialelor. La aceastã editie au participat cercetãtori de o mare recunoastere nationalã si internationalã care au prezentat ultimele lor realizãri în domeniu, seminarul de la Iasi având cel mai înalt nivel stiintific dintre toate prezentãrile de pânã acum. Desi cercetarea româneascã în acest domeniu este recunoscutã si apreciatã în Europa, este foarte putin utilizatã în România. Acest fapt se datoreazã atât unei oarecare reticente cât si unei lipse de informare, aspecte pe care încercãm sã le combatem prin intermediul acestor întruniri. Iar rezultatele încep sã se vadã. Poate nu la modul spectaculos, dar se vãd si asta înseamnã cã demersurile noastre nu sunt inutile”. De asemenea, potrivit domnului Daniel Cosnitã, reprezentantul IBD/GTZ: “Seminarul de la Iasi s-a înscris în aria Salonului EcoInvent, dar în acelasi timp este parte componentã a unui proiect mai amplu care îsi propune de a aduce acest domeniu, destul de abstract, cât mai aproape de piatã, si sã vadã în ce domenii din industria româneascã au aplicabilitate micro si nanotehnologiile. Anterior au mai avut loc seminarii similare la Timisoara, pentru industria textilã, la Brasov, pentru industria lemnului si mobilei. La Iasi ne-am axat pe industria farmaceuticã, si urmeazã sã avem astfel de prezentãri la Constanta si Galati pe domenii ale industriei care sunt reprezentative pentru aceste orase”.”Având în vedere cã Iasiul este nucleul inventicii românesti, o manifestare de acest gen în cadrul EcoInvent, categoric este binevenitã. Tematica abordatã la acest seminar este de extremã actualitate pe plan mondial, iar la Iasi existã astfel de încercãri de cercetare si cred cã un schimb de experientã între specialistii de aici si cei din alte colturi ale tãrii este benefic. Din ce am citit si ce cunosc, nanotehnologiile sunt un domeniu de vârf si într-un viitor chiar foarte apropiat cred eu cã si firmele românesti vor adopta implementarea unor astfel de tehnologii, a le utiliza si a exporta rezultatele cercetãrii românesti în domeniu, aceasta având potentialul necesar. Prin abordarea unui domeniu de vârf se poate depãsi stadiul actual al industriei actuale românesti si a se ajunge la acea mult doritã competitivitate internationalã” ne-a declarat dipl. ing. Radu Grigore Grosu, directorul Parcului Tehnopolis din Iasi, la finalul acestei manifestãri.

de Gabriela Ionita

EcoInvent 2007 (IV)

ECOINVENT 2007

Iasiul a gãzduit în perioada 31 mai – 2 iunie a.c. cea de-a III-a editie a Salonului International al inventiilor, cercetãrii si transferului tehnologic în domeniul protectiei mediului EcoInvent. Sala Pasilor Pierduti de la Universitatea “Al. I. Cuza” a reunit la deschiderea oficialã a Salonului numerosi profesori universitari, studenti, cercetãtori, reprezentanti ai mass-media si peste 50 de inventatori, personalitãti recunoscute pe plan national dar si tineri ce bat la portile afirmãrii. Cei cu adevãrat preocupati de soarta cercetãrii si inventicii din România si cu precãdere a celei iesene au tinut neapãrat sã fie prezenti la aceastã manifestare. Din pãcate, autoritãtile locale, fãrã nici o exceptie, au dorit, prin deplina absentã, sã demonstreze încã o datã cã domeniul în cauzã nu se aflã pe lista lor de prioritãti. Lipsa de interes al vremelnicilor edili ai Iasiului nu poate fi combãtutã nici mãcar atunci când este vorba de un eveniment de marcã, devenit deja traditie pentru orasul emblemã al inventicii românesti. La deschiderea manifestãrii, prof. univ. dr. Constantin Antohi, managerul Salonului, a precizat cã: „Arta creatiei este încã un mister, în pofida tratatelor de psihologia creatorului. Civilizatia umanã n-ar fi fost posibilã fãrã aceste acte de creatie. Cred cã este necesarã o mai amplã mediatizare a performantelor din inventicã, precum si valorificarea în plan material a rezultatelor muncii de cercetare si creatie. Aceasta este sansa realã de afirmare a Iasiului ca o adevãratã capitalã spiritualã si culturalã a Europei”. Despre importanta manifestãrii si rolul inventatorilor în progresul stiintei au mai vorbit: prof. univ. dr. Pop Ioan, presedintele Filialei Cluj Napoca a Societãtii Inventatorilor din România, prof. univ. dr. Boris Plahteanu – Universitatea Tehnicã Iasi si presedintele Juriului manifestãrii, directorul sãptãmânalului Top Business – coorganizator al Salonului, Constantin Dumitru, Constantin Petrescu, reprezentant al OSIM, precum si scriitorul Pavel Corut, prezent la Iasi în calitate de invitat de onoare al manifestãrii datoritã preocupãrii constante pentru promovarea domeniului inventicii si a reprezentantilor sãi de seamã.Salonul ECOINVENT a reunit peste 100 de inventii din Republica Moldova si România, lucrãri aflate în stadiul de prototip, model experimental sau chiar în productie de serie. Lucrãrile Conferintei Internationale de Inventicã au permis participantilor sã audieze peste 30 de lucrãri stiintifice structurate pe teme de interes în domeniul mentionat.
Premiile Top Business acordate la ECOINVENT 2007Sãptãmânalul Top Business împreunã cu partenerul sãu din SUA (Editura Center Focus Publishing Chicago, editor al ziarului Romanian Tribune si al Romanian-American Yellow Pages) a acordat urmãtoarele premii:l Marele premiu de promovare, si Premiul Romanian-American Yellow Pages (RAYP) – Societatea Inventatorilor Români si Institutul National de Inventicã;l Premiul special de promovare, Premiul Romanian Tribune si premiul RAYP: prof. dr. ing. Constantin Marin Antohi (Iasi), dr. ing. Dan Pavnev (Urziceni);l Premiul Galeriilor de artã Top Business si premiul RAYP: prof. univ. dr. Boris Plãhteanu, Iasi (lucrarea „Macul“ de Constantin Tofan), prof. univ. dr. Ioan Pop, Cluj-Napoca (lucrarea „Dezghet în deltã“ de Florin Morun), acad. Ioan Bostan, rectorul Universitãtii Tehnice din Chisinãu (lucrarea „Palatul la ora 7 dimineatã“ de Dana Plãhteanu), prof. univ. dr. Viktor Covaliov, Chisinãu (lucrarea „Castelul soarelui“ de Nicolae Mihãilã);l Premiul de promovare Top Business si premiul Romanian Tribune: conf. univ. dr. Constantin Chiritã, Hydramold Iasi, prof. univ. dr. Mircea Leonte (Galati), prof. univ. dr. Pavel Chintea (Chisinãu), ing. Emil Braharu (Iasi), acad.Valentin Celac (Chisinãu), prof. univ. dr. Traian Dinorel Stãnciulescu (Iasi), prof. univ. dr. Valerian Dorogan, prorectorul Universitãtii Tehnice Chisinãu, prof. univ. Ioan Sandu (Iasi), Eleonora Bolboceanu (Chisinãu).De asemenea, Top Business oferã posibilitatea tuturor participantilor la Salon sã beneficieze de o scurtã prezentare a inventiei pe care o considerã reprezentativã.

de Gabriela Ionita (Ionita Gabriela)

Festivalul de Film de la Cannes 2007

Din ulita Sãrãriei lui Creangã, pe covorul rosu de la Cannes

Nici nu se stinseserã bine ecourile aplauzelor si uralelor ceremoniei de decernarea a premiilor din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, când reusita de exceptie a regizorului român Cristian Mungiu, adjudecarea Premiului Palme d`Oro, se afla pe prima paginã a celor mai renumite ziare din întreaga lume, unele amânându-si cu mult închiderea editiei pentru a prinde deznodãmântul celei mai importante competitii din domeniul cinematografic.
Juriul Festivalului de la Cannes, condus de regizorul britanic Stephen Frears, a decis cã filmul regizorului român Cristian Mungiu, „4 luni, 3 sãptãmâni si 2 zile“, este cel mai bun dintre cele 22 de pelicule selectate în cadrul competitiei, reusind sã depãseascã nume grele ale cinematografiei, cum ar fi Quentin Tarantino sau fratii Coen, cu pelicula „No Country for Old Men”, aflatã pe lista favoritilor la deschiderea festivalului. Reusita deosebitã a regizorului iesean a depãsit-o pe cea a lui Liviu Ciulei, care a câstigat Premiul pentru cea mai bunã regie în anul 1965 pentru filmul „Pãdurea Spânzuratilor“. Pelicula „4 luni, 3 sãptãmâni si 2 zile“ prezintã realist si, în mod evident, socant, pentru cei din Vest care au fãcut cunostintã cu ororile comunismului doar din cãrti, povestea unei tinere care avorteazã un copil nedorit si suportã apoi consecintele, actiunea având loc în perioada de dinainte de ’89. Titlul desemneazã timpul, încãrcat de spaime si disperare, pe care tânãra îl parcurge pânã în momentul în care gãseste acea persoanã care o ajutã, ilegal, sã avorteze. În afarã de Marele premiu de la Cannes, pelicula a mai primit alte douã premii din partea Federatiei Internationale a Criticilor de Film si din partea presei acreditatã la eveniment.Cristian Mungiu va primi titlul de Cetãtean de Onoare al Iasiului.
Gheorghe Nichita, primarul Iasiului: “Am aflat de marea realizare de la Cannes a lui Cristian Mungiu imediat dupã decernarea premiului. Am vorbit si cu rectorul Universitãtii Alexandru Ion Cuza, Dumitru Oprea si am decis cã oferirea titlului de Cetãtean de Onoare al Iasiului lui Cristian Mungiu este una bine-meritatã de regizor si care în acelasi timp ne onoreazã si pe noi. Încã de anul trecut, noi ne-am dorit înmânarea regizorului iesean a unei Diplome de Excelentã pentru tot ceea ce a realizat, realizãri ce au reprezentat, implicit si Iasiul, dar din motive obiective domnia sa nu a putut ajunge la Zilele Iasiului. Sperãm cã vom reusi sã-l avem printre noi de aceastã datã”. Ioan Holban, director al Teatrului “Luceafãrul”: “Evident cã noi, românii, si în special noi, iesenii, nu putem fi decât foarte, foarte mândri de aceastã reusitã, care iatã ne claseazã în topul cinematografiei mondiale. Nu pot decât sã-l felicit pe Cristian Mungiu si sã-i multumesc sincer cã în vremuri atât tulburi, în care vânzoleala kicioasã a clasei politice pe ecranele televizoarelor tinde sã ne ia ochii, el ne-a oferit o lectie de performantã si o bucurie spiritualã de proportii”.
Iulia Deloiu -Trif, actritã si realizator tv: “Cristian Mungiu a spart toate tiparele si, în mod miraculos pentru cei care nu stiu câtã muncã si perseverentã se ascund în spatele unui astfel de proiect, a reusit. Performanta sa e un stimulent excelent pentru noile generatii, demonstrând cã iatã, cu un buget minuscul comparativ cu cel al marilor case de productie si fãrã nume grandioase pe afis, poti smulge laurii unei competitii de înaltã clasã. Cred cã încã nu realizãm pe deplin însemnãtatea acestei reusite. O spunem si ni se pare cã sunã ciudat. Suntem acolo sus, printre greii cinematografiei, si tocmai unii de-ai nostri s-au gãsit sã cârcoteascã, în loc sã-i multumim acestui regizor talentat care a fãcut posibilã vizibilitatea României, pe cele mai importante canale de televiziune în breaking news, si cu altceva decât crizele politice. Cred cã la acest capitol mai avem de învãtat”.Adi Carauleanu, director artistic al Teatrului National din Iasi: “Putinã lume stie cã Ion Sapdaru, Teodor Corban, Georgeta Burdujan, Emil Coseru si subsemnatul, toti actori ai Teatrului National din Iasi, si-au adus contributia într-o micã mãsurã la reusita acestui film. În plus, si Anamaria Marinca este tot ieseancã, chiar dacã actualmente locuieste la Londra. Pentru teatrul iesean, premiul obtinut de filmul lui Cristian Mungiu dovedeste cã avem actori foarte talentati. E adevãrat cã rolurile noastre sunt secundare dar scena este deosebitã si a fost remarcatã. Este foarte greu sã joci penibilul. E vorba de familii de medici, adunate la o masã oficialã, în atmosfera specificã a anilor `80, unde se discutã despre totul, în felul lor specific de a vorbi, cu multe vorbe de fatadã. În plus, vrem sã-i multumim regizorului Cristian Mungiu cã ne-a oferit sansa sã lucrãm alãturi de el si sã împãrtim clipele minunate ale victoriei. E greu de descris ce-am simtit noi când Jane Fonda i-a înmânat Trofeul Palme d`Oro, dar cu sigurantã astfel de momente nu se uitã niciodatã. Îi urãm mult succes si sperãm cã alãturi de numele mari care doresc sã lucreze cu el se vor afla si actorii ieseni”.

de Gabriela Ionita (Ionita Gabriela)

Universitatea AL. I. Cuza

“Suntem în Top 500 si chiar în Top 100, prin absolventii nostri”

Top Business: Domnule rector Dumitru Oprea, multiplele parteneriate externe ale universitãtii pe care o conduceti fac din dumneavoastrã si un excelent “ambasador al spiritului românesc”.
Prof. univ. dr. Dumitru Oprea: Am participat la o actiune foarte interesantã prin Academia Românã, mai exact prin intermediul unui român, nãscut la Iasi, stabilit în SUA, membru al Academiei, si care este vicepresedintele Bãncii Mondiale. Acesta ne-a solicitat sã prezentãm la Biblioteca Alexandrinã (din orasul Alexandria, Egipt) o lucrare despre construirea modelelor educationale pentru învãtãmântul superior din România – varianta Universitãtii “Al. I. Cuza”, în contextul în care, în Egipt, de câtiva ani sunt invitati oameni de pe toate continentele, de la universitãti de top, pentru a pune bazele unei legi a învãtãmântului superior în Egipt. Directorul Bibliotecii din Alexandria este gazda acestor întâlniri. Am pregãtit împreunã cu domnul prof. Esanu o lucrare care a apãrut în volumul conferintei. Am fãcut parte dintr-o prezentare în plen, în care eram cinci persoane din zone diferite, dintre care fostul presedinte al Asociatiei Internationale a Universitãtilor (Elvetia), o foarte bunã cunostintã a prof. Mircea Malita, pe care l-a cunoscut în 1975 în România, când s-a creat CEx. UNESCO, unul din putinele organisme internationale care au sediul de atunci în România, si care vorbea foarte frumos despre tara noastrã, (nestiind cã eu sunt român). Ulterior, dupã ce ne-am cunoscut, am aflat ce imagine frumoasã avea despre România, evident si prin prisma unui om de o culturã rarã – Mircea Malita). În zilele imediat urmãtoare am participat la Conferinta Europeanã a Rectorilor (European University Association) desfãsuratã la Lisabona, unde la final, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barosso, s-a prezentat la universitatea pe care a absolvit-o si într-un stil oratoric de exceptie, si cu încãrcãtura emotionalã de rigoare la a povestit cum prin anii `74 - `75, în timp ce îsi finaliza studiile, pe scãrile cantinei a întâlnit-o pe cea care ulterior avea sã-i devinã sotie. În plus, am admirat la el faptul cã la multiplele interventii din salã, avea rãspunsuri foarte la subiect. Iar unde nu era foarte stãpân pe situatie, cu sinceritatea si dezinvoltura oamenilor care recunosc cã lumea e mare si nimeni nu e atotstiutor, mentiona numele expertului pe problema respectivã ce urma sã fie prezentatã la Bruxelles. Întâlnirea de la Lisabona a fost evenimentul care a anticipat recenta manifestare de la Londra, fiindcã la Lisabona s-a prezentat Raportul Trenduri 5 (urmãtorul, Trenduri 6 va avea loc în 2009), elaborat în urma unui sondaj în lumea universitarã europeanã (dintre cele 19 universitãti europene chestionate, una a fost Universitatea “Al. I. Cuza”). Ulterior, am participat la Londra la Conferinta Interministerialã pentru Educatie unde s-a dezbãtut acest material, s-au fãcut propuneri (delegatia României a înaintat opt propuneri, iar în ultima zi a avut loc semnarea documentului de cãtre ministrii tãrilor participante. Am participat la un eveniment exceptional la University of Rome La Sapienza (Italia), pentru cã noi suntem într-un program deosebit de interesant, numit “Diplome Comune”, unde pentru prima datã rectorii a trei universitãti traditionale din Italia, Franta si România au semnat diplomele absolventilor de scoalã doctoralã, doctorilor. De asemenea, cu aceeasi ocazie, domnul Serge Moscovici a primit din partea Universitãtii noastre titlul de Doctor Honoris Causa, într-o manifestare originalã, un fel de duplex Iasi-Sapienza, printr-o videoconferintã în care pe un ecran urias erau cei de la Iasi. Douã lucruri deosebite realizate la Sapienza pentru care meritul îi revine prof. univ. dr. Adrian Neculau, care a pus bazele unui astfel de parteneriat. Iatã cã vizibilitatea României pe plan international nu e doar teorie, dacã ne raportãm la astfel de evenimente unde am fost prezenti într-o unitate de timp destul de scurtã. Stiu cã unii ar putea spune: “Vai, iatã cât se plimbã…”. De fapt, la astfel de participãri, vezi aeroportul, hotelul si locul de desfãsurare al manifestãrii. În Italia, am trecut pe lângã Colloseum, la Londra, Big Bang-ul era la doi pasi, Palatul Regal la fel, dar nu a fost timp pentru a vizita aceste locuri. De obicei, multumirea vine din reusita evenimentelor respective si din faptul cã prin prestatia noastrã dovedim cã existã si o Românie performantã, o Românie magicã, o Românie europeanã, care meritã cunoscutã. De exemplu, lucrarea prezentatã în Egipt, precum si albumele de prezentare ale Iasiului, pe care le-am dus cu noi, vor rãmâne în arhivele bibliotecii din Alexandria.
T.B.: Si în acest an, Universitatea “Al. I. Cuza” s-a situat pe primul loc în topul universitãtilor din România, top întocmit de Asociatia AD ASTRA. Care e secretul reeditãrii unei astfel de performante ?
D.O.: Poate cã si introducerea de mai sus reprezintã o formã de a confirma calitatea actului didactic, de cercetare, de creare a unui microclimat necesar unei educatii a spiritului, aici, la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iasi; pentru cã noi nu ne-am aflat întâmplãtor acolo…asta chiar ni s-a spus clar, cã ei aveau semnale cã din evaluãrile anterioare reiesea cã universitatea noastrã are un cuvânt de spus. AD ASTRA, chiar dacã a fost contestatã de unii, face vizibil un anumit nivel de performantã, ceea ce nu se poate spune despre alte institutii. Secretul e destul de usor de descifrat: abordãm cu multã seriozitate atât procesul didactic cât si partea de cercetare, care de fapt se întrepãtrund, se leagã perfect. Un student de la o facultatea de biologie, sau de fizicã, îsi desãvârseste studiile prin lucrãrile practice; teorie poate citi si pe internet. Rolul cercetãrii în astfel de domenii este decisiv. Parteneriatele noastre ne-au ajutat teribil mai ales în anii trecuti, pentru cã aparatura de care dispunea universitatea la acea orã nu ne permitea sã prezentãm lucrãri stiintifice acceptate de standardele occidentale. Astfel cã probele se fãceau pe aparatura partenerilor nostri. Acum, datoritã platformelor de cercetare pentru învãtãmântul postuniversitar, lucrurile s-au schimbat; avem aparatura necesarã, avem laboratoare interdisciplinare, iar de câtiva ani buni alocãm zeci de miliarde (din banii universitãtii) pentru cercetare, dãm premii de pânã la un milion de RON celor mai buni doctoranzi, celor mai buni cercetãtori si facultãtilor cu rezultate deosebite.
T.B.: Se stie cã nu toti cercetãtorii sunt si buni dascãli. Calitatea recunoscutã a actului educational si numãrul de lucrãri publicate - 275 (raportat la un colectiv academic de doar 863 de cadre didactice) sugereazã cã aici se poate si una si alta. Cum îi motivati ? Stim cã sunt foarte bine plãtiti, dar este aceasta o motivatie suficientã ?
D.O.: Existã multe motivatii. Legat de “sunt plãtiti bine” …aici presa n-a prea înteles strategia universitãtii, strategie pe care personal am promovat-o. În 1997, prima facultate din România care a interzis profesorilor sã mai predea si la alte universitãti a fost Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor de la Cuza. Dupã ce în anul 2000 am preluat rectoratul, am extins acest lucru la nivel de universitate. Am stopat “turismul” universitar si predatul pe scara trenului. Astfel, oamenii au avut timp sã facã si cercetare. Si actul didactic s-a îmbunãtãtit, deoarece se ajunsese sã se facã scoalã cu preparatori si asistenti, pentru cã profesorii mari predau la “n” universitãti din România. Stabilizarea sau “legarea de glie” s-a fãcut într-o formã elegantã, fiindcã le-am promis cã vor câstiga mai mult decât din acel necontenit “circuit turistic” pe care îl fãceau înainte. Sunt plãtiti foarte bine si asta îi motiveazã sã performeze. Apoi, nu mi-am permis sã-i umilesc pe profesorii de pe acele domenii, mai ales cele tehnice, care sunt mai putin cãutate în acest moment. N-am pus bazã numai pe cerere si ofertã la modul vulgar. În acele domenii (fizicã, chimie, biologie) avem profesori care sunt cercetãtori recunoscuti pe plan international si ne aduc glorie institutionalã. De exemplu, cei de la Fizicã au publicat 164 de lucrãri stiintifice în strãinãtate si au primit salarii decente.
T.B. Totusi, aceastã abordare a creat uneori reale controverse…
D.O.: E simplu sã cârcotesti de pe margine, atunci când nu esti pus în situatia de a lua decizii vitale. În prezent, putem spune cã universitatea Cuza “trãieste pe picior mare”, dar toate acestea n-au venit asa din cer. Este o strategie care, atunci când a fost anuntatã, a generat multe suspiciuni, multã neîncredere si multe discutii. Dar acum, în universitate lucrurile sunt bine asezate, existã o visterie, bani albi pentru zile negre, astfel cã dacã s-ar întâmpla vreo nebunie în România, “tara tuturor posibilitãtilor”, dupã cum ne-o demonstreazã evenimentele din ultima perioadã, as vrea ca aceastã uzinã, în care creierele dascãlilor si ale studentilor trudesc de zor, sã nu fie afectatã de nelinisti provocate de instabilitate politicã sau guvernamentalã. Nu este atât de simplu, dar rolul unui manager, ce cred cã sunt, este de a nu transmite celor din comunitatea în care se aflã cât de greu i-a fost sau îi este pentru ca linistea în institutie sã fie asezatã. Eu niciodatã nu mã plâng de dificultãtile mele. Totul e bine când lucrurile merg bine. Atât.
T.B.: Pentru cã am amintit de valoarea absolventilor universitãtii pe care o conduceti, (stim cã multi au ales calea marilor corporatii si companii multinationale, unde au cariere de invidiat), poate ne dati câteva exemple care vã vin în acest moment în minte.
D.O.: Universitatea nu a avut o Fundatie Alumni a absolventilor ei. Acum am creat-o, si o vãd ca pe o uzinã de cãutare de oameni care de la începuturi si pânã acum au absolvit aici si care, ulterior, prin carierã au fãcut cinste titulaturii de absolvent la Cuza. Aproape cã nu existã universitate de renume (Harvard, Yale, Princeton, Oxford, Cambridge) unde sã nu existe un absolvent al universitãtii noastre. Când site-ul Fundatiei Alumni va fi gata, va fi o surprizã de proportii când se va vedea la ce mari bãnci internationale din SUA si Canada sunt directori absolventii nostri de la economie, ce mari companii la nivel regional sunt conduse de absolventii nostri chiar de acum 7-10 ani. La toamnã chiar ne-am propus realizarea unei întâlniri la care vor fi prezenti absolventi de la Cuza care în prezent sunt în conducerile universitãtilor din Top 100 la nivel mondial. Noi suntem în Top 500 si chiar în Top 100 foarte bine plasati, prin absolventii nostri, iar acest lucru spune de la sine despre valoarea institutiei noastre.
T.B.: Ce-i lipseste Universitãtii “Al. I. Cuza” pentru a fi prima universitate din România care accede în Top 500 ?
D.O.: E foarte interesant cum cu atâtea realizãri nu ne situãm în Top 500, nu ? Se stie cã am propus unificarea universitãtilor iesene, chiar dacã, atunci când sunt mai pesimist, acest lucru mi se pare imposibil. Este o conditie de supravietuire frumoasã, elegantã. Marile corporatii ale lumii, în conditiile globalizãrii, se unesc. Universitatea la fondare nu avea cinci sateliti, era o universitate adevãratã, puternicã, iar acestã unificare nu e în interesul meu personal, ci în interesul comunitãtii. Credinta mea este cã având o universitate puternicã, intrarea în Top 500 nu va mai reprezenta o problemã. E o mãsurã necesarã, dar nepopularã, astfel cã-ti trebuie ceva curaj. În plus, guvernantii, dupã cum bine se vede, au alte probleme mult mai presante, decât sã ia o astfel de decizie, si în plus sã explice oamenilor de ce e necesar acest lucru.
de Gabriela Ionita
http://www.topbusiness.ro/romania/archive/article/%26%238220%3BSuntem+%EEn+Top+500+si+chiar+%EEn+Top+100%2C+prin+absolventii+nostri%26%238221%3B.html

EcoInvent 2007 (II)

Inventii ce vor fi prezentate în cadrul Salonului EcoInvent 2007 - II

Scoala ieseanã de inventicã îsi va arãta roadele si la editia din acest an a Salonului International EcoInvent (29 mai – 2 iunie 2007), gãzduit de Sala Pasilor Pierduti a Universitãtii “Al. I. Cuza” din Iasi. Alãturi de nume consacrate ale inventicii iesene, la Salon vor fi prezenti si tineri inventatori, aflati acum la primele competitii importante din domeniu. În calitate de partener al Societãtii Inventatorilor din România în organizarea acestei manifestãri, sãptãmânalul Top Business va continua sã vã prezinte în avanpremierã unele dintre inventiile de succes ce vor putea fi vãzute la Standurile EcoInvent.
Avertizor pentru radiatii neionizante (UV, IR)
Aparatul, conceput de un tânãr inventator iesean, drd. ing. Marius Teliscã, este destinat uzului personal în vederea avertizãrii asupra momentului depãsirii unor praguri critice ale intensitãtii radiatiilor ultraviolete si infrarosii generate de soare. Ca urmare a distrugerilor cauzate stratului de ozon si a intensificãrii activitãtii solare, nu de putine ori specialistii au lansat avertismente privind efectele nocive datorate expunerii la soare, fãrã a se preciza însã cu exactitate când aceasta devine periculoasã pentru organismul uman. Cu alte cuvinte, aparatul inventatorului iesean ar trebui sã devinã un accesoriu nelipsit din geanta de plajã, acesta având capacitatea de a mãsura cu exactitate nivelul de radiatii ultraviolete si infrarosii, si de a avertiza sonor atunci când nivelul acestora depãseste pragul admis si devine periculos pentru sãnãtatea organismului nostru. Sunt cunoscute aparate care mãsoarã intensitatea radiatiilor UV, folosind pentru aceasta fotodiode specializate în acest domeniu de lungime de undã, rezultatul mãsurãrii fiind afisat digital pe un ecran cu cristale lichide. De asemenea, este cunoscutã metoda de mãsurare a radiatiei IR care determinã de fapt temperatura unei suprafete expuse utilizând termometre rezistive sau cu elemente semiconductoare. Conform celor precizate de autorul inventiei, “aceste aparate prezintã o serie de dezavantaje, cum ar fi: fiecare mãsoarã un anumit tip de radiatii, expunerea la soare deterioreazã afisajul digital si este necesarã verificarea repetatã a valorilor afisate deoarece acestea nu emit semnale sonore de avertizare la depãsirea pragurilor critice de intensitate pentru radiatiile UV si IR”, dezavantaje care sunt înlãturate de avertizorul în cauzã. Avertizorul de radiatii neionizante rezolvã problema acestor dezavantaje, prin aceea cã este format din douã circuite electronice (unul pentru radiatia de tip UV si celãlalt pentru radiatia IR), care sunt programate electronic ca la o anumitã intensitate periculoasã pentru expunerea la soare sã emitã semnale intermitente audio de frecvente diferite, în functie de radiatia a cãrei nivel critic a fost depãsit. Potrivit celor declarate de Marius Teliscã, aparatul conceput de el prezintã urmãtoarele avantaje: avertizeazã sonor prin semnale audio diferite atingere pragurilor critice pentru radiatiile ultraviolete si infrarosii, astfel cã nu este necesar sã verificãm repetat afisajul digital, protejând astfel persoanele expuse la soare de insolatie si de actiunea nocivã a radiatiilor UV (principal factor în aparitia cancerului de piele). Poate fi utilizat ca “accesoriu” la plajã, dar mai ales de cãtre persoanele care prin natura profesiei lucreazã în aer liber, sub actiunea directã a razelor solare. În plus, pretul de cost al unui astfel de aparat este scãzut, comparativ cu cel al aparatelor existente, iar beneficiile aduse prin protejarea organismului uman de radiatiile neionizante recomandã inventia tânãrului iesean ca pe o posibilã investitie de succes.
Barcã cu ecomotor
Conform reglementãrilor în vigoare ale Comunitãtii europene privind protectia mediului, pe luciul de apã al amenajãrilor piscicole este interzisã folosirea motoarelor termice pentru propulsia bãrcilor. Aceastã interdictie este motivatã de faptul cã toate motoarele termice eliminã gazele arse în apa lacului, fiind astfel afectat echilibrul biologic. La aceasta se adaugã poluarea sonorã, majoritatea motoarelor de barcã fiind mari generatoare de zgomot, care la rândul sãu poate perturba ecosistemul.Cunoscutul inventator iesean Emil Braharu vine la editia din acest an a Salonului EcoInvent cu o noutate tehnicã ce constã în crearea unui motor de barcã actionat electric. Deosebirea de alte motoare de acelasi tip este dacã “de cresterea de randament cu circa 30% prin intubarea elicei si schimbarea sensului de mers prin rotirea motorului cu 180” dupã cum precizeazã autorul. Comenzile si sistemul de prindere e adaptat dupã motoarele amovile existente, alimentarea motorului fãcându-se la 12 V de la un grup de baterii de 180 Ah, asigurând o autonomie de minimum 8 ore, la o vitezã de 20-30 km/h.Potrivit documentatiei de brevetare, propulsorul electric este confectionat dintr-un electromotor de automobil Dacia, recuperat de la casare, având elicea adaptatã în raport cu turatia si puterea motorului. Grupul de baterii poate fi reîncãrcat periodic de la reteaua electricã, iar în locurile izolate unde acest lucru nu este posibil, reîncãrcare se poate face de la un motogenerator sau un grup de celule fotovoltaice, chiar în momentul deplasãrii. Potrivit autorului inventiei, “actualul ecomotor se aflã în teste de functionare de doi ani, în prezent fãcându-se defalcarea tehnologicã pentru fabricatia de serie. Am realizat aceastã inventie atât pentru piscicultorii români care vor trebui sã se adapteze la cerintele europene privind protectia mediului, dar cred cã la fel de binevenitã va fi si pentru dotarea bãrcilor din rezervatia Deltei Dunãrii”.
Vâsle ergonomice din materiale compozite
În ceea ce priveste preocuparea constantã a inventatorului Emil Braharu pentru asocierea de diverse materiale compozite în cadrul unei noi tehnologii fiabile, domnia sa, împreunã cu inventatorul George Buruianã, au realizat si un nou tip de vâsle pentru dotarea bãrcilor, si care deja se aflã în productie de serie la Constructii Inventica SRL Iasi. Din declaratiile autorilor am retinut cã “în prezent, vâslele pentru bãrci se confectioneazã în mare parte din lemn sau plastic. Conform reglementãrilor Registrului Naval Român, cerinta de bazã în acest domeniu este flotabilitatea pozitivã a vâslei, care sã poatã permite recuperarea acesteia dacã accidental a fost scãpatã în apã. În scopul fabricãrii industriale a vâslelor de diferite tipuri si mãrimi, prin asocierea de diverse materiale compozite si adoptarea unei tehnologii ce se preteazã fabricatiei în serie, am obtinut un nou tip de vâsle nescufundabile, ergonomice si fiabile chiar si dupã o perioadã lungã de timp”. Potrivit documentatiei de fabricatie, pana vâslei este turnatã în matritã din coremat si rãsini poliesterice, având încastratã din turnare coada vâslei din duraluminiu (folosit în industria aviaticã), iar opritorii de furgheti si mânerele sunt din polietilenã injectatã la cald în matritã. Tehnologia utilizatã permite fabricarea diferitelor tipuri de vâsle, atât pentru ambarcatiuni de salvare sau agrement, bãrci de pescuit, dar si pentru diferite tipuri de ambarcatiuni sportive.
Gabriela Ionita

Arta plastica

“Exercitii de fidelitate”

Volumul “Exercitii de fidelitate – Eseuri, portrete, vernisaje”, apãrut recent la Editura Art XXI Iasi si semnat de cunoscutul critic de artã Valentin Ciucã, propune publicului cititor un interesantã incursiune în “viata cetãtii culturale a românilor”, Iasiul, mai exact în acea parte care a definit si continuã sã defineascã apreciata sau contestata, dar niciodatã ignorata scoalã de picturã ieseanã. Cele peste 600 de pagini ale cãrtii reusesc sã contureze un spatiu cultural unic, fidel traditiilor temeinic conturate de cãtre “zugravii de subtire”, cum erau denumiti pictorii veacului al XIX-lea, baza pe care s-au grefat tendintele moderne si postmoderne ale artei plastice. Chiar dacã în “Exercitii de fidelitate” textele se referã sau pornesc de la evenimente culturale din perioada 2000 – 2006, eruditia autorului si cursivitatea scrierii, nealteratã de necesare trimiteri la un cadru mai larg, fac din lecturarea acestei cãrti un amplu si binevenit “exercitiu de istoria artei”. Pentru coperta volumului, autorul a ales un tablou al pictorului Manuel Mãnãstireanu, o viziune (dupã celebrul portret al lui Tonitza) a artistului universal, netributar unui timp sau spatiu anume, ci doar valorii operei sale. Oricare din artistii care se perindã prin paginile acestui substantial volum s-ar putea regãsi în imaginea de pe copertã. Însã la fel de bine, penelul/toc din mâna acestuia ne poate sugera intentia autorului de a rãmâne obiectiv si impartial, în analiza sa. Conform precizãrilor fãcute în Cuvântul de deschidere de pe coperta acestui volum, acad. Constantin Ciopraga recunoaste cã autorul “se înscrie în categoria personalitãtilor polivalente” si cã “oricine se poate împãrtãsi din stiinta si rafinamentul sãu în materie de Frumos”. De asemenea, acad. Al. Zub mãrturiseste cã: “Dintre criticii de artã care s-au impus în ultimele douã decenii, Valentin Ciucã se distinge prin amplul evantai de preocupãri legate de creatiile românesti în contextul universal”. De remarcat cã Valentin Ciucã nu pãcãtuieste, asemeni altor confrati, printr-un expozeu excesiv academic. Dimpotrivã, o oarecare lejeritate a discursului narativ, datoratã probabil apelãrii si la latura afectivã a memoriei, la care se adaugã intarsii spirituale si tuse fine de umor, fac din volumul “Exercitii de fidelitate” o incursiune care nu poate decât sã ne îmbogãteascã cultural si spiritual.
Top Business: - Recenta dumneavoastrã carte, dincolo de mozaicul cromatic si afectiv, conturat de atmosfera intimã a atelierelor de creatie, de cea festivã a vernisajelor, de diversitatea artistilor “prinsi în obiectiv”, pune în discutie un concept care poate pãrea cel putin ciudat, dacã nu desuet, fidelitatea în artã. Într-un secol în care totul se consumã cu o mare rapiditate, inclusiv arta, mai putem vorbi de fidelitate ?
Valentin Ciucã: Privitã ca o formã de neo-barbarie, cultura post-modernã, cu ale sale tendinte de integrare si globalizare, are modurile sale de expunere si asimilare. Noutatea pare mai degrabã o isterie mediaticã si manipulatoare. Uneori, în artã, impostorii sunt foarte convingãtori, în timp ce artistii autentici au sfiala propriilor incertitudini. Dar, sigur cã putem vorbi de fidelitate. Fidelitatea în artã se construieste în timp, timp care, la rândul sãu, stim cã este cel mai feroce critic de artã. Prezentul volum se constituie într-un exercitiu de admiratie fatã de Ion Irimescu, un remarcabil personaj care circulã prin carte, si sfârseste printr-un exercitiu de fidelitate. Spun exercitiu de fidelitate pentru cã multi oameni se declarã iubitori de artã, dar putini rãmân fideli cu adevãrat. Adevãrata degustare a artei nu se poate face pe fugã. Eu socotesc cã si în raporturile pe care trebuie sã le avem cu arta, dincolo de admiratie, fidelitatea este superioarã si mai rafinatã, pentru cã fidelitatea este echivalentã cu respectul. Trecând din prima fazã de entuziasm, când lucrurile se mai aseazã si gândurile se ordoneazã, dincolo de reactia de tip afectiv, intervine respectul pe care trebuie sã-l dovedesti fatã de valorile autentice din toate timpurile.
T.B.: Cine sunt partenerii discursului din “Exercitii de fidelitate” ?
V.C.: Oameni si artisti de exceptie, de a cãror companie din pãcate nu am putut sã mã bucur suficient de mult, de la Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Constantin Piliutã, la Ion Popescu – Negreni sau Ion Irimescu, mai cu seamã, pe care l-am cunoscut si de care am fost apropiat, dedicându-i chiar un album pe care îl socotea « o lucrare în care spiritul lui umanist se relevã în deplinãtatea sa». De asemenea, în carte se vor regãsi si acei artisti care au constituit nucleul strãlucit din anii `70, amintindu-i aici pe Dimitrie Gavrilean, Ioan Gânju, Ion Murariu, apoi cu cei care au venit ulterior, Liviu Suhar, Corneliu Ionescu, Valeriu Gonceariuc, Val Gheorghiu, artizani ai momentului de emancipare în raport cu buna traditie a Scolii de picturã iesene, sau mai tinerii Constantin Tofan, Eugen Mircea sau Dragos Pãtrascu, generatii succesive de artisti care aduc în discutie, pe de o parte, o revitalizare a mitologiei românesti, pe de altã parte, un sincronism fatã cu tendintele artei contemporane. Ei sunt elementul care face legãtura cu trecutul si prefigureazã ce se va întâmpla în zona modernã si post modernã. Nu sunt ignorati nici tinerii artisti aflati la primele aparitii pe simeze. Pentru cã orice comentator de artã care se respectã nu poate ignora valorile încetãtenite în mentalul colectiv, dar, în acelasi timp, poate deschide suficiente ferestre prin care omul de astãzi sã vadã cãtre ce se îndreaptã arta. Tendintele actuale sunt multiple, vorbim de un limbaj pictural în care constructia formelor si ideea de compozitie se subordoneazã gestului spontan, chiar improvizatiei.
T.B. Dupã exceptionalul album “Un secol de arte frumoase la Iasi”, apãrut în 2004, volumul de fatã vã legitimeazã încã o datã ca fiind fidel promovãrii patrimoniului de culturã al Iasiului.
V.C. Nu poti face ceva temeinic, dacã resorturile intime nu declanseazã starea de comuniune si comunicare cu cei despre care îti asumi responsabilitatea de a spune ceva adevãrat. Cineva, poate Dumnezeu, poate hazardul, a decis aceastã stare de comuniune între mine si acest oras, cu artistii, scriitorii, oamenii sãi de culturã, dar si cu întreaga sa încãrcãturã spiritualã. Cine se va învrednici sã parcurgã paginile acestei cãrti, va vedea cã dincolo de plãcerea sadicã a unora de a contesta valorile artistice iesene si chiar formula de “capitalã a culturii” atribuitã Iasiului, “Exercitii de fidelitate” reprezintã un argument cã lucrurile nu stau chiar asa, ci dimpotrivã, pe suportul de creativitate specific dintotdeauna Moldovei, existã suficiente resurse pentru a deveni un centru de interes si un centru de evaluare lucidã a noilor orizonturi care ne provoacã la fiecare pas. De aceea am zis cã trecerea de la admiratie la fidelitate, presupune o anume luciditate si detasare, absolut necesare în orice evaluare exigentã a orizontului artistic contemporan.
T.B.: S-au mai asezat lucrurile pe piata de artã a Iasiului?
V.C.: Nu cum erau altãdatã, pentru cã a fost fãrã îndoialã o astfel de piatã, chiar foarte valoroasã. Iasiul a avut si are, dupã cum bine se stie, redutabili colectionari. Dupã aceea, sã ne amintim cã au existat speculatii în zona artistilor boemi care erau dispusi, dupã o discutie spiritualã alãturi de un pahar de vin bun, sã-si dea cele mai reusite lucrãri. Iar acum, prin noile galerii, se reaseazã lucrurile în sensul în care fãrã îndoialã cã putem comenta si în termeni economici valoarea artisticã. Sigur, ea este prin natura ei inestimabilã, dar conventiile lumii în care trãim obligã si artistii sã intre în acest marketing cultural, absolut normal. Asa se întâmplã peste tot si cine doreste sã-si facã viata mai frumoasã, ambientul în care trãieste încãrcat de o anumitã spiritualitate, nu se poate lipsi de valorile artistilor, indiferent de tendintele artistului si optiunile consumatorului de artã. Ideea mea este cã nu noi colectionãm operele de artã, ci ele ne colectioneazã pe noi. În felul acesta existã, categoric, lucrãri de artã pentru sufletul fiecãruia.
Gabriela Ionita